O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
DICȚIONAR SPECIAL
O DEFINIŢIE A SINGURĂTĂŢII: Aparţine lui Manfred Spitzer şi a fost preluată din volumul acestuia, „Singurătatea –boală nerecunoscută”, de Cristian Pătrăşconiu în eseul său „Elefantul din încăpere: singurătatea” (vezi „Ramuri” nr. 7 din 2023). Spune Manfred Spitzer: „Imaginaţi-vă că ar exista o boală care s-ar manifesta tot mai des şi ar provoca dureri cronice – o maladie contagioasă, încă necercetată de oamenii de ştiinţă, care s-ar răspândi atât de rapid încât nu am avea timp să ne imunizăm împotriva ei, şi care ar fi clasificată drept una dintre cele mai frecvente cauze ale mortalităţii în lumea occidentală. O boală care favorizează apariţia altor suferinţe, de la răceli, depresie şi demenţă la infarct, accident vascular cerebral şi cancer. Această boală ar fi, prin urmare, un factor important de risc pentru apariţia altor maladii cu incidenţă crescută şi fatale. În acelaşi timp ar fi înşelătoare, deoarece mulţi dintre cei afectaţi nici nu ar şti că suferă de ea. Această boală chiar există, şi se numeşte SINGURĂTATE”.
SINDROMUL PARIS: L-am găsit explicat de Stela Giurgeanu în “Dilema veche” nr. 1011 din 24-30 august 2023: “Sindromul Paris a fost identificat pentru prima data la mijlocul anilor 1980 de un psihiatru japonez, Hiroaki Ota, care a descoperit că turiştii din Japonia sunt cei mai afectaţi de această tulburare – sindromul poate provoca atacuri de panică, de multe ori caracterizate prin halucinaţii sau chiar atitudini agresive faţă de parizieni. Potrivit lui Ota, cauza principalâ a acestor cazuri este dezamăgirea: turiştii care se aflau pentru prima oară la Paris vin cu nişte aşteptări prea mari şi descoperă la faţa locului că Parisul nu este acel oraş perfect de carte poştală de care s-au îndrăgostit.”
TEORIA SPARGERII SUFLETULUI UNUI POPOR: Aparţine scriitoarei SERENELA GHIŢEANU şi a fost enunţată în cartea sa „Înainte de apocalipsă”. Am întâlnit-o în revista „Orizont” nr. 9 din 2023, preluată într-o cronică a lui Alexandru Oravitzan făcută volumului amintit: „Te-ai gândit că sufletul unui popor se poate sparge sub PRESIUNEA TIMPULUI, în trei bucăţi: una poate să fugă şi să trăiască peste hotare, alta să găsească mijloace să supravieţuiască pe pământul natal, iar alta să se schimonosească, fiind întruchiparea crimelor trecutului, rămase fără dreptate, şi să se întrupeze într-o femeie uriaşă, cu mintea rătăcită, care duhneşte şi horcăie. Poate asta a fost Nebuna, un crâmpei din sufletul rupt în trei al unui popor.” Eu cred că se potriveşte perfect şi poporului român.
ÎNTREBAREA ANA BLANDIANA: Am întâlnit-o într-o „Tabletă de sâmbătă” din „România liberă” (1999): „Există oare, în întreaga noastră evoluţie, cineva care să fi făcut pentru imaginea românilor în ochii celorlalţi
mai mult decât au făcut Brâncuşi sau Enescu, Eliade, Ionesco sau Cioran? Există cineva care să ne fi făcut să existăm cu mare intensitate decât Eminescu sau Creangă sau Caragiale?”
SINDROMUL TRAHANACHE: L-am întâlnit într-un interviu pe care Eugen Simion l-a acordat lui Daniel Cristea-Enache şi publicat în „Adevărul literar şi artistic” din 11 septembrie 2001. Spune Eugen Simion: „E un sindrom de care intelectualii români nu scapă. Toţi facem parte, de la o anumită vârstă şi de la un grad de notorietate, din COMITETE ŞI COMIŢII, chiar şi atunci când ne ferim ca de foc de ele”.
HOMO PREVARICATUS: L-am întâlnit descris de Vladimir Tismăneanu în volumul său „Despre 1989. Naufragiul utopiei” („Humanitas”, 2009): „Tip uman numit astfel de sociologul rus Iuri Levada, ca urmaş al lui homo sovieticus. Homo prevaricatus îşi face prezenţa într-un mod ostentativ fiind dominat de minciună, ca principal element al moştenirii trecutului comunist. Îi este specifică disimularea şi preocuparea de a dezintegra consensul.”
CUM PRONUNŢĂM TREI NUME: Ştefan Melancu, în „Apostrof” nr. 11 / 2023, publică un interviu cu Dragomir Costineanu, coautor la „Dicţionarul bengali-român” şi la „Dicţionarul hindi-român”. La un moment dat, Dragomir Costineanu ne prezintă cum trebuie pronunţate trei nume cunoscute românilor:
- Amita Bhose (pronunţat: Bhoşu);
- Rabindranath Tagore (pronunţat: Rabindronath Thakuru);
- Maitreyi Devi (pronunţat: Moitreii Debi)
METAFORA „TURNULUI ÎNCLINAT”: Aparţine scriitoarei engleze Virginia Woolf şi reprezintă o alternativă la „turnul de fildeş”. Am găsit-o explicată de Teodor Baconschi în „Dileme veche” nr. 1021 din noiembrie 2023: „Metafora „turnului înclinat” trimite la tranziţia de la literatura aristocratică, închise în clase sociale etanşe şi rezervată rarefiatului public educat, către o literatură angajată, anxioasă, prin care romancierii veacului XX s-au văzut forţaţi (de războaie, dictaturi şi revoluţii) să-şi reinventeze umanitatea, deodată cu o conştiinţă civică mai degrabă tragică”.
SPĂIMOLOGUL: „Meserie nouă” inventată de scriitorul Mihai Buzea. L-am întâlnit în articolul său „Toamna vrajbei noastre” şi publicat în „Dilema veche” nr. 1025 din 30 noiembrie – 6 decembrie 2023. Mihai Buzea descrie astfel această „meserie”: „… foarte la modă, care mai poartă şi alte nume (în limbaj academic, spăimologii se numesc „profeţi apocaliptici”), doar că e concurenţa foarte mare şi nu toţi spăimologii ajung „influenceri”, ci numai unii (foarte puţini, dar foarte bine plătiţi). Specialitatea lor este să anunţe pe toată lumea că vine sfârşitul lumii. Din diverse cauze, că nici spăimologii nu-s proşti, să tabere toţi pe aceeaşi felie de plăcintă: unii s-au autopropus experţi în încălzirea globală, alţii sunt geopoliticieni de înaltă clasă, savanţi de renume mondial care ştiu totul despre războaie. Să nu-i uit pe autodidacţii în ştiinţele economice, oameni care ne explică ce aia „spirala datoriilor” şi cum în curând „se va dărâma toată şandramaua”. Cei mai vechi în branşă sunt desigur experţii în păcate, cei care ştiu exact cât de supărat este pe noi Dumnezeu”.
LOC DE OFTAT: Sintagma aparţine poetului Laurenţiu-Ciprian Tudor, şi constituie titlul unui volum al său de poezii, apărut în 2021 la Editura „Şcoala Ardeleană”. „Locul de oftat” l-am găsit explicat chiar de autor într-un interviu acordat Simonei Preda şi publicat în „Ramuri” nr. 11 din 2023: „Orice spaţiu deschis, descris de artă este un LOC DE OFTAT pentru că oftatul este scăparea de preaplinul acumulat. Un volum de poeme este, astfel, un spaţiu cum nu se poate mai bun pentru oftat. Nu pui aici şi tristeţi, şi bucurie, şi doruri, şi amintiri, şi dorinţe, şi chemări? Ba da. Astfel oftatul nu e doar al oboselii, al negativităţii, al încercărilor. E, mai degrabă, un amestec de bine şi rău, de încurcare şi descurcare, de zâmbete şi de încruntări. Oftezi şi de bine, pentru că ai scăpat, pentru că vezi speranţa, pentru că înţelegi că dracul nu e atât de negru şi că îl poţi învinge, te poţi, deci, descurca. Aşa oftatul este semnul cel mai firesc al vieţii, cu toate ale ei. Aşa e şi poezia. Ea este cea care dă seamă de toate”.