Connect with us

Administratie

FOTO: Spălătorie modernă la Maternitatea Botoșani. Doina Federovici: Vom continua investițiile în sistemul sanitar botoșănean

Publicat

Reparațiile capitale la Spălătoria Maternității Botoșani, finanțate din bugetul propriu al 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁𝗲𝗮𝗻, au fost finalizate. În valoare de peste 𝟭,𝟲 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗶, lucrările au adus Spălătoria la standardele actuale.

Publicitate

De asemenea, Spitalul Județean a asigurat din venituri proprii dotarea spălătoriei cu obiectele de inventar necesare funcționării: mese de lucru, rafturi pentru lenjerie, obiecte de mobilier, vestiare.
Redeschiderea spălătoriei la Maternitate este foarte importantă, mai ales că se adresează unui sector al sistemului sanitar care necesită o atenție specială.

„Vom continua investițiile în sistemul sanitar botoșănean, pentru că am pus sănătatea pe primul loc. Numai în acest an am finalizat sau avem în curs de execuție investiții de peste 𝟴 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗶:
Reparații capitale la laboratorul din corpul central al Spitalului;
Amenajare și montare CT performant, de 128 de slide-uri;
Realizare branșament electric pentru sectorul imagistic;
Reparații capitale la Spălătoria Maternității;
Devierea de utilități în vederea demarării construirii noului Ambulatoriu de specialitate și spitalizare de zi.
Toate acestea se adaugă lucrărilor efectuate pe parcursul anilor 2021 și 2022, când din fonduri europene și fonduri proprii s-au realizat lucrări la secțiile de infecțioase copii și adulți și s-au recuperat, din fondurile europene, 𝟮 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗲𝘂𝗿𝗼 cheltuite în timpul pandemiei de Covid.
Din fonduri europene și bugetul propriu al Consiliului Județean am modernizat UPU și Ambulatoriile de specialitate la Maternitate și Pediatrie, lucrări care împreună se ridică la aproximativ 𝟰 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗲𝘂𝗿𝗼.

Am atras fonduri din 𝗣𝗡𝗥𝗥 pentru reabilitarea energetică a Maternității și a Blocului Alimentar al Spitalului, proiecte care se ridică la 𝟳 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗲𝘂𝗿𝗼, inclusiv cofinanțările asigurate de Consiliul Județean”, a notat președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, pe pagina de socializare.

Din fonduri guvernamentale, prin CNI, au început lucrările de construire a Laboratorului de microbiologie și suntem în faza realizării proiectului tehnic pentru construirea Ambulatoriului de specialitate și spitalizare de zi, precum și a celui pentru modernizarea Secției de Oncologie. Sunt investiții care se vor ridica la pesten20 de milioane de euro.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Botoșel

    sâmbătă, 18.11.2023 at 16:38

    Cu un timp în urmă, un alt deștept de manager făcea economii mutând spălătoria Maternității la Spitalul Mavromati. Acum se inaugurează spălătorie nouă. Mâine iar va fi mutată, că-i mai economic. Circ curat! Și-ăștia de prin poze ce fac pe acolo: au venit să-și spele rufele?!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Eveniment

FC Botoșani pierde dramatic la Arad, 1-2 cu UTA, după gol din penalty în finalul meciului

Publicat

FC Botoșani a fost învinsă în deplasare de UTA Arad, scor 1-2, într-un meci tensionat din etapa a 27-a a Superligii, decis în ultimele minute ale partidei.

Publicitate

După o primă repriză în care gazdele au deschis scorul prin Popeslov, moldovenii au rămas în joc și au reușit să egaleze în minutul 77, când George Câmpanu a înscris cu stângul, readucând speranțele pentru un rezultat pozitiv.

Finalul a fost însă dramatic pentru echipa lui Leo Grozavu. În minutul 88, arbitrul a dictat penalty pentru UTA după un fault comis de Anestis, iar Valentin Costache a transformat lovitura de pedeapsă în minutul 90, stabilind scorul final.

În prelungiri, botoșănenii au mai avut emoții după un nou penalty acordat inițial gazdelor, însă decizia a fost anulată în urma consultării VAR.

Pe parcursul meciului, portarul Anestis a avut mai multe intervenții salvatoare, în special la începutul reprizei secunde, când a respins ocaziile consecutive ale arădenilor.

Rezultatul complică situația echipei din Botoșani în lupta pentru play-off, într-un moment în care fiecare punct devine decisiv în economia clasamentului.

UTA își păstrează astfel șansele de a urca în zona superioară, în timp ce FC Botoșani trebuie să caute rapid puncte în etapele următoare pentru a rămâne în cursa pentru primele șase locuri. Pe de altă parte, meciul de la Arad confirmă încă o dată echilibrul din Superligă, unde diferențele se fac adesea în ultimele minute.

Publicitate
Citeste mai mult

Educație

Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” Albești prin lectură, recomandări de carte și discuții despre puterea cititului

Publicat

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” din Albești au marcat astăzi, 15 februarie, Ziua Națională a Lecturii printr-o serie de activități dedicate cărții și formării gustului pentru citit.

Publicitate

Evenimentul a adus lectura în centrul atenției, reamintind rolul esențial pe care cititul îl are în dezvoltarea personală a copiilor și în parcursul lor școlar.

În sălile de clasă au avut loc momente de lectură expresivă, recomandări de carte, discuții despre importanța cititului și activități desfășurate împreună, menite să transforme lectura într-o experiență plăcută și accesibilă. Scopul acestor acțiuni a fost încurajarea elevilor să descopere bucuria cărților și să transforme cititul într-un obicei zilnic, nu doar într-o activitate ocazională.

Directorul unității de învățământ, profesorul Mihaela Chitic, a subliniat impactul profund al lecturii asupra formării copiilor. „Lectura ne dezvoltă vocabularul, imaginația și gândirea critică. O carte deschisă înseamnă o minte deschisă. Să facem din citit un obicei zilnic, nu doar o activitate de o zi!”, a transmis aceasta.

Prin astfel de inițiative, școala își propune să cultive dragostea pentru lectură încă din primii ani de studiu și să contribuie la formarea unor tineri curioși, creativi și bine pregătiți. Ziua Națională a Lecturii devine, astfel, nu doar o sărbătoare simbolică, ci un pas concret spre apropierea copiilor de universul cărților și al cunoașterii.

Citeste mai mult

Eveniment

„Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la Bașeu-Hudești: Masă pentru credincioși și ajutor pentru bătrânii singuri, după slujba de duminică

Publicat

Comunitatea din Bașeu-Hudești a trăit duminică, 15 februarie 2026, un moment de credință, solidaritate și apropiere sufletească, în jurul unui eveniment devenit deja tradiție locală.

Publicitate

După Sfânta Liturghie oficiată la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, părintele Pușcașu Ioan, inițiatorul și organizatorul acțiunii, i-a adunat pe credincioși la „Ziua plăcintelor și a prăjiturilor”, manifestare dedicată Lăsatului secului de carne, ajunsă la cea de-a treia ediție.

Masa pregătită în Casa Socială a parohiei a fost mai mult decât o simplă întâlnire. A fost un prilej de comuniune, bucurie și împărtășire, într-o atmosferă caldă, specifică începutului de post.

Prin grija părintelui Pușcașu Ioan și a credincioșilor implicați, au fost pregătite și pachete cu alimente pentru persoanele vârstnice și singure din comunitate, astfel încât nimeni să nu fie uitat în aceste zile. Gestul a adus lumină și speranță în casele celor care aveau cea mai mare nevoie de sprijin.

Evenimentul a fost onorat și de prezența primarului comunei Hudești, Dimitrie-Cătălin Zlei, cunoscut pentru participarea constantă la viața spirituală a comunității și pentru susținerea activităților locale.

Astfel de inițiative arată că tradițiile rămân vii atunci când sunt însoțite de fapte bune și de oameni care pun suflet în tot ceea ce fac.

Pentru credincioșii din Bașeu-Hudești, „Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” nu este doar o sărbătoare a gustului, ci o dovadă că biserica rămâne locul unde comunitatea se adună, se sprijină și merge mai departe împreună.

Publicitate

Iar în centrul acestei bucurii se află părintele Pușcașu Ioan, cel care a transformat o idee frumoasă într-o tradiție care unește oameni, an de an.

Citeste mai mult

Eveniment

„Festivalul Plăcintelor” de la Stăuceni: Tradiția care unește comunitatea de peste două decenii vestește intrarea în Postul Paștelui

Publicat

O tradiție despre care puțini credeau, la început, că va ajunge atât de departe continuă să adune oameni, emoție și bucurie în comuna Stăuceni. „Șezătoarea strămoșilor”, cunoscută de localnici drept „Festivalul Plăcintelor”, a ajuns la cea de-a XXII-a ediție și rămâne unul dintre cele mai calde evenimente ale comunității.

Publicitate

Ieri, în ultima seară de șezătoare, gospodarii și gospodinele s-au întâlnit din nou în locul unde se cântă, se dansează, se spun povești și glume, iar mesele se umplu cu bucate pregătite în familie, după rețete moștenite din generație în generație. Atmosfera a fost una de sărbătoare autentică, în care tradiția și credința s-au împletit firesc.

Evenimentul marchează, an de an, intrarea în Postul Paștelui și readuce în prim-plan valorile care au ținut comunitățile unite de-a lungul timpului: solidaritatea, respectul și speranța.

Organizarea manifestării poartă semnătura primarului comunei Stăuceni, Cozmin Epuraș, cel care a susținut constant păstrarea și promovarea obiceiurilor locale.

Un moment special al serii a fost oferit de ansamblul „Muguri de Fluier”, care a adus pe scenă cântece și dansuri tradiționale, completând atmosfera de sărbătoare.

Pentru comunitatea din Stăuceni, șezătoarea nu este doar un eveniment cultural, ci o dovadă că tradițiile rămân vii atunci când oamenii pun suflet și cred în ele, iar după mai bine de două decenii, „Festivalul Plăcintelor” continuă să spună aceeași poveste simplă și puternică: omul sfințește locul atunci când își păstrează rădăcinile.

Sursa foto: Cezar Aniței

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Eveniment49 de minute ago

FC Botoșani pierde dramatic la Arad, 1-2 cu UTA, după gol din penalty în finalul meciului

Educație3 ore ago

Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” Albești prin lectură, recomandări de carte și discuții despre puterea cititului

Eveniment4 ore ago

„Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la Bașeu-Hudești: Masă pentru credincioși și ajutor pentru bătrânii singuri, după slujba de duminică

Eveniment6 ore ago

„Festivalul Plăcintelor” de la Stăuceni: Tradiția care unește comunitatea de peste două decenii vestește intrarea în Postul Paștelui

Eveniment7 ore ago

17 permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în urma controalelor de ieri din Botoșani

Eveniment7 ore ago

Razie de amploare în Botoșani: Aproape 800 de persoane legitimate și amenzi de peste 126.000 de lei aplicate într-o singură noapte

Eveniment7 ore ago

Bărbat din Botoșani, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și distrugerea sistemului de monitorizare

Eveniment8 ore ago

Amenzi pentru cerșetorie, alcool în public și scandal în zona Pieței Centrale după acțiunea Poliției Locale Botoșani

Eveniment8 ore ago

Salvare emoționantă chiar și pentru pompieri la Costești: Cățel scos după o săptămână dintr-un cămin adânc de pompierii din Botoșani

Economie8 ore ago

În timp ce județul rămâne la coada clasamentului salariilor: Botoșaniul, printre cele mai mari tarife la apă din România

Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending