Connect with us

Eveniment

FOTO Inimă artificială pentru copii, care poate fi controlată cu o aplicaţie mobilă, creată de studenţii de la Medicină din Iași

Publicat

Publicitate

O inimă artificială pentru nou născuţi şi copii, care poate fi controlată printr-o aplicaţie mobilă, a fost construită de un grup de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa” Iaşi, care va reprezenta România în finala competiţiei mondiale HeartHackathon 2024 din Japonia.

Dintre cei 38 de studenţi care formează echipa UMF Iaşi MAVIS Artificial Heart, majoritatea fiind din cadrul Facultăţii de Bioinginerie Medicală, trei vor merge în finala din Japonia, care se va desfăşura pe 12 noiembrie.

Studenţii de la Centrul de Inovare şi Transfer Tehnologic MAVIS vor concura alături de alte nouă echipe de elită din Statele Unite, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă, Egipt, Thailanda şi Suedia.

 


Foto: (c) Daniela Malache / AGERPRES


„Este o nouă competiţie la care ne face plăcere să participăm. O echipă a UMF va participa cu o inimă artificială care să ajute la dezvoltarea unui proiect de inimă artificială. Colegii mei au muncit mult în ultimul an, zi lumină, în plus faţă de orele de la facultate. Suntem bucuroşi să îi putem susţine. De asemenea, suntem conştienţi că este o competiţie foarte dificilă pentru că vin studenţi de la universităţi de renume din toată lumea”, a declarat coordonatorul Centrului de Inovare şi Transfer Tehnologic MAVIS, prof. univ. dr. Ionuţ. Nistor.

Publicitate

Echipa de studenţi MAVIS s-a remarcat anul trecut prin câştigarea premiului „The most advanced design”, iar în acest an cu un nou proiect – o inimă artificială miniaturizată destinată pacienţilor pediatrici, controlată printr-o aplicaţie mobilă.

 


Foto: (c) Daniela Malache / AGERPRES


„Probabil este cea mai mică inimă artificială din lume. Din ce ştim, din literatura de specialitate, este cea mai mică artificială dezvoltată până acum. Dar o să vedem în Japonia cu ce proiecte vin şi celelalte echipe. Această inimă artificială a fost proiectată pentru un debit necesar unui nou născut, dar poate să crească această capacitate. O altă inovaţie pe care o aducem este eliminare a două din cele trei componente externe. Avem doar o singură componentă, o baterie smart, wireless, care transmite energia fără fir. Controlul asupra dispozitivului este realizat dintr-o aplicaţie de pe telefonul mobil, pacientul poate vizualiza toţi parametrii, care este nivelul de încărcare al bateriilor, dar şi viteza pompei şi debitul cardiac. De asemenea, este şi un buton de urgenţă. Desigur, urmează să dezvoltăm şi o interfaţă pentru medic pentru a avea doar el acces la setările iniţiale”, a explicat Alexandru Pleşoianu, coordonatorul echipei MAVIS.

 


Foto: (c) Daniela Malache / AGERPRES


Medicii cardiologi spun că dispozitivele de asistare ventriculară, fie că este vorba de dispozitive de scurtă durată sau o inimă artificială, sunt elemente foarte importante care pot salva vieţi.

 


Foto: (c) Daniela Malache / AGERPRES


„Majoritatea bolilor cardiovasculare au în final insuficienţa cardiacă, o boală foarte severă, cu o evoluţie care este de cele mai multe ori fatală, la care calitatea vieţii este foarte, foarte scăzută. În momentul actual în România dispozitivele de asistare ventriculară sunt în număr foarte mic, sunt foarte puţine centre medicale care au experienţa şi expertiza necesară. Aceste dispozitive sunt foarte scumpe şi indisponibile pentru un pacient cardiac obişnuit”, a declarat dr Carmen Pleşoianu, medic primar cardiolog în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Iaşi. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

O școală din Botoșani, printre unitățile cu activitate suspendată din cauza vremii

Publicat

Publicitate

Alte 31 de unități de învățământ din nouă județe au desfășurat cursuri online sau au avut, vineri, activitatea suspendată din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, a informat Ministerul Educației și Cercetării.

Este vorba despre câte două unități de învățământ din județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Arad, Iași și Maramureș, șase unități din Mehedinți, zece din Alba, trei din Dolj și una din Botoșani.

Ministerul Educației și Cercetării reamintește că, potrivit informațiilor primite joi, în județul Hunedoara activitatea didactică este afectată, vineri, în 103 unități de învățământ (40 cu activitatea didactică suspendată, 26 în sistem hibrid și 37 în format online), iar în toate școlile din municipiul Bistrița cursurile se desfășoară online, în baza deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

De asemenea, Ministerul Educației și Cercetării a precizat că joi aproximativ 62.000 de elevi și preșcolari au învățat online sau au avut cursurile suspendate din cauza vremii nefavorabile.

Potrivit unui centralizator făcut public joi de Ministerul Educației și Cercetării, în total, în cursul zilei de joi, activitatea didactică a fost suspendată sau s-a desfășurat online în 186 de unități de învățământ din țară. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Peste 35 milioane de lei plătiți de AJPIS Botoșani pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție

Publicat

Publicitate

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii decembrie 2025, destinate unui număr de 81.790 de beneficiari, în valoare totală de 35.127.630 de lei.

Plățile pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție au fost efectuate din data de 8 ianuarie 2026 pentru beneficiarii care au optat pentru primirea sumelor în cont bancar.

De asemenea, aproximativ 10, 6 milioane de lei vor fi virați, începând cu 14 ianuarie 2026, de către AJPIS Botoșani, pentru plata drepturilor a 29.326 de persoane cu dizabilități.

Începând cu 21 ianuarie 2026, vor fi efectuate plățile și pentru celelalte beneficii de asistență socială, după cum urmează: alocație lunară de hrană pentru persoanele cu HIV/SIDA, alocație de plasament, indemnizație lunară de hrană pentru persoanele cu TBC și venit minim de incluziune.

Citeste mai mult

Cultura

Expoziția de grafică „Ilustrații eminesciene”, eveniment dedicat Zilelor Eminescu, în spațiul Galeriei „Colecția de Artă” Botoșani

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 9-30 ianuarie 2026, în spațiul Galeriei „Colecția de Artă” Botoșani, expoziția de grafică „Ilustrații eminesciene”, eveniment dedicat Zilelor Eminescu.

Pe simeze sunt expuse 36 de lucrări semnate de artista Ligia Macovei (1916-1998), cunoscută pictoriță și graficiană, aflate în patrimoniul Muzeului Județean Botoșani.

Ligia Macovei s-a afirmat pe scena graficii românești cu desenele realizate pentru ilustrarea liricii eminesciene, dar a avut o contribuție însemnată și la ilustrarea versurilor lui Tudor Arghezi, cele mai reprezentative creații de acest fel figurând în volumul „Poezii” (Editura Minerva, 1970).

Artista a expus la numeroase saloane naţionale, dar şi la Bienala de la Veneţia din 1956. De-a lungul carierei, a avut expoziții personale la: Roma – Galleria Penelope (1962); Teheran – Galeria de Artă Negar (1964), cu aproximativ 80 de lucrări de pictură în ulei, guașă și desene în tuș; Viena – Künstlerhaus (1965); Tunis – Galeria I Information (1975). A participat și la numeroase expoziţii de grup organizate în străinătate.

A fost conferenţiar la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti, iar în 1958 a îndeplinit funcţia de delegat permanent al Republicii Populare România pe lângă UNESCO (Paris), fiind numită şi comisar al pavilionului românesc la cea de-a XXIX-a Bienală de la Veneţia. În 1964 a primit o menţiune specială la târgul de Carte de la Leipzig, pentru volumul ilustrat ,,Poeziiˮ, de Mihai Eminescu.

Program de vizitare: zilnic, orele 9.00-16.30.

Publicitate

Taxă de vizitare: 5 lei pentru copii și grupuri; 10 lei pentru adulți.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Expoziția „Tot ce ai văzut se va împlini” a artistului Andrei Gamarț, la Memorialul Ipotești

Publicat

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, găzduiește, în cadrul Zilelor Eminescu, expoziția Tot ce ai văzut se va împlini a artistului Andrei Gamarț. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 13 ianuarie 2026, ora 13:30, în Sala „Horia Bernea” a Memorialului Ipotești.

 

Andrei Gamarț (n. 1980, Republica Moldova) a absolvit Academia de Arte din Chișinău, Departamentul de Pictură (2004). Operele sale se desfășoară pe mai multe paliere, inclusiv pictură, desen și gravură. A avut expoziții personale și de grup în București, Chișinău și la nivel internațional. Este, de asemenea, poet. Trăiește și lucrează în București.

 

„Fin observator al fenomenelor și realităților formulate la limita perceptibilului”, observă Roxana Dragu, Andrei Gamarț „explorează teme precum timpul, memoria, spațiul și, în special, lumina, ca materie primordială. În centrul preocupărilor sale artistice, se află relațiile care se formulează între aceste elemente și felul în care ele sunt sesizate sau, dimpotrivă, omise de către receptorul conștient”.

Expoziția cuprinde lucrări din diferite perioade de creație, realizate între 2013 și 2024. Astfel, privitorul poate parcurge cronologic itinerarul procesului de creație și al indexului tematic formulat de preocupările artistului din ultimii ani.

Publicitate

„Deși menită să aducă sens și claritate, imaginea capătă alte valențe în accepțiunea lui Andrei Gamarț, devenind mai degrabă un teritoriu al realităților posibile, al sensurilor posibile peste care însă se așterne constant vălul incertitudinii. Deși mereu aflat în fața noastră și concomitent în noi, adevărul, prin natura sa, ne este etern inaccesibil. Tot ce ne rămâne este senzația de curgere, de transformare, de la o etapă la alta a vârstelor înțelegerii, o transformare care ține de capacitatea noastră de a sonda înțelesurile realității pe care o țesem în jurul nostru.

Motivele oglinzii, al reflexiei și cel al luminii sunt toate motive care aduc în discuție experiența privirii și a modului în care vederea activă, imediată, ne situează în lume.” (Sursa: Mobius Gallery)

 

Imaginea este o ceață din care răzbat ecouri și umbre, e o metamorfoză ce cuprinde în sine toate stadiile schimbării, este curgere și împlinire reînnoită, unde vizibilul și invizibilul se succed într-o perpetuă interogare asupra obiectului.

Imaginea unui lucru este o neîntreruptă pâlpâire de înfățișări și reflexii, umbre ale gândului ce iau în stăpânire primul obstacol ce le iese în cale, un câmp material al însușirilor disputat între vedere și viziune.

Imaginea ce ni se arată, luminoasă și familiară, își are originea într-o lume a umbrelor și a oglinzilor, a planurilor ascunse vederii. Chiar și în lipsa obiectului, imaginea lui ni se arată la fel de vie, căci vederea nu e despre lucruri, e despre felul în care ele trec sau rezistă. – Andrei Gamarț

 

Expoziția Tot ce ai văzut se va împlini va putea fi vizitată la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” în perioada 13 ianuarie – 6 martie 2026.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending