Connect with us

Eveniment

FOTO: Peste 500 de elevi, cadre didactice, dar și simpli cetățeni din comuna Vorona, s-au întâlnit cu pompierii

Publicat

Publicitate

Peste 500 de elevi, cadre didactice, dar și simpli cetățeni din comuna Vorona s-au întâlnit, astăzi, cu pompierii în cadrul unei acțiuni de informare și educare preventivă cu tematică de protecție civilă.

Pe parcursul acțiunii, participanții au avut ocazia să învețe despre importanța protecției civile, măsurile esențiale de autoprotecție, dar și cum să se comporte în diferite situații de urgență, precum incendii, inundații, vânt puternic, înzăpeziri, cutremur, ger etc.

Salvatorii le-au vorbit copiilor, pe înțelesul lor, despre lucrurile pe care nu trebuie să le facă pentru că sunt periculoase.

Pirotehnicienii le-au prezentat cele mai frecvente elemente de muniție, rămase neexplodate din timpul celor două conflicte armate, care sunt descoperite pe raza județului Botoșani, autospeciala pirotehnică, aparatura și echipamentele cu care intervin în astfel de situații. Totodată, le-au vorbit despre cum trebuie să se comporte în cazul în care descoperă muniție neexplodată.

Cei prezenți au aflat și în ce situații pompierii intervin cu autospecialele de stingere cu apă și spumă și descarcerare. Cei mai curajoși au probat echipamentele de protecție folosite în misiuni. Toți au asistat la exerciții practice de descarcerare a și de acordare a primului ajutor.

Tinerii interesați au primit toate informațiile legate de înscrierea la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecției Civilă Boldești, care se desfășoară până pe 12 martie a.c., dar și cum pot să devină voluntari în cadrul programului național „Salvator din pasiune”.

Publicitate

Cu acest prilej, inspectorii de prevenire le-au oferit materiale de informare preventivă, din cadrul campaniilor naționale „R.I.S.C – Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale” , „Nu tremur la cutremur” „Viziune 2020”, „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, „Un cămin sigur pentru copilul tău” și „Îndepărtează pericolele! Protejează-i pe cei dragi!”

Aceasta este prima acțiune organizată în cadrul „Săptămânii Protecției Civile” și a urmărit dezvoltarea unui comportament preventiv în rândul cetățenilor.

Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul Primăriei Comunei Vorona, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vorona și cadrelor didactice de la unitățile de învățământ din comună.

Sub sloganul „Împreună, mai pregătiți”, ISU Botoșani va desfășura zilnic, până pe 4 martie a.c., acțiuni de informare și educare preventivă și exerciții de descarcerare și acordare a primului ajutor, de avertizare, alarmare și evacuare în municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Flămânzi și Săveni, comunele Răuseni și Vârfu Câmpului, Broscăuți și Hilișeu Horia.

Mâine, între orele 10:00 – 13:00, vom fi prezenți pe Pietonalul Ghica din municipiul Dorohoi, dar și în localitatea Broscăuți, unde vom organiza un exercițiu de alarmare publică și evacuare în caz de inundații.

Acțiuni de informare și educare preventivă se desfășoară și în celelalte localități ale județului prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, care au primit materiale preventive în vederea distribuirii acestora către cetățeni. Pompierii voluntari se vor implica și în exerciții de evacuare în caz de cutremur sau incendiu.

Cei care doresc să îi cunoscă pe pompieri la ei acasă, pot merge la subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Dorohoi, Săveni, Ștefănești, Flămânzi, Darabani, Trușești și Coțușca, unde, zilnic, până pe 4 martie, între orele 10:00 – 14:00, este organizată Ziua Porților Deschise.

Totodată, în perioada 26.02 – 04.03.2025, pe timpul activităților de recunoaștere în teren, echipajele ISU Botoșani vor distribui materiale informative din cadrul campaniilor naționale și le vor oferi cetățenilor sfaturi despre cum să prevină o situație de urgență.

Împreună, suntem mai pregătiți în fața riscurilor și de aceea vă invităm să fiți alături de noi, să ne urmăriți pe pagina de internet: https://isubt.igsu.ro/, paginile de socializare și portalul fiipregătit.ro pentru a afla informații utile despre cum pot fi prevenite.

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

21 decembrie, solstițiul de iarnă. Începutul iernii astronomice aduce cea mai scurtă zi a anului. Tradiții și credințe populare

Publicat

Publicitate

21 decembrie- solstițiul de iarnă. Duminică, pe 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României) va avea loc solstițiul de iarnă. Fenomenul marchează cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului și reprezintă, din punct de vedere astronomic, începutul sezonului rece în emisfera nordică.

Mai exact, începând cu această și și până la solstițiul de vară din 21 iunie 2026, durata zilelor va începe să crească treptat, în timp ce nopțile se vor scurta, potrivit ritmului natural al succesiunii anotimpurilor.

Deși iarna meteorologică sosește în fiecare an încă de la 1 decembrie, începutul iernii astronomice este marcat de cel al solstițiului de iarnă.  Fenomenul este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezinta consecința mișcarii reale a Pământului în jurul Soarelui, potrivit site-ului astro-urseanu.ro.

21 decembrie, solstițiul de iarnă. Ce se întâmplă în această zi

Solstițiul de iarnă este ziua cu cea mai scurtă perioadă de lumină naturală din an. În același timp, noaptea este cea mai lungă, marcând oficial începutul iernii astronomice.

La data solstițiului de iarnă, pentru București, durata zilei va fi de doar 8 ore și 50 de minute, în timp ce noaptea se va întinde pe parcursul a 15 ore și 10 minute, precizează sursa citată.

Publicitate

Fenomenul se produce atunci când Soarele atinge cea mai sudică declinație față de ecuatorul ceresc, ajungând la aproximativ 23°27′ sud, deasupra Tropicului Capricornului.

Rezultatul:

  • cea mai scurtă zi a anului,
  • cea mai lungă noapte,
  • un Soare care urcă foarte puțin pe cer la amiază.

Adrian Șonka, cercetător în astronomie la Observatorul Amiral Vasile Urseanu explică fenomenul astfel: „Solstițiul de iarnă marchează începutul iernii astronomice, momentul în care Soarele atinge cea mai sudică poziție pe sfera cerească. În această zi, răsăritul și apusul se deplasează simetric spre sud, determinând astfel cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului”.

Această zi marchează un prag important: de la 21 decembrie și până la solstițiul de vară din 21 iunie 2026, durata zilelor va crește treptat și continuu, în timp ce nopțile vor deveni din ce în ce mai scurte.

De unde provine cuvântul „solstițiu”

Cuvântul solstițiu provine din latinescu „solstitium”. Este format din „sol”, care se traduce prin „soare” și „sitium”, derivat al cuvântului „stiti”, care înseamnă „a se opri”.

Denumirea sugerează ideea de „soare nemișcat”, pentru că în această perioadă poziția Soarelui pare să stagneze înainte de a începe ascensiunea lentă pe cer.

Rădăcinile ancestrale ale tradițiilor solstițiului de iarnă

Solstițiul de iarnă nu este doar un eveniment astronomic, ci și un moment profund simbolic în majoritatea culturilor lumii. De-a lungul istoriei, oamenii au sărbătorit această zi ca pe un moment de renaștere a luminii, de speranță și de reînnoire.

Culturile antice, precum cele din Mesopotamia, recunoșteau doar două anotimpuri: vara și iarna. Solstițiile aveau loc la mijlocul acestor anotimpuri, motiv pentru care sunt uneori numite mijlocul iernii sau mijlocul verii, deși din punct de vedere astronomic marchează începutul fiecărui anotimp.

Cea mai veche mențiune scrisă despre o sărbătoare dedicată revenirii Soarelui datează din Mesopotamia antică, de acum peste 4.000 de ani. Sărbătoarea se desfășura pe parcursul a 12 zile și avea rolul de a-l sprijini pe zeul Marduk – zeul suprem al Mesopotamiei, considerat un apărător al ordinii și echilibrului universului – să restabilească ordinea în regiune pentru încă un an.

Un aspect al tradițiilor solstițiului îl reprezintă structurile megalitice (monumente masive din piatră) construite pentru a urmări traiectoria Soarelui, precum „Stonehenge” din Anglia și „Newgrange” din Irlanda. Potrivit specialiștilor, pietrele de la Stonehenge, care datează din jurul anului 2050 î.Hr., au fost poziționate astfel încât razele soarelui la apus să cadă într-un anumit mod în ziua solstițiului de iarnă.

Pentru popoarele păgâne, solstițiul de iarnă reprezenta renașterea Soarelui, momentul în care Marea Zeiță dădea naștere unei noi forțe solare, reînnoind ciclul anotimpurilor. Romanii celebrau această zi prin cinstirea lui Saturn, zeul recoltelor, și a lui Mithras, zeul luminii, demonstrând importanța acestui eveniment astronomic în diverse culturi.

Solstițiul de iarnă – Tradiții, superstiții și credințe populare

Solstițiul de iarnă este înconjurat de o serie de superstiții și credințe populare. În tradiția populară românească, solstițiul marchează reînnoirea energiei casei și familiei. În unele zone ale țării, oamenii aprind focuri ritualice, curăță gospodăria și pregătesc alimente speciale pentru a alunga spiritele rele și a atrage noroc în noul an.

Se spune că este esențial să nu petreci noaptea solstițiului singur, ci în compania celor dragi – un simbol al unității și sprijinului reciproc în fața întunericului.

Focurile aprinse pe dealuri alungă spiritele rele și celebrează triumful luminii asupra nopții.

Oferirea de pomană celor nevoiași devine un act de compasiune și generozitate, amintindu-ne că lumina pe care o așteptăm trebuie să strălucească mai întâi în inimile noastre.

Aceste practici, deși simple, poartă în ele înțelepciunea unor generații care au înțeles că solstițiul nu este doar un fenomen astronomic, ci un moment de transformare spirituală și socială.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Zile libere fără „punte” între Anul Nou și Bobotează. Guvernul scurtează minivacanța bugetarilor de la începutul lui ianuarie 2026

Publicat

Publicitate

Fără „punte” bugetară la început de 2026. Ziua de luni, 5 ianuarie, va fi lucrătoare pentru angajații din sectorul public. Angajații din instituțiile publice vor începe anul 2026 fără tradiționala „punte” dintre zilele libere de Revelion și sărbătorile de Bobotează și Sfântul Ioan, scrie alba24.ro.

Potrivit informațiilor disponibile în acest moment, luni, 5 ianuarie 2026, va fi zi lucrătoare, iar bugetarii se vor întoarce la serviciu după primele două zile libere ale anului. Decizia întrerupe o minivacanță de 7 zile care începea din JOI- 1 ianuarie și se încheia MIERCURI-7 ianuarie.

Bugetarii rămân fără punte între zilele libere din weekend si Bobotează

Ulterior, aceștia vor beneficia din nou de zilele libere legale de marți, 6 ianuarie (Boboteaza) și miercuri, 7 ianuarie (Sfântul Ioan Botezătorul).

În anii anteriori, Guvernul obișnuia să aprobe așa-numitele „punți bugetare”, prin care o zi lucrătoare situată între două sărbători legale era declarată liberă, urmând să fie recuperată ulterior. Această practică permitea mini-vacanțe la începutul anului.

Surse guvernamentale citate de Cotidianul susțin că la începutul anului 2026 nu va fi acordată nicio punte bugetară, decizia fiind motivată de dorința de a limita zilele nelucrătoare suplimentare și de a menține continuitatea activității în sectorul public.

Publicitate

În urma deciziei Guvernului, luni 5 ianuarie, bugetarii vor fi nevoiți să meargă la serviciu, asta deși în anii trecuți aceștia primeau liber, dacă aveau mai multe zile libere adunate iar între ele era și una de muncă.

Pe 5 ianuarie ar fi fost și una din singurele zile în care s-ar fi pus problema unei punți bugetare, celelalte libere legale fiind fie lipite de weekend, ori la sfârșit de săptămână.

Mai puține zile libere legale în 2026 față de 2025

Anul 2026 va avea 16 zile libere legale, cu una mai puțin decât în 2025. Diferența apare deoarece, în 2026, Ziua Copilului (1 iunie) se suprapune cu Lunea de Rusalii, rezultând o singură zi liberă.

Zilele libere legale în 2026 . În ce zi din săptămână pică

  • 1 ianuarie – Anul Nou (joi)
  • 2 ianuarie – A doua zi de Anul Nou (vineri)
  • 6 ianuarie – Boboteaza (marți)
  • 7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul (miercuri)
  • 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române (sâmbătă)
  • 10 aprilie – Vinerea Mare (vineri)
  • 12 aprilie – Paștele (duminică)
  • 13 aprilie – Lunea de Paște (luni)
  • 1 mai – Ziua Muncii (vineri)
  • 31 mai – Rusaliile (duminică)
  • 1 iunie – Lunea de Rusalii și Ziua Copilului (luni)
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului (sâmbătă)
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei (luni)
  • 1 decembrie – Ziua Națională a României (marți)
  • 25 decembrie – Crăciunul (vineri)
  • 26 decembrie – A doua zi de Crăciun (sâmbătă)

Citeste mai mult

Eveniment

Ceață persistentă afectează aeroporturile din Moldova: Curse rerutate și anulate la Suceava, Iași și Bacău

Publicat

Publicitate

La Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava, în intervalul 19-20 decembrie, au aterizat trei aeronave, însă mai multe zboruri au fost rerutate sau anulate din motive strict legate de siguranța operațiunilor:

  • Wizz Air Londra – Suceava: aterizat la Timișoara (pasagerii transportați cu autocarul la Suceava).
  • Wizz Air Malpensa – Suceava: rerutat la Cluj.
  • Wizz Air Memmingen – Suceava: rerutat la Sibiu.
  • Wizz Air Charleroi – Suceava: rerutat la Cluj.
  • Wizz Air Suceava – Londra: cursă anulată, pasagerii reprogramați.

Consiliul Județean Suceava a reamintit că investiția în sistemul ILS CAT III a fost finalizată cu aproximativ o lună mai devreme decât termenul inițial. Sistemul este instalat, calibrat și validat tehnic, urmând să devină operațional după publicarea în Aeronautical Information Publication (AIP), o etapă standard obligatorie conform reglementărilor internaționale, cu un termen estimat de aproximativ 56 de zile.

„După finalizarea procedurii de publicare în AIP, Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava va putea opera fără aceste limitări, inclusiv în condiții de vizibilitate foarte redusă”, a transmis Biroul de Presă al Consiliului Județean Suceava.

Toate operațiunile s-au desfășurat în conformitate cu reglementările în vigoare, prioritatea fiind siguranța pasagerilor și a echipajelor.

Pasagerii afectați sunt rugați să contacteze operatorii aerieni pentru informații privind reprogramări și compensații.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

ANOFM: 66 programe de formare profesională vor începe din ianuarie, la nivel național

Publicat

Publicitate

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) va organiza în luna ianuarie 66 programe de formare profesională pentru 1.157 persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă și a municipiului București.

Conform unui comunicat al ANOFM, programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum: lucrător comercial – 140 de persoane; agent de securitate – 123 de persoane; operator introducere, validare și prelucrare date – 118 de persoane; ajutor bucătar – 104 de persoane; coafor – 81 de persoane; contabil – 73 de persoane; referent resurse umane – 70 de persoane; instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze – 48 de persoane; maseur – 45 de persoane; bucătar – 39 de persoane.

Cele mai multe cursuri se vor organiza în județul Brașov (pentru 150 de persoane), județul Suceava (pentru 84 de persoane) și județul Dâmbovița (pentru 75 de persoane). AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending