Exodul tinerilor la oraș sau în țările Occidentului au lăsat satele aproape goale, casele pustii, dărăpănate. Prin bătătura neîngrijită își duc zilele nenumărați bunici, odinioară vrednici și dornici de a demonstra că nu trec pe pământ fără să lase o urmă. După ce copiii s-au dus în rostul lor, lăsându-i pe părinți în voia lui Dumnezeu, acești bunici autentici și frumoși trăiesc cum pot, din pensii de CAP și mila aproapelui.

Este și situația localităților care intră în alcătuirea comunei Coțușca și cele limitrofe, unde mai sunt puține familii tinere, puțini oameni vrednici care s-au încumetat să nu părăsească ținutul natal. La Cotu Miculinți casele nu mai strălucesc ca odinioară, dar peisajul este splendid și oamenii calzi și primitori. Puțini sunt tinerii, puțini sunt și copiii care visează doar să plece undeva unde să adune bani să-și ajute părinții. Cei mai mulți sunt bătrâni și neputincioși. Banii nu le ajung, le e dor de cei dragi și ajung să își închidă amintirile în suflet și doar bunătatea semenilor mai poate intra. Sunt săraci, bolnavi și triști, stau cu porțile și ușile încuiate și nu o dată au fost găsiți la câteva zile după ce au trecut în lumea unde nu este durere și nici suspin.

Misiunea care îl are ca ocrotitor pe Sfântului Ioan Iacob

În acest amurg încearcă să aprindă o lumină preotul Cornel Coțovanu care a înființat Asociația „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, punând în slujba oamenilor nevoiași toate eforturile și resursele sale. În jur de o sută de persoane, din zece sate, Mitoc, Horia, Crasnaleuca, Cotu Miculinți, Ghireni, Cotusca, Putureni, Nichiteni, Mihail Kogalniceanu Podriga, primesc zilnic o porție de mâncare, gătită de două vrednice femei într-o cantină deschisă anul acesta.

La baza poveștii stă un localnic milostiv, care a venit în sprijinul dorinței părintelui Cornel de a se pune în slujba oamenilor. Sorin Scutariu a oferit o locație construită din banii lui care a fost transformată în cantină. Locul a fost sfințit așa cum se cuvine și totul a intrat într-un vârtej din care cei mai nevoiași se aleg cu o masă pe zi, oferită gratuit, din donațiile câtorva localnici. „ Anul trecut a fost închisă cantina de la Coțușca. Sorin Scutariu m-a chemat și mi-a arătat o clădire, era la roșu și a renovat-o pe cheltuiala lui și a pus-o la dispoziție”, povestește părintele Cornel Coțovanu.

Meniul zilnic este destul de consistent, iar în zilele în care este post se gătește de sec, pentru că mulți dintre beneficiari țin rânduiala.

Dar nu-s bani destui pentru transport

Apoi intervine problema transportului de care se ocupă personal părintele Cornel. Ajunge la unii beneficiari târziu, când se înserează…Îl așteaptă, nu încuie poarta, mai mult să audă o vorbă plină de blândețe care le unge sufletul. Sunt zile în care combustibilul este o mare problemă, dar din puținii localnici care îl sprijină pe părintele se rezolvă și cu transportul. Așa a fost și când într-un moment în care părintele Cornel Coțovanu căuta o soluție disperată. „Mă gândeam pe cine să sun și m-am gândit la un prieten. Și n-a mai fost nevoie pentru că m-a sunat el înainte”, a povestit părintele, amintind aici despre Gheorghe Ababei, un inginer din zonă, impresionat de stăruința și efortul susținut cu care părintele Cornel continuă misiunea nobilă.

Bucuria care învinge neputința sau cum ne judecăm aproapele

Zâmbetul  bătrânilor firavi, după ce primesc pachetele cu mâncarea gătită, seamănă cu candoarea copilașilor care primesc o jucărie. Licărirea de recunoștință din ochii celor care abia își duc zilele de boală și de neputință, părăsiți,uitați,abandonați, seamănă cu lumina care îți arată drumul spre Rai.

Categoria cârcotașilor, nelipsită în orice comunitate, a celor care fac cu rândul pe scaunul de Judecată, tulbură uneori apele misiunii pe care părintele Cornel o face până la epuizare. Nu o dată se menționează în comentariile lăsate la postările despre acțiunile Asociației:  „Aia nu merită, a băut toată viața”, „Ăla a stat în crâșmă și a rânduit paharele” , „Tocmai la ăla și-a găsit să-i dea, are un jeg în casă”, „Cine a pus-o să facă atâția copiii”. Sau îndrăznesc  prin viu grai…„dar ce-mi pasă mie de ăia? N-au copii? Iaca..ce-au crescut, aia au”.

Dincolo de această perdea de răutăți stau zile, ore, minute chinuite, în care acei oameni  neputincioși se roagă și nădăjduiesc că Dumnezeu nu-i va lăsa și așa… abia târâindu-și zilele…sunt bucuroși că se trezesc  dimineața, pentru că până la urma viața este un dar. Și de un dar trebuie sa te bucuri și să te folosești. Să îl prețuiești.

„Dumnezeu să vă răsplătească, vă mulțumesc din suflet, tăti ca tăti, dar daca nu îmi aduceți oleacă de borș, degeaba. Mi-a spus cineva că o să mă puneți să plătesc toată mâncarea asta. Dacă-i așă,apăi nu mai aduceți. Cu tăti că tare bun îi borșul”, spune tanti Despina cu un amestec de glumă și amărăciune. Părintele Cornel găsește cuvinte să îi aline sufletul și la fel o face pentru toți oamenii cărora le aduce o porție de mâncare. Cu bunătatea le topește gheața care li s-a pus pe suflet de când nimeni nu le mai trece pragul, de când casa se „răschește”, iar acești bunici, cândva vrednici, privesc cu neputință.

Milostenia se întoarce la cel care a făcut-o! Să dăm o mână de ajutor

Oamenii cu suflet bun au candela milosteniei  și a credinței mereu aprinsă și sunt sensibili la durerea celuilalt. Aceștia, deși insuficienți ca număr, au aderat la misiunea părintelui Cornel și sprijină cu ce pot ca proiectul să nu se oprească aici.

De aceea este nevoie de mai mult și de mai mulți semeni care vor să pună untdelemn în candela inimii lor prin milostenie. Lacrimile de bucurie ale acestor bătrâni neputincioși și abandonați într-un pustiu al conștiinței sunt mărturii la tronul Împărăției Cerești. Rugăciunea lor, spusă după ce termină bruma de mâncare, aduce înapoi la cel ce dăruiește binefaceri divine. Atunci când nu se așteaptă nimeni, atunci când îți este mai greu și simți că nu mai poți.

Să-l ajutăm pe părintele Cornel să ducă mai departe acest lucru minunat prin asociația pe care a înființat-o. Sunt zeci de astfel de structuri, este adevărat, dar dacă ar fi mii sau zeci de mii, tot nu ar fi suficient pentru a face ordine într-o societate nedreaptă, într-o lume guvernată de legi imperfecte care lasă bătrânii să moară singuri, părăsiți, abandonați și FLĂMÂNZI. Orice ajutor este de preț, de la alimente, la combustibilul necesar transportului zilnic pe raza celor 10 sate la o sută de persoane.

Cum ajutăm

Oamenii cu suflet mare, care vor să vor să contribuie la zidirea acestei misiuni, pot cere informații la numărul de telefon 0740.482535. Asociația „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” are și pagină de facebook pe care o puteți vedea aici.

De asemenea, atașăm un număr de cont, în fotografii, pentru persoanele care cred în misiunea părintelui Cornel Coțovanu și vor să aline bătrânețile chinuite ale unor oameni care au rămas singuri și neajutorați, într-o zonă unde nici măcar medic nu au.

imagini foto&video: pagina de facebook Asociația „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News