Connect with us

Actualitate

FOTO: „Gala handbalului săvinean”, la a doua ediție! Evenimentul sportiv al tinerei generații de handbaliști din orașul Săveni

Publicat

Publicitate

Gala Handbalului Săvinean, este un eveniment inițiat și susținut de Primăria Orașului Săveni, reprezentată de primarul Relu Petru Tîrzioru și viceprimarul Bogdan Ilie Catruc.

Evenimentul sportiv este parte a proiectului ,,Sport și mișcare pentru fiecare” ce are ca scop promovarea beneficiilor și valorilor sportului săvinean în rândul tinerei generații și are ca principali parteneri CS Unirea Săveni și Asociația Arlechin.

Anul acesta evenimentul se desfășoară duminică, 11 august , a.c începând cu ora 10.00, la Sala Sporturilor Săveni. În cadrul Galei vor avea loc meciuri demonstrative ale grupelor de baby-handbal, minihandbal, juniori și junioare III și IV de la Școala Gimnazială Nr.1 Săveni și C.S. Unirea Săveni. Surpriza acestei Galei va fi un meci între echipele de old-boys și old-girls de la Suceava și Săveni. Vor fi prezenți foști componenți ai echipelor reprezentative școlare de la Școala Gimnazială Nr.1 Săveni, precum și foști și actuali handbaliști de performanță din Suceava și Săveni.

De asemenea, va avea loc o festivitate de premiere pentru generația actuală de handbaliști, preg[tite cu profesionalism de doamna antrenor Gabriela Răducanu și doamna coordinator sportive Andrea Mariana Scutariu, care anul acesta au obținut rezultate remarcabile la Olimpiada Națională a Sportului Școlar: locul I pentru echipa de handbal fete gimnaziu (faza județeană) și locul al II-lea pentru echipa de minihandbal mixt. Echipele de handbal U14 fete și băieți au participat la primul lor turneu internațional, unde au avut o evoluție foarte frumoasă, fetele reușind să obțină locul III.
Fotograf acreditat al evenimentului: Antonia Petraru.
Organizator cu licență Flavius Alin Damean
Info line www.saveni7days.ro

Comunicat de presă

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Lucrări de reabilitare avansate la Școala Gimnazială „Elena Rareș”. Termenul pentru finalizare este iunie 2025

Publicat

Publicitate

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a inspectat astăzi șantierul deschis la unitatea de învățământ cu cel mai mare efectiv de elevi din oraș.

Potrivit constructorului, stadiul lucrărilor este de 75%, fiind finalizate amenajările exterioare la cele două corpuri (șarpante, termoizolații, racord apă și canalizare, etc.).
La Corpul B, lucrările interioare sunt finalizate în procent de 90% (zidării, tencuieli, șape, tâmplărie, gresie și faianță, instalații).
„Corpul B va fi predat în scurt timp pentru ca elevii să poată desfășura orele de curs în cele mai bune condiții. Din moment ce Corpul A va fi eliberat, vor demara lucrările de finisaje interioare și în această clădire”, a precizat primarul Cosmin Andrei.
Depus prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), proiectul de renovare energetică a Școlii Gimnaziale „Elena Rareș” prevede:
-reabilitarea termică
-modernizarea sistemelor de încălzire și de furnizare a apei calde
-instalarea sistemelor alternative de producere a energiei electrice și termice și utilizarea surselor regenerabile de energie
-modernizarea sistemelor de climatizare și ventilare mecanică
-modernizarea sistemelor de iluminat
-implementarea unor soluții de management energetic pentru monitorizarea și optimizarea consumului de energie
-implementarea unor sisteme inteligente de umbrire pentru sezonul cald
-modernizarea sistemelor tehnice ale clădirilor pentru soluții inteligente
Termenul pentru finalizarea lucrărilor este iunie 2025.

Citeste mai mult

Eveniment

CNAS: Începând cu 1 martie, serviciile medicale se acordă cu obligativitatea semnării cu cardul pacientului

Publicat

Publicitate

Serviciile medicale se acordă, începând cu 1 martie, cu obligativitatea raportării online în trei zile lucrătoare, precum și cu obligativitatea semnării cu cardul pacientului, a anunțat, vineri, Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

„Vă informăm că începând cu data de 01.03.2025, dispozițiile art. 209 – 212 din Anexa 2 la HG nr. 521/2023, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 25 – 28 din HG nr. 423/2022, cu modificările și completările ulterioare își încetează valabilitatea. Începând cu 01.03.2025 serviciile medicale se acordă cu obligativitatea raportării online în 3 zile lucrătoare, precum și cu obligativitatea semnării serviciilor medicale cu cardul pacientului, conform prevederilor legislative în vigoare”, a transmis CNAS.

În urma lucrărilor de mentenanță derulate în ultima săptămână și a opririi controlate în weekendul 21 – 24 februarie, Platforma Informatică din Asigurările de Sănătate (PIAS) și-a reluat funcționalitatea.

Potrivit CNAS, activitatea de monitorizare și lucrările de mentenanță continuă într-un ritm susținut, cu evaluarea permanentă a dinamicii de funcționare a componentelor sistemului PIAS.

AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

De ce nu sunt plătiți profesorii pentru simulările examenelor naționale 2025: Ministrul Educației dă explicații

Publicat

Publicitate

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a explicat de ce nu sunt plătiți profesorii pentru activitatea de monitorizare și corectare la simularea examenelor naționale 2025.

Ministrul a fost întrebat în legătură cu acest subiect, la prezentarea raportului săptămânal

”Înțeleg că n-au fost niciodată plătite. Să nu uităm, încă o dată, că salariul pe care îl primim este un salariu pentru 8 ore pe zi. Nu se reduce doar la activitățile pe care le avem prin predare la clasă. Nu știu de ce ridicăm problema acum, în condițiile în care nu este o schimbare care a avut loc. Simulările nu s-au plătit nici înainte”, a spus ministrul Daniel David, citat de edupedu.ro.

La simulările pentru Evaluare Națională și Bacalaureat din 2024, profesorii au avut de corectat, în medie, 50 de lucrări, potrivit procedurii ministerului.

Lucrările au fost scanate și încărcate pe platforma destinată evaluării digitalizate.

În practică, numărul a ajuns și la 70-80 de lucrări, potrivit surselor edupedu.ro.

Publicitate

Simulările examenelor naționale se vor desfășura în luna martie 2025.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Cum va fi vremea în prima lună de primăvară din 2025: Variații de temperatură, zilele cu ploi și chiar ninsori la munte

Publicat

Publicitate

În prima lună de primăvară din 2025, temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod obișnuit pentru luna martie, iar precipitațiile vor fi mai rare. După două zile de ploi, pe 1 și 2 martie, când va ninge la munte, vremea se va îmbunătăți, iar cerul se va însenina.

Până la mijlocul lunii martie, se va alterna vremea cu perioade însorite și unele nori. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 16 grade în majoritatea regiunilor, atingând chiar 18 grade în vest. Minimele vor rămâne, în general, peste pragul de zero grade.

La munte, vor fi între 3 și 8 grade ziua, iar noaptea temperaturile mai scad până la -5 grade Celsius.

Vor mai fi ploi în jurul datei de 6 martie în nord-est, de 14 martie în vest și apoi, în toate regiunile, în intervalul 19-20 martie.

Spre sfârșitul lunii temperaturile vor fi de 16-18 grade, respectiv 8-9 grade la munte.

Vremea în prima lună de primăvară 2025. Prognoza meteo ANM pe patru săptămâni:

Publicitate

Vremea în săptămâna 3-9 martie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în regiunile nordice și la munte.

Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări.

Vremea în săptămâna 10-16 martie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Vremea în săptămâna 17-24 martie

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi ușor deficitar, local, în regiunile sudice și vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.

Vremea în săptămâna 25-31 martie

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile nordice.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a țării.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending