Connect with us

Eveniment

FOTO: Gospodărie în flăcări la George Enescu. Din nou, joaca copiilor cu chibriturile a aprins focul

Publicat

Publicitate

Șase frați, cu vârste cuprinse între un an și 8 ani, tatăl și bunica lor, din localitatea Cracalia, comuna George Enescu, au trecut prin momente grele, în această după-amiază. Un adăpost de animale, o bucătărie de vară, acoperișul casei și veranda au fost cuprinse de flăcări, după ce copiii mai mari s-au jucat cu chibriturile și au dat foc la furajele de lângă anexe. Incendiul a fost observat de bunică, târziu. Femeia a reușit să-și ducă nepoții departe de focar și a sunat după ajutor.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, o ambulanță aparținând SAJ, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență George Enescu. Aceștia au constatat faptul că ardeau violent anexele, acoperișul casei și veranda din lemn, geamurile și ușile. Incendiul a fost stins în limitele găsite. Din interior au fost scoase două butelii, fiind eliminat riscul de explozie.

Nimeni nu a avut nevoie de ajutor medical.

Acesta este al doilea incendiu produs, astăzi, din cauza jocului copiilor cu focul.

În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, reamintim celor care îi au în grijă, însușirea regulilor și măsurilor de prevenire a incendiilor și respectarea strictă a acestora.

Astfel, pentru siguranța copilului dumneavoastră:

Publicitate

▪ înlăturați orice curiozitate în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lui;

▪ păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu are acces;

▪ nu îi permiteţi accesul, nesupravegheat, în depozite de furaje, șuri, poduri, magazii, grajduri, clădiri dezafectate etc., cu mijloace care pot produce incendii;

▪ nu îl lăsaţi singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune.

De asemenea, învățaţi copilul următoarele reguli ce îi pot salva viața în situații critice:

▪ dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;

▪ dacă nu poate părăsi locuința, să telefoneze, dacă are posibilitatea, la numărul unic pentru urgențe 112 și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră și să strige după ajutor;

▪ să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;

▪ dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol și să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;

▪ atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.

Supravegheați copiii în permanenţă!

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

„Noaptea Muzeelor” 2025 la Muzeul Județean Botoșani

Publicat

Publicitate

Conform tradiției ultimilor ani, Muzeul Județean Botoșani va lua parte și în 2025 la „Noaptea Muzeelor”, eveniment cultural de anvergură națională care mobilizează numeroase instituții de profil muzeal din întreaga țară într-o binevenită celebrare a culturii. Astfel, în data de 17 mai 2025, în intervalul orar 16.00-22.00, intrarea va fi liberă la următoarele muzee botoșănene:

  • Muzeul de Etnografie (Bd. Mihai Eminescu, nr. 50, Botoșani), unde, pe lângă expoziția permanentă care pune în valoare arealul etnografic al Botoșaniului, vizitatorii vor putea contempla expoziția de artă comparată „Zbor printre rădăcini”, încorporând atât piese din patrimoniul Muzeului de Etnografie, cât și lucrări de artă vizuală ale artistei Ioana Gina Poleac;
  • Casa Memorială „Nicolae Iorga” (Str. Nicolae Iorga, nr. 14, Botoșani), cu expoziția permanentă care omagiază opera și activitatea istoricului;
  • Muzeul „Ștefan Luchian” (Str. Ștefan Luchian, nr. 92, Ștefănești), cu expoziția permanentă dedicată vieții și creației artistului.

Citeste mai mult

Eveniment

Arhiepiscopia Iașilor sprijină formarea consilierilor vocaționali în rândul profesorilor de religie

Publicat

Publicitate

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în perioada 9 mai – 6 iunie 2025, un număr de 22 de profesori de Religie cu gradul I didactic din județul Iași participă la un program dedicat formării viitorilor consilieri vocaționali pentru elevi, organizat de Sectorul Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, prin Centrul de Formare Continuă, în cadrul parteneriatului cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și Casa Corpului Didactic „Spiru Haret” din Iași.

Împreună cu formatorul psih. Daniela Corneștean, profesorii vor parcurge 5 module de învățare experiențială, totalizând 180 de ore, în cadrul cursului de „Consilier vocațional”. Aceștia vor aprofunda teme precum fundamentarea procesului de consiliere vocațională, dezvoltarea carierei, procesul din spatele consilierii, precum și diferite metode, instrumente și strategii de lucru.

Consilierul vocațional oferă servicii de identificare a vocației tinerilor și adulților aflați în căutarea unei identități profesionale, a unui loc de muncă sau într-un moment de răscruce în carieră.

Cei care doresc să se înscrie la un astfel de curs o pot face prin email, la adresa: cfc@mmb.ro  (oferind următoarele informații: 1. Menționarea cursului „Consilier vocațional”; 2. datele de facturare; 3. numele complet al participantului, inclusiv adresa de domiciliu, e-mail, telefon și CNP – necesare pentru emiterea certificatului acreditat), prin telefon, la numărul 0756.725.948, sau prin completarea formularului online: https://forms.gle/AxvrrVUSpwkezovA8.

Puteți afla mai multe informații accesând site-ul Centrului de Formare Continuă.

Vă invităm să urmăriți și materialul video dedicat cursului de formare „Consilier vocațional”, din luna ianuarie organizat program dedicat formării viitorilor consilieri vocaționali – un demers menit să sprijine călăuzirea tinerilor pe drumul vocației și al discernământului profesional.

Publicitate

Citeste mai mult

Educație

Evaluare Națională 2025, clasele a Il-a, a IV-a și a Vl-a: Când vor avea loc testările. Precizările Inspectoratului Școlar Botoșani

Publicat

Publicitate

În anul școlar 2024-2025, evaluările naționale la clasele a Il-a, a IV-a și a Vl-a sunt organizate la nivel național, în conformitate cu prevederile Legii învățământului preuniversitar și a OME nr. 6595/2024 privind aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2024-2025

Toate probele se susțin în sălile în care elevii își desfășoară în mod obișnuit activitatea. La clasele primare, proba începe la ora 10,00 și durează 45 de minute la cl. a II-a și 60 de minute la cl. a IV-a, iar la cl. a VI-a proba începe la ora 13,00 și durează 60 de minute.

Rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se afișează/ nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unității de învățământ prin elaborarea planurilor individualizate de învățare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor și a părinților/reprezentanților legali asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.

Probele se desfășoară conform calendarului aprobat, astfel:

  1. Evaluarea rezultatelor învățării elevilor la finalul clasei a II-a – EN II:

13 mai 2025 – scris – Limba română

14 mai 2025 – citit – Limba română

Publicitate

15 mai 2025 – Matematică și Explorarea mediului

  1. Evaluarea rezultatelor învățării elevilor la finalul clasei a IV-a – EN IV:

20 mai 2025 – Limba română

21 mai 2025 – Matematică și Științe ale naturii

  1. Evaluarea rezultatelor învățării elevilor la finalul clasei a VI-a – EN VI:

27 mai 2025 – Limbă și comunicare – Limba română

28 mai 2025 – Matematică și științe ale naturii

La nivelul județului Botoșani, în această perioadă, susțin evaluări naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a aproximativ 10.679 de elevi, după cum urmează:

  • a II-a: 3.532 elevi
  • a IV-a: 3.484 elevi
  • a VI-a: 3.663 elevi

„Începând de astăzi, elevii claselor a II-a, a IV-a și a VI-a din județul nostru vor susține evaluările naționale, un moment important în parcursul lor educațional. Aceste teste sunt concepute pentru a oferi o imagine clară asupra nivelului de pregătire al elevilor și pentru a identifica eventualele aspecte ce necesită îmbunătățire în procesul de predare și învățare. Aceste evaluări nu trebuie privite ca un motiv de stres pentru elevi, ci ca o oportunitate de a demonstra ceea ce au învățat.

Adresez mulțumiri tuturor cadrelor didactice implicate în organizarea și desfășurarea acestor teste, precum și părinților pentru sprijinul oferit copiilor. Mult succes!” a declarat Bogdan Gheorghe SURUCIUC, inspector școlar general.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Weekend de aur pentru sportivii CSS Botoșani

Publicat

Publicitate

Sportivii Clubului Sportiv Școlar Botoșani au avut parte de un sfârșit de săptămână de excepție, între 8 și 11 mai 2025, cucerind medalii, podiumuri și calificări spectaculoase în competiții naționale de top!

 Karateka de aur

La Campionatul Național de Karate Shotokan Tradițional WSF 2025, secția de karate a obținut nu mai puțin de 14 medalii – dintre care 5 de aur, 5 de argint și 4 de bronz! Performanțele le-au fost aduse de sportivii: Vatamanu Albert, Maftei David Mihail, Scheerlinck Luca, Ciubotariu Andy, Maniga Rareş, Nicuţă Ilinca, Niţura Fabian Gabriel, Nechifor David, Robu Eva, Aciobăniţă Matei, Mihaiuc Sofia, Gigica Gabriela Mihaela și Maniga Denis Alexandru, pregătiți de profesorul Petru Cristian Honceru.

 Baseballiştii – vicecampioni naţionali

Secția de baseball a obținut locul II la etapa finală a Campionatului Național Școlar, desfășurată la Roman. Echipa a fost formată din: Hârjoi Antonio, Chiriac Eduard, Galan Antonio, Maftei Robert, Avătămaniţei Alexandru, Uţă Eduard, Lupu Zaharia, Calancea Costi, Cioban Tudor, Dumitriu Denis, Miron Alexandru, Arama Iosif, Tărnăuceanu Sebastian și Răileanu Rareş, sub îndrumarea profesorului Bogdan Ionuţ Pîrvu.

 Voleibalistii U15 – calificați în marea finală!

Publicitate

Echipa de volei masculin U15 și-a câștigat dreptul de a juca în Finala Națională, programată între 27 mai și 1 iunie 2025. Componența echipei: Paladi Alexandru, Şovan Nicoale, Aconstantinesei David, Sulugiuc David-Alin, Beleuz Dimitrie Răzvan, Chică Roşă Iannis, Şobîrneţ Silviu Gabriel, Radu Iustinian, Călin Tudor, Stoleru Lucas Ştefan, Niţă Sebastian Florin și Butnariu Nicholas. Antrenor: prof. Mihai Daniel Borcea.

 Minivolei – CSS Botoșani în forță la U13

CSS Botoșani va fi reprezentat și la Finalele Naționale U13, atât la feminin, cât și la masculin!
Minivolei Fete – Antrenor: Ana Maria Aluculesei
Componența echipei: Creţu Maria Ioana, Oncioaiei Erika Maria, Ciobanu Claudia, Alexa Sarah-Maria, Afloarei Jessica, Ignat Ana Valentina, Ungureanu Ingrid Maria, Vasiliu Alessia Maria, Chirilă Sofia-Alessia, Macsim Emilia Elena, Burlacu Sandra, Avasiloaei Alessia Ioana, Arama Adelina Elena.

Minivolei Băieți – Antrenor: Mihai Daniel Borcea

Componența: Şovan Nicoale, Şobîrneţ Silviu Gabriel, Cohal Matei Gabriel, Beldianu Daniel Rareş, Humelnicu Alexandru, Butnaru Luca Ianis, Micu Denis Gabriel, Mihăescu Alexandru, Stoleru Lucas Ştefan, Alecu Roberto Alessandro.

Finalele se vor desfășura în perioada 4–8 iunie 2025.

„Felicitări medaliaților și mult succes finaliștilor!”, a transmis directorul Clubului Sportiv Școlar Botoșani, prof. Constantin Nacu.

CSS Botoșani demonstrează încă o dată că pasiunea, munca și talentul aduc performanță.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending