Connect with us

Eveniment

Dramă pentru trei familii din Cristești: Au rămas fără acoperiș deasupra capului după ce un incendiu le-a ars casa

Publicat

Publicitate

Trei familii din localitatea Cristești trec prin momente grele, după ce, în această după-amiază, casa în care locuiau a fost cuprinsă de flăcări.

Incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere, deși o parte dintre locatari erau în gospodărie când s-a produs evenimentul. Nimeni nu a fost rănit, însă pagubele sunt însemnate, a anunțat ISU Botoșani.

Acum, oamenii au nevoie de ajutor pentru a-și reface locuința.

La incendiu au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cristești, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Aceștia au constatat faptul că ardeau cu flacără și degajări de fum acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați,  dar și bunurile din cinci camere. Incendiul a fost stins în limitele găsite. Pompierii au eliminat riscul de explozie, din interior fiind scoase două butelii. S-au salvat alte cinci camere, o magazie de lemne și adăpostul de animale.

“Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoşani, Dorina Lupu.

Publicitate

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

▪️verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;

▪️nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

▪️la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

▪️ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

▪️nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

▪️nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

▪️instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

▪️ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

Programul concurs „Povestiri din copilărie”, prilejuit de aniversarea zilei de naștere a marelui povestitor Ion Creangă, la Teatrul Vasilache

Publicat

Publicitate

Programul concurs „Povestiri din copilărie” prilejuit de aniversarea zilei de naștere a marelui povestitor Ion Creangă (1 martie 1837) începe la Teatrul Vasilache!

O nouă ediție a programului aduce în atenția publicului zece reprezentații pe tot parcursul lunii martie.

Cei mici Teatrul „Vasilache” sunt invitați să vizioneze spectacolul „Capra cu trei iezi”, primul spectacol din Programul „POVESTIRI DIN COPILĂRIE”, pe care îl puteţi viziona în zilele de joi, 27 februarie 2025, cu începere de la ora 18:00, şi duminică, 2 martie 2025,  de la orele 11:00 şi 12:30

 

Spectacolul „Capra cu trei iezi” este o adaptare după Ion Creangă, dramatizare de Mihai Donţu. Regia artistică este semnată de Mihai Donţu, scenografia îi aparţine lui Mihai Pastramagiu, iar muzica este compusă de Cristian Lungu.

Din distribuţie fac parte actorii: Anamaria Chelaru, Renata Voloșcu, Oana Asofiei, Marius Rusu, Florin Iftode, Andrei Iurescu şi Alin Gheorghiu

Publicitate

„Toate teatrele din ţară au în repertoriu povestea Caprei şi a celor trei iezi. De ce Capra cu trei iezi? O poveste clasică în care am încercat să combin elemente moderne, giumbuşlucuri, pe placul copiilor. Deşi suntem în secolul XXI, propun o întoarcere în timp cu poveştile şi povestirile lui Ion Creangă. Au fost, sunt şi vor fi pe înţelesul copiilor” (Mihai Donţu, regizor artistic)

 

Vârsta publicului: 3-9 ani

 

Preţ bilet 20 lei

 

Biletele pentru spectacolele Teatrului „Vasilache” se pot achiziţiona on line https://www.entertix.ro/g/334/teatrul-pentru-copii-si-tineret-vasilache.html sau accesând www.teatrulvasilache.ro secțiunea Cumpără Bilet, ori de la sediul instituţiei, de marţi şi până vineri, între orele 10:30 şi 12:30, dar şi înainte de începerea fiecărui spectacol, în limita locurilor disponibile.

Accesul în sala de spectacole se face cu o jumătate de oră înainte de începerea spectacolului.

Citeste mai mult

Economie

Fondurile de pensii facultative, în creștere cu 17% la nivelul lunii decembrie. Care a fost contribuția medie

Publicat

Publicitate

Fondurile de pensii facultative, creștere cu 17%, la nivelul lunii decembrie. Fondurile de pensii facultative aveau la finalul lunii decembrie 2024 active în valoare de 5,55 miliarde de lei, în creștere cu 17% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeași dată a anului anterior, conform unui raport al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), scrie alba24.ro.

„Cele mai multe investiții au fost efectuate local (96%), majoritatea fiind denominate în lei (89%)”, se arată în raportul citat de Agerpres.

Valoarea contribuțiilor virate în luna decembrie a fost de 78,8 milioane lei, în timp ce contribuția medie a fost 185 lei.

Titlurile de stat dețineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 3,72 miliarde de lei, respectiv 67%. Pe locul doi se aflau acțiunile, cu 1,35 miliarde de lei (24,4%). Obligațiunile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 214,61 milioane de lei, respectiv 3,9% din totalul activelor.

Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 832.538 de participanți în luna decembrie 2024.

Pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, Generali Stabil, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea și Raiffeisen Acumulare.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Controale ANPC în spitale din țară: amenzi de peste 480.000 de lei, produse alimentare retrase. Nereguli constatate

Publicat

Publicitate

Controale ANPC în spitale din țară. Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 480.000 de lei după controalele derulate în spitale până acum. Au fost derulate verificări în unități de alimentație publică și chioșcuri din spitale, sub coordonarea președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone. Acțiunea a vizat respectarea normelor legale de siguranță alimentară, scrie alba24.ro.

În cadrul acțiunii, 75 de unități de alimentație publică din spitale au fost verificate, iar 55 dintre ele au avut nereguli. De asemenea, 111 chioșcuri și magazine din incinta sau apropierea spitalelor au fost controlate, iar 109 prezentau abateri, potrivit Mediafax.

Controale ANPC în spitale din țară. Sancțiuni aplicate

Potrivit ANPC, s-au aplicat următoarele sancțiuni:

  • 1.345 kg de produse au fost retrase definitiv de la vânzare, în valoare de 25.475 lei
  • 17 kg de produse (în valoare de 520 lei) au fost oprite temporar până la remedierea deficiențelor
  • 55 de amenzi contravenționale în valoare totală de 485.000 lei
  • 27 de avertismente

S-au impus măsuri de remediere pentru numeroase unități din spitale și chioșcuri din apropierea acestora.

Controale ANPC în spitale din țară. Nereguli constatate

Printre cele mai frecvente nereguli constatate de inspectori se numără: fructe și legume alterate, ustensile deteriorate și neigienizate, produse cu termene de valabilitate expirate și probleme de igienă. De asemenea, unele produse erau depozitate direct pe podea sau fără etichete adecvate.

În unele cazuri, echipelor ANPC nu li s-a permis accesul în incinta spitalelor. Este vorba de următoarele instituții:

Publicitate
  • Spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș, unde managerul a refuzat accesul în cantină, invocând un ordin telefonic de la Ministerul Sănătății
  • Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, unde accesul a fost interzis pe motiv că nu există un ordin ANPC, deși acesta fusese emis de Președintele instituției
  • Spitalul Județean Dâmbovița, unde controlul a fost blocat până la sosirea unei echipe de la Direcția de Sănătate Publică (DSP), dar nu s-a primit un răspuns din partea DSP Dâmbovița.

ANPC anunță că va continua monitorizarea și va aplica măsurile legale necesare pentru protejarea consumatorilor și pentru a asigura condiții sigure în unitățile sanitare și de alimentație publică.

foto: arhivă, rol ilustrativ

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu la Frumușica! O mașină a luat foc în curtea unui localnic. Flăcările au fost la un pas să mistuie un atelier de reparaţii auto și un depozit de cherestea

Publicat

Publicitate

Un incendiu s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Frumușica. O autoutilitară a fost cuprinsă de flăcări. Alarma a fost dată de un vecin, care a observat flăcările.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Aceștia au constatat faptul că mașina ardea în totalitate și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la un atelier de reparaţii auto și la un depozit de cherestea.

Din fericire nu au fost persoane rănite.

Scurtcircuitul a fost cauza probabilă de producere a evenimentului.

Pentru a preveni incendiile auto, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

Publicitate

✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

✔ verificaţi instalaţia electrică;

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;

✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending