Connect with us

Eveniment

FOTO&VIDEO: Peste 100 de copii din Botoșani au participat în această după-amiază un concurs pe un traseu aplicativ

Publicat

Publicitate

Peste 100 de copii au participat în această după-amiază un concurs – traseu aplicativ propus de jandarmi și Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Botoșani.

Premiile au fost o surpriză plăcută pentru câștigători și au constat în căști wireless pentru locul III, smartwatch pentru locul II și tabletă pentru ocupanții locului I.

„Se spune că fiecare vârstă are farmecul ei, dar că vârsta copilăriei este minunată și o păstrăm în suflet pentru tot restul vieții.
Din acest motiv, am pregătit în această după-amiază un concurs – traseu aplicativ pentru copii, împreună cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Botoșani.
Dacă ne-a bucurat azi ceva, cu siguranță a fost numărul mare de copii care s-a înscris la cele două categorii de vârstă, emoția pe care ne-au transmis-o și nouă, precum și competitivitatea de care au dat dovadă, în pofida soarelui arzător.
Peste 100 de copii au parcurs integral traseul, dând dovadă de o determinare extraordinară, iar cei mai buni dintre ei au fost premiați la sfârșitul concursului.
Premiile au fost o surpriză plăcută pentru câștigători și au constat în căști wireless pentru locul III, smartwatch pentru locul II și tabletă pentru ocupanții locului I.
Ne dorim să repetăm această experiență plăcută și anul viitor, având în vedere succesul acestei ediții a concursului SĂNĂTATE PRIN MIȘCARE.
La mulți ani, copii!”, au transmis jandarmii botoșăneni într-un comunicat remis redacției.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Percheziții în municipiul Botoșani: Doi tineri, reținuți de polițiști pentru comiterea de infracțiuni informatice

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri, de 24 și 32 de ani, din municipiul Botoșani, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, accesul ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că cei doi, la data de 6 noiembrie 2025, sub pretextul că vor să efectueze un apel telefonic, au solicitat victimei să le împrumute telefonul mobil, fără a-l returna. Ulterior, cele două persoane bănuite de comiterea faptelor, ar fi accesat fără drept contul bancar al persoanei vătămate, de pe dispozitivul mobil și ar fi transferat peste 14.000 de lei.

 

Polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința celor doi tineri, prilej cu care au fost identificate mai multe bunuri care interesează cauza.

 

Publicitate

Cei doi tineri au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.

Citeste mai mult

Eveniment

Ministrul Dezvoltării: Rata de încasare a amenzilor rutiere este mult sub media UE. Explicații privind măsurile propuse

Publicat

Publicitate

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, susține că rata de încasare a amenzilor rutiere în România este cu mult sub media UE. Potrivit acestuia, este o diferență majoră și sunt necesare mecanisme care să stimuleze plata acestor obligații.

„În ce privește sancțiunile contravenționale la regimul rutier, în Uniunea Europeană media de achitare a acestor amenzi este undeva la 90%. În România acest procent este 38-40%. E o diferență majoră. Și atunci noi trebuie să creionăm mecanisme prin care ai greșit, ești sancționat, nu se întâmplă nimic altceva decât că acea sancțiune trebuie plătită.
Așa cum în toate țările Uniunii Europene se întâmplă acest lucru și aceste mecanisme din pachet vin să ajute plata acestor obligații, pentru că amenzile contravenționale trebuie să se facă venit la bugetul autorității locale unde domiciliază contravenientul”, a declarat Cseke Attila la Digi24, potrivit Mediafax.

Ministrul Dezvoltării: explicații privind măsuri propuse

El spune că dacă cineva din Suceava primește o amendă contravențională în București, banii trebuie să ajungă la bugetul local municipului Suceava.
„Și atunci acest buget local este lipsit de acest venit dacă cetățeanul nu plătește. Pachetul vine cu mecanisme prin care scurtează aceste proceduri, astfel încât să încercăm să ajungem și noi acolo unde sunt toate statele membre ale Uniunii Europene. Încă o dată, este vorba despre acea categorie de persoane care nu își plătesc aceste obligații față de bugetul local sau nu își plătesc amenzile la regimul rutier”, a spus ministrul referindu-se la un pachet de legi pe care Guvernul își va asuma răspunderea.
„Este vorba în principal despre amenzi contravenționale în cazul în care, aș dau un exemplu poate mai elocvent, oprirea la un indicator sau pe o stradă unde oprirea este interzisă. Dacă este sancționată cu două puncte, patru puncte, în fine, e pe legislația rutieră, amenda aferentă a celei puncte de penalizare trebuie plătită.
Dacă în 90 de zile lucrătoare acest lucru nu se întâmplă, pentru că ai încălcat regulile de circulație, se agravează, dacă vreți, sancțiunea prin aceea că se suspendă permisul de conducere. Deci noi trebuie să creăm mecanisme prin care, de la acel procent de 38-40%, ajungem undeva la 90”, a spus ministrul Dezvoltării.
El adaugă că pachetul de legi care prevede aceste modificări va intra săptămâna viitoare în procedura de avizare inter-ministerială.

Citeste mai mult

Eveniment

Aparate de joc exploatate ilegal, descoperite de polițiștii botoșăneni în urma unui control

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au desfășurat un control la un punct de lucru dintr-o localitate din județul Botoșani.

În cadrul activităților, în incinta locației au fost identificate două aparate tip slot machine pentru care operatorul economic nu deținea licență sau autorizație de exploatare. În momentul efectuării verificărilor, aparatele erau utilizate de două persoane.

Totodată,polițiștii au ridicat mai multe mijloace materiale de probă, respectiv documente, registre de evidență și cele două aparate de joc.

În cauză, au fost demarate cercetări sub supravegherea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunii de „desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc”.

Prejudiciul estimativ cauzat bugetului de stat este de aproximativ 3.500.000 lei, reprezentând taxele aferente exploatării mijloacelor de joc de tip slot machine.

Totodată, operatorului economic i-a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Un bărbat din localitatea Hilișeu-Crișan a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu, izbucnit în jurul coșului

Publicat

Publicitate

Un bărbat din localitatea Hilișeu-Crișan a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu, izbucnit în jurul coșului de fum. S-a întâmplat noaptea trecută. Alarma a fost dată puțin după miezul nopții de fiica bărbatului, care locuiește la câteva case distanță de acesta. Tot ea și-a ajutat tatăl să iasă din interior.

La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Hilișeu-Horia.

Aceștia au constatat faptul că acoperișul casei ardea în totalitate și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la bunurile din interior. A ars acoperișul clădirii, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, iar tavanul casei s-a deteriorat.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind coș de fum defect.

Informare preventivă:

Vă reamintim faptul că în sezonul rece multe dintre incendii se produc din cauza coșurilor de fum defecte, necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.

Publicitate

Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).

Curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

Tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn).

Îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.

Păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

FOTO: arhivă, rol ilustrativ

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending