Connect with us

Actualitate

FOTO: Biserica din Ionășeni, construită în secolul al XVIII-lea, salvată de zeci de studenți din țară și o mână de meșteri

Publicat

Publicitate
Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Dumitru” din Ionășeni, construită în secolul al XVIII-lea, a fost refăcută de voluntarii Ambulantei pentru monumente Moldova Nord care a ajuns, vara aceasta, în judeţul Botoşani. Peste 50 de voluntari din ţară, coordonaţi de un arhitect, au prelungit viaţa unei biserici de lemn cu acoperișul găurit prin care ploua de ani buni. Preotul Claudiu Crupă, din Ionăşeni, a căutat sprijin în toate părțile și a primit ajutor de la Asociaţia Actum. Înfiinţată în 2019, Ambulanţa pentru monumente pune în siguranţă clădiri de patrimoniu aflate în pericol sau în colaps, pe care statul le-a uitat.

S-a încheiat o nouă intervenție a Ambulantei pentru monumente Moldova Nord – Schimbarea învelitorii din șindrilă la Biserica de lemn din Ionașeni (județul Botoșani) cu hramul Sfântul Dumitru.

Timp de 4 săptămâni, s-au desfășurat lucrări intense la care au participat 3 serii de voluntari , în total peste 60 de studenți de la diferite facultăți , 7 meșteri specialiști in șindrilă , peste 20 de oameni săritori din comunitatea locală , și nenumărate gospodine care si-au dat concursul pentru a asigura mesele zilnice, se arată pe pagina de socializare a asociației.

„Asociația ACTUM , prin reprezentanții săi : Nicole Caba Gheorghiu , Filip Ciobănașu , Radu Andrei , Manole Andrei Florin , Cozmin Bradu , împreună cu Asociația MONUMENTUM se bucură pentru oportunitatea de a contribui încă o dată la salvarea patrimoniului .
Mulțumim in primul rând Parohia Ionășeni pentru implicarea deosebită în acest proiect prin preotul Claudiu, Claudiu-Ecaterina Crupă . Acesta ne-a asigurat o comunicare și o colaborare deosebită cu comunitatea din Ionășeni. Mulțumim lui Iosif Cârstean de la Dranița de Bucovina pentru șindrila furnizată, și totodată meșterului Vasile Cîrciu din Straja care a început alături de voluntarii noștri Intervenția de schimbare a învelitorii . Mulțumim lui Alexandru Bucălău , lui Razvan Stanciu , care a asigurat front de lucru voluntarilor prin verificarea elementelor suport de lemn ale șarpantei, pentru montajul șindrilei . Mulțumim Celina Georgiana Gora – specialist internațional în drănițuire – pentru coordonare, implicare și dedicare alături de Ramona Costea care a asigurat suport logistic pentru voluntari”, au precizat coordonatorii proiectului menționat.

„Binefăcătorii” bisericii din IOnășeni nu ar fi reușit fără sprijinul  oamenilor de bine și al specialiștilor care își fac loc în programul extrem de încărcat pentru acțiuni de voluntariat. Printre aceștia se regăsesc meșterii Radu-Petru Petran , Dumitru Hotico , Radu Petran junior din Maramureș care și-au demonstrat măiestria și au asigurat finalizarea intervenției, după plecarea ultimei serii de voluntari . Aceștia își desfășoară activitatea în domeniul șindrilei în Maramureș la Șindrilă din lemn .

Mulțumirile se îndreaptă și spre Elena Chiponcă și conducerea Liceului Demostene Botez din Trușești pentru găzduire si pentru faptul că au înțeles că studenții voluntari sunt ușor diferiți de elevii de liceu.

Mulțumiri aducem și Asociației culturale Vasile Bal” pentru susținerea discretă în demersul nostru pentru salvarea bisericii din Ionășeni , care a cunoscut o ultimă reabilitare din grija lui Vasile Balș.
Nu putem sa nu-i menționăm aici si pe cei care ne-au susținut punctual atunci când am avut nevoie Uniunea Arhitecților din Romania , Soho AutoService , Enotecca Suceava , arhitect Haralamb Constantin și toti ceilalți cu care am avut contact în aceste ultime 4 săptămâni și si-au dat concursul în activitatea AMBULANȚA PENTRU MONUMENTE în acesta minunată intervenție.
Intervenția s-a realizat în cadrul proiectului „Ambulanţa pentru monumente” (http://ambulanta-pentru-monumente.ro), proiect inițiat de Asociația Monumentum și sprijinit de The King’s Foundation, organizație prezidată de Majestatea Sa Regele Charles al III-lea al Marii Britanii.
Finanţatori strategici (fără de care munca noastră nu ar fi posibilă): PROFI România, DEDEMAN, DEWALT. Raiffeisen Bank”, au transmis coordonatorii proiectului.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Mucenic Trifon

Publicat

Publicitate

Sfântul s-a născut în satul Lampsac din Frigia (Asia Mică), sat așezat în apropierea orașului Apomeea. Părinții lui au fost creștini și l-au crescut cu dragoste de Dumnezeu. Tânărul Trifon a fost binecuvântat din copilărie cu darul minunilor. La vârsta de 17 ani a tămăduit pe Gordiana, fiica împăratului Gordie (238-244). Reîntors acasă de la Roma, Trifon a început să propovăduiască învățătura Mântuitorului Hristos prin satele Frigiei, vindecând bolnavii în chip minunat.

Propovăduirea și faptele bune ale Sfântului Trifon s-au sfârșit o dată cu mucenicia și viața lui, în anul 250 de la Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în orașul Niceea, în timpul persecuțiilor creștinilor din porunca împăratului Deciu (249-251). Trifon a fost prins cu alți tineri creștini și întemnițați din porunca lui Aquilin, prefectul Orientului. Toate încercările lui Aquilin de a-l face pe Sfântul Trifon să renunțe la credința în Domnul nostru Iisus Hristos și să aducă jertfă zeilor, au rămas zadarnice. În cele din urmă, Aquilin a poruncit moartea Sfântului Trifon prin sabie. Dus de ostași la locul de osândă, Sfântul Trifon s-a rugat și îndată și-a dat sufletul său Domnului Iisus Hristos, înainte ca sabia călăului să cadă asupra gâtului său.

În Molitfelnic, la rânduiala ce se face la țarini (holde), la vii și la grădini, când se întâmplă să fie stricate de sălbăticiuni sau de alte vietăți ca lăcuste, gândaci și altele, este integrată și Rugăciunea Sfântului Mucenic Trifon pentru păzirea grădinilor, a viilor și pentru toate holdele. Sfântul Mare Mucenic este cunoscut în Biserica Ortodoxă ca ocrotitorul ogoarelor, deoarece într-o primăvară, semănăturile locuitorilor din Campsada erau puse în pericol de o mulțime de lăcuste. Trifon s-a rugat lui Dumnezeu să scape ogoarele de pierderea lor, lucru care s-a și întâmplat. De atunci și până astăzi, Sfântul Trifon este cinstit ca ocrotitorul țarinilor și grădinilor oamenilor.

Citeste mai mult

Eveniment

Prima zi de concediu medical NU va mai fi plătită de la 1 februarie. CNSLR Frăția, apel la Avocatul Poporului

Publicat

Publicitate

Prima zi de concediu medical NU va mai fi plătită de la 1 februarie. Măsura, adoptată de Guvern în ultima ședință din 2025, are în vedere descurajarea „concediilor fictive”, dar stârnește nemulțumirea sindicatelor, informează alba24.ro

CNSLR Frăţia îi cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa ordonanţei de urgenţă a guvernului prin care este introdusă ziua de concediu medical neplătită.

Sindicatele consideră că această măsură, care urmează să fie aplicată începând cu 1 februarie, încalcă drepturile fundamentale ale lucrătorilor şi va produce efecte ireversibile asupra sănătăţii acestora, transmite RADOR.

În sesizare se pune sub semnul întrebării caracterul de urgenţă al actului normativ, în condiţiile în care acesta a fost publicat în decembrie anul trecut şi va fi aplicat abia în februarie.

Astfel, sindicatele apreciază că putea fi urmată procedura legislativă obişnuită, cu dezbatere parlamentară şi consultarea partenerilor sociali.

Reamintim că Guvernul a aprobat la finalul lui 2025 o ordonanţă de urgenţă care stabileşte că prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită de la 1 februarie.

Măsura are caracter temporar, fiind aplicată în perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027, potrivit RFI.

Publicitate

Până acum, primele cinci zile de concediu medical erau suportate de angajator, iar indemnizația aferentă următoarelor zile era decontată din FNUASS (Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate).

Potrivit OUG, de luna viitoare, angajatul va suporta din propriul buzunar prima zi de concediu medical (prin diminuarea indemnizației), angajatorul suportă plata pentru zilele 2-6, iar din ziua a 7-a până la vindecare plata va fi făcută din bugetul FNUASS.

Guvernul a introdus și un mecanism temporar de control al concediilor medicale, prin care Casele de Asigurări de Sănătate pot verifica documentele medicale care au stat la baza concediului durata și corectitudinea completării certificatelor concordanța dintre diagnostic și recomandările medicale.

În situația în care se constată nereguli, pacientul poate pierde indemnizația de concediu medical.

Citeste mai mult

Eveniment

ANAF pune tunurile pe veniturile din platforma OnlyFans. Șeful Fiscului anunță noi controale la românii cu averi nejustificate

Publicat

Publicitate

Veniturile din platforma OnlyFans, urmărite de Fisc. Șeful ANAF anunță noi controale pentru sancționarea românilor cu averi nejustificate. El a amintit inclusiv de platforma pentru adulți, care aduce profituri uriașe, neimpozitate. 

Președintele Fiscului a anunțat că inspectorii ANAF vor merge în curând în controale țintite, la nivel național, nu stabilite la nivelul fiecărui județ.

Adrian Nicușor Nica, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a detaliat zonele pe care se concentrează verificările inspectorilor antifraudă.

„Evident că înainte de a demara orice control facem o analiză de risc pe baza datelor pe care le avem, profitând de partea asta de digitalizare pe care o punem la punct pas cu pas.

Nu e un proiect ușor și nu un proiect continuu digitalizarea, așa cum am comunicat public, o să prezentăm rezultatele după fiecare acțiune.

În ceea ce privește persoanele fizice cu averi justificat versus veniturile pe care le încasează, e un proces continuu de lucru.

Publicitate

Sunt vizați în principal cei cu autoturisme, partea de OnlyFans, unde sperăm ca, în cel mai scurt timp să venim cu noi declarații, să prezentăm ce s-a întâmplat”, a spus președintele Fiscului vineri, potrivit Mediafax.

Întrebat de reporterul Mediafax dacă inspectorii Fiscului vizează și zona proprietăților imobiliare, Adrian Nicușor Nica a confirmat că acest segment e în analiză.

Citeste mai mult

Educație

Elevele Școlii Gimnaziale Rădăuți-Prut, locul II la ONSȘ fotbal U14, după o finală intensă cu echipa din Darabani

Publicat

Publicitate

Elevele Școlii Gimnaziale Rădăuți-Prut au obținut un rezultat extraordinar la competiția ONSȘ – fotbal feminin U14, reușind să urce pe podium la faza pe cerc a întrecerii școlare. Echipa s-a clasat pe locul al doilea după o finală disputată cu multă intensitate cu formația din Darabani, într-un meci aprig dar echilibrat.

Pe parcursul competiției, sportivele au demonstrat ambiție, disciplină și un puternic spirit de echipă, reușind să treacă de adversari puternici și să ajungă în ultimul act al competiției. Finala a fost una spectaculoasă, în care ambele echipe au oferit un joc dinamic și determinat, spre aprecierea celor prezenți.

Rezultatul obținut confirmă munca depusă în pregătire și implicarea constantă a elevelor în activitățile sportive organizate în cadrul școlii. Cadrele didactice și profesorii coordonatori subliniază faptul că performanța este rezultatul efortului colectiv și al seriozității cu care elevele tratează fiecare competiție.

Participarea la astfel de întreceri contribuie nu doar la dezvoltarea fizică a elevilor, ci și la formarea spiritului de fair-play, a încrederii în sine și a capacității de lucru în echipă. Comunitatea școlară a felicitat echipa pentru rezultat, iar elevele sunt încurajate să continue pregătirea pentru competițiile viitoare.

„Performanța obținută de Școala Gimnazială Rădăuți-Prut confirmă încă o dată importanța sportului școlar și implicarea elevilor în activități care promovează un stil de viață sănătos și competitiv. Felicitări fetelor!”, a transmis și antrenorul echipei, profesorul Tudor Grădinaru.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending