Connect with us

Eveniment

FOTO: Vizită de lucru internațională la Poliția de Frontieră Botoșani

Publicat

Publicitate

Astăzi, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani a avut onoarea de a primi vizita unei delegații oficiale din cadrul Guardia Civil – Spania, însoțită de colegii din cadrul IPJ Botoșani, unde spaniolii participă în această săptămână la activități de pregătire tactică în cadrul exercițiului BLUE GUARDIANS – ediția a II-a.
Întâlnirea a avut drept scop consolidarea relațiilor de cooperare și schimbul de bune practici în domeniul supravegherii și securizării frontierelor.

Pe parcursul vizitei, au fost discutate aspecte legate de gestionarea migrației ilegale, cooperarea operațională transfrontalieră, utilizarea tehnologiei în misiunile de supraveghere și modul de acțiune în situații tactice. Colegii spanioli au avut ocazia să cunoască particularitățile activității desfășurate la frontiera de nord est a României, să participe la prezentări și să viziteze Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț.

Această vizită subliniază angajamentul nostru comun pentru întărirea securității la frontierele externe ale Uniunii Europene și promovarea unui schimb continuu de experiență între structuri de ordine publică din diferite state membre.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

VIDEO: Înălțarea sufletelor în Ziua Eroilor: Slujbă de pomenire la troița Penitenciarului Botoșani. Imnul României cântat cu emoție de un cor de persoane private de libertate

Publicat

Publicitate

Joi, 29 mai, România și-a plecat cu fruntea cu evlavie, într-o tăcere plină de rugăciune. Este Ziua Eroilor, celebrată la praznicul Înălțării Domnului – zi în care cerul parcă se deschide mai larg, iar clopotele bisericilor împletesc în sunetul lor durerea jertfei cu nădejdea Învierii.

În această zi, memoria nu este o simplă aducere-aminte. Este un legământ viu, o mărturisire colectivă că cei care au murit pentru credință, neam și libertate nu au fost uitați. Înălțarea Domnului devine, astfel, simbolul înălțării lor în veșnicia cerească.

Anul acesta, la Botoșani, un eveniment cu totul aparte a lăsat o amprentă profundă în inimile celor prezenți în apropierea Penitenciarului Botoșani. Acolo unde pare că timpul stă în loc, credința a spart zidurile, iar rugăciunea a străpuns cerul.

La umbra unei troițe și sub privirea lui Dumnezeu

Evenimentul comemorativ a avut loc în afara penitenciarului, lângă troița care se înalță semeață. Aici, părintele Sergiu a săvârșit o slujbă specifică de pomenire, într-o atmosferă plină de solemnitate și emoție. S-au rugat împreună ofițeri, subofițeri, angajați ai unității de detenție, persoane private de libertate. Printre participanții la eveniment s-a aflat și subcomisar de poliție penitenciară Dumitru-Gabriel Lupu. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul format din 11 persoane private de libertate, care timp de două luni au muncit cu dăruire, zi de zi, sub îndrumarea părintelui Sergiu Brașoveanu.

Fără pregătire teologică, dar cu inima plină de nădejde, acești oameni au dat glas unei rugăciuni colective pentru cei ce s-au jertfit pentru țară.

Publicitate

Unul dintre momentele care a smuls lacrimi celor prezenți a fost interpretarea la trompetă a unui tânăr care ispășește o pedeapsă privativă de libertate. Sunetul impecabil al instrumentului a devenit rugăciune sonoră, aducând liniște și cutremur sufletesc în același timp. Același deținut avea să cânte din nou, cu aceeași profunzime, în momentul în care conducerea Penitenciarului Botoșani a depus o coroană de flori la troița ridicată lângă instituție.

Corul a dat glas memoriei naționale, interpretând cu o emoție tulburătoare marșul militar „Drum bun”, cântecul de luptă „Treceți, batalioane române, Carpații” și cutremurătorul „Imn al Eroilor”. Fiecare vers a fost rostit nu doar cu glasul, ci cu inima, ca o rugăciune cântată pentru cei care și-au dat viața pentru țară. Imnul României a răsunat cu o forță neașteptată din glasurile corului de deținuți, care au reușit să transmită nu doar cuvintele, ci și sufletul unui popor întreg.  

Credința care se învață din nou

Majoritatea membrilor corului L-au cunoscut pe Dumnezeu între zidurile reci ale detenției. Prin cateheze, prin spovedanie, prin simplitatea gestului de a face semnul Sfintei Cruci, au început un nou drum, nu doar de ispășire, ci de întoarcere la lumină. Nu au pregătire teologică, dar au început să-L descopere pe Dumnezeu în tăcerea celulei și în lumina sinceră a unui om care nu i-a judecat. 

Părintele le-a fost mai mult decât îndrumător,  le-a fost sprijin, exemplu, privire caldă și mână întinsă. Nu-i vede ca pe niște deținuți, ci ca pe un cor laic, o comunitate în devenire. Și ei simt asta. Văd emoția din glasul lui, seriozitatea cu care se implică, și din acel „motor” nevăzut al inimii, exact ca într-o parohie. Membrii corului s-au învățat unii pe alții, s-au susținut, iar fiecare a simțit că are un loc, un rost, o misiune.

Inițiativa a pornit de la un detaliu aparent banal. Între numele scrise pe multe acatiste oferite de deținuți era trecut, în dreptul rudelor decedate, cuvântul „erou”. De aici, a încolțit gândul de a organiza un eveniment în care să-i cinstească – cu lacrimi, cu flori, cu cântec, cu tăcere. „Pe acatiste am văzut de foarte multe ori trecut în dreptul unei rude decedate, bunici, străbunici, cuvântul erou. Și de aici s-a născut această inițiativă, de a face un eveniment pentru rudele acestor oameni închiși. Și am comasat să fie și din partea penitenciarului, cu ofițeri, subofițeri, persoane private de libertate, un eveniment cu depunere de coroane cu tot”, spune părintele Sergiu.

 Ziua Eroilor nu este doar o comemorare. Este o mărturisire de neuitare, o promisiune că niciuna dintre jertfe nu a fost în zadar. Iar în acest an, o parte din această promisiune a fost rostită dincolo de gratii, dar nu dincolo de har. Pentru că și în închisoare se poate aprinde o candelă, se poate ridica o rugăciune, se poate înălța un suflet. Și pentru că, într-un colț de țară, o trompetă a plâns în sunet curat, iar Dumnezeu a ascultat.

Pentru părintele Sergiu Brașoveanu, reeducarea adevărată începe acolo unde sufletul se întâlnește cu lumina lui Hristos. El crede, din toată inima, că Evanghelia nu doar mângâie, ci renaște. Că Dumnezeu este iubire. O iubire care nu judecă, nu condamnă, ci așteaptă și îmbrățișează. În ochii lui, nimeni nu este pierdut, atâta timp cât mai există o fărâmă de căință și dorință de întoarcere. Pentru el, schimbarea nu vine prin frică, ci prin har.

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

COD ROȘU de inundații pe râul Miletin

Publicat

Publicitate

Hidrologii au anunțat că există, în continuare, risc de inundații râul Miletin, pe sectorul aval stației hidrometrice Nicolae Bălcescu și au instruit Cod Roșu de inundații, de astăzi, de la ora 12:00, până mâine, la aceeași oră.

De asemenea, în intervalul 29.05, ora 12:00 – 30.05, ora 24:00, râul Miletin se află sub incidența unui Cod Portocaliu de inundații.

Râul Jijia este sub avertizare de Cod Galben de inundații până pe 31.05, la ora 12:00.

Fenomenele prognozate sunt „ Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE”.

În acest context, ISU Botoșani a luat măsurile necesare pentru prevenirea și gestionarea operativă a potențialelor situații de urgență.

Evoluţia fenomenelor hidrologice prognozate este permanent monitorizată atât prin Centrul Operaţional al inspectoratului, cât și în teren de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.

Informare preventivă:

Reguli de comportare și acțiune la inundații:

 

1. Când inundațiile vă surprind acasă, dacă aveți timp, luați următoarele măsuri pentru protejarea bunurilor:

– aduceți în casă unele lucruri sau puneți-le culcate la pământ într-un loc sigur (mobilă de curte, unelte de grădina sau alte obiecte care se pot muta și care pot fi suflate de vânt sau luate de apă);

– blocați ferestrele, astfel încât acestea să nu fie sparte de vânt, de apă, de obiecte care plutesc, sau de aluviuni;

– evacuați animalele și bunurile de valoare în locuri de refugiu, dinainte cunoscute;

– încuiați ușile casei și ferestrele dupa ce inchideți apa, gazul și instalațiile electrice.

2. Dacă inundatia este iminentă, procedați astfel:

– mutați obiectele care se pot mișca în partea cea mai de sus a casei, deconectati aparatele electrice și, împreună cu întreaga familie, părăsiți locuința și deplasați-vă spre locul de refugiu dinainte stabilit (etaje superioare, acoperișuri, înălțimi sau alte locuri dominante) care nu pot fi acoperite de nivelul cotelor maxime ale apelor;

– în cazul în care sunteti surprins în afara locuinței (pe străzi, în școli, în parcuri, gări, autogări, magazine, alte locuri) este necesar să respectați cu strictețe comunicările primite și să vă îndreptați spre locurile de refugiu cele mai apropiate.

 

3. Dacă se ordonă evacuarea, respectați următoarele reguli:

– respectati ordinea de evacuare stabilită: copii, bătrâni, bolnavi din zonele cele mai periclitate;

– înainte de părăsirea locuinței întrerupeți instalațiile de alimentare cu apă, gaze, energie electrică și închideti ferestrele;

– scoateți animalele din gospodărie (grajduri, adăposturi) și dirijați-le către locurile care oferă protecție;

– la părăsirea locuinței luați documentele personale, o rezervă de alimente, apă, trusă sanitară, un mijloc de iluminat, un aparat de radio, iar pe timp friguros și îmbrăcăminte mai groasă;

– după sosirea la locul de refugiu, comportați-vă calm, ocupaț locurile stabilite, protejați și supravegheați copiii, respectați măsurile stabilite.

 

4. La reîntoarcerea acasă respectați următoarele:

– nu intrați în locuință în cazul în care aceasta a fost avariată sau a devenit insalubră;

– nu atingeți firele electrice;

– nu consumați apa direct de la sursă, ci numai după ce a fost fiartă;

– consumați alimente numai după ce au fost curățate, fierte și, după caz, controlate de organele sanitare;

– nu folosiți instalațiile de alimentare cu apă, gaze, electricitate, fără aprobarea organelor de specialitate;

– acordați ajutor victimelor surprinse de inundații;

– executați lucrări de înlăturare a urmărilor inundației, degajarea malului, curățirea locuinței și mobilierului, dezinfectarea încăperilor, repararea avariilor.

Reguli și măsuri ce trebuie îndeplinite preventiv pentru diminuarea efectelor produse de inundatii:

* curățarea, adâncirea sau realizarea șanturilor de preluare a apelor pluviale;

* drenarea și asigurarea curgerii apei către șanturile de captare, astfel încât în gospodării aceasta să nu mai băltească;

* regularizarea unor pârâie, curățirea lor, a canalelor și tuburilor colectoare, a vâlcelelor pentru a asigura preluarea eventualilor torenți formați;

* crearea de bazine de rezervă pentru captarea viiturilor;

* deținatorilor de construcții situate pe direcția viiturilor de pe versanți li se recomandă realizarea unor canale de captare și dirijare a apei;

* curățarea pilonilor de susținere a podurilor, punților și podețelor de materialele aduse de viituri, pentru a se evita formarea unor adevărate baraje ce pot afecta împrejurimile sau chiar rezistența acestora;

* achiziționarea de saci pentru a putea fi umpluți cu nisip în scopul protejării împotriva pătrunderii apei sau a întăririi malurilor și digurilor;

* executarea unor lucrari de drenare a apei rezultate din precipitatii în zonele afectate de alunecări de teren pentru a împiedica pătrunderea acesteia prin crăpăturile formate în scopul prevenirii reactivării acestora;

* întreținerea unor lucrări de îmbunătățiri funciare, protejari de maluri și diguri;

* achizitionarea, la nivelul fiecarei localitati, a unor motopompe, acestea fiind necesare evacuarii apei din clădirile instituțiilor și populatiei din zone respective, pentru că în situații majore forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență nu sunt suficiente.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro ( https://fiipregatit.ro/ghid/ghid-inundatie/) sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult

Eveniment

Gest de omenie făcut de polițiștii botoșăneni. Femeie din Corni, salvată de la pericol iminent

Publicat

Publicitate

Miercuri, în timpul unei acțiuni de supraveghere și control al traficului rutier desfășurate pe raza municipiului Botoșani, polițiștii din cadrul Biroului Rutier observat, pe o arteră intens circulată, o femeie în vârstă, vizibil dezorientată.

Afară ploua, iar femeia nu avea umbrelă și părea că nu conștientizează pericolul la care se expune. Polițiștii au oprit imediat autospeciala, au discutat îndelung cu femeia și cu multă răbdare și tact, au reușit să o convingă să îi însoțească la sediul poliției.

Femeia era din comuna Corni și nu a știut să explice ce căuta în municipiul Botoșani. În urma verificărilor efectuate de polițiști, a fost identificată familia acesteia, care, îngrijorată, o căuta deja de câteva ore, fără să știe că se află în oraș.

Apropiații femeii au venit imediat să o preia de la sediul poliției și le-au mulțumit polițiștilor pentru modul in care au acționat și pentru empatia de care au dat dovadă.

Polițiștii nu oferă doar siguranță, ci și sprijin, mai ales celor vulnerabili.
Gestul colegilor noștri este dovada clară că omenia face parte din uniformă.

Citeste mai mult

Eveniment

Atelierul Micilor Cofetari, organizat cu sprijinul „Cozonac Domnesc” din Botoșani, la Târgul „Gustul Copilăriei” în curtea Ministerului Agriculturii

Publicat

Publicitate

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, organizează Târgul ‘Gustul Copilăriei’, un eveniment tematic dedicat Zilei Internaționale a Copilului, care se va desfășura în perioada 30 mai – 1 iunie 2025, în curtea ministerului.

‘Timp de trei zile, între orele 09:00 – 19:00, curtea MADR se va transforma într-un spațiu viu și primitor, unde copiii și familiile lor sunt invitați să descopere produse agroalimentare românești autentice și să participe la activități educative și recreative menite să celebreze copilăria, tradițiile și natura’, informează miercuri, instituția într-un comunicat transmis AGERPRES.

În cadrul târgului va fi amenajată o zonă specială – ‘Satul Micilor Gospodari’, unde cei mici vor avea ocazia de a participa la ateliere creative, respectiv confecționare de opinci, obiecte din lemn, colorat fișe cu animale, fructe și legume inspirate din satul românesc.

De asemenea, cei mici vor putea urca într-un tractor de dimensiuni mici adus de producătorul de mașini agricole IRUM și colora desene cu tractoare, se vor putea implica și în modelarea aluatului și coacerea cozonacilor alături de echipa producătorului ‘Cozonac Domnesc’ și vor avea ocazia să interacționeze cu meșteri populari care le vor arăta tainele meșteșugurilor românești.

Potrivit sursei citate, unul dintre cele mai așteptate momente ale zilei de duminică, 1 iunie, este Atelierul Micilor Cofetari, organizat cu sprijinul ‘Cozonac Domnesc’ din Botoșani. Aici, copiii vor modela biscuiți din aluat fraged cu unt, în forme variate și pline de imaginație – inimioare, flori, puișori, peștișori sau îngerași. După ce îi vor pune la copt, cei mici vor putea face o plimbare prin târg, iar la întoarcere vor primi creațiile lor coapte, gata de savurat – o adevărată recompensă dulce pentru răbdare și îndemânare.

Tot în ziua de 1 iunie, producătorul Herța Bio Apicole va organiza un atelier special în cadrul conceptului ‘Poftim din România’, unde copiii vor putea observa albine reale, inclusiv Regina Stupului într-un stup de sticlă, vor participa la degustări de produse apicole ecologice și vor putea face fotografii cu machetele uriașe (1,60 metri) ale albinuțelor Herța. Copiii vor mai avea posibilitatea de a construi albinuțe din piese LEGO, de a realiza baloane cu spumă în formă de albinuțe și de a se întâlni și face poze cu îndrăgita Albinuță Herța.

În cadrul târgului vor fi prezentate produse atestate tradițional din categoria lactate, carne, produse de patiserie, dulciuri de casă și băuturi spirtoase, dar și produse cu mențiunea ‘produs montan’. De asemenea, vizitatorii vor putea degusta și achiziționa produse cu protecție europeană, precum Magiunul de prune Topoloveni – IGP și Telemeaua de Sibiu – IGP, dar și produse apicole ecologice.

‘Atmosfera de sărbătoare va fi completată de prezența Mărioarei Man Gheorghe, care va susține un moment artistic alături de grupul de copii Mlădițe Ilfovene, oferind celor prezenți clipe de emoție și tradiție într-un cadru autentic și cald’, susțin organizatorii evenimentului.

Totodată, copiii vor avea ocazia de a întâlni jandarmi de la Detașamentul de Cavalerie al Jandarmeriei Române, inclusiv prima femeie jandarm călare, care vor fi prezenți în ținută de paradă.

Nu în ultimul rând, cei mici vor fi răsfățați cu vată pe băț și numeroase alte surprize.

Potrivit MADR, intrarea la târg este liberă.AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending