La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că solarul, cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, ardea generalizat.

Pompierii au acționat rapid pentru ca incendiul să nu se extindă la casă și alte construcții din gospodărie. Au ars solarul, aproximativ cinci tone de lemne și o cantitate însemnată de deșeuri, depozitate în interior.

Cel mai probabil, evenimentul a fost provocat de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.

Pentru evitarea unor astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă:

▪️nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;
▪️nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
▪️nu lăsați ușa sobei deschisă;
▪️nu supraîncălziți soba;
✔️ montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;
▪️nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;
✔️stingeți focul pe timpul nopții;
▪️nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

În mijlocul unei păduri vechi,într-un loc puțin accesibil, ferit de lume, se află „Athosul” nordic al României. Este vorba despre schitul Cozancea un loc încărcat de istorie și spiritualitate cum puține pot fi găsite în țară. Aici și-au desăvârșit ucenicia doi dintre cei mai recenți sfinți români, scrie ADEVĂRUL. 

La Cozancea se ajunge greu, nevoit, în locuri tăinuite, greu accesibile omului. Recompensa este însă pe măsură. Și asta fiindcă Cozancea este leagănul formării spirituale a doi dintre cei mai mari duhovnici români și doi dintre cei mai noi sfinți români din calendarul ortodox. Este vorba despre Sfinții Ilie Cleopa și Paisie Olarul, două personalități reprezentative ale lumii religioase ortodoxe românești din secolul XX. „La Cozancea întâi te ispitește drumul la gândurile rele, că este prost, anevoios, te rătăcești dacă nu ești atent. Dar după toate aceste încercări și ispite, ajungi într-un loc, la destinație de altfel, și sufletul devine ca o pană. Parcă ai descoperit raiul. Dincolo de frumusețea locului este o atmosferă aparte, care te îmbie. Uiți de timp, spațiu. Ești parcă numai tu cu Dumnezeu”, spune Marilena, o botoșăneancă care a descoperit Cozancea abia acum doi ani.

Un drum inițiatic prin codrii vechi ai Cozancei

Drumul către Cozancea este dificil, așa cum ne povestește și Marilena. Trebuie să fi atent încă de la început să cotești la stânga de la drumul principal care duce prin Zlătunoaia către Stănești. Practic, deși se află pe teritoriul comunei Sulița, la Cozancea se ajunge prin satele din Lunca, comuna învecinată. Adică părăsești și ultimul cătun din Sulița, intri în satul Zlătunoaia din comuna Lunca și mergi către Stănești. După ce lași și Stăneștiul în urmă, faci stânga pe drumul agricol pe care ți-l indică semnul mare pe care scrie „Mănăstirea Cozancea”. Urmează o aventură dificilă dar pitorească pe drumuri agricole și forestiere. Prima dată prin câmp, apoi de-a dreptul prin pădure. Drumul prin pădure este de vis, o lume sălbatică dar tihnită din care nu lipsesc păsările, căprioarele și alte jivine inofensive ale stepei Botoșanilor. Celor pasionați de natură, mai ales în zilele lungi de vară nu le-ar strica chiar și o mică drumeție prin pădure.

Mănăstirea cazacilor devenită leagăn al duhovnicilor și sfinților

După un drum de aproximativ 5 kilometri, prin pădure, călătorul ajunge în poiana mănăstirii. Este un complex format din două biserici. Una foarte veche, în buza pădurii, ridicată în secolul al XVII lea, iar cealaltă, biserică de zid, boierească, construită prima dată în secolul al XVIII lea. Mănăstirea Cozancea a luat naștere în anul 1656, atunci când trei pustnici ucraineni au ajuns prin pădurile ce leagă astăzi comunele Sulița de Lunca. În poiană au ridicat schitul de lemn care se poate vedea și astăzi, evident reabilitat. În anul 1684, paharnicul Constantin Balș, stăpânul domeniilor, ridică la rândul său o biserică de lemn. Abia în anul 1732, Vasile Balș construiește o biserică din piatră. Schitul a trecut prin multe tulburări, mai ales odată cu perioada comunistă.

Mănăstirea Cozancea FOTO Manastirea Cozancea/Facebook

Prin 1953, în locul călugărilor sunt aduse maici. În anul 1960, ca urmare a decretului din anul anterior, mănăstirea era închisă. Abia pprin 1983, la insistențele Protosinghelul Elisei Florea, mănăstirea este redeschisă și populată din nou cu călugări, așa cum a fost înainte de 1950. În momentul de față, mănăstirea are o obște de călugări dar și o suprafață de 10 hectare de teren, cu ajutorul cărora călugării se gospodăresc și reușesc să întrețină așezământul. Mănăstirea Cozancea este un loc cu o spiritualitate aparte. Izolat de lume, dedicat trăirii duhovnicești. Faptul că este greu accesibil, face ca obștea călugărească să se poată dedica rugăciunii și treburilor monastice. O zi petrecută la Cozancea reprezintă înălțare spirituală spun mulți pelerini. Pe lângă rugăciunile în biserică, este musai un drum prin pădure, de câteva sute de metri, până la chilia duhovnicului Paisie Olaru, devenit din din vara anului 2024 Sfântul Paisie Olaru. Este vorba despre o căsuță de lemn, reamenajată dar pe vechile schițe, sub forma unui mic muzeu, în care turiștii pot găsi cărțile duhovnicului, patul și multe dintre obiectele sale personale. Aici era locul unde acesta s-a retras pentru rugăciune și trăire sprirituală.

Cei mai noi sfinți ai românilor crescuți spiritual în obștea de la Cozancea

Mănăstirea Cozancea a fost mereu un loc binecuvântat. Poate locul, poate oamenii, poate și unii și alții, au transformat această obște într-un loc cu o spiritualitate deosebită. Aici s-au format ieromonahi faimoși cunoscuți pentru credință și înțelepciune, printre aceștia numărându-se și Vasian Bucovineanul, Varlaam Vintil sau Lavrenţie. Mai apoi în secolul al XX lea, aici și-au împletit destinele doi dintre cei mai noi sfinți din calendarul ortodox românesc. Este vorba despre faimoșii duhovnici, ajunși sfinți, Paisie Olaru și Ilie Cleopa. Ambii proveneau din familii de țărani cu câte cinci copii, din zona Lunca și Sulița. Ambii au plecat mai apoi către Mănăstirea Sihăstria, din județul Neamț. Ambii au început viața monastică în mănăstirea de la Cozancea.

Chilia Sfântului Paisie Olaru FOTO Manastirea Cozancea/Facebook

Sfântul Paisie Olaru a fost primul care a intrat în obștea de la Cozancea. S-a născut în anul 1897 în satul Stroiești,comuna Lunca, județul Botoșani, nu departe de mănăstire. Provenea dintr-o familie cu cinci copii. În anul 1921 a intrat în comunitatea monastică de la Cozancea. În 1943 a fost hirotonit diacon, iar din 1947 a fost hirotonit și preot. Tot în 1947 se retrage la Mănăstirea Sihăstria. Sfântul Ilie Cleopa, a fost ucenicul său, la Cozancea. Părintele Cleopa s-a născut la 10 aprilie 1912 la Sulița, o comună învecinată. Era tot dintr-o familie cu cinci copii. După ce a făcut școala primară, a fost ucenic al părintelui Paisie, pustnic la Cozancea. În anul 1929, ajunge la Schitul Sihăstria în județul Neamț. Ambii au rămas renumiți pentru credința și înțelepciunea lor.

Icoana făcătoare minuni

La Mănăstirea Cozancea se află una dintre cele mai puternice icoane făcătoare de minuni. Este o reprezentare a Maicii Domnului, foarte veche. Minunile au început acum 150 de ani, atunci când călugărul Conon, pătruns de credință, a început să stea într-un picior, ore în șir rugându-se cu ochii nedezlipiți de la chipul Fecioarei din icoană. Conon îi spunea icoanei „Cocuța”. Într-una dintre nopțile de rugăciune, icoana i-a răspuns. Mai precis, au început să curgă șuvoaie de lacrimi care nu s-au oprit zile în șir. Minunea a făcut înconjurul țării și a fost investigată de o comisie în frunte cu prefectul de Botoșani. Deși icoana a fost închisă într-un loc și păzită pentru a fi dată în vileag o posibilă înșelăciune, icoana a continuat să lăcrimeze. Cazul a fost descris pe larg în anul 1882 în ziarul „Universul” din București.

Sursa: ADEVĂRUL

Două incendii din cauza coșurilor de fum necurățate de funingine, produse în mai puțin de șase minute

Casele a două familii din localitățile Dorohoi și Bajura au fost în pericol, seara trecută, din cauza coșurilor de fum necurățate de funingine. Evenimentele s-au produs în mai puțin de șase minute.

Pompierii din Dorohoi și Darabani au intervenit prompt și au stins flăcările înainte de a se înregistra pagube materiale însemnate.

Pentru evitarea unor incidente similare, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor reguli:

– curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

– verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);

– tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

– îngrășați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

– păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

Sfânta Teodora împărăteasa s-a născut în jurul anilor 810-815 în orașul Elissa din Paflagonia (o regiune din nordul Asiei Mici), din părinți creștini. Era înzestrată de Dumnezeu cu istețime și aleasă frumusețe.

Pe mama Sfintei Teodora o chema Teoctista, iar pe tatăl său, care avea funcția de amiral în flota imperială, îl chema Marin. Teodora a mai avut doi frați și trei surori. Fiind înzestrată cu o frumusețe deosebită, ea a fost remarcată și aleasă de trimișii noului împărat Teofil (829-842) fiind aleasă drept soție a împăratului pentru răspunsul primit la darul făcut de acesta. Împăratul dăruise un măr fiecărei din cele șapte fete alese de trimișii lui spre căsătoria sa.

Chemate la palat a doua zi și întrebate ce au făcut cu mărul primit, cele șase au răspuns că l-au mâncat, în vreme ce Sfânta Teodora a adus cu sine două mere, grăind: „Mărul cel dintâi, talantul pe care Dumnezeu l-a sădit în mine, ți-l înapoiez neatins: este fecioria mea. Cel de-al doilea, asemenea dinarilor, este fiul pe care ți-l voi dărui”. Se căsătorește cu împăratul Teofil pe 4 mai 830. Au avut șapte copii: cinci fete și doi băieți. Pentru că Teodora aducea cinstire sfintelor icoane, iar Teofil era împotrivă cinstirii lor, apar neînțelegerile intre ei. În această perioadă împăratul Teofil va emite două edicte împotriva cinstitorilor sfintelor icoane, primul în anul 831 și al doilea în anul 838, care aveau menirea de a distruge icoanele și de a-i pedepsi aspru pe iubitorii acestora.

Îl numește patriarh de Constantinopol pe Ioan Gramaticul (837-843), un iconoclast radical și prezidează un sinod în Biserica din Vlaherne, în care se aruncă anatema asupra tuturor celor ce cinsteau Sfintele Icoane. Împăratul Teofil moare pe 22 ianuarie 842. După moartea sa, prigoana împotriva iubitorilor de icoane ia sfârșit. Pe tron ajunge Sfânta Teodora, deoarece fiul ei, Mihail al III-lea, era încă minor. Ea a guvernat țara cu înțelepciune vreme de 15 ani. Dorind să restabilească cultul sfintelor icoane, Teodora a convocat în luna martie 843, un sinod în Palatul Kanikleion (sediul cancelariei imperiale) din Constantinopol. Este ales un nou patriarh de Constantinopol: Metodie. Acesta a alcătuit un document cu denumirea de Synodicon, care cuprindea învățătura ortodoxă a Bisericii și condamna toate ereziile și pe toți ereticii.

Astfel, pe 11 martie 843, la Constantinopol, a fost restabilit cultul sfintelor icoane. Pentru că sinodul de la Constantinopol s-a ținut în ajunul primei duminici a Postului Mare, s-a stabilit ca prima duminică din Postul Mare să fie numita Duminica Ortodoxiei și să amintească de biruința Bisericii asupra ereziilor. Cincisprezece ani mai târziu, după ce fiul ei Mihail a preluat tronul, a exilat-o pe ea și pe cele patru surori ale sale la Mănăstirea Gastriondin Constantinopol. Sfânta Teodora a primit cu bunăvoință aceasta, lucrând cu și mai multă râvnă pentru mântuirea sa. Sfânta Teodora a rămas în mănăstire până la trecerea ei la cele veșnice, la 11 februarie 867. Moaștele sfintei au fost aflate neputrezite și s-au păstrat în Constantinopol vreme de șase veacuri. La trei ani după căderea Constantinopolului sub turcii otomani, în 1456, părintele Gheorghe Kaloheretis din Corfu a mutat în taină moaștele Sfântului Spiridon și pe cele ale Sfintei Teodora Împărăteasa din Constantinopol în Corfu. A

stăzi, moaștele Sfintei Teodora Împărăteasa sunt așezate spre închinare în Catedrala Panaghia Spiliotissa (Biserica Maicii Domnului „din Peșteră”) din Corfu. Racla ferecată în argint cu moaștele Împărătesei Teodora este așezată în partea dreaptă a sfântului lăcaș. Trupul Sfintei Împărătese este expus sub sticlă, înfășurat în porfiră împărătească și având mâinile descoperite.