Connect with us

Eveniment

FOTO: „Atelierele Verii” organizate de PSD Botoșani au debutat în comuna Dersca

Publicat

Publicitate

PSD Botoșani a lansat un proiect dedicat copiilor din mediul rural, menit să le ofere acestora nu doar experiențe noi și distracție, ci și posibilitatea de autocunoaștere și creșterea încrederii în sine. Punctele de lucru din cadrul Proiectului „Atelierele verii” cuprind activități diverse, de la jocuri sportive, individuale sau în echipă, la chimie interactivă, sau de la exerciții de control și autocontrol, la provocarea imaginației.

 „Sâmbătă am petrecut câteva ore cu copiii din Dersca, în cadrul celor opt ateliere pe care PSD Botoșani le-a pregătit împreună cu echipa primarului Mihai Cazacu. Ideea acestui proiect a apărut ca urmare a dorinței noastre de a aduce bucuria vacanței de vară în sufletele copiilor din mediul rural, iar pe lângă distracție, vrem să le oferim și câteva experiențe care le vor folosi copiilor în dezvoltarea lor”, a declarat deputatul Alexandra Huțu

Activitățile pregătite de social-democrații botoșăneni au cuprins întreceri sportive, ateliere de desen, tir cu arcul, pictură pe față, chimie interactivă, jocuri de grup și un atelier de baloane de săpun, activități care i-au captivat pe cei mici. Toate acestea au fost posibile cu sprijinul voluntarilor social-democrați, printre aceștia regăsindu-se parlamentari, subprefecți, consilieri județeni, consilieri locali, dar și membri ai organizațiilor de femei și tineret.

„Împreună cu mai mulți colegi din PSD Botoșani și cu primarul Mihai Cazacu, am organizat la sfârșitul săptămânii trecute, un program de activități distractiv-educative destinat copiilor. Ne bucură faptul că au fost prezenți foarte mulți copii și sunt sigur că s-au simțit foarte bine alături de noi. Transmit toate aprecierile și felicitările, atât domnului primar Mihai Cazacu, cât și consilierilor locali și colegilor mei din PSD care au fost voluntari în acest proiect”, a completat deputatul Dan Șlincu

În perioada următoare, Atelierele verii”  vor ajunge și în alte localități, pentru că zilele de vară pentru copii trebuie să fie pline de culoare, muzică, jocuri, veselie și prietenie.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Focuri de armă la frontieră! Traficanții de țigări au abandonat „marfa”, 8000 de pachete de țigări, în valoare de 100.000 de lei

Publicat

Publicitate

Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 8.000 de pachete cu ţigarete de contrabandă, în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei.

În data de 25 martie a.c., poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani și Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți Prut au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete.
Pe timpul acţiunii, unul dintre echipaje a observat pe direcţia localității de frontieră Horia, mai multe persoane care transportau dinspre malul râului Prut către teritoriul naţional colete voluminoase.

Pentru reţinerea persoanelor, poliţiştii de frontieră au efectuat somaţiile legale prin voce, însă pentru că persoanele nu s-au supus, colegii noştri au folosit armamentul din dotare, cu respectarea prevederilor legale, fiind tras un foc de avertisment în plan vertical. Coletele transportate au fost abandonate pe teritoriul naţional, în timp ce persoanele au reușit să fugă și să se ascundă, profitând de vegetația din zonă.

La inventarierea bunurilor a reieşit faptul că în colete se aflau ţigarete, fiind stabilită cantitatea de 160.000 de ţigarete (8.000 de pachete), în valoare de 100.000 de lei, bunuri ce au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă. Totodată, sunt desfășurate activități specifice în vederea depistării şi identificării persoanelor implicate, la finalizare crcetărilor urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

În atenția participanților la traficul transfrontalier: La barajul Stânca – Costești sunt planificate lucrări tehnice între orele 08:00 – 16:00

Publicat

Publicitate

În perioada 27 martie – 30 martie a. c., pe barajul Stânca – Costești sunt planificate lucrări tehnice în intervalul orar 08:00 – 16:00.

În intervalul orar mai sus menționat, recomandăm participanților la trafic care intenționează traversarea frontierei către/dinspre Republica Moldova să utilizeze celelalte puncte de trecere a frontierei cu Republica Moldova, în vederea evitării unui disconfort.

Geografic, cele mai apropiate puncte de trecere a frontierei sunt Punctul de trecere a frontierei Sculeni (județul Iași), respectiv Punctul de trecere a Frontierei Rădăuți Prut (județul Botoșani).

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani, împânzit de polițiști. ,,Mascații” au dat mâna cu copiii. Poliția Română împlinește la 203 de la înființare

Publicat

Publicitate

POLIȚIȘTII SĂRBĂTORESC ASTĂZI 203 ANI DE LA ÎNFIINȚAREA POLIȚIEI ROMÂNE

 

 

Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani a fost locul în care, astăzi, 25 martie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și-au dat întâlnire cu comunitatea.

 

La activitățile desfășurate cu ocazia sărbătoririi a 203 ani de la înființarea Poliției Române au participat polițiștii din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă, Serviciului Rutier, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Criminalistic, Biroului pentru Protecția Animalelor, Compartimentul de analiză și Prevenire a Criminalității și Biroului de Siguranță Școlară.

Publicitate

 

Polițiștii au prezentat tehnica de intervenție, armamentul și autospecialele din dotare, însă atracția evenimentului au fost ”mascații”, care i-au cucerit pe copiii de toate vârstele și motocicleta polițiștilor rutieri.

 

În același context, într-un cadru festiv, au fost avansați înainte de termen 11 polițiști, care s-au remarcat prin modul profesionist în care și-au îndeplinit misiunile.

Citeste mai mult

Eveniment

ANOFM: 107 programe de formare profesională vor începe în aprilie

Publicat

Publicitate

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) va organiza, în aprilie, 107 programe de formare profesională pentru 1.571 persoane care beneficiază de servicii de formare profesională gratuite, organizate de agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă și a municipiului București.

Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum: lucrător comercial – 152 de persoane; referent resurse umane – 120 de persoane; contabil – 91 de persoane; operator introducere, validare și prelucrare date – 90 de persoane; ajutor bucătar – 70 de persoane; îngrijitor spații verzi – 62 de persoane; instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze – 62 de persoane; agent de securitate – 56 de persoane; cofetar – 56 de persoane; femeie de serviciu – 56 de persoane.

Județele în care, în luna aprilie 2025, se vor organiza cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanți, sunt: Brașov (pentru 140 de persoane), Dâmbovița (pentru 126 de persoane) și Municipiul București (pentru 84 de persoane). AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending