Connect with us

Actualitate

Cumpărarea de vechime în muncă, mai SCUMPĂ de la 1 octombrie. Cât costă acum completarea stagiului de cotizare pentru pensie

Publicat

Publicitate

Suma pe care o vor plăti cei care vor să își cumpere vechime în muncă crește după ce s-a procedat la majorarea salariul minim de la 1 octombrie 2023. Guvernul a prelungit perioada în care românii din țară sau din străinătate pot cumpăra vechime în muncă pentru a completa stagiul minim de cotizare necesar pensionării pentru limită de vârstă, relatează alba24.ro.

Persoanele care nu îndeplinesc stagiul minim de cotizare pot cumpăra vechime în muncă până la 31 decembrie 2024. Decizia a fost luată la finalul ședinței de Guvern din 31 august.

Cumpărarea de vechime în muncă se scumpește de la 1 octombrie 2023

De la data de 1 octombrie 2023 salariul minim brut a fost majorat de la 3.000 lei, la 3.300 lei, rezultă că și contribuția la sistemul public de pensii a crescut de la 750 lei pe lună la 825 lei pe lună.

Concret, începând din 1 octombrie 2023, persoanele interesate să cumpere vechime vor plăti

  • 9.900 lei pentru un an
  • 19.800 lei pentru doi ani
  • 29.7000 pentru 3 ani
  • 39.600 lei pentru 4 ani
  • 49.500 lei pentru 5 ani
  • 59.400 lei pentru 6 ani

”Venitul pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare.

Cum se calculează suma plătită pentru cumpărarea de vechime în muncă

Cota de contribuţie, potrivit Codului Fiscal, este de 25%. Persoanele interesate trebuie să se prezinte la Casa teritorială de Pensii personal sau prin mandatar, desemnat prin procură specială, cu cartea de identitate sau paşaport, după caz

Publicitate

Plata contribuţiei se poate face într-o singură tranşă sau în tranşe lunare, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2024”, a declarat ministrul Muncii Simona Bucura Oprescu

Astfel, persoanele interesate pot cumpăra vechime pentru o perioadă de cel mult 6 ani anterioară datei încheierii contractului de asigurare socială.

Plata contribuţiei se poate face într-o singură tranşă sau în tranşe lunare, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2024.

Până la jumătatea lunii august, la nivel naţional, au fost încheiate 28.516 contracte de asigurare socială cu plata retroactivă (cumpărarea de vechime) pentru care s-au plătit 336.885.881 de lei, a transmis Bucura.

Cine poate cumpăra vechime în muncă

Pot cumpăra vechime în muncă cetățenii români din ţară sau din străinătate care nu sunt pensionari şi care nu au fost asiguraţi în sistemul public de pensii.

,,Această formă de asigurare se adresează tuturor persoanelor care doresc să-și completeze stagiul de cotizare în vederea acordării pensiei pentru limită de vârstă, respectând vârsta standard de pensionare de 65 ani la bărbați și 63 ani la femei”, potrivit CNPP.

Venitul pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale trebuie să fie cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare.

Totodată, Legea nr. 263/2010 a fost completată cu un nou articol, care prevede că adeverințele eliberate de angajatori sau de către deținătorii legali de arhive, precum și documentele necesare stabilirii și/sau recalculării drepturilor de pensie emise potrivit dispozițiilor legale în vigoare se certifică prin ștampilă și semnătură olografă a conducătorului entității sau a persoanei delegate în acest sens.

Ordonanța de urgență adoptată de Executiv prevede și prelungirea termenului de valabilitate al avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, al căror termen de valabilitate este 1 septembrie 2023.

Astfel, locurile de muncă încadrate în condiții deosebite de muncă, în baza avizelor a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 01.09.2023 se consideră locuri în condiții deosebite, până la normalizarea de către angajator a condițiilor de muncă, potrivit adevărul.ro

Locurile de muncă încadrate în condiții speciale, în baza avizelor obținute ca urmare a parcurgerii procedurii de reevaluare stabilită prin Hotărârea Guvernului, se mențin în aceleași condiții.

Care este stagiul minim de cotizare

Vârsta standard de pensionare este 63 de ani pentru femei şi de 65 de ani pentru bărbaţi, stagiul minim de cotizare este de 15 ani şi stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Atingerea acestor coordonate se realizează printr-o creştere graduală, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Documentul poate fi consultat AICI

Stagiul complet de cotizare în cazul femeilor creşte de la 28 de ani la 35 de ani, în intervalul ianuarie 2011 – ianuarie 2030.

Stagiul complet de cotizare în cazul bărbaților creşte de la 33 de ani la 35 de ani, în intervalul ianuarie 2011 – ianuarie 2015, potrivit Casei Naționale de Pensii.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Vacanța de Crăciun 2025, cea mai lungă vacanță din anul școlar. Când va începe și câte zile libere vor avea elevii și profesorii

Publicat

Publicitate

Vacanța de Crăciun 2025, cea mai lungă vacanță din anul școlar. Elevii vor intra în vacanța de Crăciun sâmbătă, 20 decembrie 2025, imediat după încheierea celui de-al doilea modul de cursuri. Vacanța de iarnă se va încheia miercuri, 7 ianuarie 2026.

Este cea mai lungă vacanță din anul educațional 2025 – 2026, oferind 19 zile libere consecutive atât elevilor, cât și cadrelor didactice.

Reamintim că anul școlar 2025 – 2026 este organizat în cinci module de învățare, fiecare fiind urmat de o vacanță, însumând un total de 36 de săptămâni de cursuri.

Primul modul de învățare a fost în perioada 8 septembrie – 24 octombrie, iar în perioada 25 octombrie – 2 noiembrie a avut loc vacanța de toamnă. Modulul al doilea a început luni, 3 noiembrie 2025 și se va încheia vineri, 19 decembrie 2025.

Vacanța de Crăciun 2025, cea mai lungă vacanță din anul școlar

Elevii vor intra în vacanța de Crăciun sâmbătă, 20 decembrie 2025.

Perioada de odihnă se va încheia miercuri, 7 ianuarie 2026, oferind aproape trei săptămâni de pauză înainte de reluarea programului școlar. Vacanța acoperă și sărbătorile legale de Bobotează (6 ianuarie) și Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie), iar durata totală de 19 zile calendaristice o transformă în cea mai lungă pauză din anul școlar 2025 – 2026.

Publicitate

Cursurile celui de-al treilea modul vor începe joi, 8 ianuarie 2026 și se vor desfășura până până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene / al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ.

Vacanța de schi, în februarie 2026

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, inspectoratele școlare au stabilit ca săptămâna de vacanță, cunoscută și sub denumirea de „vacanță de schi” – sau vacanța mobilă, să fie cuprinsă între 9 februarie și 1 martie 2026.

Cum se împarte vacanța de schi în 2026, în funcție de județ:

  • În perioada 9 – 15 februarie 2026 vor avea vacanța de schi elevii din județele: Bistrița-Năsăud, Cluj și Timiș;
  • În perioada 16 – 22 februarie 2026 vor avea vacanța de schi elevii din județele: Bihor, Sălaj, Arad, Hunedoara, Caraș-Severin, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Mehedinți, Argeș, Brașov, Dâmbovița, Teleorman, Prahova, Ilfov, București, Buzău, Ialomița, Călărași, Tulcea, Iași;
  • În perioada 23 februarie – 1 martie 2026 vor fi în vacanța de schi elevii din județele: Alba, Satu Mare, Maramureș, Suceava, Botoșani, Sibiu, Mureș, Harghita, Covasna, Neamț, Bacău, Vrancea, Galați, Vaslui, Brăila, Constanța, Giurgiu.

Modulul 4 de cursuri va începe de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti.

Vacanța de primăvară sau vacanța de Paște va începe sâmbătă, 4 aprilie 2026 și va dura până marți, 14 aprilie 2026, scrie edupedu.ro.

Modul 5 de cursuri va începe pe 15 aprilie 2026 și va ține până vineri, 19 iunie 2026;

Vacanța de vară de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

Când termină școala în 2026 elevii din clasele a VIII-a și a XII-a / a XIII-a

Anul şcolar 2025 – 2026 începe la data de 1 septembrie 2025, se încheie la data de 31 august 2026 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Cursurile anului şcolar 2025 – 2026 încep la data de 8 septembrie 2025, conform Art. 1.

Prin excepţie, se stabilesc următoarele:

  • Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 5 iunie 2026;
  • Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 12 iunie 2026;
  • Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 26 iunie 2026;
  • Pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.

sursa: edupedu.ro

Citeste mai mult

Eveniment

Ajutor de stat pentru motorină 2026: Depuneri până la data de 22 decembrie 2025

Publicat

Publicitate

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani primește până la data de 22 decembrie 2025 inclusiv, Cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2026.

Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare este emis de Centrele Judeţene APIA până la data de 1 martie 2026.

Cererea de acord prealabil se depune însoţită de următoarele documente:

a) copie a documentelor de identitate și a documentelor de înregistrare;

b) adeverinţă eliberată de Primărie cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spaţii protejate/cu efectivele de animale/păsări/familii de albine/ viermi de mătase, după caz;

c) adeverinţă eliberată de către Oficiul Național al Viei și al Produselor Vitivinicole pentru suprafețele cu vie, după caz;

Publicitate

d) situația suprafețelor și a structurii estimative a culturilor pentru care solicită ajutorul de stat și/sau producția de ciuperci estimată;

e) copia documentului care atestă înregistrarea/autorizarea sanitară veterinară pentru porci/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

f) situația privind calculul efectivului rulat/mediu estimat anual, în funcție de specie, întocmită de beneficiar;

g) dovada că solicitantul nu figurează ca debitor la organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, precum şi la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, furnizorul de apă şi de electricitate, după caz;

h) copie de pe contractul de irigaţii/furnizare a apei, după caz;

i) cantitățile de motorină pentru care se solicită ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru sectorul îmbunătățiri funciare;

j) angajamentul solicitantului persoana fizică cu privire la autorizarea ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Schema de ajutor de stat este reglementată prin HG nr. 1174/2014 și OMADR nr. 1727/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 23 de ani, din Trușești, depistat la volan cu toate că are permisul suspendat

Publicat

Publicitate

Polițiștii din  Hlipiceni au oprit pentru control, în comuna Trușești, un autoturism, condus de către un tânăr, de 23 de ani, din aceeași localitate.

 În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că acesta avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

 Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 51 de ani, din Leorda, dat jos de la volan pentru că a condus fără permis

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din Dorohoi au oprit pentru control, în localitatea Brăești, un autoturism condus de către un bărbat, de 51 de ani, din comuna Leorda.

 

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul pe care îl conducea i-ar fi fost încredințat spre a fi condus, de fiica sa, de 20 de ani.

 

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și încredințarea unui autoturism unei persoane care nu deține permis de conducere.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending