Connect with us

Cultura

Două spectacole de excepție, la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani

Publicat

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani vă invită în acest sfârșit de săptămână, la spectacolele „LA ACADEMIE” de Alexandra Felseghi, și „EROINE” după Publius Ovidius Naso, ambele spectacole regizate de Andrei Măjeri.

Publicitate

Sâmbătă, 18 martie de la ora 1800, Teatrul „Mihai Eminescu” vă invită la Casa Tineretului, B-dul Mihai Eminescu nr.48 la spectacolul „La Academie” de Alexandra Felseghi, regizat de Andrei Măjeri. Scenografia spectacolului este semnată de Adrian Balcău, coregrafia de Victoria Bucun, iar sound-design-ul de Adrian Piciorea. Din distribuția spectacolului fac parte: Gina Patrașcu-Zamfirache, Dana Bucătaru, Crenola Muncaciu, Cezar Amitroaei, Ioan Crețescu, Răzvan Amitroaei, Gheorghe Frunză, Sorin Ciofu, Radu Dragoș și elevii Ionuț Crețu, Matei Său.

„LA ACADEMIE este prima mea abordare a ceea ce se cheamă «teatru popular», un tribut adus mediului rural românesc, căruia îi aparțin și de la care mă revendic. Am lăsat toți porii deschiși către durerea celor care urlă din spatele unui mare râs, a unor grimase exprimate prin ludic și grotesc. Pociți, sleiți de forțe și adunați de spate, de munci, de abandon și bătrânețe, ei reușesc să-și descrețească frunțile, organizându-și propriile bucurii, imaginându-și libertăți și înșfăcându-și soarta chiar de gât. Ei sunt puternici, mândri și frumoși. Sunt liberi. Spectacolul nostru poate fi receptat ca o comedie pastorală, agrestă, bucolică, câmpenească, rustică sau rurală… Pe scurt, cu țărani. Dar poate fi și, totodată, răsturnat spre o tragedie în desfășurare. Spre un iminent cataclism.” (Andrei Măjeri)

Durata spectacolului: 1 h 50 min. (fără pauză)

Duminică, 19 martie, de la ora 18.00 vă invităm la Casa Tineretului, B-dul Mihai Eminescu nr.48 la spectacolul EROINE după Publius Ovidius Naso. Regia artistică, scenografia și ilustrația muzicală îi aparțin lui Andrei Măjeri, coregrafia este semnată de Victoria Bucun, iar din distribuție fac parte actrițele: Lorena Luchian, Crenola Muncaciu, Dana Bucătaru, Lenuș Moraru, Ella Nistor, Lidia Uja, Silvia Luca, Irina Mititelu și Gina Pătrașcu-Zamfirache.

Despre spectacol, regizorul Andrei Măjeri a spus: „În noiembrie 2019, am descoperit, într-o librărie din Valencia, EROINELE poetului Ovidius. O colecție de scrisori de dragoste ale unor figuri feminine mitologice către bărbații lor, „eroii”. Doi ani și jumătate mai târziu, la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, întâlnesc grupul perfect de actrițe pentru a pune în scenă, pentru prima oară în cariera mea, genul epistolar. Dar, mai ales, pentru a vorbi despre rănile iubirilor nedrepte.

Într-un echipaj de 8+1, umăr la umăr, una lângă alta, ele își spun poveștile de iubire, chestionându-le, pe parcurs, dintr-o perspectivă critică. Spectacolul „Eroine” propune întreruperea unui parcurs nefast al istoriei dominante și al patriarhatului internalizat. Cele nouă eroine aruncă năvodul surorității peste cât mai multe alte eroine.

Publicitate

Putem chestiona memoria culturală, doar punând-o în dialog cu schimbările societale. În barca noastră, interogăm capacitatea unei femei de a trăi miza alteia. Vorbim despre regenerare, demnitate, refuz selectiv, empatie, politicile corpului, destin social și măsura în care ne definim prin persoana iubită. Unde? În larg, într-un spațiu securizant, acolo unde eroinele pot spune: Te văd, sora mea!”

Spectacolul se desfășoară cu publicul pe scenă, iar numărul de locuri este limitat la 52. Accesul în sală se face la ora 18.00.

 

 

 

Pret bilet – 36 lei; 18 lei – elevi, studenți, pensionari.

Biletele se găsesc la:

🔘 CASA TINERETULUI, B-dul Mihai Eminescu nr. 48📞0231.510.970 și 0735.779.821▪️de marți până vineri: 12:00-16:00▪️sâmbătă și duminică: 16:00-18:00
🔘 Agenția teatrală din incinta cinematografului Unirea 📞 0722.557.556▪️de marți până vineri: 8:00-21:00.

https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Eveniment

17 permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în urma controalelor de ieri din Botoșani

Publicat

Polițiștii botoșăneni au dispus reținerea a 17 permise de conducere și certificate de înmatriculare în urma unor controale desfășurate pentru creșterea siguranței rutiere.

Publicitate

Măsurile au fost aplicate după ce, în timpul verificărilor din trafic, au fost constatate abateri de la legislația rutieră în vigoare, considerate suficient de grave pentru a impune sancțiuni complementare. Acțiunile au vizat prevenirea accidentelor și descurajarea comportamentelor periculoase la volan, într-un context în care indisciplina rutieră rămâne una dintre principalele cauze ale evenimentelor rutiere.

Pe lângă sancțiunile contravenționale aplicate, polițiștii au recurs la reținerea documentelor de conducere și a certificatelor de înmatriculare, măsură menită să înlăture din trafic șoferii care nu respectă regulile.

Reprezentanții IPJ transmit că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, cu scopul reducerii riscurilor din trafic și protejării participanților la circulație. Autoritățile fac apel la conducătorii auto să respecte regulile rutiere și să adopte un comportament responsabil la volan, pentru evitarea sancțiunilor și, mai ales, a tragediilor de pe șosele.

Citeste mai mult

Eveniment

Razie de amploare în Botoșani: Aproape 800 de persoane legitimate și amenzi de peste 126.000 de lei aplicate într-o singură noapte

Publicat

Polițiștii botoșăneni au desfășurat, în noaptea de 14 spre 15 februarie 2026, o amplă acțiune de tip razie în municipiul Botoșani și în zonele arondate Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni.

Publicitate

La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, polițiști rutieri, efective ale subunităților de poliție, precum și jandarmi, scopul intervenției fiind prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță publică. Verificările au vizat în special zonele unde se formează aglomerări de persoane și localurile publice, considerate puncte sensibile din punct de vedere al ordinii și liniștii publice.

În cadrul controalelor au fost legitimate aproximativ 800 de persoane și au fost verificate 514 autovehicule aflate în trafic sau staționate pe raza de acțiune.

De asemenea, polițiștii au controlat opt societăți comerciale pentru a verifica respectarea prevederilor legale în domeniul funcționării și securității. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 185 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 126.000 de lei.

Cele mai multe sancțiuni, respectiv 160, au vizat abateri la regimul rutier, confirmând faptul că indisciplina în trafic rămâne una dintre principalele probleme identificate de oamenii legii. Totodată, au fost aplicate 16 sancțiuni în valoare de 9.000 de lei pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, precum și șase sancțiuni în valoare totală de 45.000 de lei pentru nerespectarea legislației privind paza și protecția obiectivelor.

Reprezentanții poliției transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru descurajarea faptelor ilegale și menținerea unui climat de siguranță pentru cetățeni. Razii similare sunt organizate periodic în județul Botoșani, ca parte a strategiei de prevenire și combatere a fenomenului infracțional.

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat din Botoșani, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și distrugerea sistemului de monitorizare

Publicat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 41 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și distrugere.

Publicitate

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 13 februarie, în jurul orelor 23:00, a încălcat ordinul de protecție emis de o instanță de judecată, prin care i se interzicea să se apropie la o distanță mai mică de 200 de metri, față de partenera sa.

În momentul în care în Dispeceratul SIME a fost generată alerta de „apropiere”, polițiștii au contactat victima, concomitent cu direcționarea unui echipaj de poliție către locul în care aceasta se afla, pentru a o proteja.

Totodată, polițiștii au pornit și spre locul în care se afla bărbatul de 41 de ani, iar în momentul în care a fost contactat, acesta a distrus dispozitivul de monitorizare electronică.

Au fost constituite echipe de căutare, iar în jurul orelor 24:00, acesta a fost identificat și reținut de polițiști.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior, fiind dispusă arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Citeste mai mult

Eveniment

Amenzi pentru cerșetorie, alcool în public și scandal în zona Pieței Centrale după acțiunea Poliției Locale Botoșani

Publicat

Poliția Locală Botoșani a anunțat că a aplicat sancțiuni pentru mai multe fapte care afectează ordinea și liniștea publică în zona Pieței Centrale, în urma unei acțiuni desfășurate la finele acestei săptămâni, pe 12 februarie.

Publicitate

Printre abaterile constatate de polițiștii locali se numără consumul de alcool pe domeniul public, cerșetoria, adresarea de expresii jignitoare, fumatul în locurile de joacă pentru copii și comerțul ambulant neautorizat.

Persoanele depistate că au încălcat legea au fost sancționate contravențional, amenzile fiind aplicate conform prevederilor legale privind ordinea publică și protecția spațiului comunitar.

Intervențiile au avut ca scop restabilirea unui climat de siguranță pentru cetățeni și descurajarea comportamentelor antisociale în una dintre cele mai frecventate zone ale orașului.

Autoritățile anunță că verificările vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea incidentelor și menținerea unui mediu urban civilizat, dar și faptul că acțiunea face parte din seria controalelor periodice desfășurate de Poliția Locală la nivelul municipiului Botoșani.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending