Connect with us

Eveniment

Încă cinci localități din județul Botoșani au semnat contractele pentru centre de zi destinate copiilor din familii vulnerabile

Publicat

Ieri la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în prezența parlamentarilor botoșăneni Alexandra Huțu și Lucian Trufin, primarii localităților Corni, Flămânzi, Hilișeu-Horia, Trușești și Nicșeni au semnat contractele de finanțare pentru realizarea centrelor de zi pentru copiii aflați în situație de risc de separare de familie, derulate prin PNRR.

Publicitate

Cele cinci investiții în valoare de 10.692.448 lei sunt destinate unui număr de 482 de copii care provin din familii vulnerabile.

Îmbunătățirea condițiilor de trai, creșterea accesului la educație și sănătate a copiilor din familiile și comunitățile vulnerabile sunt priorități ale Partidului Social Democrat, de la nivel local până la nivel central. Îi felicit pe domnii primari Valerian Vărvăruc, Dan Oloeriu, Ioan Butnaru, Petru-Grișa Ailenei și Claudiu Bulboacă pentru obținerea acestor finanțări. La nivelul celor cinci comunități locale acești bani europeni se investesc pentru susținerea familiilor cu copii aflați în situații de risc prin acordarea de servicii de bază și construcția sau modernizarea de clădiri adecvate nevoilor de consiliere și sprijin a minorilor și a familiilor acestora”, a declarat deputatul PSD Alexandra Huțu.

La începutul anului viitor se va deschide cel de-al doilea apel de proiecte pentru crearea unei rețele de centre de zi. În cadrul apelului vor avea prioritate centrele de zi înființate în localitățile cuprinse în studiul Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Băncii Mondiale privind cartografierea serviciilor și a infrastructurii disponibile pentru copiii expuși riscului de separare de familie, în special în comunitățile vulnerabile. Prin acest apel de proiecte vor fi finanțate cel puțin 80 de centre de zi la nivel național care vor asigura accesul la servicii sociale de sprijin pentru un număr de cel puțin 2.400 de copii.

Fac un apel public la toți primarii din județul nostru care au familii cu copii aflate în situații dificile să se mobilizeze și să depună proiecte pentru realizarea de centre de zi pentru minorii aflați în situație de risc de separare de părinți, centre de zi de recuperare pentru minorii cu dizabilități sau centre de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii. Este important să le putem oferi o șansă la o viață normală, acces la servicii de sănătate, educație și integrare socială tuturor acestor copii. Al doilea apel de proiecte, care are o alocare financiară de 19.454.105 euro, se deschide pe 15 ianuarie 2024, la ora 09:00 și se închide pe 15 februarie 2024 la ora 23:59”, a declarat deputatul PSD Alexandra Huțu.

Valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de: 300.000 Euro fără TVA pentru proiectele ce vizează construcția de clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero, conform orientărilor naționale; 200.000 Euro fără TVA pentru proiectele ce vizează reabilitarea/modernizarea/extinderea de clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero, conform orientărilor naționale; 50.000 Euro fără TVA pentru proiectele ce vizează dotarea de clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero, conform orientărilor naționale.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Eveniment

Noi drepturi pentru pacienți: Vor avea dreptul la a doua opinie medicală și vor fi programați de medici la următoarea consultație

Publicat

Noi drepturi pentru pacienți. Pacienții asigurați vor avea dreptul la a doua opinie medicală, care va fi decontată de stat, potrivit unui proiect adoptat de Camera Deputaților. De asemenea, medicii vor fi obligați să direcționeze și programeze pacienții pentru investigații medicale ulterioare.

Publicitate

Camera Deputaților a adoptat recent un proiect de lege care aduce modificări importante la Legea 46/2003 privind drepturile pacientului.

Potrivit parlamentarilor, inițiativa are ca scop completarea cadrului normativ existent privind drepturile pacientului, în vederea asigurării unui acces echitabil, continuu și eficient la servicii medicale de calitate, în special în contextul procesului de stabilire a diagnosticului.

Noi drepturi pentru pacienți: programare pentru investigații ulterioare
Una dintre principalele noutăți introduse prin proiectul de lege este obligația medicului curant de a direcționa și programa pacientul la următoarea consultație sau investigație necesară stabilirii diagnosticului.

Această măsură urmărește să reducă timpul de așteptare și incertitudinile cu care se confruntă pacienții în parcursul obținerii unui diagnostic.

Potrivit inițiatorilor, în practică mulți pacienți întâmpină dificultăți în accesarea etapelor următoare din procesul medical, fiind nevoiți să navigheze singuri prin sistem, ceea ce duce adesea la întârzieri în diagnosticare și tratament.

Noul cadru legislativ vine să rezolve această problemă prin crearea unui mecanism de programare la nivelul unității medicale în care s-a desfășurat consultația.

Publicitate

Dreptul la a doua opinie medicală

O altă prevedere importantă introduce dreptul pacienților asigurați prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) la o a doua opinie medicală.

Această consultație suplimentară va fi plătită de sistemul de asigurări medicale. Ea poate fi solicitată pe baza investigațiilor medicale existente sau suplimentar solicitate, dacă situația o justifică.

Parlamentarii au explicat că dreptul la a doua opinie este o practică internațională recunoscută, care permite pacientului să consulte un alt specialist fără a fi nevoit să repornească întregul proces.

Măsura oferă o siguranță suplimentară pentru pacienți, în special în cazurile complexe sau când există incertitudini privind diagnosticul ori tratamentul propus.

Ce urmează

Proiectul de lege a fost adoptat pe 11 februarie de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie promulgat de președintele statului și publicat în Monitorul Oficial.

Inițiatorii subliniază că scopul acestor modificări este completarea cadrului normativ existent privind drepturile pacientului, în vederea asigurării unui acces echitabil, continuu și eficient la servicii medicale de calitate, în special în contextul procesului de stabilire a diagnosticului.

 

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Incendiu violent la Șendriceni! O clădire în care se aflau adăpostul pentru animale, depozitul de furaje și o magazie a fost cuprinsă de flăcări

Publicat

Un incendiu violent s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Horlăceni. O clădire în care se aflau adăpostul pentru animale, depozitul de furaje și o magazie a fost cuprinsă de flăcări.

Publicitate

Alarma a fost dată chiar de proprietar, care a fost trezit de zgomotul produs de incendiu.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și cei ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Șendriceni. Aceștia au constatat că anexa ardea în totalitate, cu flacără și degajări mari de fum, suprafața afectată fiind de aproximativ 200 de metri pătrați. Pompierii au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă la casă. Până la sosirea forțelor de intervenție, proprietarul a reușit să evacueze animalele din interior.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de patru ore. Intervenția a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile depozitate în clădire, precum și de suprafața mare afectată.

Proprietarul, în vârstă de 62 de ani, a fost transportat la spital de echipajul SMURD, întrucât a suferit arsuri la o mână și abdomen, dar și traumatisme în urma unei căderi de la aceeași nivel.

Cauza probabilă a incendiului a fost scurtcircuitul.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

Publicitate

▪ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;

▪ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

▪ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

▪ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

▪ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

▪ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

▪ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

▪ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Sfințit Mucenic Pamfil și cei împreună cu dânsul

Publicat

Sfântul Mucenic Pamfil s-a născut într-o familie nobilă în Berit de astăzi. A studiat la celebra școală filosofică din Alexandria. Pe lângă pregătirea administrativă, literară și filosofică, fiind un foarte bun cunoscător al Scripturii și al tâlcuirilor biblice. „În ce privește cunoștința dumnezeiască și Sfintele Scripturi, ne relatează Eusebiu de Cezareea, el dobândise, ca să nu spun ceva prea exagerat, o astfel de destoinicie cum nu avea nimeni dintre cei din vremea aceea.” Aplecarea sa spre studiul biblic este explicată și prin așezarea sa în școala marilor dascăli de exegeză sau tâlcuire a Scripturii de la Alexandria și Cezareea Palestinei. El a înființat în Cezareea Palestinei o bibliotecă foarte importantă pentru vremea aceea care avea peste 3000 de cărți.
În același timp, a întemeiat și o școală publică pentru învățarea Sfintelor Scripturi. S-a ocupat cu corectarea textului Noului Testament, curățindu-l de greșelile diverșilor copiști. El însuși copia Sfânta Scriptură și o dădea celor care doreau să o descopere. Istoricul Bisericesc Eusebiu de Cezareea spunea despre Sfântul Mucenic Pamfil: „Căpetenia acestei cete de martiri, (…), cel care singur se împodobise cu demnitatea preoțească la Cezareea, era Pamfil, un om care în decursul întregii lui vieți, părăsind și disprețuind plăcerile lumești, s-a distins prin tot felul de virtuți (…), precum și printr-un stil de viață de înaltă filosofie. Dar și mai mult ne-a întrecut pe toți cei din vremea noastră prin cea mai autentică râvnă arătată Sfintelor Scripturi, prin neobosita sa dragoste de muncă în tot ce lucra, precum și prin ajutorul pe care-l acorda tuturor celor din jurul său și care meritau să fie sprijiniți.”
Sfântul Mucenic Pamfil se bucura de multă prețuire între oameni, și-a împărțit averea săracilor și trăia în fapte bune, în smerenie și în înfrânare, propovăduind Evanghelia și aducând pe mulți la dreapta credință. Pentru viața sa trăită în sfințenie și pentru că și-a păstrat credința creștină în fața amenințărilor păgâne, Sfântul Pamfil a fost răsplătit cu cununa veșnică a muceniciei împreună cu alți unsprezece martiri. Faima credinței și a înțelepciunii sale a ajuns pretutindeni, atrăgând asupra sa mânia lui Urban, cârmuitorul Palestinei, care l-a închis și l-a chinuit în temniță timp de doi ani. După acești doi ani de tortură și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos prin tăierea capului în ziua de 16 februarie a anului 310, în urma persecuțiilor din timpul domniei lui Dioclețian.
Alături de el, cel de-al doilea mucenic a fost bătrânul diacon Valentin. Acesta era un bătrân înțelept care știa pe de rost Sfânta Scriptură. Cel de-al treilea, Pavel din Iamnia Palestiniei fusese aruncat în foc pentru credința lui în Hristos și în timpul unei persecuții anterioare. Aceștia, după diferitele chinuri la care au fost supuși de către guvernatorul Urban, au stat în temniță timp de doi ani, până când a ajuns la guvernare Firmilian. Alături de ei au fost întemnițați cinci frați, care se născuseră în Egipt și care se întorceau în țara lor după ce fuseseră siliți să muncească în minele din Cilicia. La porțile Cezareei cei cinci au declarat că sunt creștini și au fost aduși în fața judecății. Întrebați fiind: „Care sunt numele voastre și din ce neam sunteți?” – ei au răspuns: „Numele păgâne date de maica noastră noi le-am lepădat și ne-am numit în loc Ilie, Isaia, Ieremia, Samuil și Daniil.” Întrebați fiind, „Care este patria voastră?” – ei au răspuns: „Ierusalimul cel de Sus.” Cei cinci mărturisitori au fost scoși din temniță și decapitați, iar după ei a fost ucis și tânărul Porfirie, un tânăr de 18 ani, slujitor al Sfântului Pamfil, care a încercat să îngroape trupurile mucenicilor.
Pe Porfirie prigonitorii l-au îngropat de viu, la fel ca și pe Seleuc, cel care mai înainte fusese ofițer și care se apropiase să sărute picioarele mucenicilor. De asemenea, tot acum au dobândit moarte mucenicească, Teodul și Iulian. Teodul a fost prins sărutând picioarele mucenicilor fiind răstignit de păgâni pe un lemn, iar Iulian, venind la Cezareea Palestinei, a văzut trupurile mucenicilor aruncate afară din cetate spre a fi mâncate de fiare. Atunci le-a îmbrățișat și le-a sărutat cu evlavie, pentru aceasta fiind prins, osândit și în cele din urmă ars de viu. Sfântul Mucenic Pamfil rămâne un exemplu de urmat, o pildă și întărire în cuvintele evocatoare ale lui Eusebiu de Cezareea, despre cel pe care îl socotea „…stăpânul și dascălul meu, căci nu pot numi altfel pe dumnezeiescul și cu adevărat fericitul Pamfil.”
Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 15 februarie 2026

Publicat

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 15 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Publicitate

Numerele extrase, 15 februarie 2026:

Loto 6/49: 1, 23, 33, 48, 2, 35

Loto 5/40: 3, 9, 14, 15, 24, 33

Joker: 26, 43, 5, 18, 7 +18

Noroc: 5, 3, 8, 6, 5, 3, 5

Noroc Plus: 5, 0, 5, 5, 8, 3

Publicitate

Super Noroc: 8, 0, 2, 6, 0, 5

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending