În Sfânta Vineri din Săptămâna Mare are loc în Biserica Ortodoxă denia ce cuprinde rânduiala Prohodului Domnului, cântări de o frumusețe și profunzime deosebite, care evocă deopotrivă durerea nespusă la vederea Fiului lui Dumnezeu pe cruce, cât și nădejdea în biruința Învierii ce se întrezărește.

Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului. În cadrul procesiunii sunt făcute patru opriri și la fiecare oprire este rostită o rugăciune. După procesiune, toți credincioșii prezenți trec pe sub Sfântul Epitaf, la intrarea în lăcașul de cult.

Sfântul Epitaf înseamnă acoperământ de mormânt, aceasta fiind semnificația în limba greacă a Epitafului. Deci, trecerea pe sub Sfântul Epitaf se face pentru a arăta că cei prezenți participă la suferințele și la moartea lui Hristos, trecând prin mormântul Mântuitorului pentru a învia împreună cu El.

Vinerea Mare este zi de mare doliu pentru că în această zi a fost răstignit și a murit Mântuitorul lumii. Zi aliturgică (nu se slujește Sfânta Liturghie), pentru că Liturghia reprezintă jertfa nesângeroasă a lui Hristos, în chipul pâinii și al vinului, iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeași zi.

Prohodul Domnului este o alcătuire de slujbă în trei stări, cu o melodie frumoasă, cântată și de credincioși, pe care se cântă textele rânduite de Sfânta Biserică, texte numite Prohodul Domnului, ce se încadrează la slujba Utreniei din Sâmbăta Mare, din Sâmbăta Sfintelor Pătimiri și care se oficiază, de fapt, vineri seara.

Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce după firea omenească, iar Prohodul Domnului este un fel de slujbă de înmormântare, în care se pomenește importanța morții Mântuitorului, care s-a făcut pentru oameni și pentru mântuirea lor.

Este exprimată un fel de uimire în fața morții Mântuitorului: “Dar cum mori Viața și cum șezi în groapa și cu învierea ta îi mântuiești pe toți” sau “În mormânt Viața, pus ai fost Hristoase și s-au spăimântat oștirile îngerești”. Pe de altă parte, se pomenește de Iosif și Nicodim, care l-au înmormântat pe Iisus Hristos, pe El care a fost condamnat, pe El care a fost disprețuit, ei L-au cinstit în vremea aceea și I-au făcut o înmormântare cu cinste.

Alcătuirea Prohodului este atribuită imnografului bizantin Iosif Studitul. În țara noastră, această slujbă a fost tipărită pentru prima oară la Buzău, în anul 1836.

…………………………….

Trecerea pe sub masă, în Vinerea Mare

În fiecare an, in Vinerea Mare, coboram in mormânt, împreuna cu Hristos, pentru ca, mai apoi, sa si înviem împreuna cu El. Aceasta coborâre si ridicare din groapa morții se face in chip simbolic, prin trecerea pe sub masa aflata in mijlocul Bisericii, pe care sta întins trupul mort al lui Iisus Hristos, întipărit pe Sfântul Epitaf. Sfântul Epitaf este un obiect de cult confecționat din pânza de in, mătase sau catifea, pe care se afla imprimata sau pictata icoana punerii in mormânt a Domnului Iisus Hristos. Epitaf este un nume compus din doua cuvinte grecești, „epi tafos” („επί τάφος”), care înseamnă „pe mormânt”.

El reprezintă un fel de pecete așezata pe Sfântul Mormânt al Domnului. Trecerea pe sub el închipuie chiar intrarea in Sfântul Mormânt cel datator de Viața. In Sfânta si Marea Vineri se face pomenirea „Sfintelor si Mântuitoarelor si înfricoșătoarelor Patimi ale Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, adică: scuipările, lovirile peste fata, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfira, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, crucea si moartea. În Vinerea Mare, in toate bisericile se săvârșește „Vecernia Sâmbetei celei Mari”. In cadrul acestei slujbe speciale se scoate in mijlocul bisericii Sfântul Epitaf. El este așezat pe o masa mai înalta, care închipuie Mormântul Domnului.

La rândul lui, Sfântul Epitaf aduce aminte de fapta de milostenie a Drepților Iosif din Arimateea si Nicodim, care, coborând de pe Cruce trupul Domnului Iisus, l-au pregătit pentru îngropare, mai înainte de a-L așeza in mormânt. Credincioșii săruta Sfânta Evanghelie si Sfânta Cruce, care sunt așezate pe Sfântul Epitaf, după care trec pe sub masa. De cealaltă parte a mesei se afla Sfânta Cruce, așezata sub policandru cu o zi in urma, in cadrul Deniei celor 12 Evanghelii. Unii credincioși trec pe sub masa o singura data, închipuind Jertfa Unică a Fiului lui Dumnezeu, iar alții trec pe sub masa de trei ori, in amintirea celor trei zile in care trupul lui Hristos a stat in mormânt. Nu există vreun temei care sa întărească mai mult o părere sau alta. Fie o singura data, fie de trei ori, important este ca atunci când se face acest gest al smereniei si al credinței, credincioșii sa știe ca, prin acest lucru, ei închipuie in trupul si viața lor moartea si punerea in mormânt a lui Hristos.

Prezenta mormântului Domnului si a Crucii Sale in mijlocul bisericii ne învață ca, pana sa ajungă la Înviere, credincioșii trebuie sa participe in chip simbolic si la Patimile, moartea si îngroparea Mântuitorului.

Coboram împreuna cu El in moarte, pentru ca in noaptea Învierii sa si înviem împreuna cu El, după cum zice o cantare a slujbei: „Astăzi mă îngrop împreuna cu Tine, Hristoase…”.

Așa cum Hristos a trecut prin mormânt, pentru a Se pogora in iad, cu scopul de a-i învia pe toți Drepții care așteptau împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu, tot așa, credincioșii trebuie sa moara si sa treacă prin mormânt, pentru a putea învia împreuna cu Hristos si a dobândi viața cea veșnica in Împărăția Sa.