Connect with us

Eveniment

Cum va fi vremea în noiembrie. Prognoza meteo până la sfârșitul lunii. Vreme neobișnuit de călduroasă

Publicat

Publicitate

Se apropie iarna. Meteorologii de la ANM au anunţat cum va fi vremea în luna noiembrie. Vremea în România va fi neobișnuit de călduroasă și în luna noiembrie iar temperaturile vor fi nefiresc de mari față de normalul perioadei, relatează alba24.ro.

„Dacă analizăm estimările pentru următoarele 4 săptămâni, până în jurul datei de 28 noiembrie observăm faptul că în perioada 31 octombrie până în jurul datei de 7 noiembrie va fi caracterizată din punct de vedere termic de abateri semnificativ pozitive, mai mari cu 4,5 grade Celsius în cea mai mare parte a țării, în special în partea de sud, sud-est și est a țării”, a spus la Digi24 directorul ANM, Elena Mateescu.

Cum va fi iarna 2022- 2023

„Acest lucru însă nu înseamnă că în iarna 2022-2023, așa cum arată estimările furnizate până în prezent, nu putem să avem și intervale specifice, cu temperaturi sub minus 10 – minus 15 grade și strat de zăpadă, așa cum s-a întâmplat și în iarna anterioară, când cel puțin pentru zona de munte stratul a fost unul veritabil și am avut și fenomen de viscol”, a adăugat meteorologul.

Prognoza meteo în săptămâna 31 octombrie – 07 noiembrie

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în săptămâna 31 octombrie – 07 noiembrie valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zonele montane.

Prognoza meteo în săptămâna 07 noiembrie – 14 noiembrie

În săptămâna 07 noiembrie – 14 noiembrie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi deficitare la nivelul întregii ţări.

Publicitate

Prognoza meteo în săptămâna 14 noiembrie – 21 noiembrie

În săptămâna 14 noiembrie – 21 noiembrie temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice şi nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cele normal.

Prognoza meteo în săptămâna 21 noiembrie– 28 noiembrie

În săptămâna 21 noiembrie– 28 noiembrie, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare la munte, în centru, sud şi est, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale, precizează meteorologii.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Performanță dublă pentru elevii din Vorona la etapa națională a Festivalului „CDIdei în cărți”

Publicat

Publicitate

Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Vorona are din nou motive de mândrie: două echipaje ale școlii au obținut rezultate remarcabile la etapa națională a Festivalului-concurs „CDIdei în cărți”, un eveniment educațional care promovează lectura, creativitatea și exprimarea liberă în rândul tinerilor.

Locul I la Secțiunea Limba Franceză a fost câștigat de echipa formată din Alessia Aecoboaei, Ecaterina Iosub și Larisa Schiopu, care a impresionat juriul printr-o prezentare expresivă, originală și plină de rafinament în limba franceză. Succesul lor este rezultatul pasiunii, muncii în echipă și al unei coordonări de excepție asigurate de prof. Corina-Elena Oboroceanu.

Locul II la Secțiunea Limba Română a fost obținut de elevele Diana-Patricia Giuburuncă, Emanuela-Irina Pentrenchi și Anastasia Sandu, care au reușit să aducă literatura română în prim-plan printr-o interpretare profundă și inovatoare a textelor alese. Ele au fost pregătite cu profesionalism și dăruire de prof. Lenuța Hâncu.

Participarea la acest concurs național dovedește că elevii din Vorona sunt nu doar talentați, ci și dedicați procesului de învățare și implicării culturale. Rezultatele lor confirmă faptul că lectura, atunci când este însoțită de pasiune și ghidare atentă, devine o rampă către performanță.

Conducerea liceului a transmis deja felicitări tuturor elevilor participanți și profesorilor coordonatori, subliniind că această reușită este o dovadă vie că liceul din Vorona continuă să crească tineri valoroși, capabili să se afirme la nivel național.

Publicitate
Citeste mai mult

Cultura

Zilele Constantin Dracsin, ediția I: Botoșaniul își omagiază poetul și graficianul vizionar

Publicat

Publicitate

Astăzi, pe 20 iulie 2025, de la ora 16:30, botoșănenii sunt invitați la un eveniment cultural de excepție: prima ediție a „Zilelor Constantin Dracsin”, organizată la Complexul Muzeal Botoșani, pe strada Doboșari nr. 65.

Manifestarea este un omagiu adus unuia dintre cei mai rafinați și sensibili artiști pe care i-a dat acest colț de țară în partea a doua a secolului XX – poetul și graficianul Constantin Dracsin.

Evenimentul reunește scriitori, artiști plastici, cititori și iubitori de frumos, într-o atmosferă caldă și profundă, dedicată redescoperirii unei opere care nu și-a spus încă ultimul cuvânt. Programul cuprinde recitaluri poetice, lecturi din opera autorului, intervenții ale invitaților și vizionarea expoziției permanente de grafică semnată de Constantin Dracsin, găzduită în incinta muzeului.

Printre invitați se numără nume importante ale literaturii contemporane: Gellu Dorian, Nicolae Corlat, Stelorian Moroșanu, Dumitru Necșanu, Mircea Oprea, George Luca, Cristina Șoptelea, Vlad Scutelnicu, Ciprian Manolache și Victor Teișanu. Aceștia vor citi din poezia lui Dracsin și vor evoca în intervențiile lor personalitatea discretă, dar puternică a celui comemorat.

Evenimentul mai include o „academie liberă” – un spațiu deschis dialogului între autori, critici și public – dar și momente vizuale susținute de artiști plastici din cadrul Filialei Artiștilor Plastici Botoșani, coorganizatori ai evenimentului.

„Zilele Constantin Dracsin” sunt organizate de Complexul Muzeal Botoșani, în parteneriat cu Reprezentanța Botoșani a Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România și Filiala Artiștilor Plastici Botoșani.

Publicitate

Intrarea este liberă, iar organizatorii își doresc ca acest eveniment să devină o tradiție anuală, menită să aducă în lumină creația unuia dintre cei mai subtili artiști botoșăneni ai secolului trecut.

Citeste mai mult

Eveniment

Un vis cât o mare: 15 copii dintr-un sat din Botoșani pot ajunge pentru prima dată la mare. Mai e nevoie de 5000 de lei pentru a transforma visul în realitate

Publicat

Publicitate

Într-un colț liniștit al județului Botoșani, în satul Stănești, vara aceasta prinde contur sub semnul speranței și al generozității.

Un preot din Botoșani și o comunitate mică de oameni cu inimă mare încearcă să le ofere 15 copii din familii modeste o vacanță pe care n-au îndrăznit vreodată să o viseze: câteva zile la mare, acolo unde cerul se îmbrățișează cu valurile și nisipul le zâmbește sub tălpi.

Tabăra de la mare, programată în perioada 21–25 iulie 2025, este un proiect îndrăzneț al Parohiei Stănești, coordonat de părintele Petru Eduard Filip, care are nevoie însă de sprijin financiar pentru a prinde viață. Mai exact, sunt necesari încă 5000 de lei pentru ca cei 15 copii să poată pleca spre țărmul pe care nu l-au văzut niciodată, dar pe care îl simt deja aproape.

„Putem face un miracol mic, dar cu impact mare”, spune preoteasa Ana-Maria Macuc din Parohia Pacea Botoșani, cea care s-a alăturat cu suflet deschis inițiativei. Iar miracolul poartă numele solidaritate.

Copiii nu vin doar din satul Stănești, ci și din satele din jur. Toți provin din familii cu posibilități reduse, dar cu ochi curioși și inimi pline de emoție în fața unei lumi pe care nu au avut șansa să o descopere. Pentru unii dintre ei, marea e doar un cuvânt dintr-o poezie învățată la școală. Acum, ar putea deveni o amintire reală.

Între timp, în parohie se desfășoară și tabăra de vară „În pridvorul satului”, care a început deja și adună peste 80 de copii – 20 din sat și ceilalți din împrejurimi. Curtea bisericii s-a transformat pentru trei zile într-un loc plin de râsete, jocuri, ateliere tematice, cântece la chitară, drumeții și bucurii simple, dar sincere. Copiii beneficiază gratuit de toate activitățile, inclusiv de prânz cald și gustări.

Publicitate

Toate acestea sunt posibile datorită unei echipe de voluntari și a celor care au ales deja să sprijine aceste inițiative. Dar pentru ca și marea să devină realitate pentru cei 15 copii, mai este nevoie de 5000 de lei.

Citeste mai mult

Eveniment

Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci de Sfântul Ilie pentru a avea noroc

Publicat

Publicitate

Sfântul Ilie este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești.

Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și credințe care reflectă simbioza dintre religie, natură și cultura populară, relatează mediafax.ro.

Cine a fost Sfântul Ilie

Sfântul Ilie a trăit în secolul al IX-lea î.Hr., în regatul Israelului, în timpul domniei regelui Ahab. Originar din cetatea Tesba din Galaad, este cunoscut drept un proroc care a apărat cu înverșunare credința în Dumnezeu într-o vreme de apostazie generală. A fost un instrument al dreptății divine: a provocat o secetă de trei ani și șase luni, a înviat un copil, a chemat foc din cer pe muntele Carmel și, în final, a fost ridicat la cer într-un car de foc, tras de cai înaripați.

Figura sa a fost preluată în folclorul românesc și transformată într-un simbol cosmic al tunetului, fulgerului, grindinii și al ploii. Este considerat stăpânul cerului în timpul verii și un justițiar ceresc care pedepsește răul.

Semnificația religioasă

Din punct de vedere religios, ziua de 20 iulie este una de mare sărbătoare în calendarul ortodox. Credincioșii participă la Sfânta Liturghie, unde se roagă pentru ploaie în timp de secetă, pentru sănătate, dar și pentru protecție împotriva furtunilor și a trăsnetelor. În această zi se face și pomenirea celor adormiți, fiind obișnuită împărțirea de colivă, fructe (în special mere), faguri de miere și alte alimente.

În multe zone din țară, Sfântul Ilie este văzut ca un intermediar între Dumnezeu și lume, cel care aduce ploaia necesară culturilor și pedepsește păcatul prin focul ceresc.

Publicitate

Obiceiuri și datini populare

Tradițiile legate de sărbătoarea Sfântului Ilie variază de la o regiune la alta, dar păstrează un nucleu comun, profund legat de agricultură, vreme și superstiții.

Zi de odihnă și interdicție de muncă

Este o zi în care nu se lucrează. Orice activitate fizică este interzisă – de la muncile agricole până la cele casnice. Se spune că cei care lucrează în această zi pot fi trăsniți sau vor avea recolta distrusă de grindină. Respectarea sărbătorii aduce binecuvântare asupra casei și familiei.

Recoltarea mierii. Răscolul stupilor

O tradiție importantă este recoltarea mierii noi, numită și „miera de Sfântul Ilie”. Apicultorii deschid stupii pentru prima oară în an, iar mierea obținută este considerată curată și tămăduitoare. Ea se oferă în dar, se folosește în scopuri medicinale sau se duce la biserică pentru a fi sfințită. Stupii sunt stropiți cu agheasmă pentru a fi protejați tot anul.

Culesul plantelor de leac

Femeile și fetele merg la câmp sau pe dealuri, dimineața devreme, pentru a culege plante de leac precum busuiocul, pelinul, cimbrișorul sau sunătoarea. Acestea se păstrează la uscat și sunt utilizate pentru ceaiuri, ritualuri de purificare, descântece și tratamente tradiționale.

Pomana cu mere și faguri

În unele regiuni, se dau de pomană mere galbene, faguri de miere, porumb fiert și colaci, în special în memoria celor adormiți. În mentalitatea populară, se crede că aceste daruri ajung la sufletele celor din lumea de dincolo, care sunt eliberați pentru o zi de Sfântul Ilie.

Târgurile de Sfântul Ilie

Sărbătoarea este marcată și prin organizarea de târguri și iarmaroace, unele dintre ele cu tradiție seculară. Printre cele mai cunoscute se numără Târgul de la Făget (județul Timiș), Băișoara (Cluj) sau Târgul de pe Muntele Găina. Aceste evenimente adună comercianți, meșteșugari, agricultori și localnici din zone întinse, fiind totodată prilej de întâlnire, veselie și chiar „alesul ursitului” pentru tinerii necăsătoriți.

Credințe și superstiții populare

Sfântul Ilie este în mentalitatea populară o figură duală – temut și respectat, impulsiv dar drept. Se spune că trăsnește atunci când este supărat pe cei păcătoși sau când vrea să curețe lumea de rău.

  • Dacă plouă de Sfântul Ilie, urmează un an roditor.
  • Dacă este senin, anul agricol poate fi slab, cu secetă.
  • Tunetele și fulgerele din această zi sunt considerate semne că Sfântul Ilie cutreieră cerul în carul său de foc.
  • Nu este bine să te adăpostești sub pomi în timpul furtunii – aceștia pot fi trăsniți de sfânt.
  • Se spune că în această zi Sfântul Ilie își aruncă biciul de foc peste pământ și din locul unde cade iau naștere plantele de leac.

Echivalentul sărbătorii în alte culturi ortodoxe

În alte țări ortodoxe, Sfântul Ilie este de asemenea sărbătorit, dar cu unele particularități. În Grecia, i se spune Profitis Ilias, iar multe biserici construite pe vârfuri de munte îi sunt dedicate, semnificând apropierea de cer. În Serbia și Bulgaria, este văzut ca un sfânt justițiar, adesea invocat în perioade de secetă.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending