Connect with us
Publicitate

Eveniment

FOTO: Polițiștii au „amprentat” elevii de la două licee din Pomârla și Coțușca

Publicat

Publicitate

Se apropie sărbătoarea de Buna Vestire care coincide cu ziua în care polițiștii sunt onorați de comunitate pentru eforturile pe care le depun ca ordinea și legea să fie menținute la cote ridicate.

Ziua Poliției Române este precedată de o serie de activități pe raza întregului județ, în care oamenii legii etalează mijloacele care le sunt aliați puternici în lupta pe care o poartă. Așa s-a întâmplat și joi, 21 martie 2024, când polițiștii botoșăneni au desfășurat două concursuri, “Criminaliștii de mâine” și “Învățăm să circulăm” cu elevii din cadrul Liceului Anastasie Bașotă, din comuna Pomîrla și cei ai Liceului Tehnologic Coțușca.

Astfel, polițiștii criminaliști și polițiștii rutieri au oferit copiilor ocazia de a observa tehnica și autospecialele pe care le folosesc în misiuni, apoi, cei mici au participat la un concurs pe teme specifice.

Publicitate

Toți participanții au primit diplome, medalii și premii constând în rechizite, veste reflectorizante și tricouri inscripționate.

Activitățile au fost realizate cu sprijinul Autorității Teritoriale de Ordine Publică și Inspectoratului Școlar Județean.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Credincioșii din Botoșani sunt așteptați la hramul Bisericii Sfântul Ierarh Nectarie

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, 9 noiembrie 2024, Biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de copii Botoşani, își sărbătorește hramul, cu ocazia prăznuirii  Sfântului Ierarh Nectarie.

Programul liturgic dedicat acestei sărbători începe vineri, 8 noiembrie 2023, la ora 1600, când racla cu sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Nectarie va fi aşezată, spre închinare, pe un podium amenajat în fața bisericii.

Sfântul Ierarh Nectarie este unul din cei mai iubiți sfinți ai Ortodoxiei. Cunoscut în lumea întreagă ca vindecător al bolilor sufletești și trupești,  a fost canonizat de Biserica Ortodoxă din Grecia în anul 1961 şi este unul dintre căutaţi sfinţi de către credincioşii din toată lumea pentru că „cine a năzuit la ajutorul său şi cu credinţă i s-a rugat nu a rămas neajutat”.

Publicitate

„Sfântul Ierarh Nectarie este un exemplu pentru fiecare dintre noi. Viața lui greu încercată ne oferă un răspuns pentru fiecare întrebare care ne frământă și ne îndeamnă să ne găsim liniștea sufletească prin rugăciune, smerenie și post. Credincioșii din Botoșani sunt așteptați la hramul Bisericii Sfântul Ierarh Nectarie, grabnic ajutor al credincioșilor. Vineri, de la ora 17.00, va fi oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia, iar sâmbătă, 9 noiembrie 2024, în ziua hramului,  Sfânta Liturghie începe la ora 9.00.

Îi aşteptăm pe credincioşi să fie alături de noi în aceste zile de sărbătoare, să ne rugăm împreună bunului Dumnezeu și Sfântului Ierarh Nectarie să ne întărească în credință și răbdare.” a precizat preotul paroh Marius Ciobanu.

Biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie” din municipiul Botoşani, construită în perioada 2009 – 2010, a fost resfinţită în ziua de 18 septembrie 2022 de către IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei și IPS Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Publicitate

 

 

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

(P) Mircea Magdalena, administrator public Botoșani: „Tentativa PNL de a obține voturile chiriașilor scandalagii din Centrul Vechi se va întoarce împotriva lor ca un bumerang!”

Publicat

Publicitate

Mircea Magdalena, administrator public Botoșani: „Tentativa PNL de a obține voturile chiriașilor scandalagii din Centrul Vechi se va întoarce împotriva lor ca un bumerang! Ceilalți botoșăneni vor reacționa!”

Administratorul public al Primăriei Municipiului Botoșani, Mircea Magdalena, susține că intervenția avocatei PNL, Ionela Aiftincă, prin care a suspendat temporar în instanță evacuarea chiriașilor recalcitranți din Centrul Vechi are la bază o motivare electorală. Miza este votul celor care au încălcat în mod repetat regulile de conviețuire socială și care sunt acum vizați de evacuarea dispusă de Primarul Cosmin Andrei.

Doamna avocat a domnului Iftime este competitor electoral. Este pe locul 2 pe lista PNL Botoșani pentru Senat. Este clar că a avut o miză electorală! De pe timpul primarului Cătălin Flutur, care a repartizat acele locuințe, PNL a mizat mereu pe voturile acelor chiriași”, a scris pe o rețea socială, administratorul public al municipalității.

Publicitate

Mircea Magdalena consideră că tentativa celor de la PNL de a obține voturile locatarilor notificați în vederea evacuării va avea un efect contrar:  „De această dată, acțiunea PNL se va întoarce împotriva lor ca un bumerang. Cazul Cristian Alexuc a revoltat pe toată lumea. Este inacceptabil ca botoșănenilor să le fie teamă să circule în centrul orașului lor. Primarul a acționat corect, în interesul public și cred că marea majoritate a cetățenilor va fi de partea sa. Chiar dacă voturile acelor chiriași vor merge la PNL, am convingerea că restul botoșănenilor vor reacționa și vor veni în număr mare la vot pentru a-i sancționa pe liberali”, a precizat administratorul public, care i-a invitat pe toți locuitorii din municipiu să participe la consultarea publică organizată în legătură cu acest subiect.

https://www.facebook.com/share/p/15GvwPW8Qb/?mibextid=WC7FNe

CMF11240017

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Legea privind reglementarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial

Publicat

Publicitate

Legea potrivit căreia alegătorii vor putea vota în aceleaşi secţii de votare la referendum şi la alegerile parlamentare, prezidenţiale sau europarlamentare a fost publicată marţi seară în Monitorul Oficial.

Actul normativ a fost promulgat marţi de preşedintele Klaus Iohannis.

Legea modifică şi completează acte normative în materie electorală în sensul eficientizării şi ordonării activităţii infrastructurii implicate, al eliminării eventualelor disfuncţionalităţi şi al înlăturării vidului de reglementare în ceea ce priveşte desfăşurarea concomitentă a operaţiunilor electorale şi referendare.

Publicitate

Astfel, s-a urmărit crearea mecanismului pentru ca, în acelaşi timp în care au loc fie alegeri parlamentare, fie alegeri prezidenţiale, să se poată desfăşura nu numai un referendum naţional, ci şi unul local.

Potrivit legii, “în situaţia în care referendumul naţional sau local are loc la aceeaşi dată cu alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz, alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi interval de timp, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea ‘VOTAT’, pe buletine de vot separate, prezenţa la vot fiind consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin”.

În situaţia prevăzută de lege, pe actul de identitate al alegătorului se aplică o singură dată ştampila cu menţiunea “VOTAT” şi data scrutinului sau, după caz, un singur timbru autocolant cu menţiunea “VOTAT” şi data scrutinului, conform modelului aprobat pentru alegerile care se organizează la aceeaşi dată cu referendumul naţional sau local.

Publicitate

Conform actului normativ, organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional sau local, atribuţiile care revin autorităţilor publice, precum şi procedura de votare se realizează cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale privind alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz. Operaţiunile necesare organizării şi desfăşurării referendumului naţional sau local sunt îndeplinite de organismele electorale constituite pentru alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz.

Actul normativ mai prevede că hârtia necesară pentru buletinele de vot şi tipărirea acestora pentru referendumul naţional sau local se asigură potrivit prevederilor legale aplicabile alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerilor pentru preşedintele României, alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz.

Observatorii şi reprezentanţii mass-media acreditaţi să observe desfăşurarea votării la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz, au dreptul să observe şi operaţiunile specifice referendumului naţional sau local.

Publicitate

Guvernul stabileşte prin hotărâre măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional sau local, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale aplicabile alegerilor care se organizează la aceeaşi dată cu referendumul naţional sau local, stipulează legea.

Astfel, pe 24 noiembrie, cu ocazia primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, bucureştenii vor participa şi la referendumul iniţiat de primarul general Nicuşor Dan.

Primarul Capitalei a salutat promulgarea legii. ”Pe 24 noiembrie este important să spunem ‘DA’ în număr cât mai mare pentru a avea un oraş organizat şi dezvoltat unitar”, a scris pe Facebook Nicuşor Dan.

Consiliul General al Capitalei a aprobat, pe 21 octombrie, organizarea unui referendum local pe data de 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Bucureştenii vor fi invitaţi să răspundă la trei întrebări. Primele două au fost propuse de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi vizează modul de împărţire a banilor între PMB şi primăriile de sector, precum şi eliberarea autorizaţiilor de construire în Bucureşti. La iniţiativa PSD, a fost adăugată, printr-un amendament, o a treia întrebare, care se referă la combaterea consumului de droguri în şcoli.

Cele trei întrebări la care bucureştenii sunt aşteptaţi să se pronunţe prin “DA” sau “NU” sunt următoarele:

* “Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?”

* “Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”

* “Sunteţi de acord ca Primăria Municipiului Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?”. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfântul Ierarh Pavel Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului

Publicat

Publicitate

Sfântul Ierarh Pavel, marele mărturisitor al lui Hristos Iisus, s-a născut în Tesalonic şi a fost notar şi scriitor al Sfântului Alexandru, patriarhul Constantinopolului. De asemenea, a fost şi diacon al Marii Biserici, trăind pe vremea lui Constanţiu (337-361), fiul lui Constantin cel Mare. Creştinii l-au pus pe Pavel patriarh în Constantinopol după trecerea la Domnul a arhiepiscopului Alexandru. A păstorit Biserica lui Hristos cu multă râvnă, în pace şi în buna-rânduială a dreptei credinţe.

Întorcându-se împăratul arian Constanţiu din Antiohia, l-a scos din scaun pe Sfântul Ierarh Pavel şi l-a pus în locul său pe arianul Eusebiu al Nicomidiei. Deci, plecând sfântul la Roma, s-a întâlnit acolo cu marele Atanasie, care era şi el scos din scaun de acelaşi împărat, şi cu încă alţi doi episcopi din Răsărit. Constant, fratele lui Constanţiu, care era împărat în Apus, precum şi papa Iuliu al Romei au trimis scrisori lui Constanţiu în care cereau reabilitarea celor doi iluştri ierarhi. În urma scrisorilor, atât Pavel, cât şi Atanasie şi-au recăpătat scaunele lor.

Însă, după o vreme, au fost din nou alungaţi, din cauza uneltirilor ereticilor. Atunci, Constant a scris o scrisoare fratelui său, prin care îl ameninţa cu război dacă nu-i va reaşeza pe cei doi ierarhi în treapta de arhiepiscopi ai cetăţilor din care fuseseră alungaţi. Pentru scurt timp Sfântul Ierarh Pavel şi-a recăpătat scaunul său, însă a fost surghiunit în Armenia, la Cucuz, împăratul aducând de data aceasta în locul său pe ereticul Macedonie. Acest lucru i-a revoltat pe creştinii drept- măritori.

Publicitate

Sfântul Pavel, ajungând în Armenia, a fost încuiat chiar în casa în care locuia, fiind părăsit cu totul, nedându-i-se nici mâncare şi nici apă. Deci, după şase zile, arienii văzând că este încă în viaţă l-au sugrumat cu însuşi omoforul său. Şi aşa şi-a dat Sfântul Ierarh Pavel Mărturisitorul sufletul în mâinile Domnului.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending