Connect with us

Educație

Doar 60 de lei în plus la salariile profesorilor. Din ianuarie se anunță proteste

Publicat

Publicitate

Luni, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, a criticat Ordonanța de urgență ce prevede o creștere de doar 60 de lei pentru angajații din educație, informează alba24.ro. Acesta spune că suma una prea mică raportat la scumpirile din piață și nivelul de salarizare din învățământ.

„Astăzi i-am prezentat nemulţumirile noastre domnului secretar general al Guvernului, Marian Neacşu, i-am explicat că inclusiv partea guvernamentală ştia că primim 8%, numai că i-am explicat că nu înseamnă 8%, ci de fapt e 4%.

S-a băgat acea şopârlă în Ordonanţa privind măsurile fiscal-bugetare că se dă o pătrime din diferenţa dintre salariile din 2022 şi 2021, nu din diferenţa dintre salariile din 2022 şi 2018, pentru că aşa era corect. Trebuia acordată corect o pătrime, care însemna o mărire de 8%. Iar de fapt ceea ce a dat Guvernul acum înseamnă o mărire de vreo 60 şi ceva de lei la salariul net, atât, ceea ce este extrem de puţin.

Iar coroborat cu facturile care încep să vină şi sunt între 800 şi 1.000 de lei la întreţinere şi tot ce înseamnă gaze şi încălzire şi aşa mai departe, dezastrul e în floare. I-am explicat domnului secretar general că puterea de cumpărare se va prăbuşi rău de tot, pentru că inflaţia cumulată 2020 – 2021 probabil va ajunge în final spre 11%, se estimează în 2022 o inflaţie de 6,5%, aşa e croit bugetul, deci se va ajunge undeva la peste 17% inflaţie.

Dacă dai o mărire de 4%, dar nici nu e 4%, e 3,8%, din 17% inflaţie înseamnă o scădere a puterii de cumpărare cu cel puţin 14%, care înseamnă enorm. În orice ţară normală Guvernele indexează salariile măcar cât să acopere inflaţia, ori la noi treaba asta e departe.

Creşterea inflaţiei este cauzată în primul rând de incompetenţa Guvernului, pentru că au luat nişte măsuri nesăbuite în perioadă de pandemie, au liberalizat preţurile şi normal că inflaţia a scăpat de sub control, şi culegem roadele, iar cei care au provocat această creştere a inflaţiei acum vor să o repare pe spinarea celor mulţi, care sunt în învăţământ”, a menţionat Simion Hăncescu.

Publicitate

Referendum în unitățile de învățământ

Cele 3 federaţii sindicale ale angajaţilor din educaţie derulează în toate unităţile de învăţământ un referendum prin care salariaţii sunt chemaţi să decidă dacă în ianuarie vor face grevă de avertisment sau grevă generală, în cazul în care Guvernul nu va acorda angajaţilor din sistem majorările salariale prevăzute în lege.

„Oamenii au toate motivele să fie nemulţumiţi şi este foarte posibil ca protestele să continue şi anul viitor. În aceste zile are loc un referendum în toate unităţile de învăţământ, prin care membrii de sindicat şi nu numai sunt chemaţi să opteze pentru formele de protest – grevă de avertisment sau grevă generală.

Dacă oamenii sunt nemulţumiţi, în opinia mea forma supremă de luptă sindicală este greva generală, care poate să-i mai trezească pe guvernanţi din letargie. Se pare că aceste proteste (mitingurile din aceste zile, n.r.) sunt pentru ei lucruri neesenţiale şi nu sunt sensibili la faptul că au fost 100 de oameni şi vor fi şi mâine şi poimâine – probabil se doreşte o acţiune de amploare, cu lacătul pe şcoli în 2022.

Am dat termen până joi să primim feed-back statistic – nu neapărat semnăturile – să ştim care e poziţia. Nu noi (liderii de sindicat, n.r.) putem decide greva generală. Dacă oamenii consideră că ‘Gata, până aici!’ şi vor să protesteze, noi vom anunţa mai departe şi ce va ieşi vom vedea. Toate cele trei federaţii (fac această analiză în rândul membrilor de sindicat cu privire la modul de continuare a protestelor, n.r.) facem front comun”, a afirmat Simion Hăncescu.

Mitingul din fața Guvernului

Reprezentanţii sindicatelor din educaţie au participat, luni, la un miting în faţa Guvernului, solicitând respectarea majorărilor salariale prevăzute în legislaţie.

Preşedintele FSLI a explicat că cele 3 federaţii sindicale din învăţământ au solicitat o întâlnire cu prim-ministrul şi cu ministrul de Finanţe, înainte de adoptarea bugetului pe anul viitor.

„Dacă îngheaţă acele salarii de 5.000 – 6.000 de lei net, şi avem destui în sistem (în întreg sistemul bugetar, n.r.), nu e problemă. Problema este la noi (în sistemul de învăţământ, n.r.), când îi îngheaţă salariul unui profesor debutant care are salariul net sub 2.000 de lei şi cu indemnizaţii ajunge undeva spre 2.300 de lei şi mai ia 60 de lei în plus, aici e marea problemă.

Şi avem în sistem şi oameni care câştigă 1.700 de lei, personal nedidactic, care efectiv sunt muritori de foame. Am cerut o întâlnire cu premierul şi cu ministrul de Finanţe, să avem o discuţie cât de repede, ca să vedem dacă există un orizont de aşteptare pentru acest an. Din câte am dedus, vor să treacă bugetul în forma asta”, a precizat Simion Hăncescu.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Cât este salariul mediu net în România. A crescut dar nu a putut ține pasul cu inflația

Publicat

Publicitate

Cât este salariul mediu net în România: Acest indicator a ajuns la finalul anului trecut la 5.914 lei. A crescut față de anul precedent, dar nu a reușit să țină pasul cu inflația. 

Câştigul salarial mediu net a fost în creştere cu 299 lei, adică +5,3% față de luna noiembrie 2025, arată datele Institutului Național de Statistică, citate de Economedia.

La o rată a inflației de 9.7%, românii care încasează un salariu mediu au pierdut 4,8% din puterea de cumpărare  4,8%.

În luna decembrie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost 9.868 lei, cu 497 lei (+5,3%) mai mare decât cel înregistrat în luna noiembrie 2025.

Câştigul salarial mediu net a fost 5.914 lei, în creştere cu 299 lei (+5,3%) față de luna noiembrie 2025.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (13012 lei) și în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (12588 lei).

Publicitate

Cele mai mici salarii sunt cele ale oamenilor care lucrează în hoteluri şi restaurante (3557 lei) și în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3581 lei).

     

Citeste mai mult

Eveniment

Prima lună în care profesorii cu salarii mai mari de 6.000 de lei nu mai iau indemnizația de hrană

Publicat

Publicitate

Prima lună în care profesorii cu salarii mai mari de 6.000 de lei nu mai iau indemnizația de hrană: vineri, 13 februarie, se dau salariile în învățământ. 

De regulă, aceștia iau salariile în ziua de 14 a lunii, doar că 14 februarie pică sâmbăta, așa că vineri, 13 februarie, este zi de salariu, scrie Edupedu.ro.

Este prima lună în care doar profesorii și angajații din învățământ cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici, mai primesc indemnizație de hrană.

Reglementarea apare într-un ordin publicat în Monitorul Oficial în 6 februarie 2026.

Prevederea se pune în aplicare începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2026, adică începând cu salariile pe care le primesc profesorii în luna februarie.

Publicitate
Citeste mai mult

Administratie

Premierul Ilie Bolojan: Recesiunea tehnică este prețul tranziției către o economie solidă, nu o criză

Publicat

Publicitate

Premierul Ilie Bolojan transmite că recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat al tranziției către o economie solidă.

România nu traversează ‘o criză’, ci o perioadă de corecție economică ‘necesară pentru a avea o economie mai stabilă și mai puternică’, a scris prim-ministrul, vineri, pe Facebook.

Precizările vin în contextul în care, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, economia României a crescut cu 0,6% în 2025, însă a încheiat anul în recesiune tehnică, după ce Produsul intern brut (PIB) a fost mai mic cu 1,9% în trimestrul IV comparativ cu trimestrul III din 2025. Acesta este al doilea trimestru consecutiv de scădere.

‘Creșterea economică a României în 2025 a fost de 0,6%, în condițiile schimbării rapide, în numai 6 luni, a modelului economic care ne-a dus cu spatele la zid. Am început trecerea de la un model bazat pe deficit și consum, aparent generator de prosperitate, dar în fapt distrugător, la un model bazat pe investiții, productivitate, export și disciplină bugetară. Recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat și inevitabil al acestei tranziții, care ne va duce, în final, la o economie solidă, o creștere sănătoasă și prosperitate reală, pe baza a ceea ce producem, nu prin împrumuturi tot mai multe și tot mai scumpe’, transmite Bolojan.

El analizează comparativ anii 2024 și 2025, menționând că în 2024 a existat un deficit bugetar ‘ridicat’, de aproape 8-9% din PIB. De asemenea, s-a înregistrat un deficit extern ‘semnificativ’, de 8,2% din PIB, dar cu o creștere economică reală ‘modestă’, sub 1%.

Publicitate

‘În mod normal, un asemenea stimul fiscal ar fi trebuit să genereze o creștere mult mai puternică. Acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, în prima parte a anului 2024 a fost, potrivit INS, recesiune tehnică, cu scăderi de 0,4% în primele două trimestre ale anului. De ce? Pentru că o parte importantă a banilor cheltuiți în 2024 a fost orientată către consum curent, cheltuieli rigide și compensarea unor presiuni sociale și inflaționiste, nu către dezvoltarea reală a economiei’, explică Bolojan.

Potrivit acestuia, în anul 2024 consumul puternic a venit din ‘tot mai multe’ importuri, iar inflația ridicată a absorbit o parte importantă din acest impuls fiscal puternic.

‘Cu alte cuvinte, în 2024 am cheltuit mult, dar am crescut puțin. Părea că situația este favorabilă, dar dezechilibrele economice se accentuau’, adaugă premierul.

În schimb, în iulie 2025, contextul s-a schimbat ‘fundamental’, deoarece a început redresarea, precizează Bolojan.

‘Am realizat o corecție de aproximativ 1% din PIB, un efort semnificativ care a generat costuri sociale și nemulțumiri. Aș fi vrut să existe o cale de a le evita. Teoretic, o asemenea ajustare ar fi trebuit să genereze o frânare accentuată a economiei. Totuși, datele arată că, în 2025, creșterea economică rămâne în jur de 0,6%’, scrie premierul.

Astfel, în 2024 a existat un stimul fiscal mare, cu impact economic redus și cu acumulare de dezechilibre interne și externe. În 2025 s-au luat măsuri de disciplină fiscală, dar s-a înregistrat o creștere similară, ‘susținută de investiții reale și factori structurali’, precizează premierul.

‘Acest lucru arată că problema fundamentală nu a fost lipsa banilor, ci modul în care au fost utilizați. Dar consolidarea fiscală nu este un scop în sine. Este o condiție esențială pentru stabilitate, credibilitate și dezvoltare sustenabilă. Această tranziție presupune, temporar, o perioadă de contracție economică. Este un cost necesar pentru a construi o economie mai solidă și mai competitivă. Nu traversăm o criză. Traversăm o perioadă de corecție economică necesară pentru a avea o economie mai stabilă și mai puternică, care să aducă prosperitate pe termen lung’, se mai arată în postare. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

MAI va monitoriza presa și rețelele sociale pentru a combate informațiile false despre buletinul electronic

Publicat

Publicitate

Ministerul Afacerilor Interne alocă 2,29 milioane de lei pentru servicii de monitorizare a presei și a rețelelor sociale, cu scopul de a urmări modul în care se discută în spațiul public implementarea cărții electronice de identitate.

Practic, acest sistem nu presupune un simplu abonament la o agenție de știri, ci un sistem software și hardware de tip „Media Intelligence”, care să îndeplinească mai multe funcții, potrivit economedia.ro.

Printre acestea se numără înregistrarea și arhivarea emisiunilor radio și TV în care este discutat buletinul electronic.

Astfel, MAI dorește să păstreze în format audio/video toate intervențiile publice pe această temă, pentru a putea analiza discursul în timp real.

Monitorizarea mediului online

De asemenea, sistemul va include monitorizarea mediului online, ceea ce presupune analizarea site-urilor de știri, a blogurilor și a rețelelor sociale pentru identificarea unor termeni-cheie legați de proiect, precum „buletin electronic”, „cip” sau „semnătură digitală”.

Potrivit caietului de sarcini analizat de economedia.ro, platforma trebuie să asigure și o funcție de analiză a sentimentului, capabilă să indice dacă percepția publică asupra subiectului este favorabilă, neutră sau negativă.

Publicitate

Scopul proiectului: creșterea numărului de buletine electronice emise

Scopul proiectului este de a sprijini și accelera adoptarea Cărții Electronice de Identitate (CEI) în România.

MAI vrea să identifice în timp real informațiile false care devin virale, pentru a putea reacționa rapid cu dezmințiri oficiale și campanii de informare direcționate.

De exemplu, dacă apar temeri legate de „stocarea amprentelor”, instituția ar putea aloca buget pentru materiale care explică securitatea datelor biometrice.

Prin acest sistem, Ministerul de Interne urmărește să combată răspândirea informațiilor negative despre buletinul electronic și să își adapteze comunicarea pentru a accelera adoptarea cărții electronice de identitate.

În prezent, mai puțin de 5% dintre români dețin acest document. 

România și-a asumat (prin PNRR) ca până la sfârșitul lui 2026 să emită aproximativ 5 milioane de buletine electronice.

Pentru a realiza acest lucru, ar fi nevoie de un ritm de peste 150.000-200.000 de documente eliberate lunar la nivel național, însă acest lucru nu se întâmplă momentan, deoarece populația este neîncrezătoare cu privire la această schimbare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending