Connect with us
Publicitate

Eveniment

FOTO: Pompierii au dus daruri unei mame cu trei copii din Știubieni. Familia și-a pierdut casa într-un incendiu

Publicat

Publicitate

Gesturile mici fac, de cele mai multe ori, diferența. Mai ales atunci când vorbim de oameni loviți de soartă care privesc viitorul cu ochii în lacrimi. Doar un sprijin, uneori neașteptat, le poate reda speranța în suflet. La începutul acestei luni, o mamă și trei copii din Știubieni au rămas fără acoperiș deasupra capului, după ce casa unde locuiau cu chirie a fost mistuită de flăcări.

De atunci, salvatorii din cadrul Stației de Pompieri Săveni, care au intervenit pentru stingerea incendiului, s-au gândit mereu la ei și și-au propus să le dea o mână de ajutor, cum de altfel au mai făcut și cu alte familii nevoiașe din comunitatea în care trăiesc.

Astăzi, pompierii s-au întors la Știubieni și i-au găsit pe Alberto, Matias, Roberta și mama lor într-o casă oferită de o femeie cu suflet mare din comună.

Publicitate

Darurile cumpărate de pompieri au fost primite cu emoție și lacrimi de mulțumire, mai ales că nu se așteptau să aibă parte de un Crăciun fericit și erau siguri că moșul îi va ocoli anul acesta. Acum, aveau alte griji și multe nevoi…

Dar pompierii au reușit să le readucă zâmbetul pe buze și speranța în priviri.

O îmbrățișare de rămas bun și un “mulțumesc” spus din suflet ne-a înseninat și nouă ziua și ne-a reamintit că totul este posibil dacă ai aproape oamenii potriviți.

Publicitate

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Bani pentru primării prin programul Anghel Saligny: Se vor putea depune documentații și după luna iunie

Publicat

Publicitate

În ședința de marți, Guvernul examinează o ordonanță de urgență care va permite beneficiarilor Programului Anghel Saligny să depună documentele pentru încheierea contractelor de finanțare și după luna iunie 2024.

Decizia vine în contextul în care în procesul de analiză a documentaţiilor depuse au fost identificate „o serie de situaţii care determină întârzierea finalizării” acestora, potrivit Agerpres.

Este vorba despre lipsa cadastrării amplasamentelor, suprapuneri de amplasamente, neclarităţi în ceea ce priveşte regimul proprietăţii bunurilor, greutăţi întâmpinate în constituirea asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară; perioade lungi pentru obţinerea avizelor, acordurilor, autorizaţiilor; necesitatea efectuării unor exproprieri.

Publicitate

„Toate acestea implică realizarea unor operaţiuni de durată şi instituirea unor termene a căror nerespectare conduce la eliminarea unor beneficiari din program, funcţionând practic ca o sancţiune pentru aceştia, ceea ce reprezintă o măsură disproporţionată în raport cu motivele care determină aceste întârzieri, motiv pentru care intervenţia legislativă propusă creează cadrul legal pentru ca beneficiarii programului să poată depune documentaţia necesară încheierii contractelor de finanţare, să efectueze procedurile de achiziţie publică şi să realizeze investiţia în perioada de derulare a programului, respectiv cel târziu până la data de 31 decembrie 2028, fără a fi condiţionaţi de termene şi fără a genera întârzieri în derularea investiţiei, pentru că mecanismul de decontare în cadrul programului este stabilit pe baza principiului ‘primul venit-primul servit’”, reiese din documentul citat.

OUG pentru adunarea unor bani la fondul de rezervă

Pe agenda Executivului figurează şi un proiect de ordonanţă de urgenţă conform căreia ordonatorii principali de credite ar putea fi obligaţi să disponibilizeze la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în termen de o zi de la solicitarea Ministerului Finanţelor, 10% din valoarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament.

„Se propune ca, în anul 2024, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat să disponibilizeze la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în termen de o zi de la solicitarea Ministerului Finanţelor, creditele de angajament şi creditele bugetare reţinute în proporţie de 10%, în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Publicitate

De asemenea, se creează temeiul legal ca din fondurile prevăzute la titlurile aferente proiectelor cu finanţare externă să poată fi cedate la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului economiile înregistrate în cursul exerciţiului bugetar”, se precizează în nota de fundamentare.

Guvernul va analiza şi un memorandum elaborat de Ministerul Energiei pe tema scoaterii la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră rezervate şi neutilizate.

„Ministerul Energiei supune analizei şi aprobării Guvernului României ca certificatele de emisii de gaze cu efect de seră rezervate şi neutilizate pentru alocarea tranzitorie cu titlu gratuit să fie utilizate conform articolului 10 c, lit. (a) din Directiva ETS revizuită, respectiv un număr de 5.600.000 certificate GES se vor adăuga la cantitatea totală de certificate pe care România urmează să le scoată la licitaţie în temeiul articolului 10 alineatul (2) din Directiva ETS revizuită”, prevede documentul.

Publicitate

Un alt memorandum de pe ordinea de zi se referă la suplimentarea limitelor de credite bugetare aprobate pe luna mai pentru Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Este vorba despre o sumă de peste 950 de milioane de lei, dintre care 204 milioane pentru proiecte cu finanţare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR. Totodată, 750 de milioane sunt destinate efectuării transferurilor de sume în cadrul Programului Naţional de Investiţii Anghel Saligny, respectiv în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, etapele I şi II, în baza solicitărilor conforme, neonorate la acest moment.

De asemenea, un alt memorandum prevede suplimentarea cu 364 de milioane de lei a limitelor de credite de angajament şi credite bugetare aprobate pe luna mai pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

„Pentru asigurarea condiţiilor necesare efectuării plăţilor pentru toate formele de sprijin unui număr de peste 250.000 de beneficiari este necesară suplimentarea limitei de credite bugetare şi credite de angajament pentru luna mai 2024 cu valoarea sumelor autorizate la plată în luna aprilie 2024 potrivit Hotărârii Guvernului nr. 124/2024 pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic, pentru anul de cerere 2023, în sumă de 365.000 mii lei”, precizează documentul.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

(P) Cătălin Flutur: Ne vedem în cartierul Tudor Vladimirescu

Publicat

Publicitate

Dragi prieteni,

În cele 3 mandate de primar, am implementat proiecte capitale pentru Botoșani, însă pentru unele dintre ele nu a fost răgaz să le duc la bun sfârșit. Constat acum că lucrurile au rămas acolo unde le-am lăsat, dacă nu cumva se află într-o stare mai rea.

Vreau să ne întâlnim față în față, să vorbim, să analizăm problemele zonale și să propunem idei constructive pentru ca fiecare cartier să își atingă maximul de potențial în viitorul cel mai scurt.

Publicitate

Miercuri, 15 mai, voi fi printre dumneavoastră, locuitorii din cartierul Tudor Vladimirescu, așteptându-vă să veniți în număr cât mai mare.

Începând cu ora 17,00, ne vedem la Transformator, în intersecția străzilor Drumul Tătarilor cu Grigore Antipa și Cireșoaia, iar de la ora 18,00 – la intersecția străzilor Popa Șapcă cu Tudor Vladimirescu, Bujor, Humăriei și Militari.

Gândul cel bun și inima deschisă, Cătălin Flutur”

Publicitate

C.M.F. 21240015

Citeste mai mult

Economie

REPARAȚIILE auto, tot mai scumpe: Costurile cu ora de manoperă pentru reparațiile auto au crescut cu 21%, în 2023

Publicat

Publicitate

Costurile cu ora de manoperă la reparaţiile auto au crescut cu 21% anul trecut, faţă de 2022, iar în intervalul 2020 – 2023 a fost înregistrată o creştere medie de 36%, conform unei analize realizate de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR), relatează agerpres.ro.

Cercetarea vizează peste 490.000 de calcule efectuate prin intermediul programului Audatex, de unităţile reparatoare din România.

“Potrivit datelor colectate, în intervalul 2020 – 2023 (media pe ani), se observă o creştere medie cu 36% , respectiv 21% în 2023, comparativ cu 2022. Această dinamică accentuată reflectă o tendinţă constantă de majorare a tarifelor de manoperă pentru lucrările de caroserie”, se menţionează în comunicat.

Publicitate

În ce priveşte situaţia pe judeţe, din analiza menţionată se poate constata faptul că tariful mediu pe ora de manoperă prezintă variaţii semnificative de la un judeţ la altul. Judeţele în care se observă constant cel mai ridicat nivel al acestui indicator sunt: Brăila (226 lei), urmat de Tulcea (187 lei), Satu Mare (183 lei) şi Bucureşti (179 lei), conform datelor din 2023.

“Nu în ultimul rând, analiza tarifelor pe ora de manoperă în cazul principalelor mărci de autovehicule comercializate în România a scos în evidenţă creşteri importante pentru majoritatea acestora, cele mai relevante fiind: Seat +50%, Volvo +45%, Honda şi Chevrolet +44%, Mitsubishi +40%”, arată studiul.

Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) este organizaţia responsabilă cu supravegherea şi analiza costurilor asociate reparaţiilor auto în România, oferind date şi soluţii relevante pentru industria asigurărilor auto.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

26 de autobuze electrice vor ajunge în toamnă în școlile din județul Botoșani iar alte 10 vor fi cumpărate. Cum arată

Publicat

Publicitate

Consiliul Județean Botoșani a anunțat astăzi că a achiziționat nu mai puțin de 26 de autobuze electrice școlare prin intermediul unei finanțări PNRR cu bani de la Uniunea Europeană de peste 7,2 milioane de euro.

Microbuzele vor fi livrate în această toamnă și sunt destinate școlilor din comunele: Albești, Avrămeni, Călărași, Cândești Cristești, Cristinești, Corni, Coșula, George_Enescu, Gorbănești, Hilișeu_Horia, Hlipiceni, Leorda, Lozna, Mihălășeni, Roma, Păltiniș, Prăjeni, Santa_Mare, Stăuceni, Todireni, Tudora, Ungureni, Văculești, Vorniceni și Vorona.

În fața Palatului Administrativ de la Botoșani, furnizorul care a câștigat licitație organizată de către Consiliul Județean Botoșani, a prezentat astăzi microbuzul care, din toamnă, va transporta elevii din cele 26 de comune. Acesta este are 16 locuri, din care unul destinat persoanelor cu dizabilități. Are cel mai puternic motor și bateria cu cea mai mare capacitate din gama sa, asigurând o autonomie de rulare de 270 de kilometri.

Publicitate

“În urma licitației, Consiliul Județean Botoșani a făcut o economie de 2 milioane de euro, bani pe care-i vom folosi pentru achiziționarea a încă 1o microbuze electrice, pentru că necesarul este foarte mare. Ca autoritate județeană căutăm cele mai bune soluții pentru a asigura transportul elevilor, motiv pentru care avem în derulare o nouă licitație pentru achiziționarea a 18 autobuze hibrid printr-o finanțare asigurată de Fondul de Mediu. Aceste microbuze vor ajunge: 2 la școlile speciale (Sfântul Stelian Botoșani și Ion Pillat Dorohoi) și 16 la școlile din județ:  Darabani, Săveni, Bălușeni, Cordăreni, Corlăteni, Curtești, Frumușica, Hudești, Ibănești, Manoleasa, Mileanca, Mitoc, Românești, Suharău, Șendriceni și Vlăsinești”, a transmis președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Elena Federovici.

Aceeași sursă a mai precizat că la începutul anului școlar alte 3 microbuze au fost achiziționate printr-un program al Ministerului Dezvoltării au ajuns în comunele Coțușca, Dângeni și Havârna.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending