Sute de persoane din aziluri de bătrâni și spitale din Botoșani au intrat deja în atmosfera sărbătorilor de iarnă, după ce zilele au primit bucurie din suflete curate de copii.
Elevii Scolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Ipotesti, in parteneriat cu Parohia ” Nasterea Maicii Domnului” Botosani ( Parohia Pacea ), îndrumați de preoteasa Ana Maria Macuc, coordonator SNAC al Școlii „ Mihai Eminescu” Ipotesti si profesor de religie in toate satele din comună, au oferit o lecție despre altruism, generozitate și milă față de aproapele. Micuții și-au luat părinții ca aliați și au strâns cantități consistente de alimente neperisabile, fructe, legume și altele, oferindu-le apoi bătrânilor singuri sau beneficiarilor cu dizabilități ai căminelor din Botoșani.
În schimbul milosteniei, copiii au avut privilegiul să vadă cum înflorește bucuria pe chipurile unor mămici alungate din căsuțele lor cu bebeluși în brațe. Au putut să vadă cum strălucesc ochii unor bunici autentici, rămași singuri pe lume sau părăsiți în centre de specialitate. Darurile lor au făcut să vibreze inimile și să se umezească ochii mai multor botoșăneni țintuiți la pat de boli grele, pentru care zilele se succed la fel.
„Elevii Scolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Ipotesti in parteneriat cu Parohia ” Nasterea Maicii Domnului” Botosani ( Parohia Pacea ), au reusit zilele acestea, sa daruiasca 1.000 DE ZAMBETE oamenilor aflati in suferinta.
Incepand cu data de 20 noiembrie ( cand a inceput Saptamana S.N.A.C., saptamana fructelor si a legumelor donate) si pana azi, elevii din cele sase structuri ale Scolii Gimnaziale ” Mihai Eminescu” Ipotesti s-au mobilizat minunat impreuna cu parintii lor, profesorii diriginti si invatatori si au donat fructe, legume si alimente neperisabile.
Li s-au alaturat si SPONSORI din afara scolii:
– Ciprian Borfotina de la Restaurant Magic Land a donat pizza pentru cateva sute de persoane,
– Pufarini Doma a donat 250 de pungi de pufarini si 1.000 lei ptr fructe si dulciuri,
– Imprim Plast Consult a donat saci si pungi ptr pachete,
– cateva persoane de la Biserica Pacea au donat fructe si dulciuri in valoare de 8.000 lei.
Produsule au fost oferite individual, la 800 de BENEFICIARI din mai multe INSTITUTII SOCIALE din judetul Botosani si la ZECI DE FAMILII.
Darurile au fost OFERITE DIRECT, de catre o parte dintre elevii care le-au donat. Din cei aproximativ 450 de elevi ai scolii, au donat in jur de 300 de elevi si aproximativ 120 de elevi s-au deplasat cu microbuzul scolii ( in zile diferite) si i-au incantat pe beneficiari, in primul rand, prin simpla lor prezenta ( ca le-au pasit pragul ” casei” si ca s-au gandit la ei), apoi cu darurile oferite si cu colindele cantate din inimile lor curate de copii, dand astfel startul colindelor de Craciun.
Cu ajutorul lui Dumnezeu si a oamenilor cu suflet mare, elevii scolii au ajuns in urmatoarele institutii:
Elevii Scolii Gimn. Nr.1 CATAMARESTI DEAL au mers in vizita la:
– C.I.A.P.A.D ( Centrul de Ingrijire si Asistenta de Persoane Adulte cu Dizabilitati) Stauceni (49 de beneficiari)
– Casa de batrani ” Sf. Petru” Bt ( 20 de batrani)
– S.J.U. Mavromati, Sectia VI Cronici Psihiatrie ( 70 de bolnavi)
– S.J. U. Mavromati , Sectia Psihiatrie Pediatrica ( 10 copii)
– Gradinita sociala Girotondo ( 66 de copii)
– Caminul de batrani
Maria, Bt ( 20 de batrani)
– Caminul de batrani „Sf. Ecaterina” Bt ( 36 de beneficiari)
– Caminul de batrani Cristina ( 25 de batrani)
– S.J.U. Mavromati, Maternitatea Botosani ( 20 de mamici)
– Centru de zi Bt ( 22 de beneficiari)
Elevii Scolii Gimn. ” Mihai Eminescu” IPOTESTI au mers in vizita la:
– C.I.A.P.A.D Leorda ( 50 de beneficiari)
– C.I.A.P.A.D. Bucecea ( 16 beneficiari).
Elevii Sc. Gim. ” Petru Rares” CERVICESTI au mers in vizita la:
– Asociatia H.A.P.P.Y – Casa Nicolae, Frumusica ( 52 de beneficiari)
– Azilul de batrani Flamanzi ( 47 de beneficiari)
– Azilul de batrani ” Sf. Maria” Bt ( 39 de batrani)
– Azilul de batrani ” Sf. Mihail” Bt ( 57 de batrani)
– Azilul de batrani ” Sf Parascheva” Bt ( 40 de beneficiari)
Elevii Scolilor Primare STANCESTI, CATAMARESTI VALE, CUCORANI au mers in vizita la:
– Centrul Maternal ” Micul Print” Bt ( 7 mame si 7 copii)
– C.P.R.U. Bt ( 10 copii)
– C.I.T.O Bt ( 35 de beneficiari)
– Complexul de case de tip familial Sf. Mina Botoșani
(46 beneficiari)
Eu impreuna cu copiii mei ( elevii fiind liberi incepand de joi) am dus darurile elevilor la diferite familii si la:
– Caminul pentru persoane varstnice Trusesti ( 40 de beneficiari)
– Centrul de plasament ” Sf.Nicolae” Trusesti ( 9 copii)
– Unitatea de asistenta medico-sociala Stefanesti ( 35 de bolnavi).
Fiecare din cei 800 de beneficiari a primit o punguta cu: 1 mar, 2 banane, 1 portocala, 6 clementine, 1 pachet de biscuiti, 1 eugenie, 1 punga de pufarini, 5 bomboane tip jeleu, 1 punga de pufuleti si fiecare familie a primit pachete cu: ulei, orez, zahar, faina de grau, faina de porumb, fasole, paste fainoase, paste de tomate, conserve, dulciuri, fructe, borcane de compot, dulceata, zacusca si tocana de legume.
La unele centre sociale, unde pot gati, le-am daruit legume si alimente ptr gatit.
M-A BUCURAT foarte mult dorinta elevilor de-ai vizita si modul in care s-au mobilizat parintii elevilor si au daruit cu dragoste si generozitate.
M-A SENSIBILIZAT privirea plina de recunostinta a batranilor care ne-au rugat sa revenim.
Nu voi uita bucuria cu care copiii din centre ne-au primit, caldura si ospitalitatea cu care ne-a primit personalul din aceste institutii.
Mi-am dorit ca ELEVII sa mearga si SA DARUIASCA CU MANA LOR pentru:
– a simti ca „mai mare este bucuria de a darui, decat de a primi”,
– sa pretuiasca si mai mult ceea ce au d.p.d.v. material si mai ales
– sa pretuiasca iubirea si caldura familiei lor (in centre sunt copii si adulti, abandonati de mici, care n-au simtit niciodata dragostea familiei biologice ).
Multi dintre BENEFICIARII pe care i-am vizitat sunt BOLNAVI, ABANDONATI, „uitati” de familia biologica sau sunt vizitati o data la cativa ani.
Cei mai multi AU DOAR ATAT… un pat si-un mic „raft cu haine” pus la comun cu ale celorlalti beneficiari.
Zilele acestea elevii au daruit din munca si generozitatea parintilor lor, dar imi doresc, ca atunci cand vor creste, sa nu uite si sa viziteze astfel de oameni si sa daruiasca din munca lor, din banii castigati de ei.
ELEVII au ramas IMPRESIONATI cand au vazut batrani, care vroiau sa le daruiasca din punga cu dulciuri ce tocmai o primise.
O batranica de 104 ANI a insistat sa-si imparta clementinele si bomboanele cu elevii.
Am intalnit in azilele de batrani, seniori ce ne povesteau cu lacrimi in ochi ce au fost si ce-au ajuns… Unii fusesera directori de firme, altii profesori, inspectori scolari, medici, asistenti medicali…
Unii ne povesteau cati copii au si ca-s bine realizati, dar sunt departe de tara si nu i-au mai vazut de ani de zile si daca nu ajungeau la azil ar fi riscat sa moara flamanzi, insetati si inghetati in casa ( fiind bolnavi).
Un senior imobilizat la pat si fara un picior ne-a zis ” am cinci copii, patru sunt medici…, dar fiecare cu familia si serviciul lui”.
Din pacate pe cei mai multi dintre ei nu-i mai viziteaza nimeni.
In centrele sociale am vazut foarte multi oameni, grav bolnavi, imobilizati la pat si-am constientizat si mai mult ce daruri minunate avem noi, ca suntem sanatosi.
Un senior ne-a povestit despre familia sa frumoasa si la un moment dat ne-a spus ” inca o zi mai stau aici, MAINE VINE FIICA MEA SI MA IA ACASA”… Din pacate au trecut ani de zile, sute de zile de zile de cand spune asta si nu doar ca nu l-a mai luat nimeni acasa, dar nici nu l-a mai vizitat nici un membru al familiei…
Eu sunt obisnuita sa merg in vizita prin spitale ( mai ales de psihiatrie), centre sociale, azile de batrani care sunt de stat, cele care apartin de D.G.A.S.P.C., de D.A.S. insa anul acesta, pentru prima data, am intrat in mai multe azile de batrani private… NU MI-AM PUTUT IMAGINA ca-n Botosani sunt atat de multe azile de batrani private. Am aflat zilele acestea de 11 azile din Botosani ( posibil sa fie si mai multe), din care am reusit sa vizitez 8.
M-a durut C-AM TRECUT DE ” N” ORI PE LANGA ELE, fara sa stiu ca dincolo de gard, sunt zeci de oameni, unii foarte bolnavi, care se bucura nespus de mult de vizita unui om, pe care poti sa-i bucuri doar mergand sa stai de vorba cu ei sau doar sa le canti un colind… Regret ca n-am stiut mai demult de ei…
Am scris mai sus, lista centrelor pe care le-am vizitat si numarul de beneficiari gandindu-ma ca poate unii dintre dv VETI DORI SA-I VIZITATI si sa stiti exact unde sunt si cate persoane sunt. Ii puteti vizita si sa le duceti doar cate o punga de pufuleti si tot se vor bucura, nespus de mult, ca le-ati pasit pragul ” casei” lor.
MULTUMIM MULT pentru toata sustinerea dl-ui director Eugen Vasiliu de la Scoala Gimnaziala ” Mihai Eminescu” Ipotesti si profesorilor coordonatori de la celelalte cinci structuri:
– Sc. Gim. Nr.1 Catamaresti Deal ( prof. coord. Teofilia Atanasoae ),
– Sc. Catamaresti Vale ( prof. coord. Catalina Baiceanu ),
– Sc. Stancesti ( prof. coord. Lori-Stefi Tudorache ),
-Sc. Gim. ” Petru Rares” Cervicesti ( prof. coord. Malus Niculai ),
– Sc. Cucorani ( prof. coord. Dorina Lerca ).
Multumim profesorilor diriginti, profesorilor invatatori si-n mod special tuturor parintilor care au donat cu dragoste si generozitate ( unii au donat din putinul lor pentru a-i bucura si pe altii).
Multumim d-nei Elena Buturas , mama unui elev, care a fost mereu alaturi de noi, a facut sute de pachete impreuna cu eleviu si a insotit zilnic elevii in toate centrele pe care le-au vizitat.
Elevii s-au deplasat cu microbuzul scolar, fiind insotiti si de alte cadre didactice din cele sase structuri ale Scolii Gimn. ” Mihai Eminescu” Ipotesti, dar si de parintii care s-au deplasat cu masinile personale.
Multumim si domnului sofer al microbuzului scolar ( „nea Titi” ii zicem noi) care a avut deschidere si dragoste fata de acesti beneficiari.
Imi doresc sa fim cu totii empatici cu suferinta celor din jur si sa nu uitam ca punand putin cate putin,impreuna, le putem insenina zilele celor ce au mai putin decat noi si le putem alina suferinta.
Imi doresc din suflet ca aceste activitati caritabile SA CONTINUE si sa putem reveni macar la o parte dintre beneficiari, pana la Craciun, cu icoane pentru toate camerele unde este nevoie si cu sosete noi de sarbatori pentru toti cei ce au nevoie.
Milostivul Dumnezeu sa rasplateasca si sa inmulteasca darurile si dragostea tuturor celor ce au donat!”, se arată într-un comunicat remis de inițiatoarea proiectului, preoteasa AnaMaria Macuc.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.
Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, și are ca obiectiv principal informarea și conștientizarea tinerilor cu privire la riscurile consumului de alcool și droguri.
Sesiune interactivă pentru un viitor responsabil
În cadrul întâlnirii, liceenii au primit informații detaliate despre efectele nocive ale consumului de alcool și substanțe interzise, despre mecanismele apariției dependenței și despre impactul major pe care aceasta îl poate avea asupra sănătății, dezvoltării personale și integrării sociale și profesionale.
Prezentarea a fost una interactivă, adaptată vârstei participanților, punând accent pe dialog deschis, exemple concrete și situații reale cu care tinerii se pot confrunta. Discuțiile au vizat nu doar consecințele medicale, ci și efectele pe termen lung asupra parcursului educațional și profesional.
Organizatorii au subliniat și beneficiile oferite prin intermediul proiectului TIN ACT – consiliere, sprijin în orientarea profesională și oportunități menite să faciliteze accesul tinerilor pe piața muncii.
Publicitate
Evenimentul a fost posibil și datorită implicării conducerii unității de învățământ și a cadrelor didactice. Mulțumiri speciale au fost adresate doamnei director Manuela Răileanu și profesorilor implicați, pentru deschiderea și sprijinul acordat în organizarea acestei activități dedicate elevilor.
Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.
Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.
Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră riscantă.
Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, asupra faptului că, la data de 16 februarie, în intervalul orar 00:00 – 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național care va afecta transportul aerian.
Activitatea personalului de zbor al companiilor aeriene, precum și serviciile de handling la sol în aeroporturi vor fi afectate pe întreg teritoriul Italiei, fiind posibile întârzieri sau anulări ale curselor aeriene.
MAE recomandă cetățenilor români care au programate călătorii să verifice stadiul zborurilor înainte de a se deplasa la aeroport.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Roma: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și următoarele linii telefonice de urgență în funcție de regiune:
* Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935;
Publicitate
* Consulatul General al României la Milano: +39 366.108.1444;
* Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171;
* Consulatul General al României la Torino: +39 338. 756 .8134;
* Consulatul General al României la Trieste: +39 340.882.1688;
* Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299;
* Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137.
MAE recomandă consultarea paginilor de Internet scioperi.mit.gov.it, roma.mae.ro, cgroma.mae.ro, www.mae.ro și reamintește că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația ‘Călătorește informat’, care oferă informații și sfaturi de călătorie. AGERPRES
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.
„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.
Pentru că sistemul de sănătate, în primul rând, are anumite particularităţi, este un sistem de urgenţă, este un sistem critic, pe de o parte.
Pe de altă parte, deficitul de personal din sistemul de sănătate este unul arhicunoscut, atât în componenta de medici, dar şi asistente, îngrijitoare, chimici, biochimici, mă rog, întreg personalul medical are o problemă din acest punct de vedere.
Gărzile, şi ştiţi bine, pentru că am avut astfel de situaţii în ultima perioadă în multe unităţi sanitare, gărzile nu pot fi acoperite pentru că resursa umană este insuficientă, pe de-o parte, iar pe de-altă parte, noi plătim, sau tariful de gardă pe care îl plătim în anul 2026 este de fapt calculat la anul 2017”, a declarat, vineri, Alexandru Rogobete, citat de Mediafax.
Sistemul medical, rol important în siguranța națională
Ministrul a spus că sistemul medical are un rol foarte important pentru siguranța națională și nu poate suporta o tăiere generală a veniturilor. El a transmis că nu va susține un act normativ care include această reducere.
„Ţinând cont de toate aceste particularităţi şi de importanţa strategică şi de siguranţa naţională a sistemului de sănătate, eu nu am cum să fiu de acord cu această reducere pauşală şi cu tăierea veniturilor personalului medical cu 10%. Am spus public asta de fiecare dată şi o spun în continuare. Ceva sigur este că eu nu voi aviza ordonanţa de urgenţă decât dacă sistemul de sănătate este exceptat de la tăiere cu 10%”, a declarat Rogobete.
Publicitate
Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică un proiect de lege care prevede reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal din administrația centrală și scăderea numărului de posturi din administrațiile locale.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a anunțat joi că reforma ar putea fi adoptată prin ordonanță de urgență, pentru a intra rapid în vigoare și pentru a susține bugetul de anul viitor. O ședință a coaliției pe acest subiect ar putea avea loc săptămâna viitoare.