Connect with us

Economie

Factura simplificată, pentru firmele mici, va fi disponibilă din această săptămână, anunță ministrul Finanţelor

Publicat

Publicitate

Ultimele teste pe aplicaţia simplificată pentru firmele mici care nu au un volum mare de facturi s-au efectuat luni, iar e-Factura simplificată va putea fi folosită de miercuri, a anunţat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, la Palatul Parlamentului.

Astăzi am avut ultimele teste pe e-Factura minimal. Sper ca începând de miercuri să poată să fie folosită de către toţi. (…) Înseamnă că am simplificat-o la maxim. Ca să aveţi o imagine asupra a ceea ce înseamnă simplificarea – am redus numărul de câmpuri de la 160 la 50, astfel încât contribuabili mici să poată să folosească e-Factura şi să fie mult mai prietenoasă sau pot să folosească astfel încât astăzi cele 50 de milioane de facturi cu o valoare de peste 550 de miliarde de lei să deservească statul român în colectarea impozitelor şi taxelor”, a declarat Boloş la Palatul Parlamentului.

Pe de altă parte, el a amintit că măsurile avute în vedere sunt cele de control al deficitului bugetar şi control al cheltuielilor statului, lucru realizat prin deschiderile de credite bugetare, potrivit Agerpres.

„Mai multe măsuri de monitorizare avem în vedere. Măsurile pe care noi le-am avut în trecut – cele care ţin de plafonarea cheltuielilor sau cele care ţin de anumite tipuri de cheltuieli care să fie în anumite limite – sunt prematur de discutat acum. Trimestrul I va fi hotărâtor pentru ceea ce va însemna măsuri noi sau, dimpotrivă, vom putea merge cu execuţia bugetară aşa cum am stabilit-o pe parcursul întregului an”, a precizat ministrul Finanţelor.

Întrebat cum va ţine în control cheltuielile, el a arătat că în această perioadă Ministerul Finanţelor analizează impactul pe care Legea 296 din septembrie 2023 l-a avut asupra veniturilor bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale şi a bugetului asigurărilor sociale de sănătate, conform digi24.ro

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 6 noiembrie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 6 noiembrie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase joi, 6 noiembrie 2025:

Loto 6/49: 42, 2, 20, 35, 22, 46

Loto 5/40: 3, 36, 10, 14, 1, 19

Joker: 29, 12, 26, 40, 20 + 11

Noroc: 4 1 0 6 8 5 4

Publicitate

Noroc Plus: 6 3 8 9 6 0

Super Noroc: 1 0 6 9 5 8

Citeste mai mult

Eveniment

Prefectul a ajuns la incendiul de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi. Obiectele sfinte, salvate din calea flăcărilor de pompieri

Publicat

Publicitate

Incendiul izbucnit joi după-amiază în interiorul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Dorohoi a fost lichidat complet, după o intervenție promptă a pompierilor din cadrul Detașamentului Dorohoi.

Flăcările au cuprins mai multe cărți și materiale religioase depozitate în spatele Sfintei Mese, iar fumul s-a extins rapid în zona altarului. Din fericire, reacția rapidă a echipajelor de intervenție a împiedicat extinderea incendiului, reușindu-se salvarea Sfintelor Obiecte: Evanghelia, Crucea, Chivotul și Sfânta Masă au fost scoase nevătămate, la fel și restul bisericii.

În scurt timp, la fața locului au ajuns prefectul județului Botoșani, Raluca Ștefania Curelariu, și inspectorul-șef al ISU Botoșani, colonel Dan Decebal Muraru, care au verificat situația și au discutat cu echipele de intervenție.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.

Lăcașul de cult, aflat în centrul municipiului Dorohoi, este unul dintre cele mai cunoscute din zonă, iar intervenția de astăzi a prevenit o posibilă tragedie.

Flăcările au ars cărți, dar nu au atins credința. Datorită vigilenței pompierilor, biserica a fost salvată, iar altarul își păstrează sfințenia.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi: Flăcările au cuprins altarul. Pompierii luptă să salveze lăcașul de cult

Publicat

Publicitate

Clipe de panică, în această seară, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Dorohoi, unde un incendiu a izbucnit brusc în interiorul sfântului lăcaș. Flăcările au fost observate de oameni aflați în apropiere, care au alertat imediat autoritățile, speriați că focul ar putea distruge biserica.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii Detașamentului Dorohoi, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, acționând contracronometru pentru a salva clădirea și bunurile de valoare.

În momentul sosirii echipajelor, focul mistuia bunurile din zona altarului, iar fumul dens se ridica până în turlă. Există un risc real de propagare la restul construcției, ridicând temerea că întregul lăcaș ar putea fi distrus.

Pompierii au acționat prompt și au reușit să localizeze incendiul înainte ca flăcările să cuprindă întreaga biserică, limitând pagubele. În aceste momente, salvatorii lucrează pentru lichidarea completă a focarelor și înlăturarea efectelor incendiului, sub privirile pline de emoție ale enoriașilor adunați în fața bisericii.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă pagubele materiale sunt însemnate. În interior, o parte dintre obiectele de cult și mobilierul din altar au fost distruse de foc și fum, iar pereții au fost afectați de temperaturile ridicate.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență, după finalizarea intervenției.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Braconieri prinși în flagrant, unelte confiscate și amenzi de peste 11.000 de lei pe lacul Stânca-Costești. Acțiune a autorităților

Publicat

Publicitate

Unii întind plasele, alții le strâng. Unii aruncă harpoanele, alții le ridică. Sub acest principiu s-a desfășurat, joi, 6 noiembrie 2025, o amplă acțiune de control pe lacul de acumulare Stânca-Costești, în județul Botoșani, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.

Operațiunea a fost organizată în cooperare de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani, Biroul Poliție Transporturi Navale Botoșani și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, în cadrul Planului de Măsuri „Siguranța și Securitatea pe Apă 2025”.

11 pescari verificați, 9 amenzi și 2 dosare penale

În intervalul orar 10:30 – 15:00, echipele mixte au constatat că 11 persoane desfășurau activități de pescuit recreativ sau braconaj în aval de barajul Acumulării Stânca-Costești, încălcând prevederile Legii nr. 176/2024, privind protecția, conservarea și exploatarea durabilă a resurselor acvatice vii.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.500 de lei.
Totodată, pentru două cazuri grave de braconaj piscicol — pescuit cu japca și deținerea sau folosirea de unelte interzise (setci, năvoade, voloace, vârșe, vintire etc.) —, polițiștii au întocmit dosare penale. Aceste fapte sunt sancționate cu închisoare de la 2 la 5 ani și interzicerea dreptului de a pescui pentru o perioadă între 2 și 4 ani.

Uneltele interzise, ridicate pentru expertiză

Echipamentele de pescuit ilegal identificate la fața locului au fost ridicate în vederea confiscării de către polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Navale Botoșani.
În continuarea cercetărilor, acestea vor fi supuse unei expertize tehnice realizate de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, pentru a se stabili tipul exact și scopul utilizării lor.

Controale intensificate în perioada următoare

Autoritățile anunță că vor intensifica activitățile de inspecție și control în zona lacului Stânca-Costești și pe celelalte acumulări din județ, pentru a combate braconajul piscicol, deținerea uneltelor interzise și comercializarea ilegală a peștelui.

Publicitate

Ce riscă pescarii recreativi

Reprezentanții instituțiilor implicate reamintesc că următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează conform legii:

  • pescuitul recreativ fără permis sau fără a-l avea asupra pescarului;

  • încălcarea condițiilor înscrise în permis;

  • refuzul prezentării permisului, licenței sau autorizației;

  • folosirea a mai mult de 3 undițe sau 4 lansete cu câte două cârlige pe fiecare, pe cursurile de apă din zona colinară și de șes;

  • pescuitul recreativ în zona de 500 m aval de baraj;

  • nerespectarea curățeniei și necolectarea deșeurilor din zona de pescuit.

Mesajul autorităților

„Respectarea legislației nu este doar o obligație, ci o dovadă de respect față de natură și față de ceilalți pescari. Braconajul înseamnă distrugerea echilibrului natural și pierderea unei resurse comune”, au transmis reprezentanții echipei de control. Acțiunea face parte dintr-o serie mai amplă de inspecții derulate la nivel național, pentru protejarea ecosistemelor acvatice și asigurarea unei practici responsabile a pescuitului în România.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending