Connect with us

Actualitate

Elevii de la Botoșani poartă NEGRU. Protestează pentru inechitățile din acordarea burselor

Publicat

Publicitate

Elevii botoșăneni se alătură în această săptămână demersului inițiat de Consiliul Național al Elevilor și poartă NEGRU, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la crearea inechităților în acordarea burselor!

Anunțul a fost făcut de Consiliul Județean al Elevilor Botoșani care susține că Ministerul Educației condamnă zeci de mii de elevi la inechitate prin acordarea burselor unui număr mult mai mic de beneficiari, sub pretextul creșterii mediilor ca urmare a școlii online.

Această hotărâre atestă (dez)interesul demonstrat de Ministerul Educației la adresa opiniilor principalilor beneficiari ai educației, prin ridicarea pragului minimum în procesul de luare a bursei de merit, de la 8,50 la 9,50.

Vocea elevilor trebuie să fie auzită, protestează și tu alături de noi, și postează fotografiile pe rețelele de socializare, dându-ne tag și folosind următoarele hashtag-uri:#eumerit #sieumerit #eudecenu #eunumerit?”, a precizat Consiliul Județean al Elevilor Botoșani.

Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Fetele de la C.S. Unirea Săveni, victorie de poveste la Eurofest Koper! Trei succese la un turneu de neuitat în Slovenia

Publicat

Publicitate

Ultima zi a Turneului Internațional Eurofest Koper din Slovenia a adus o nouă bucurie uriașă pentru fetele de la C.S. Unirea Săveni, care au reprezentat România la acest turneu final, și care au încheiat competiția cu o victorie muncită și plină de caracter împotriva unei echipe locale, scor 15-11.

Deși adversarele au fost mai robuste fizic, micile handbaliste de la Săveni au demonstrat din nou că inima, ambiția și munca în echipă fac diferența. Apărarea a fost de netrecut, iar rezultatul le încununează efortul: trei victorii la un turneu internațional!

Nici băieții de la echipa din Săveni nu s-au lăsat mai prejos. Deși au evoluat pe un teren îmbibat de apă după ploaie, au oferit un meci spectaculos, cu faze care au smuls aplauze. Ambele echipe au demonstrat ce înseamnă să lupți până la capăt și să joci cu bucurie, indiferent de obstacole.

„Nu vreau să scot pe cineva în evidență. Toți au muncit enorm și s-au autodepășit. Au jucat cu sufletul și ca o echipă adevărată! Sunt mândră de ei. Pleacă de aici mai buni nu doar ca jucători, ci și ca oameni, cu amintiri unice și prietenii frumoase”, a transmis emoționată antrenoarea Gabriela Răducanu.

Antrenoarea le-a mulțumit și părinților pentru susținerea necondiționată și pentru felul în care își cresc copiii, remarcând că, oriunde merg, acești tineri lasă o impresie minunată și sunt mereu apreciați.

„A fost obositor, dar sunt fericită că am făcut parte din această poveste frumoasă a copiilor din orașul meu natal, Săveni. Cu toții, împreună, am fost o echipă minunată!”, a încheiat Gabriela Răducanu, cu un mesaj plin de recunoștință și mândrie.

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

Grav accident rutier la Dorobanți: Trei persoane, printre care un adolescent, transportate la spital

Publicat

Publicitate

Salvatorii botoșăneni au intervenit în această după-amiază la un accident rutier produs în localitatea Dorobanți, în care au fost implicate două autovehicule. 

La fața locului au fost mobilizați pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de descarcerare și una de stingere, un echipaj SMURD de prim ajutor, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.

Patru persoane au fost evaluate medical la locul evenimentului, iar trei dintre ele – două femei și un minor de 16 ani – au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, deconectând bornele bateriilor celor două vehicule implicate.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani reamintește șoferilor să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța lor și a celorlalți participanți la trafic.

Publicitate

 

Citeste mai mult

Economie

Surprizele lui Bolojan: Ce prețuri ar putea avea motorina și benzina la pompă, de la 1 august

Publicat

Publicitate

Benzina și motorina se vor scumpi semnificativ de la 1 august, după ce prețurile medii la pompă de marți, 8 iulie 2025, sunt de 7,10 lei/litru pentru benzină și 7,40 lei/litru pentru motorină, relatează alba24.ro.

Așadar, prețul combustibilului va crește începând cu 1 august, ca urmare a majorării accizei cu 10%. Măsura face parte dintr-un pachet de creșteri fiscale adoptat de guvernul Bolojan, care include și majorarea TVA-ului de la 19% la 21%, cu scopul de a crește veniturile la buget, scrie Mediafax.

Majorările vizează, pe lângă carburanți, și alte produse accizabile, precum alcoolul, tutunul și produsele cu conținut ridicat de zahăr.

Creșterea accizei la carburanți va avea un impact direct asupra prețului la pompă, cu posibile efecte în lanț asupra costurilor de transport și asupra prețurilor de consum.

Carburanții se scumpesc de la 1 august: Prețul se va apropia de pragul de 8 lei/litru

Scumpirea va avea un impact direct asupra prețurilor la pompă. Marți, 8 iulie, prețul mediu al benzinei standard era de 7,10 lei/litru, iar al motorinei standard, de 7,40 lei/litru.

După aplicarea noilor taxe, estimările arată că litrul e combustibil s-ar scumpi cu aproximativ 70 de bani.

Publicitate

Prețurile exacte de la 1 august depind și de alți factori, precum cotațiile internaționale ale petrolului, cursul valutar sau evoluțiile cererii și ofertei din sectorul energetic.

Pentru a atenua impactul asupra companiilor de transport, premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul va introduce o schemă de restituire parțială a accizei majorate, destinată firmelor care efectuează transport de mărfuri și persoane pe teritoriul României.

Ce este acciza la carburanți și care este nivelul ei

Acciza la carburanți în România reprezintă un impozit indirect aplicat asupra combustibililor (benzină, motorină, LPG, etc.), care este inclusă în prețul de vânzare al acestora.

Acest impozit este reglementat de legislația europeană și națională și are scopul de a contribui la veniturile bugetului de stat, dar și de a încuraja utilizarea mai eficientă a energiei și de a reduce emisiile de carbon.

În România, acciza la carburanți este reglementată de Codul Fiscal și este calculată pe litru de combustibil.

Sumele percepute variază în funcție de tipul de carburant. În general, accizele sunt ajustate periodic, fie pentru a ține cont de inflație, fie pentru a se conforma reglementărilor europene.

Citeste mai mult

Eveniment

Accident pe Calea Națională din Botoșani: Doi copii și părinții lor au ajuns la spital

Publicat

Publicitate

Un accident rutier produs în această după-amiază pe strada Calea Națională din municipiul Botoșani s-a soldat cu rănirea a doi copii și a părinților acestora. În coliziune au fost implicate două autoturisme.

La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Botoșani cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj de prim ajutor SMURD și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță.

Echipajele de intervenție au constatat că nu existau persoane încarcerate. Cei doi minori și părinții lor, aflați într-una dintre mașinile implicate, au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportați la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

Pompierii au acționat și pentru înlăturarea oricărui risc de incendiu, deconectând bornele bateriilor autoturismelor implicate.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending