Connect with us

Eveniment

FOTO&VIDEO: Incendiu violent în municipiul Botoșani. Flăcările au cuprins două case, doi copii au trăit clipe de groază

Publicat

Publicitate

Un incendiu violent a izbucnit, în urmă cu puțin timp, într-o gospodărie de pe strada strada Trandafirilor, din municipiul Botoșani.
O magazie de lemne a fost cuprinsă de flăcări și exista pericolul ca incendiul să se extindă la două case.

Alarma a fost dată chiar de fiica proprietarei, în vârstă de de 14 ani, care a fost trezită din somn de fratele ei, de 5 ani. Cei doi au ieșit din casă până la sosirea forțelor de intervenție.

În cel mai scurt timp, patru echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, au ajuns la fața locului. Aceștia au constatat că anexa, care era lipită de casă, ardea în totalitate, cu degajări mari de fum. Flăcările au cuprins și acoperișul casei, dar și o parte din acoperișul locuinței vecinilor.

În acest moment, incendiul este localizat și se acționează pentru înlăturarea efectelor.
Intervenția este extrem de dificilă din cauza accesului greoi la focar, dar și a distanței mici dintre construcții.

Un bărbat, în vârstă de 82 de ani, vecin cu proprietarii casei, a suferit un atac de panică, fiind evaluat de echipajul SMURD. Acesta este stabil și nu necesită transportul la spital. Și cei doi copii au fost evaluați de către echipajul SAJ și nu pun probleme de sănătate.

Publicitate

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FC Botoșani l-a împrumutat pe mijlocașul Alexandru Bota, de la Universitatea Cluj

Publicat

Publicitate

Echipele de fotbal Universitatea Cluj și FC Botoșani au ajuns, marți, la un acord pentru împrumutul tânărului mijlocaș ofensiv Alexandru Bota, la formația pregătită de Leo Grozavu până la finalul actualului sezon al Superligii.

‘FC Universitatea Cluj și FC Botoșani au ajuns la un acord privind împrumutul mijlocașului ofensiv Alexandru Bota (17 ani) la formația moldavă, până la finalul acestei stagiuni’, a anunțat Universitatea Cluj prin intermediul site-ului oficial.

Internațional de juniori al României la categoriile de vârstă U15, U16, U17 și U18, fotbalistul format la clubul Universitatea Cluj a debutat la prima echipă pe când avea doar 14 ani, 11 luni și 13 zile, într-un derby cu CFR, devenind astfel cel mai tânăr jucător care îmbracă tricoul Universității într-un meci de primă ligă.

Pe lângă această apariție, Bota a mai strâns alte nouă prezențe pentru echipa clujeană, dintre care șase în sezonul precedent.

În actuala ediție a Superligii, tânărul mijlocaș a bifat 81 de minute în trei meciuri, toate în turul sezonului regular, cu Unirea Slobozia, FC Argeș și CFR Cluj.
AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Primarul comunei Drăgușeni, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Publicat

Publicitate

Primarul comunei Drăgușeni din județul Botoșani, Eugen Nechita, a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru luare de mită în formă continuată, se arată într-un comunicat de presă transmis, marți, de DNA.

Primarul este acuzat că, în perioada octombrie 2024 – februarie 2025, la intervale diferite de timp, ar fi pretins cu titlu de mită, de la administratorul unei societăți comerciale, suma totală de 200.000 lei, din care ar fi primit efectiv, în trei tranșe, suma de 90.000 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la efectuarea plăților aferente unor contracte aflate în derulare.

‘În calitatea menționată, inculpatul Nechita Eugen ar fi încheiat, în perioada 2023 – 2024, cu societatea administrată de martor, mai multe contracte de achiziții publice având ca obiect modernizarea unor drumuri, refacerea unui pod, construirea și dotarea unui centru de zi pentru copii, precum și construirea și operaționalizarea unui centru de zi pentru persoane vârstnice, în valoare totală de 17.332.556 lei, fără TVA. Sumele de bani menționate anterior ar fi fost pretinse și primite de inculpatul Nechita Eugen în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu referitoare la executarea contractelor sus-menționate, cum ar fi: aprobarea situațiilor de lucrări, verificarea conformității lucrărilor executate și aprobarea efectuării plăților’, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii au dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unui teren aflat în proprietatea lui Eugen Nechita.

Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul Botoșani. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de tip COD GALBEN de vânt pentru județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de tip cod galben de vânt pentru județul Botoșani, valabilă astăzi, până la ora 18:00.

Vântul va avea intensificări de 50–60 km/h, spulberând trecător zăpada.

ISU Botoșani a înștiințat autoritățile locale și a transmis măsuri pentru prevenirea situațiilor de urgență. Fenomenele sunt monitorizate permanent, iar echipajele de pompieri sunt pregătite să intervină la nevoie.

Recomandări pentru siguranța dumneavoastră:
✔️ evitați deplasările în apropierea copacilor, stâlpilor sau panourilor publicitare;
✔️ nu treceți pe lângă clădiri aflate în construcție sau cu elemente instabile;
✔️ parcați autoturismele departe de copaci sau stâlpi;
✔️ îndepărtați ramurile uscate din jurul locuinței;
✔️ nu atingeți firele electrice căzute la pământ.

Informații utile despre comportarea în situații de urgență găsiți pe www.fiipregatit.ro sau în aplicația DSU (disponibilă gratuit în Google Play și App Store).

Publicitate
Citeste mai mult

Economie

APIA a plătit peste 2,5 milioane de lei crescătorilor de animale pentru luna noiembrie

Publicat

Publicitate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a plătit peste 2,5 milioane de lei crescătorilor de animale pentru luna noiembrie.

Plata s-a efectuat, prin intermediul Centrelor Județene ale APIA, în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna noiembrie a anului trecut, precizează APIA într-un comunicat.

Suma totală plătită este de 2,578 milioane de lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările și completările ulterioare. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending