O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Paul Aretzu, în “România literară” nr. 1-2 din ianuarie 2025, publică comentariul critic “Timpul şi scrisul” la volumul “Zilele  unui timp infernal” (Editura “Tracus Arte”, Bucureşti, 2024) al lui Gellu Dorian. Merită reţinute câteva idei ale celui care semnează cronica: 1. “cartea este o meditaţie (ironică, gravă) asupra timpului (în aspect diverse), asociată cu fascinaţia, la fel de inefabilă, de iluzorie, de justificabilă – nejustificabilă, a scrisului”; 2. “rostogolirea insidioasă, impercetibilă a timpului subiectiv, degradează, în esenţă, orice fel de realitate, induce sentimentul zădărniciei”; 3. “deprimat, dezamăgit, poetul este (într-o variantă postmodernistă a satire eminesciene “Scrisoare I”) afectat de monotonia vieţii, de inutilitatea timpului, care se iroseşte iremediabil, fiind insesizabil de profani, dar şi de cei lucizi”;4. “stilul poetului este unul evaziv, imagistic, metaforic, inspirit,  cu sugestii ale transcendentului, transfigurare a biografiei (poetice); 5. “cartea este una majoră, profundă, cu o mare încărcătură ideatică, o constructive stilistică rafinată, cu multe aluzii livreşti, culturale, recurgând la un imaginar deosebit de expresiv, de ingenios”;

Pr. Sava Marian, în Ziarul „Lumina” din 14 ianuarie 2025, publică un articol în care prezintă geneza romanului „Geniu pustiu” a lui Eminescu. Reţinem: „În urma morţii lui Aron Pumnul (ianuarie 1866), în casa căruia crescuse, Mihai Eminescu a părăsit frumoasa Bucovină pentru a merge spre locul de formare a dascălului său de suflet: Blajul. Acolo s-a interesat de oamenii şi evenimentele de la 1848 şi a cules primele date pentru romanul „Geniu pustiu”, redactat la Bucureşti şi Viena. Ceea ce a determinat scrierea volumului a fost proclamarea şi instaurarea regimului dualist, austro-ungar, în 1867, care a desfiinţat autonomia Transilvaniei, integrînd-o în Ungaria şi a impus tuturor naţiunilor din partea de răsărit a Austriei legile diabolice maghiare, care le lipsea de orice perspectivă de dezvoltare proprie şi prespunea transformarea românilor într-o masă de sclavi. Acţiunea romanului e de fapt o cronică a faptelor de luptă ale lui Iancu şi ale moţilor săi, decişi să-şi apere libertatea cu arma în mână.  Astfel, Eminescu ne înfăţişează o adevărată icoană a Revoluţiei de la 1848 sau, cum spunea Perpessicius, un jurnal al revoluţiei. O însemnare – Iancu, Axente şi Balint – făcută cu roşu la fila 48 a manuscrisului ne încredinţează că eroul lui Eminescu era Avram Iancu, chiar dacă în roman autorul nu îl numeşte aşa”;

Arhim. Mihail Daniliuc, în  Ziarul „Lumina” din 10 ianuarie 2025, publică eseul „Biserica strămoşească şi Mihai Eminescu”. Spune autorul: „Eminescu a fost un om profund religios şi a înţeles pe deplin locul şi rolul Bisericii Ortodoxe în devenirea noastră spirituală, culturală şi naţională.  El s-a dovedit un fiu devotat al Bisericii străbune, apărând-o cu demnitate şi responsabilitate. Ba chiar putem spune că s-a arătat un vajnic susţinător al ei, cu putere în cuvânt, împotriva unor presiuni externe asupra Ortodoxiei române la acea vreme, recunoscându-i Bisericii meritul de a fi cea dintâi şcoală a neamului şi numind-o „MAMA SPRITUALĂ A POPORULUI ROMÂN”.  Autorul prezintă articolul din  „Timpul” din 16 aprilie 1878, un alt articol din aceeaşi publicaţie din 12 aprilie 1881 şi intitulat „Şi iarăşi bat la poartă”. Tot din „Timpul”, din 2 februarie 1879, este prezentat articolul „Liber – cugetător, liberă – cugetare”. Mihai Daniliuc , referindu-se şi la  articolul „Din istoria mănăstirilor închinate” („Timpul, 10 august 1878), spune: „Eminescu înfăţişează o  succintă istorie a Muntelui Athos şi a modului de organizare a vieţii monahale de acolo, prezentând în final o scrisoare a arhimandritului Chiriac, botoşănean la origine, cârmuitorul unui schit sau al  unei chilii româneşti a cărei biserică avea hramul „Întâmpinarea Domnului”, dependentă canonic de Mănăstirea Cutlumuş, veche ctitorie a Basarabilor. Acesta venea cu rugămintea de a fi ajutat la întemeierea unei biblioteci în respectiva aşezare prin donarea de cărţi sau orice alt fel de bunuri pentru sprijinirea aşezării monastice”;

Cristian Pătrăşconiu, în „România literară” nr. 1-2 din ianuarie 2025, publică un interviu cu Martin Puchner, unul dintre umaniştii de top ai lumii, autorul volumului „Cultura. Surprinzătoarele conexiuni şi influenţe dintre civilizaţii”  (Editura „Trei”, Bucureşti, 2024).  Câteva idei din interviul amintit: 1. „pentru mine, cea mai cuprinzătoare definiţie a culturii ar fi: „CEEA CE NI SE TRANSMITE AUTOMAT NOUĂ, OAMENILOR, PRIN GENE”; 2. „ce aş numi eu cultură nu este know-how, ci know-why, de aici şi conflictul permanent dintre semnificaţii”; 3. „despre perioadele istorice, indiferent cât credem că ştim despre trecut, tot rămâne o parte imensă de necunoscut”; 4. „omul reproduce permanent cultura. Încercăm să ne reconectăm cu trecutul, căutăm rămăşiţele trecutului. Căutăm întreruperi şi lucruri care au fost date uitării”; 5. „cultura este în orice moment, ceva ce reclădim din bucăţi”;

Enoriașii Parohiei „Întâmpinarea Domnului” din municipiul Botoșani au trăit, duminică, alese momente de bucurie duhovnicească cu prilejul aniversării a 70 de ani de viață a părintelui-profesor Gheorghe Grigorași, păstorul acestei comunități din inima orașului. 

Ziua a început cu Sfânta și dumnezeiasca Liturghie, săvârșită în sobor de preoți veniți din județele Moldovei, special pentru a fi aproape de colegul lor de seminar și prieten de o viață, părintele Gheorghe Grigorași.  La slujbă au participat numeroși credincioși, care au ținut să fie aproape de părintele lor duhovnicesc.

Bucuria părintelui a fost cu atât mai mare cu cât în duminica în care a împlinit o cifră „evanghelică” s-a rostit pericopa evanghelică de la Sfântul Luca, capitolul XVII, cunoscută  ca „Vindecarea celor 10 leprosi”. Textul este destul de cunoscut și are în centru o învățătură care s-a potrivit cu aniversarea: RECUNOȘTINȚA, despre care părintele Gheorghe Grigorași a vorbit în predica sa, în stilul său caracteristic, extrem carismatic și în același tip pragmatic. Pigmentat cu povești întâlnite în viața de zi cu zi, cuvântul părintelui a evidențiat situațiile în care se cuvine să fim recunoscători.

Slujba a continuat cu Sfânta Epicleză, un moment de intensă trăire duhovnicească, când părintele Gheorghe a ridicat mâinile și l-a chemat pe Sfântul Duh, așa cum a făcut de sute de ori în peste 30 de ani de slujire. Copilașii și credincioșii care au primit binecuvântare au luat Sfânta Împărtășenie. La finalul slujbei, părintele Nicolae Horga, prietenul său de peste jumătate de veac, a ținut un scurt cuvânt, în care a evocat personalitatea parohului de la Rosseti.

„Părintele Gheorghe Grigorași a format aici o comunitate foarte frumoasă. Noi, părintele Mihai Amarghioalei, fost protoiereu la Hârlău părintele profesor Ioan Stan, fost preot paroh la Mitocul Dragomirnei, lângă mănăstire și subsemnatul (pr. Nicolae Horga, părinte inspector la Arhiscopia Sucevei și Rădăuțiului) îl cunoaștem pe părintele din 1970. Știți cum l-am văzut pe părintele? Era omul rugăciunii, la Paraclisul seminarului, un om studios,  care era, ca și acum, la Sfânta Liturghie, foarte meticulos. Așa a fost o viață întreagă! Să nu rămână nimic nefăcut. S-a căsătorit cu doamna Lenuța care a crescut în zona aceea a mănăstirilor și l-a binecuvântat Dumnezeu cu o familie foarte frumoasă. Părintele dumneavoastră, pe lângă că slujește și predică frumos, este o enciclopedie. Știe foarte multe lucruri și și-e drag să stai lângă ei. Am venit cu mare drag să-i fim alături, dar vrem să fim și la 80 și la 90, că este de unde. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să reverse din din izvorul desăvârșit al iubirii și al milostivirii SALE tot harul de care avem nevoie pentru mântuire”, a spus părintele Nicolae. După frumoasele cuvinte s-a dat startul cadourilor și buchetelor superbe de flori, evidențiindu-se un coș imens de trandafiri albi, 71 la număr, din partea enoriașilor din parohie.

Printre darurile primite a strălucit o Sfântă Evanghelie cu coperta de metal auriu si argintiu si inserții de catifea culoare visinie, primită din partea familiei. Un moment extrem de amuzant l-a avut ca protagonist pe părintele Vasile Acatrinei de la Biserica Sfântul Spiridon, care i-a adus în dar un baston cu cocardă tricoloră, urându-i sugestiv „bătrânețe îndelungată”.

Părintele protopop Petru Fercal s-a alăturat mulțimii de credincioși și în fața Sf. Altar a citit părintelui și frumoasei sale familii o rugăciune specifică de binecuvântare și RECUNOȘTINȚĂ, împlinind astfel cuvântul duminicii de azi, raportat la binefacerile primite pe parcursul vieții sale.

Misiunea

Părintele Gheorghe Grigorași a primit misiunea de a călăuzi spre mântuire sufletele credincioșilor din Parohia „Întâmpinarea Domnului” din municipiul Botoșani într-un context vitregit de diverși factori. Un prim obstacol a fost ateismul de dinainte de 1990, care i-a învățat pe oameni să stea departe de slujbele bisericii, unii de frică alții din necredință.  La începutul lunii octombrie 1992 a fost săvârșită prima slujbă în biserica din inima orașului, un lăcaș în stare jalnică, fără gard, împrejmuită cu niște boscheti pe lângă care noaptea îti era frică să treci.

Părintele Gheorghe Viorel Grigorași nu s-a lăsat descurajat. Spiritul său gospodăresc, antrenat și de firea hotărâtă și bătăioasă a preotesei sale, a transformat locul în ceva de nerecunoscut în doar câțiva ani. Stilul său unic, carismatic pe alocuri, de a predica despre Dumnezeu și credința ortodoxă, cu intervenții tranșante în încercarea de a trezi conștiința, i-a adus la biserică chiar pe cei mai necredincioși din parohie.

Vlăstar altoit pe vița lui Hristos, părintele Gheorghe i-a îndreptat pe cei căzuți, pe cei în deznădejde i-a mângâiat, pe cei slabi i-a încurajat, pe cei aflaţi pe calea cea bună i-a întărit, pe cei bogaţi i-a învăţat milostenia, pe cei în nevoi i-a învăţat răbdarea. Mulțimea de oameni care a ținut duminică să îi fie alături la aniversarea a 70 de ani vorbește de la sine despre jertfa sa pe aștarul iubirii de Hristos.

…

Părintele Gheorghe Grigorași s-a născut la data de 19.01.1955, în satul Mândrești, com. Vlădeni, jud. Botoșani.  A studiat la Seminarul Teologic „Veniamin Costache” de la Mănăstirea Neamţ între anii 1970-1975, iar în perioada – 1976 – 1980 a urmat cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar București, cursuri finalizate cu teza de licenţă Starea sufletului în opera De civitate Dei la Fericitul Augustin, alcătuită sub îndrumarea Domnului Prof. Dr. Cezar Vasiliu. În 1992 i-a fost încredințată spre păstorire PArohia „Întâmpinarea Domnului” din Botoșani, după ce între anii 1977-1988 fusese preot paroh la Mândrești și Hrișcani, dipă care timp de patru ani preot paroh la Vlădeni și Huțani.

Scurt istoric

Biserica cu hramul ”Întâmpinarea Domnului” este zidită în anul 1826 de către Costache Roset, vornic de Botoșani și soția sa Maria, născută Gheucă, cum atestă inscripția de deasupra ușii de la intrare precum și alte inscripții și însemnări pe obiecte de cult, pe cărți de ritual și pe clopotele bisericii.

Biserica, ca și slujitorii ei, au fost întreținuți de ctitor cât a fost în viață, adică între anii 1826-1862, lăsând după moartea sa (1862) prin testament, o parte din moșia Tomeștilor din ținutul Botoșani și 10 dugheni în târgul vitelor din Botoșani pentru întreținerea bisericii, a slujitorilor și școlii de psaltichie, înființată tot de ctitor pe lângă această biserică în anul 1851, septembrie 1.

Biserica a fost închinată, conform voinței sale testamentare ca metoc al Mănăstirii Vorona, ținutul Botoșanilor, situație care a durat scurt timp (1862-1864), căci prin Legea Secularizării averilor mănăstirești (1864), biserica nu mai administrează moșia care trece în patrimoniul statului urmând să fie întreținută pe seama comunei oraș Botoșani.

Același ctitor a zidit în anul 1849 pe lângă biserică mai multe clădiri în număr de 3, azi există numai casa parohială, servind, două din ele pentru locuința personalului bisericesc iar una din ele pentru școala de psaltichie.

Aceste clădiri aflate inițial în curtea bisericii au fost separate în 1932 printr-o stradă nouă denumită astăzi Octav Onicescu.

Alături de biserică, lângă altar, este mormântul fiicei ctitorului, Maria C. Roset, moartă în 1846, iunie 15, cum arată inscripția de pe piatra mormântului, săpată în patru limbi: română (caractere chirilice), greacă, franceză și germană.

Biserica era înconjurată de un parc mare, teren donat de ctitori în suprafață de circa 2 ha cu pomi ornamentali și fructiferi și alei de flori, suferind între timp trei exproprieri: una în 1890 prin alinierea bulevardului luându-se 2082 mp, a doua în anul 1932 când s-a deschis strada nouă care a despărțit biserica de clădirile bisericești și a treia în 1970 când au fost expropriați 8338 mp pentru construirea de blocuri.

Astăzi curtea bisericii mai are o suprafață de 1782 mp. Până prin anii 1892-1894 curtea bisericii a servit și de cimitir care devenind maidan de gunoaie s-a închis.

În 1894 s-au dezgropat din curtea bisericii și osemintele ctitorilor care s-au pus într-o criptă din zidul bisericii înspre miazăzi unde sunt și astăzi.

După căderea comunismului din 1989, odată cu venirea preotului Gheorghe Grigorași, în anul 1992, s-au efectuat ample lucrări.

Pentru început s-a împrejmuit biserica. Între anii 1995 – 1996 s-a zidit capela mortuară cu casa praznicală.

Între anii 2002 – 2004 s-a executat pictarea bisericii de echipa condusă de pictorul Ioan Preutu din Iași, iar la 4 noiembrie 2004, biserica a fost sfințită de PF. Părinte Patriarh Daniel, pe atunci mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

În toamna anului 2010 biserica a fost reparată și exterior.

Biserica are formă de navă, împărțită în patru încăperi: vestibul, pronaos, naos și altar și are un singur turn care servește de clopotniță. Este prevăzută cu un amvon situat deasupra stranei din stânga, iar cafasul lipsește din lipsă de spațiu. Tot din lipsă de spațiu, catapeteasma este în zigzag, lucru mai rar întâlnit.

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore de 15 ani, din municipiul Botoșani, care, în noaptea de 18 spre 19 ianuarie a.c., a părăsit domiciliul, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia.

GURIUC CLAUDIA ELENA are următoarele semnalmente: 1,65 m înălțime, 60 de kg, păr castaniu, tuns la nivelul umerilor, ochi căprui.

Vestimentație la momentul plecării: geacă de fâș neagră, blugi albaștri, adidași negri.

„Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție!”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Câștigul salarial mediu net lunar se va majora în 2025 cu 6,2%, până la 5.355 lei, iar cel real va crește cu 1,6%, conform Prognozei 2024-2028, varianta de toamnă, a Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, relatează agerpres.ro.

În 2026, câștigul salarial mediu net lunar va înregistra un avans de 6,7%, la 5.712 lei (+3,3% câștigul real), în 2027 de 6,4%, la 6.079 lei (plus 3,3% câștigul real), iar în 2027 va crește cu 6,1%, la 6.449 lei (+3% câștigul real).

Potrivit CNSP, în 2025 câștigul salarial mediu brut lunar va ajunge la 8.620 lei, în 2026 la 9.195 lei, în 2027 la 9.786 și în 2027 la 10.381 lei.

Conform Ordonanței de urgență nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, în acest an, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel acordat pentru luna noiembrie 2024 în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.