O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

ȘAPTE + UNA ÎNTREBĂRI PENTRU ȘTEFAN BAȘNO

Georgică Manole: V-ați născut în inima Brăilei.Cum v-a rămas în suflet copilăria și locurile natale?

  Ștefan Bașno: Ca să vă răspund la această întrebare trebuie să fac o mică digresiune. Patriotismul local este o caracteristică larg răspândită pe meleagurile mioritice, iar brăilenii sunt în top din acest punct de vedere! Poate justificat, aș spune eu, avându-se în vedere vechimea de veacuri a urbei, importanța ei ca ultim port la Dunăre până unde pot urca vasele maritime, inclusiv ca importanță economică. Prin anii ‘70 Brăila era al cincilea oraș ca mărime a populației și importanță economică! În plus, și Brăila se poate lăuda cu o galerie de mari personalități date culturii și științei românești. Ana Aslan, Fănuș Neagu, Mihail Sebastian, Gheorghe Munteanu-Murgoci, Maria Filotti, Johnny Răducanu, Daniel Danielopolu și mulți, mulți alții. Am crescut în cultul acestor personalități În plus, brăileanul se simte într-un mod greu de explicat, foarte legat de locurile natale. Poate Dunărea să fie de vină? Când eram student și mai apoi când mergeam în fiecare concediu acasă, primul drum îl făceam la Dunăre, băgam mâna în apă și mă stropeam pe frunte…Așa că, și acum, după jumătate de veac de când am plecat pe alte meleaguri, într-o firidă a sufletului meu, tot brăilean mă simt! Nu unul tipic, pentru că pe brăileanul autentic îl caracterizează miștocăreala, ceea ce nu prea se potrivește cu firea mea. Deși o anumită predispoziție spre ironie și satiră nu m-a ocolit…

G.M.: Se spune că „A nimerit orbul Brăila”. Cum a nimerit Ștefan Bașno Botoșanii?

Ș.B.: Aș vrea mai întâi să lămuresc cititorii originea zicalei pe care ai amintit-o. Brăila are una dintre cele mai aerisite și originale rețele stradale din România și chiar din Europa! Câteva străzi care pleacă radial de la Dunăre spre periferii și câteva străzi semicirculare care pleacă de la Dunăre și ajung la Dunăre, se constituie într-un evantai care face aproape imposibil să te rătăcești în Brăila.

  Cum am ajuns eu la Botoșani? Simplu, m-am „măritat” cu o botoșăneancă! La terminarea facultății, terminând al șaselea pe țară am avut mai multe opțiuni, dar cum

cea pe care am ales-o să-mi fie tovarășă de viață era din Botoșani…

G.M.: Cu ce a contribuit spațiul botoșănean la desăvârșirea personalității lui Ștefan Bașno?

Ș.B.: Enorm! Fără să fiu un fatalist, aș zice că fiecare are în viață un drum predestinat. Eu inițial am dat admiterea la politehnică, la București, am cochetat și cu Științele economice, ba și cu școala militară (e o întreagă poveste, bună de un roman, cine știe, poate o să-l scriu vreodată…) Nu știu, poate aș fi fost un bun inginer, economist sau ofițer. Știu însă sigur că am fost un foarte bun profesor. Sutele de elevi pe care i-am îndrumat și i-am ajutat să intre la facultate sunt o dovadă incontestabilă a acestei convingeri. Iar acesta realizare profesională a mea nu cred că ar fi fost posibilă într-un alt oraș. Cu firea mea mai concesivă, mai reținută, nu aș fi făcut față unei concurențe în care nu contau numai capacitățile profesionale.

  Și da, în Botoșani Ștefan Bașno care citește de la cinci ani și scrie poezii de la zece ani s-a simțit în elementul său! Pentru că Botoșaniul are multe lipsuri, dar la spiritualitate stă muuult mai bine decât multe alte urbe cu pretenții…

G.M.: Biobibliografii ar fi interesațisă faceși o enumerare a cărților scrise!

Ș,B.: Domnule Manole, v-am spus, eu la cinci ani citeam cursiv, iar în clasa a IV-a, când doamna învățătoare ne-a cerut să spunem ce cărți am citit în vacanță eu am spus „David Coperfield” și cum nu mă credea, o oră întreagă am povestit romanul… Nu o spun ca să mă laud ci pentru a justifica de ce pentru mine cartea a fost ceva sfânt. Am avut un respect aproape idolatru pentru cuvântul scris, iar cei care se declarau scriitori erau puși pe piedestalul sufletului meu! E drept, până în 1989 numărul celor care publicau cărți nu depășea câteva zeci. „Democratizarea” accesului la edituri a făcut ca să aibă loc o adevărată explozie, au apărut peste noapte sute, chiar mii de scriitori. Pot fi de acord că românul s-a născut poet, dar că toți poeții au și acces la nemurire e o afirmație cam exagerată… Iată de ce, deși scriu poezie sau proză de peste 60 de ani (… ), am fost foarte reținut în a a ieși pe scena publică. Văzând însă cohortele de ”scriitori” răsăriți ca ciupercile după ploaie, unii confirmați (contra cost…) și de unele uniuni de creație, mi-am zis că este timpul să scot și eu nasul din găoacea mea și să spun cam ce gândesc și simt.

  Concret, până acum am publicat 4 cărți: „O mască râde, o mască plânge” (epigrame, fabule și parodii), „De la Asklepios la Diogene” (o colecție de replici între mine și un alt epigramist botoșănean, doctorul Ioan Petrescu ), „Pseudo – alieiutikos” ( evocări despre pescuit ) și ultima, pe care personal o consider cea mai incisivă „Pamflete vesele și triste”,. Materiale aș mai avea pentru încă multe alte cărți, dar…

G,M.: Știu că aveți o mulțime de puncte de vedere privind epigrama și epigramiștii contemporani!?

Ș.B.: Cu întrebarea asta ați atins o coardă sensibilă! Eu, catrene umoristice, am scris de când mă știu. Nu am spus „epigrame” ca să nu ofuschez pe puriștii genului, foarte riguroși in acceptarea unui catren ca epigramă! Eu accept aceste rigori, dar cred că se exagerează mult în această privință. Și ce e mai deranjant, taman unii dintre cerberi calcă adesea în străchini. Și epigramiștii s-au inmulțit exponențial în ultimii ani. Că mulți preferă să scrie despre soacre, amante sau vecine e alegerea lor, deși vremurile pe care le trăim sunt foarte generoase cu subiecte mult mai fierbinți. Mulți preferă însă să nu se pună rău cu stăpânirea, să mai împuște o sută, doua pe la un festival internațional ținut la Crăcăcenii din Deal. Ca să nu mai spun că la majoritatea acestor concursuri se aplică principiul rotativei, adică aceleași personaje se schimbă și se premiază între ele! Când am făcut publice aceste opinii conducerea UER a decretat boicotarea mea. Norocul meu că între epigramiștii de marcă sunt mulți oameni care gândesc cu capul lor, nu cu capul unora din conducerea Uniunii…

G.M.: O întrebare pe care o pun tuturor intervievaților mei: care este relația umoristului Ștefan Bașno cu Eminescu?

Ș.B.: Chiar dacă, alături de dumneavoastră, am inițiat „Clubul umoriștilor botoșăneni”, eu nu mă consider umorist! Sau nu sunt numai umorist! Ca un împătimit al cuvântului scris, dar și ca un atent observator al lumii în care trăim, îl consider pe Eminescu Dumnezeul absolut al limbii române și cea mai trează conștiință a acestui popor greu încercat de vremuri. Eu mă cutremur de fiecare dată când citesc „Împărat și proletar” ! Cât de actuale sunt versurile marelui poet la 150 de ani de când au fost scrise!

G.M.: Aveți o propunere pentru revista „Memento mori”?

Ș.B.: În primul rând am numai cuvinte de laudă pentru entuziaștii care reușesc să țină în viață această prestigioasă revistă de cultură a Botoșanilor! Apreciez la superlativ diversitatea tematică și generozitatea spațiului pus la dispoziția celor care au ceva de spus în acest spațiu cultural. Poate nu ar strica o mai pronunțată rigoare în selectarea calității materialelor publicate!

G.M.: Cititorii acestei reviste așteaptă câteva epigrame de la Ștefan Bașno!

Pentru că probabil revista va apărea în decembrie, vă ofer câteva epigrame de sezon și un pamflet. Pentru diversitate!

DEȘTEAPTĂ -TE, ROMÂNE…

Eu nu sunt epigramist

Ci un fel de scriitor

Care scrie vesel, trist,

Despre bravul meu popor.

Care-i adormit profund

De când e în Uniune

Și pe care-l doare-n fund

De ” Deșteaptă-te, române!”

Mai găsește-un debușeu,

Îi mai trage o sudalmă,

Unii care au tupeu

Mai compun o epigramă…

Își mai face semnul crucii

Și visează la haiduci

Să belească politrucii

Ce-au pus țară pe butuci…

Nu-nțeleg că la-ndemână

După obiceiul sfânt

E să dea mână cu mână

Să- i bușească la pământ!

Unde ești, Ștefan cel Mare,

Tu și ceilalți strămoși

Să vedeți nepoții care-s

Doar un neam de somnoroși?

EPIGRAME

COCOLARUL CĂTRE MOȘ CRĂCIUN

Moșule, codoș cu barbă,

Când mai vii printre nămeți,

Adu-ne un pic de iarbă

Și fetițe la băieți!

NICUȘOR CĂTRE MOȘ CRĂCIUN

Moș Crăciun zis Bolojan,

Mai așteaptă înc-un an

Până crești iar T.V.A.-ul

Că ne iau ăștia cu maul!

CENTURISTA CĂTRE MOȘ CRĂCIUN

Alo, nene Moș Crăciun,

Ia ascultă ce îți spun,

Pe centură fă gropane

Ca să strice camioane!

POPORUL ROMÂN CĂTRE MOȘ CRĂCIUN

Suntem săraci și n-avem papa

Cu liota de politruci,

Ia -i Moșule, și poate-i duci

Unde-nțărcase mutul iapa!