O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist
PREȚUINDU-L PE EMINESCU
Facem ce facem și simțim o nevoie acută de întoarcere la Poetul Național. Din această perspectivă, încă un volum bibliofil dedicat lui Eminescu, având un caracter minion (13 / 9), ne propun remarcabilii cercetători Nicolae Iosub și Mihai C. V. Cornaci. Dedicat împlinirii, la 15 ianuarie 2025, a 175 de ani de la nașterea Poetului, volumul se intitulează „Mihai Eminescu în viziunea celor ce l-au cercetat și cunoscut (Editura „Axa”, Botoșani, 2025, 90 de pagini). Cei doi cercetători propun un volum ca un drum pietruit prin viața lui Eminescu, pe care cine îl parcurge găsește răspunsuri la întrebări pe care încă nu și le-a pus. „Arzând de zel”(Goethe), cei doi asigură un caracter dens al informațiilor, transformând volumul într-un poem strălucitor închinat conjudețeanului lor, Eminescu. Autorii pun pe 24 de pagini, sub titlul „Mihai Eminescu, omul deplin al culturii românești”, o parte din biografia și preocupările poetului: Eminescu poet, Eminescu prozator, Eminescu dramaturg, Eminescu publicist, Eminescu traducător și o altă secvență care vizează activitățile diverse ale poetului. Pentru că, bănuiesc eu, primele preocupări sunt mai cunoscute, rețin din activitățile diverse: 1) bibliotecar: „… la biblioteca lui Aron Pumnul de la Cernăuți, la Societatea „România Jună” din Viena, la Biblioteca Centrală Universitară din Iași. Poetul era atras de manuscrisele vechi pe care le achiziționa în fondul de carte al bibliotecii, cărțile rare, pe care dădea și ultimii bani”; 2) gustul pentru lectură: „… rapiditatea cu care lectura o carte, memoria sa excepțională, l-au ajutat să acumuleze cunoștințe importante, care i-au folosit în viață și în creația sa literară și publicistică”; 3) revizor școlar pe județele Iași și Vaslui: „… activitate care l-a pus în contact cu realitățile satului românesc, modul de organizare, dotarea și valoarea învățământului la sate. A efectuat peste 250 de inspecții, întocmind rapoarte pentru minister, în care arăta neajunsurile învățământului de la sate și măsurile ce ar fi trebuit luate. El a organizat cursuri de pregătire a învățătorilor, a promovat metodele modern de predare în școli, a promovat manualele școlare cele mai bune și mai utile pentru elevi, cum a fost manualul întocmit de Creangă”.
Deși Eminescu, prin firea sa închisă, nu prea vorbea despre sine, cei doi autori, au citit atent opera eminesciană și au putut pune pe 15 pagini referiri ale poetului despre el însuși: 1) „Am răsărit din fundul Mării-Negre, / Ca un luceafăr am trecut prin lume, / În ceruri am privit și pe pământ” („Odin și Poetul”); 2) „La facerea lumii, la adițiunea ei, Dumnezeu a greșit cu unul. Acesta am fost eu Dar este o minune că nu există în realitate, ci este doar umbra unei greșeli”; 3) „Ca artist sau ca om de litere e bine ca persoana ta să rămână necunoscută cititorilor săi și cu cât vei fi mai cu talent cu atât aceasta-i mai necesar”; 4) „Noi nu suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră”; 5) „Când de tine se vorbește. S-a-nțeles de mai nainte / C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte, / Astfel încăput pe mâna a oricui, te va drege, / Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înțelege” („Scrisoare I”); 6) „Când eram mic mă duceam la preotul cel bătrân al satului, care, țiindu-mă pe genunchi, îmi dete primele lecțiuni de citire. O dorință nemărginită, o sete arzătoare de studiu se trezise în mine, care, vai, era sâ-mi devie fatală”; 7) „Dar tu știi c-am fost totdeauna caracter melancholic și n-am avut niciodată destul curagiu de viață; prin urmare tot ce gândesc sau fac e azi mai ticăit decât înainte. N-am inimă în mine nici cât e într-o mămăligă, nu gândesc nici la tine, nici la lume, nici la mine însumi”(din scrisoarea către Slavici); 8) „Am trait ca un pustnic, ca un săhastru… Știam prea bine că fondul sufletului meu e desgustul, apatia, mizeria. Eu nu sunt făcut pentru nici o femeie, nici o femeie nu e făcută pentru mine…” (dintr-o scrisoare către Veronica Micle);
Alte pagini sunt dedicate „amintirilor și aprecierilor unor scriitori și oameni ai culturii”. Sunt reținute puncte de vedere ale lui Mihail Sadoveanu, Mircea Eliade, Titu Maiorescu, George Călinescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, C. Dobrogeanu Gherea, B. P. Hașdeu, Nicolae Iorga, Gala Galaction, Alexandru Vlahuță, Nichita Stănescu, Perpessicius, Emil Cioran, Constantin Noica, Elena Văcărescu, Roza Del Conte, Mite Kremnitz, A. D. Xenopol, Constantin Chiriță, Ioan Slavici, Radu Economu, Alain Guillermou, Nicolae Constantinescu, C. Rădulescu-Motru, Constantin Galeriu, Antonie Plămădeală, Marin Sorescu și Victor Eftimiu.
Din florilegiul expus de autori, alegem spusele lui Nichita Stănescu: „Mulți, foarte mulți, ar dori să scrie măcar un singur vers ca Mihai Eminescu, dar nimeni, absolut nimeni n-ar accepta să trăiască măcar o singură clipă din viața Domniei Sale. România are 100 de poeți buni, 50 de poeți foarte buni, 10 poeți de geniu și un singur Eminescu”.
Ultimul capitol, „Mihai Eminescu în viziunea celor care l-au cunoscut”, prezintă caracterizări ale lui George Murnu, Matei Eminescu, Ion Luca Caragiale, Regina Carmen Sylva, Mite Kremnitz, Nicolae Petrașcu, Titu Maiorescu, Alexandru Paleologu, Grigore Păucescu și N. Păunescu-Ulmu. Rețin spusele Reginei Carmen Sylva, care l-a cunoscut pe Eminescu în annul 1882, când acesta, însoțit de Titu Maiorescu, face o vizită Reginei: „Eminescu ne părea neliniștit și răvășit, ca venind ndintr-o altă lume, tenebrous, el îmi amintea de Manfred și de Faust, de chipurile palide și răvășite aale marilor romantici. Degetele-I erau lungi și înghețate, obrajii brăzdați de riduri albăstrui, gura foarte expresivă, cu buze fine, îi traducea toate emoțiile. (…) Avea vocea răgușită dar duioasă, ca a turturelelor spre toamnă. Când i-am lăudat versurile, a înălțat din umeri: „Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de pe copaci” – a suspinat el readus o clipă la realitate. Mi-am dat foarte bine seama că din tot ce i-am oferit în timpul vizitei, ceașca de ceai pe care i-am servit-o a fost singurul lucru care i-a făcut plăcere, ceva ce semăna cu sentimental unui zeu servit de-o muritoare”.
Această minunăție bibliofilă se închide cu două poeme dedicate lui Eminescu de Maria Cunțan și Mirela Butacu. Volumul este presărat cu o multitudine de imagini cu Eminescu, toate aflate în vasta colecție a autorilor.