Connect with us

Eveniment

FOTO&VIDEO: La mulți ani, părinte Theodor Pețenchea! Surpriză uriașă făcută de enoriașii Parohiei „Înălțarea Domnului”

Publicat

Publicitate

Astăzi este Odovania praznicului Înălțării Domnului, momentul care marchează încheierea perioadei de sărbătorire a Înălțării Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pregătirea pentru următoarele praznice împărătești. Începând cu Vecernia din această seară, trecem în altă perioadă, a pregătirii pentru sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh. Deoarece, astăzi s-a încheiat timpul sărbătorii Înălțării Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, de mâine nu ne mai salutăm cu frumoasa formulare „Hristos S-a înălțat”. De acum trecem în așteptarea sărbătorii Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile)

Slujbă la cele două altare în același timp

Biserica „Înălțarea Domnului” din municipiul Botoșani a fost astăzi în sărbătoare, în contextul menționat de rânduiala din calendar. Părintele Theodor Pețenchea a dorit să cinstească acest moment cu săvârșirea Sfintei Liturghii. În premieră, slujba cea mai importantă a Bisericii a fost săvârșită la ambele altare, în sprijinul inițiativei sale venind părintele Claudiu-George Crupă de la Ionășeni.

Părintele Theodor a ținut să slujească Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul de la demisolul bisericii, acolo unde a început această misiune frumoasă din Parohia Înălțarea Domnului. Acolo unde, din anul 2008, preotul Theodor Pețenchea a botezat zeci de copii și a binecuvântat prin Taina Cununiei mulțime de tineri. În biserica de deasupra paraclisului, în prezența a zeci de credincioși, preotul Claudiu Crupă a oficiat în același timp Sfânta Liturghie.

„Este o zi mare astăzi, este Odovania praznicului Înălțării Domnului, sărbătorim pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Noi îl cunoaștem pe acest sfânt, ne-am închinat sfintelor moaște la Suceava de atâtea ori. Știți când se depărtează sfinții de noi? Când noi nu îl slujim pe Dumnezeu și nu cinstim sfinții săi. Astăzi este pentru prima dată când am slujit sfânta liturghie la ambele altare și să dea Dumnezeu să mai facem asta pentru că este mare nevoie de rugăciune, mai ales în zilele noastre, când încercările cresc și necazurile se înmulțesc. Vița este un dar, să ținem la ea, să nu o trăim doar așa ca să facem umbră pământului (… ) Să nu distrugem creația lui Dumnezeu. Că noi demolăm și oameni, nu numai copaci călcăm în picioare. Ce ne stă în cale, intrăm peste ei! Cu ura noastră, cu răutatea, cu viața noastră păcătoasă. Dumnezeu nu renunță la noi, nu vrea moartea păcătosului. Iubiți lumea, dar urâți păcătoșii. Orice zi poate fi sărbătoare. Viața să fie sărbătoare. Rugați-vă să primiți de la Dumnezeu această bucurie să trăiți viața pe o sărbătoare continuă”, a spus în predica sa părintele Pețenchea.

Ziua de naștere a părintelui Theodor

Publicitate

Ziua de 2 Iunie are și o altă conotație pentru parohul „Bisericii Înălțarea Domnului”. În urmă cu  zeci de ani, a venit pe lume cu o misiune divină, aceea de a deveni păstor de suflete și ostaș în armata lui Hristos.

După slujbă, enoriașii i-au pregătit o frumoasă surpriză. Nu au lipsit tortul și florile, urările, dar momentul deosebit a fost legat de rugăciunile speciale de mulțumire, făcute de părintele Claudiu Crupă, care au adus emoție tuturor.

„Dumnezeule Preasfinte, cum voi putea să-Ți mulțumesc cu vrednicie pentru viața ce mi-ai dat? Tu m-ai scos din în­tunericul neființei și viața mea este un dar al bunătății Tale, care m-a păzit până acum, mă sprijinește în necazuri și-mi întâmpină trebuințele”, a rostit părintele Claudiu Crupă printre alte rugăciuni de binecuvântare și de mulțumire, momentul reușind să-l emoționeze pe părintele Theodor Pețenchea, dar și pe preoteasa sa, Liliana.

 

***

Îndrăgitul duhovnic este născut pe 2 iunie 1956. A absolvit Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, promoția 1979. De asemenea, este licențiat al Facultății de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloaie”, promoția 2007. A primit Taina Preoției pe 25 august 1983 pe seama Parohiei George Coșbuc, Protopopiatul Botoșani. O perioadă a îndeplinit funcţia de preot paroh la Parohia „Cuv. Parascheva” Mândreşti, Protopopiatul Botoşani, iar între 1 aprilie 1994 și  31 octombrie 2006  a îndeplinit funcția preot capelan la Penitenciarul Botoșani.
De la 1 noiembrie 2006, părintele Thoader Pețenchea păstorește sufletele credincioșilor din Parohia „Înălțarea Domnului” Botoșani

Parohia „Înălţarea Domnului“ din Botoşani a fost înfiinţată în anul 1999, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. În anul 2006, pr. Toader Peţenchea a fost transferat în această parohie de la capela Penitenciarului Botoşani cu misiunea de a ridica o biserică. În anul 2007 au fost demarate lucrările de construcţie și, un an mai târziu, de sărbătoarea Înălţării Domnului, a fost săvârşită prima Sfântă Liturghie în demisolul sfântului lăcaş.

La mulți ani, părinte Theodor Pețenchea, vă urează și colectivul redacției Botosani24.ro! Fiecare an trăit este o bucurie şi un prilej în plus de a mulţumi lui Dumnezeu! Vă felicităm cu ziua de naştere, dorindu-vă multă sănătate, să aveţi alături oameni sinceri şi binevoitori.

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Eurovision România 2026: Finaliștii Selecției Naționale. Artiștii care vor concura pentru a reprezenta România la Viena

Publicat

Publicitate

Televiziunea Română (TVR) a dezvăluit joi seară cei zece artiști care s-au calificat în finala Selecției Naționale Eurovision 2026, competiția prin care va fi ales reprezentantul României la Eurovision Song Contest de la Viena. Anunțul a fost făcut în direct pe TVR 1 și TVR INFO.

Cum s-a desfășurat selecția

68 de concurenți au urcat pe scena studioului TVR între 9 și 11 februarie 2026, pentru a-și interpreta piesele live în fața juriului specializat. După audiții intense, juriul a comparat notele acordate de fiecare membru și a stabilit clasamentul final.

Ce artiști vor concura în finala de pe 4 martie

Aceștia sunt cei 10 finaliști care vor lupta pentru șansa de a reprezenta România la Eurovision 2026 la Viena, pe 14 și 16 mai:

  • Alejandro Zandes & Emil Rengle – „Bailando Solo”
  • Alexandra Căpitanescu – „Choke Me”
  • Edward Maya x LavBbe x Costi – „Everybody Needs Somebody”
  • Emy Alupei – „Tili Bom”
  • HVNDS – „HVNDS – DOR”
  • Monica Odagiu – „Fereastră Pentru Un Orb”
  • Olivia Addams – „Croco”
  • Robert Lukian – „Fire to the Lies”
  • Vanu – „Therapy Enemy”
  • Yguana – „Happy Birthday”
  • Va exista și un al 11-lea finalist — ales de public

Organizatorii au decis să implice și publicul în decizia finală. Primele cinci piese clasate (locurile 11–15) intră într-o rundă separată, numită „Wildcard din partea publicului”

UPDATE: Scurtă prezentare a finaliștilor

Alejandro Zandes & Emil Rengle – „Bailando Solo”

Publicitate

Un duo spectaculos care mizează pe energie, coregrafie și ritmuri latino-pop. Emil Rengle este cunoscut publicului pentru aparițiile sale TV și stilul nonconformist, iar colaborarea promite un show vizual puternic în finală.

Alexandra Căpitanescu – „Choke Me”

Revelație a noii generații, Alexandra vine cu un sound modern, intens, cu influențe pop alternativ. Piesa ei pune accent pe emoție și forță vocală.

Edward Maya x LavBbe x Costi – „Everybody Needs Somebody”

Un trio cu experiență internațională. Edward Maya și Costi sunt producători cu hituri globale la activ, iar piesa propusă este un dance-pop comercial, cu potențial radio și vibe de festival.

Emy Alupei – „Tili Bom”

Cunoscută pentru stilul său urban și atitudinea puternică, Emy aduce o piesă cu influențe pop și electro, construită pe un refren catchy și energie de scenă.

HVNDS – „DOR”

Un proiect muzical fresh, care îmbină sound-ul alternativ cu elemente electronice. „DOR” propune o atmosferă diferită față de piesele clasice de Eurovision, cu accent pe stare și producție modernă.

Monica Odagiu – „Fereastră Pentru Un Orb”

Actriță și artist complet, Monica vine cu o piesă în limba română, sensibilă și dramatică. Este una dintre puținele propuneri cu mesaj profund și construcție lirică puternică.

Olivia Addams – „Croco”

Una dintre cele mai cunoscute artiste pop din România în ultimii ani, cu hituri difuzate în Europa de Est. Olivia propune un track radio-friendly, dansant, cu potențial internațional.

Robert Lukian – „Fire to the Lies”

O voce masculină puternică, cu influențe pop-rock. Piesa are structură clasică de baladă modernă, cu creștere dramatică spre final.

Vanu – „Therapy Enemy”

Artist emergent cu stil alternativ, Vanu aduce o piesă diferită, cu tentă dark-pop și mesaj introspectiv.

Yguana – „Happy Birthday”

O apariție nonconformistă, cu un concept vizual aparte. Piesa mizează pe originalitate și un stil excentric, menit să atragă atenția publicului.

Piesele care luptă pentru ultimul loc în finală sunt:

  • Alexa & Aria Moon – „iELE”
  • Antonio Pican – „Humans”
  • Bogdan Medvedi – „Broken Heart”
  • Impact – „Bengalo”
  • WRS – „All The Way”

Regulile votului publicului:

Publicul poate urmări cele cinci melodii într-un playlist dedicat pe canalul oficial de YouTube al TVR până pe 15 februarie, ora 19:00. Piesa cu cele mai multe vizualizări va ocupa poziția de al 11-lea finalist.

Ce urmează la Eurovision Song Contest 2026

Finala Selecției Naționale va fi pe  4 martie 2026. În finală, juriul va decide cine va reprezenta România la Viena, însă publicul ar putea juca un rol în cazul unui balotaj, prin vizualizările acumulate pe YouTube.

România va participa în a doua semifinală a concursului internațional, programată pe 14 mai 2026, sub sloganul oficial „United by Music”. Finala Eurovision va avea loc pe 16 mai 2026, la Viena, Austria.

La ediția din acest an sunt înscrise peste 35 de țări.

Citeste mai mult

Eveniment

Guvernul înăsprește regulile pentru substanțele stupefiante: Doar farmaciștii cu drept de liberă practică le vor putea gestiona în farmacii

Publicat

Publicitate

Guvernul a aprobat, joi, un proiect de lege care modifică regimul juridic al preparatelor ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope, introducând reguli mai stricte privind eliberarea, prepararea, păstrarea și evidența acestora în farmacii.

Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Victoria.

Potrivit acesteia, proiectul de lege urmărește clarificarea cadrului legislativ în domeniu, în contextul evoluției consumului și traficului ilicit de droguri, precum și armonizarea legislației naționale cu reglementările internaționale la care România este parte.

„Proiectul de lege clarifică regimul juridic al preparatelor care conțin substanțe stupefiante și psihotrope, pentru a răspunde evoluției consumului și traficului ilicit de droguri și pentru a asigura armonizarea legislației naționale cu reglementările internaționale. Toate plantele și substanțele de acest fel care sunt prevăzute în convențiile internaționale la care România este parte, precum și stupefiantele și psihotropele pot fi periculoase pentru sănătatea populației și sunt prevăzute în anexele acestui proiect de lege”, a declarat Ioana Dogioiu, citată de Agerpres.

Un element de noutate îl reprezintă restrângerea atribuțiilor privind manipularea acestor substanțe în farmacii. Conform noilor prevederi, eliberarea, prepararea, păstrarea și evidența preparatelor care conțin stupefiante și psihotrope vor putea fi realizate exclusiv de farmaciști cu drept de liberă practică, aprobat de Colegiul Medicilor și Farmaciștilor.

Astfel, aceste operațiuni nu vor mai putea fi efectuate de asistenții de farmacie. În plus, transportul și distrugerea substanțelor respective vor fi realizate doar în condiții strict reglementate, potrivit noilor dispoziții legislative.

Publicitate

Proiectul de lege urmează să fie transmis Parlamentului pentru dezbatere și adoptare.

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO Intervenție rapidă a jandarmilor în Botoșani: Copilă preluată de pe trotuar și dusă de urgență la spital

Publicat

Publicitate

Un echipaj de jandarmerie aflat în patrulare a intervenit, joi, 12 februarie, în jurul orei 17.00, după ce a observat o fată căzută pe trotuarul străzii Dragoș Vodă din municipiul Botoșani, în apropierea Casei Sofian.

Jandarmii au acționat de îndată, așezând-o pe fată într-o poziție de siguranță și încercând să stabilească ce s-a întâmplat. Din primele discuții purtate la fața locului, aceștia au aflat că tinerei i se făcuse rău în timp ce se deplasa spre casă, împreună cu două colege. Starea acesteia impunea un consult medical de specialitate în cel mai scurt timp.

În aceste condiții, echipajul a decis transportarea tinerei la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, unde a fost preluată de personalul medical aflat în serviciu, pentru efectuarea investigațiilor și acordarea îngrijirilor necesare.

Pe durata deplasării către unitatea medicală, jandarmii au luat legătura telefonic cu părinții fetei, informându-i despre situația creată și despre măsurile adoptate, astfel încât aceștia să fie la curent cu starea fiicei lor.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Conduceți prudent! Vizibilitate redusă sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, pe drumurile din Botoșani

Publicat

Publicitate

Conduceți prudent! Până la ora 09:30, pe drumurile din județ vizibilitatea este redusă sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Meteorologii spun că ceața va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau poleiului.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule, evitați orice manevră riscantă, iar dacă sunteți pietoni, fiți atenți la drum pentru a nu aluneca!

Curățarea gheții, a țurturilor și a zăpezii de pe clădiri, precum și de pe trotuarele aferente acestora, revine proprietarilor și administratorilor de imobile.

În situația în care îndepărtarea gheții și a țurturilor nu este posibilă imediat, zona trebuie obligatoriu semnalizată și delimitată corespunzător, astfel încât să nu fie pusă în pericol siguranța pietonilor.

Facem apel la responsabilitate și implicare pentru prevenirea accidentelor și pentru siguranța tuturor cetățenilor.

Publicitate

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult
Publicitate
Eveniment41 de minute ago

Eurovision România 2026: Finaliștii Selecției Naționale. Artiștii care vor concura pentru a reprezenta România la Viena

Evenimento oră ago

Guvernul înăsprește regulile pentru substanțele stupefiante: Doar farmaciștii cu drept de liberă practică le vor putea gestiona în farmacii

Eveniment2 ore ago

VIDEO Intervenție rapidă a jandarmilor în Botoșani: Copilă preluată de pe trotuar și dusă de urgență la spital

Eveniment2 ore ago

Conduceți prudent! Vizibilitate redusă sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, pe drumurile din Botoșani

Eveniment2 ore ago

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Ierarh Serafim Sobolev, făcătorul de minuni din Sofia, ocrotitorul elevilor și al studenților

Administratie13 ore ago

Soluție în epoca Bolojan: Două comune din România au decis să se unească. Supraviețuire la bugetul de austeritate

Eveniment13 ore ago

Liga Națiunilor la fotbal: România, în grupă cu Polonia, Bosnia-Herțegovina și Suedia. Rezultatele tragerilor la sorți

Actualitate13 ore ago

Un copil din Avrămeni a dus numele echipei sale pe marile stadioane ale lumii: Povestea care umple de mândrie toată comuna

Eveniment13 ore ago

Bărbat condamnat de Judecătoria Botoșani, prins la Răcăciuni după ce se sustrăgea de la închisoare. Era urmărit național și internațional

Actualitate14 ore ago

Lutul care prinde viață în mâinile copiilor: Atelier plin de emoție pentru elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 Tudor Vladimirescu-Albești, prin proiectul PNRAS

Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending