Vizionarea de conținut video și jocurile sunt principalele activități ale copiilor pe internet. Vizionarea de conținut video are incidența maximă la copiii cu vârsta sub 5 ani, arată o anchetă efectuată de Organizația SALVAȚI COPIII.
Salvati Copiii marchează Ziua Siguranței pe Internet 2024 prin acțiuni menite să combată abuzurile online
Intervalul de vârstă în care utilizarea rețelelor sociale devine semnificativă este de 5-10 ani, spre exemplu 32% dintre părinții cu copii de această vârstă afirmă ca fiul / fiica lor utilizează TikTok, 21% Instagram, 19% Facebook și 17% Snapchat.
Vizionarea de conținut video are incidența maximă la copiii cu vârsta sub 5 ani, de aproximativ 80% și scade spre 50% în cazul adolescenților.
34% dintre adolescenții de 16 – 17 ani sunt online între 4-6 ore pe zi și 14% depășesc 6 ore pe zi;
Doi din cinci copii spun că au fost jigniți sau au primit mesaje supărătoare pe internet, în creștere cu aproximativ 3 puncte procentuale, comparativ cu 2021, arată cel mai recent studiu realizat în rândul copiilor.
București, 6 februarie 2024:Vizionarea de conținut video și jocurile sunt principalele activități indicate de părinți, întrebați ce face fiul / fiica pe internet, cu mențiune că vizionarea de conținut video are incidența maximă la copiii cu vârsta sub 5 ani, de aproximativ 80% și scade spre 50% în cazul adolescenților. Utilizarea rețelelor de socializare crește semnificativ odată cu vârsta, cu un accent deosebit pentru Instagram și Whatsapp, accesate de 86% dintre adolescenți, urmate de TikTok (70%). Conform datelor din cel mai recent sondaj derulat de Organizația Salvați Copiii în rândul părinților în luna ianuarie 2024, adolescenții de 16-17 ani petrec o perioadă considerabilă de timp navigând pe internet, cu 34% dintre ei fiind online între 4-6 ore pe zi și 14% depășind 6 ore pe zi.
Publicitate
Un procent semnificativ de părinți (75%) declară că cea mai mare îngrijorare a lor legată de utilizarea internetului de către copii este expunerea acestora la conținut nepotrivit pe internet sau de posibilitatea ca aceștia să fie contactați online de persoane pe care nu le cunosc în viața reală (70%). În plus, 59% dintre părinți se tem că copiii lor ar putea fi victime ale infracțiunilor pe internet. Aceste cifre arată o conștientizare crescută a riscurilor online și subliniază nevoia de strategii eficiente pentru protecția copiilor în mediul digital.
Date din cercetare:
Vizionarea de conținut video și jocurile sunt principale activități indicate de părinți întrebați ce face fiul / fiica pe internet. Observăm că vizionarea de conținut video are incidența maximă la copiii cu vârsta sub 5 ani, de aproximativ 80% și scade spre 50% în cazul adolescenților.
Intervalul de vârstă în care utilizarea rețelelor sociale devine semnificativă este de 5-10 ani, spre exemplu 32% dintre părinții cu copii de această vârstă afirmă ca fiul / fiica lor utilizează TikTok, 21% Instagram, 19% Facebook și 17% Snapchat.
Doar 9% dintre părinți declară că știu faptul că copilul lor s-a confruntat în ultimul an cu o situație neplăcută online, procentul fiind mai mare (13%) în cazul părinților ai căror copii au vârsta între 13 și 15 ani și mai mic (7%) în cazul părinților ai căror copii au între 16-17 ani.
11% dintre părinți declară că nu știu dacă copiii lor s-au confruntat cu probleme pe internet, în timp ce 80 % dintre ei susțin faptul că copiii lor nu au experimentat probleme în mediul online.
Prin comparație cu percepția părinților asupra comportamentului online al copiilor, ancheta derulată în 2023 de Salvați Copiii printre copiii cu acces la internet, cu vârsta cuprinsă între 8 și 17 ani, arată că:
Doi din cinci copii spun că au fost jigniți sau au primit mesaje supărătoare pe internet, în creștere cu aproximativ 3 puncte procentuale, comparativ cu 2021;
Doar 17% dintre copii admit că au trimis altora astfel de mesaje cu conținut ofensator;
Ponderea fetelor care afirmă că au fost jignite pe internet este cu 12 puncte procentuale mai mare decât a băieților care au avut o astfel de experiență, iar copiii din mediul rural afirmă într-o măsură mai ridicată că au fost jigniți /deranjați pe internet comparativ cu cei din mediul urban;
77 % dintre copii afirmă că petrec cel puțin 3 ore zilnic, pe internet.
Studiile realizate de către Organizația Salvați Copiii de-a lungul timpului arată că fenomenul de cyberbullying continuă să reprezinte principala amenințare pentru copii în mediul virtual.
Astfel, doar 3 din 10 victime ale abuzului cibernetic au avut încredere să discute cu cineva despre incident, de obicei un prieten. Pentru că traumele le afectează modul de funcționare și randamentul școlar, este crucial ca părinții și profesorii să înțeleagă că într-o astfel de situație toți copiii implicați sunt victime, indiferent de rolul pe care îl au (victimă, agresor, martor) și au nevoie de ajutor din partea adulților pentru a gestiona situația și a reduce efectele.
Pentru a marca Ziua Siguranței pe Internet din acest an, Organizația Salvați Copiii pune la dispoziția părinților ghidul „Copilul tău este în siguranță pe internet?”, o resursă practică creată pentru a-i ajuta să aibă o mai bună înțelegere a pericolelor online și pentru a le oferi suport în sprijinirea copiilor și adolescenților în navigarea lor sigură pe internet. Ghidul, care poate fi descărcat de pe oradenet.ro, poate fi adaptat pentru orice grupă de vârstă și abordează aspecte precum importanța implicării în educația online a copilului sau identificarea riscurilor principale online, oferind modalități de intervenție și sprijin. Acesta promovează, totodată, construirea de legături puternice cu copilul atât în mediul offline, cât și în lumea online. Ghidul răspunde, de asemenea, la întrebări și curiozități comune din partea părinților și îi invită la dezbateri și schimb de experiențe.
“În lumea digitală de astăzi, siguranța copiilor noștri pe internet este o responsabilitate comună. Este esențial ca autoritățile să ne ofere sprijinul necesar, părinții să fie bine informați și să lucrăm împreună pentru a elimina abuzurile online. Organizația Salvați Copiii, prin proiectul european dedicat siguranței online pe care îl implementează din anul 2008, se angajează activ în realizarea periodică de studii și cercetări pentru a înțelege mai bine provocările digitale ale zilelor noastre. Misiunea noastră este de a oferi sprijin cuprinzător prin resurse informative accesibile tuturor, contribuind astfel la educarea și conștientizarea publicului larg. De asemenea, punem la dispoziție o linie de consiliere pentru a aborda problemele întâmpinate pe internet și o linie de raportare a conținuturilor ilegale sau dăunătoare, lucrând în strânsă colaborare cu autoritățile competente. Eforturile noastre comune sunt esențiale pentru a asigura un mediu online sigur pentru copiii noștri. Este esențial să dezvoltăm în continuare strategii în cadrul politicilor publice care să garanteze respectarea drepturilor copiilor în mediul online”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Salvați Copiii lansează invitația tuturor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, de a derula, pe parcursul lunii februarie, sesiuni de informare la clase, care să abordeze principalele riscuri cu care copiii se confruntă online, având ca suport didactic materialele puse la dispoziție de echipa Ora de Net, disponibile gratuit pe platforma www.oradenet.ro.
Ora de Net (Safer Internet) este un program sprijinit de Comisia Europeană, care cuprinde centre naţionale active în Uniunea Europeană, având ca obiectiv comun promovarea utilizării în condiţii de mai mare siguranţă a Internet-ului şi a noilor tehnologii online de către copii.
Pentru a combate fenomenul imaginilor şi materialelor video care înfățișează abuz sexual asupra copiilor, Organizația Salvaţi Copiii coordonează la nivel national, din anul 2008, proiectul Ora de Net(Safer Internet), în cadrul căruia funcţionează linia de raportare esc_ABUZ (www.oradenet.ro/esc-abuz), unde utilizatorii de Internet pot raporta conţinutul ilegal. Punctul de raportare operat de Salvați Copiii face parte din rețeaua globală INHOPE și se derulează în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției Române. Acesta are ca scop protejarea copiilor de conținutul ilegal accesibil pe internet, combaterea abuzului și exploatării sexuale a copiilor prin mijloace informatice, prin înaintarea rapoartelor primite către autorităţile competente.
De 34 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în 118 ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. Peste 3.700.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Rata mortalității infantile a crescut îngrijorător în România, atingând în 2024 cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, potrivit datelor definitive publicate de Institutul Național de Statistică. În acest context alarmant, județul Botoșani se regăsește printre zonele cu cele mai mari valori ale deceselor în rândul copiilor sub un an.
La nivel național, rata mortalității infantile a urcat de la 5,6 la mie în 2023 la 6,6 la mie în 2024, inversând tendința de scădere înregistrată după 2016. Diferențele dintre județe rămân însă foarte mari, semn că accesul la servicii medicale și dotarea maternităților influențează decisiv șansele de supraviețuire ale nou-născuților.
Conform statisticilor, județul Botoșani a înregistrat în 2024 o rată a mortalității infantile de 9,8 decese la mia de copii născuți vii, situându-se printre cele mai afectate județe din țară. Valori mai ridicate au fost raportate doar în Mureș, Ialomița, Suceava și Satu Mare.
La polul opus, cele mai mici rate s-au înregistrat în municipiul București și în județele Olt, Ilfov, Tulcea și Teleorman, unde mortalitatea infantilă este de aproximativ două-trei ori mai redusă decât în zonele critice.
Specialiștii atrag atenția că viața nou-născuților prematuri sau cu patologii complexe depinde direct de dotarea maternităților cu aparatură performantă, de distanța până la unitățile medicale și de accesul rapid al gravidelor la îngrijiri de specialitate.
România continuă astfel să se situeze printre statele Uniunii Europene cu cea mai mare mortalitate infantilă, cu 6,6 decese la 1.000 de nașteri vii, dublu față de media europeană de 3,3.
Publicitate
Datele arată că principalele cauze ale deceselor în rândul sugarilor sunt bolile aparatului respirator, anomaliile cromozomiale și malformațiile congenitale, dar și afecțiunile infecțioase – multe dintre acestea putând fi prevenite prin diagnostic și tratament precoce.
Organizațiile neguvernamentale implicate în domeniu, precum Organizația Salvați Copiii România, subliniază nevoia urgentă de investiții în maternități, programe de prevenție și acces egal la servicii medicale, inclusiv în județe precum Botoșani, unde indicatorii rămân îngrijorători.
Situație dificilă în orașul Darabani, unde ploaia înghețată a acoperit carosabilul cu un strat periculos de polei, afectând traficul rutier pe întreg teritoriul administrat de autorități.
Primarul orașului, Alin Gîrbaci, a transmis că fenomenul de „ploaie peste pământul înghețat” se manifestă în mare parte din județul Botoșani, inclusiv la Darabani, determinând formarea aproape instantanee a poleiului pe cei peste 100 de kilometri de drumuri aflați în administrarea primăriei.
Edilul explică faptul că, în cazul în care precipitațiile continuă, stratul de polei reapare la scurt timp după împrăștierea materialului antiderapant, ceea ce obligă echipele de intervenție să revină constant pe trasee.
Lucrările de deszăpezire și combatere a poleiului sunt realizate cu personal propriu și cu utilajele din dotarea administrației locale, intervențiile desfășurându-se aproape fără întrerupere, atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții.
Autoritățile acționează gradual, cu prioritate pe arterele principale, inclusiv pe traseele microbuzelor școlare, urmând ca ulterior să fie tratate și străzile secundare, în funcție de timpul disponibil și de resursele tehnice existente.
Primarul subliniază că un astfel de episod de ploaie înghețată, întins pe o perioadă atât de lungă, nu a mai afectat orașul de ani buni, ceea ce face ca intervențiile să fie cu atât mai dificile.
Publicitate
În același timp, edilul atrage atenția asupra responsabilității conducătorilor auto de a-și echipa corespunzător autovehiculele pentru condiții de iarnă. Potrivit acestuia, numeroși participanți la trafic circulă cu anvelope neadecvate, punând în pericol siguranța proprie și a celorlalți.
„Vă reamintesc faptul că acest fenomen de „ploaie înghețată” desfășurat pe o perioadă atât de lungă de timp nu a mai afectat orașul de ani buni, iar colegii noștri de la administrarea drumurilor intervin aproape continuu, atât pe perioadă de zi cât și pe timpul nopții. Se intervine gradual, prioritizând arterele principale (cum ar fi traseele microbuzelor școlare) după care, în limita timpului și a resurselor auto și pe arterele secundare”, a transmis primarul orașului Darabani, Alin Gîrbaci.
Autoritățile locale le recomandă șoferilor să manifeste prudență maximă, să reducă viteza și să evite deplasările care nu sunt absolut necesare până la ameliorarea condițiilor meteo.
Senatorul Cătălin Silegeanu contestă dreptul PSD de a vorbi despre „relansare economică”, întrucât consideră că partidul este principalul vinovat pentru prăbușirea industriei românești după 1990.
„Marile și controversatele privatizări au început sub dirijarea atentă a defunctului Ion Iliescu, <<tătucul>> care a moșit oligarhia post-comunistă și pe care numai PSD îl poate regreta. Combinate siderurgice, mine de exploatare și baze industriale unde lucrau milioane de români au fost vândute, bucată cu bucată, la prețuri derizorii, clientelei de partid și apropiaților”, susține Cătălin Silegeanu.
Parlamentarul amintește că aproximativ 2,5 milioane de români au rămas fără locuri de muncă în urma privatizărilor din perioada tranziției, orchestrate sub guverne PSD.
„Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România, cu rafinării și rețele de distribuție în toată țara, a ajuns în proprietatea OMV Austria, care plătea redevențe de toată jena. Sidex Galați, cel mai mare combinat siderurgic, avea zeci de mii de angajați înainte ca statul să-l vândă Grupului Arcelor, pentru care a șters peste noapte datorii colosale. Banca Comercială Română a fost preluată de Erste Bank, iar Oltchim Râmnicu-Vâlcea și Tractorul Brașov au fost falimentate după multiple privatizări ratate”, arată Cătălin Silegeanu.
El atrage atenția că politica economică a PSD se înțelege și din faptul că „Moldova este cel mai fidel electorat al PSD și, simultan, cea mai săracă regiune a României raportat la PIB pe cap de locuitor”.
Parlamentarul acuză PSD că încearcă să își construiască o imagine de protector al mediului de afaceri, când în paralel risipește banul public și girează creșteri de taxe.
Publicitate
„PSD a livrat cel mai mare deficit bugetar din Europa, sub Cabinetul Ciolacu 2, a aprobat taxele și impozitele mărite, apoi s-a arătat indignat de parcă nu ar participa la guvernare. Mai nou promite stimulente pentru firme și credite cu dobânzi avantajoase, de parcă bugetul de stat nu este și așa fragil, de parcă nu am pierdut deja jumătate din PNRR pentru că au blocat sistematic orice reformă”, adaugă senatorul.
Cătălin Silegeanu conchide că programul economic prezentat de PSD „nu este decât un cârlig pentru naivi” și că „PSD nu se pricepe decât la pomeni electorale”.
Educația pentru mediu și activitățile desfășurate în aer liber au fost temele centrale ale unui workshop organizat recent în cadrul proiectului Erasmus+ „Construind comunitatea verde: incluziune, motivație și sustenabilitate în educație”, proiect implementat de Școala Gimnazială Dan Iordăchescu, Hlipiceni, în perioada octombrie 2024-martie 2026.
Workshopul, intitulat „Erasmus+ în practică: educație ecologică, activități outdoor și resurse digitale pentru o școală sustenabilă”, a fost susținut de prof. Danu Mihaela, prof. Gîscă Aurora și prof. Hemen Andreea, participante la cursul internațional Environmental Education, desfășurat la Roma în perioada 26 mai – 3 iunie. Scopul principal al activității a fost diseminarea experiențelor de formare internațională și transpunerea acestora în exemple concrete de activități educaționale, adaptate realității din școală.
Un prim segment al workshopului a fost dedicat activităților cu caracter ecologic, menite să dezvolte responsabilitatea față de mediul înconjurător și comportamentele sustenabile în rândul elevilor. Profesorii au prezentat exemple de activități precum observarea și investigarea mediului natural, realizarea de jurnale ecologice, proiecte de reutilizare a materialelor reciclabile, jocuri educative bazate pe principiile 3R/5R, dar și inițiative simbolice de tip „Adoptă un copac”. Toate aceste activități pot fi integrate atât în curriculum, cât și în activități extracurriculare.
Un alt palier important l-au reprezentat activitățile outdoor, prezentate ca strategie didactică eficientă pentru învățarea prin experiență. Participanții au analizat exemple de măsurători și investigații realizate în natură, vânători de comori naturale, activități artistice cu materiale din mediul înconjurător, exerciții de orientare cu busola, dar și activități de reflecție și wellbeing în aer liber. Astfel de demersuri contribuie la creșterea motivației elevilor, la dezvoltarea competențelor sociale și la consolidarea legăturii dintre școală și viața reală.
În cadrul workshopului a fost abordată și utilizarea tehnologiei în educația ecologică și outdoor. Au fost prezentate aplicații precum PictureThis, folosită pentru identificarea plantelor, sau GooseChase, care permite organizarea de activități educaționale de tip joc și misiuni în aer liber. De asemenea, participanții au aflat despre platforma „Școala din viitor”, care oferă lecții digitale interdisciplinare și ghiduri didactice utile pentru activități desfășurate atât la clasă, cât și în programele „Săptămâna Verde” și „Școala Altfel”.
Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru interactiv, cu activități demonstrative, simulări practice și momente de reflecție, oferind profesorilor posibilitatea de a experimenta metodele prezentate din perspectiva elevului și de a discuta modalități concrete de aplicare la clasă.
Publicitate
Workshopul se înscrie în demersurile continue ale școlii de a valorifica oportunitățile oferite de programele europene și de a integra bunele practici educaționale în activitatea didactică, cu impact direct asupra calității procesului de învățare.