Connect with us

Actualitate

După 30 de ani, Botoșaniul are parte de cel mai curat, calm și “Family-friendly” festival: Street Food Festival

Publicat

Publicitate

Foarte “cald”, foarte curat, foarte calm și “Family-friendly” –  iar pentru cei care au fost măcar la un singur festival în orice țară din vestul Europei le putem spune că de acum încolo acea atmosferă a fost adusă și la Botoșani.

Cel puțin așa arată prima ediție a “Street Food Festival”, care a debutat vineri și se încheie duminică, o idee care a îndepărtat conceptul de festival de ideea de consum în neștire de mici, cârnați și bere, și l-a apropiat mai mult de ideea de sărbătoare cu preparate diverse, specifice diferitor culturi ale lumii, într-o mare familie alături de prieteni, copii și apropiați cu rudele și familiile.

Dacă vineri, concertul de la acest festival i-a avut pe scenă pe JazzyBIT, iar apoi Vunk, astăzi sunt așteptați Melting Dice la ora 19 și Jurjak la 20.30, pentru ca duminică să ajungă în fața publicului The Kryptonite Sparks și The Mono Jacks.

Iată și câteva imagini surprinse astăzi la Botoșani după ce mii de oameni au trecut pe Pietonalul Unirii la acțiunile desfășurate sub titulatura Street Food Festival:

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Bărbat de 62 de ani, din Dorohoi, dat jos de la volan de polițiștii care l-au prins beat

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din  Pomârla au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 291C, în comuna Hilișeu Horia, un autoturism condus de un bărbat, de 62 de ani, municipiul Dorohoi.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța elevilor, în Botoșani

Publicat

Publicitate

În zilele de 12, respectiv 13 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Biroul Siguranța Școlară, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi, Poliției municipiului Botoșani, Serviciului Criminalistic, Serviciului Rutier și Serviciului de Investigații Criminale, au desfășurat o acțiune în sistem integrat, având drept scop creșterea gradului de siguranță în incinta și zona adiacentă a unităților de învățământ preuniversitar, prevenirea și combaterea delicvenței juvenile, a traficului de droguri și a infracționalității în mediul școlar.

Au fost desfășurate 9 activități preventive în cinci unități de învățământ, cu participarea a peste 1.000 de elevi și cadre didactice, scopul acestora fiind creșterea gradului de siguranță școlară și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar. Forțele de ordine au fost sprijinite de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani . Atât polițiștii cât și jandarmeria au folosit echipajele canine pentru patrulare în cadrul acțiunilor.

În cadrul activităților au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale privind nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și pentru abateri la regimul rutier, comise în proximitatea școlilor.

Totodată, 21 de elevi au fost depistați absentând de la cursuri, fiind informat Inspectoratul Școlar Județean pentru a dipune conform competențelor.

Citeste mai mult

Eveniment

Un bărbat de 38 de ani, din Corni, dus cu escortă la locul de detenție. Pedepsit pentru că ar fi amenințat cu moartea un pădurar

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat un bărbat, de 38 de ani, din comuna Corni, pe numele căruia era emis de către o instanță de judecată un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

Acesta a fost condamnat la doi ani și cinci luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, comisă în luna august 202, când a adresat în mod repetat amenințări cu acte de violență și cu moartea unui pădurar, care era în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

 

Bărbatul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Peste 50 de kilograme de articole pirotehnice confiscate de polițiști

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat, joi, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de comercializare și deținere a articolelor pirotehnice interzise de lege.

 

Astfel, în cadrul activităților desfășurate a fost oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr de 34 de ani, din municipiul Botoșani. În urma verificărilor efectuate, în interiorul autoturismului au fost identificate mai multe cutii ce conțineau peste 50 de kilograme de articole pirotehnice interzise deținerii.

 

Atât conducătorul auto, cât și pasagerul, un alt tânăr de 30 de ani, nu dețin carnet de pirotehnician și nu sunt autorizați, conform legii, să deţină, să comercializeze şi să folosească obiecte pirotehnice.

  Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, efectuate fără drept.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending