Connect with us

Administratie

Cum se calculează și până când trebuie plătit IMPOZITUL AUTO pe 2022. Cine beneficiază de scutiri

Publicat

Publicitate

În România, cetățenii care la sfârșitul anului 2021 dețineau un mijloc de transport trebuie să plătească în acest an impozit pentru bunul respectiv, scrie alba24.ro. Impozitul auto poate fi plătit în două tranșe, însă cei care plătesc tot impozitul anual până la primul termen, respectiv 31 martie, beneficiază de o reducere a acestuia de până la 10%.

Calculul impozitului care trebuie plătit de fiecare posesor de autoturism se face în funcție de capacitatea cilindrică a motorului. Valoarea impozitului datorat statului român crește cu o sumă fixă, în funcție de capacitatea cilindrică a fiecărui motor.

Potrivit legii, impozitul pe mijlocul de transport este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care deține dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport înmatriculat sau înregistrat în România la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

Cu alte cuvinte, cetățenii care dețineau o mașină la data de 31 decembrie 2021, datorează impozit pentru autovehicul în 2022. Obligația rămâne valabilă chiar dacă între timp au vândut mașina.

Plata impozitului

Conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, impozitul pe mijloacele de transport se plătește la bugetul local al localității unde persoana își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.

Publicitate

Impozitul pe mijlocul de transport se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv.

Pentru plata cu anticipație a impozitului pe mijlocul de transport, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv inclusiv, se acordă o bonificație de până la 10% inclusiv, stabilită prin hotărâre a consiliului local.

Impozitul anual pe mijlocul de transport, datorat aceluiași buget local de către contribuabili, persoane fizice și juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plătește integral până la primul termen de plată. În cazul în care contribuabilul deține în proprietate mai multe mijloace de transport, pentru care impozitul este datorat bugetului local al aceleiași unități administrativ-teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe mijlocul de transport cumulat al acestora.

Calculul impozitului

Impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport.

În cazul oricăruia dintre următoarele autovehicule, impozitul pe mijlocul de transport se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulțirea fiecărei grupe de 200 cmcsau fracțiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

– Mijloace de transport cu tracțiune mecanică – lei/200 cmc sau fracțiune din aceasta

– Vehicule înmatriculate (lei/200 cmc sau fracțiune din aceasta)

– motociclete, tricicluri, cvadricicluri și autoturisme cu capacitatea cilindrică de până la 1.600 cmc, inclusiv – 8 lei/200 cmc

– motociclete, tricicluri și cvadricicluri cu capacitatea cilindrică de peste 1.600 cmc – 9 lei/200 cmc

– autoturisme cu capacitatea cilindrică între 1.601 cmc și 2.000 cmc inclusiv – 18 lei/200 cmc

– autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.001 cmc și 2.600 cmc inclusiv – 72 lei/200 cmc

– autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.601 cmc și 3.000 cmc inclusiv – 144 lei/200 cmc

– autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste 3.001 cmc – 290 lei/200 cmc

– autobuze, autocare, microbuze – 24 lei/200 cmc

– alte vehicule cu tracțiune mecanică cu masa totală maximă autorizată de până la 12 tone, inclusiv – 30 lei/200 cmc

– tractoare înmatriculate – 18 lei/200 cmc

Vehicule înregistrate

– vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică < 4.800 cmc – 2 – 4 lei/200 cmc

– vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică > 4.800 cmc – 4 – 6 lei/200 cmc

– vehicule fără capacitate cilindrică evidențiată – 50 – 150 lei/an lei/200 cmc

În cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce cu minimum 50%, conform hotărârii consiliului local.

În cazul unui ataș, impozitul pe mijlocul de transport este de 50% din impozitul pentru motocicletele respective.

În cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinație de autovehicule, impozitul pe mijloacele de transport este egal cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

Masa totală maximă autorizată – Impozit (lei)

– până la 1 tonă, inclusiv – 9 lei

– peste 1 tonă, dar nu mai mult de 3 tone – 34

– peste 3 tone, dar nu mai mult de 5 tone – 52

– peste 5 tone – 64

Cine beneficiază de scutiri la impozitul auto

Codul fiscal stabilește o serie de scutiri și reduceri de la plata impozitului auto.

Astfel, nu se plătește impozitul auto pentru mașinile veteranilor sau văduvelor de război, persoanelor cu handicap grav sau accentuat și ale persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, pentru vehiculele istorice sau cele electrice.

Potrivit legii, nu se datorează impozitul pe mijloacele de transport pentru:

– mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război, văduvelor de război sau văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;

– mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat și a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv a reprezentanților legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap grav sau accentuat și persoane încadrate în gradul I de invaliditate, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;

– mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 şi art. 5 alin. (1) – (8) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, şi a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului; scutirea rămâne valabilă şi în cazul transferului mijlocului de transport prin moştenire către copiii acestora;

– navele fluviale de pasageri, bărcile și luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei și Insula Balta Ialomiței;

– mijloacele de transport ale instituțiilor publice;

– mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localități, dacă tariful de transport este stabilit în condiții de transport public;

– vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare;

– mijloacele de transport specializate pentru transportul stupilor în pastoral, astfel cum sunt omologate în acest sens de Registrul Auto Român, folosite exclusiv pentru transportul stupilor în pastoral.

– mijloacele de transport folosite exclusiv pentru intervenții în situații de urgență;

– mijloacele de transport ale instituțiilor sau unităților care funcționează sub coordonarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice sau a Ministerului Tineretului și Sportului;

– mijloacele de transport ale fundațiilor înființate prin testament constituite conform legii, cu scopul de a întreține, dezvolta și ajuta instituții de cultură națională, precum și de a susține acțiuni cu caracter umanitar, social și cultural;

– mijloacele de transport ale organizațiilor care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unități specializate care asigură găzduire, îngrijire socială și medicală, asistență, ocrotire, activități de recuperare, reabilitare și reinserție socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum și pentru alte persoane aflate în dificultate, în condițiile legii;

– autovehiculele acționate electric;

– autovehiculele second-hand înregistrate ca stoc de marfă și care nu sunt utilizate în folosul propriu al operatorului economic, comerciant auto sau societate de leasing;

– mijloacele de transport deținute de către organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Structura anului școlar 2026-2027, aprobată OFICIAL de Ministerul Educației. Când începe școala, în toamnă

Publicat

Publicitate

Structura anului școlar 2026-2027 a fost aprobată de Ministerul Educației. A fost stabilită și data la care începe școala, în toamnă: cursurile încep pe 7 septembrie 2026 și se vor încheia pe 18 iunie 2027.

Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri, a transmis joi, Ministerul Educației.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 4 iunie 2027.

Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 11 iunie 2027

Programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfăşura în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027.

Săptămâna de vacanță la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București va fi planificată în perioada 15 februarie – 7 martie 2027.

Până la data de 1 aprilie 2026 fiecare unitate de învățământ va comunica elevilor și părinților săptămâna de vacanță aleasă la nivel de județ.

Publicitate

Structura anului școlar 2026-2027

Decizia privind săptămâna de vacanță se ia în urma consultărilor cu elevii, cu părinții acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ.

Pentru predictibilitate, până la data de 1 aprilie 2026, fiecare unitate de învățământ va comunica elevilor și părinților structura detaliată a anului școlar viitor, cu includerea deciziilor pentru elementele flexibile ale acesteia.

Structura anului școlar 2026-2027: răspunsuri la propunerile primite în perioada de consultare publică

În ceea ce privește propunerile primite în perioada de consultare publică:

În urma propunerii de modificare a intervalului calendaristic destinat vacanței la decizia inspectoratelor școlare județene/al Municipiului București (propunerea viza stabilirea intervalului de vacanță în ultimele două săptămâni din luna februarie 2027), s-a revenit la trei intervale între care se poate alege săptămâna de vacanță la nivel de județ (față de două propuse în proiectul lansat în consultare publică), intervale ce includ și ultimele două săptămâni din luna februarie.

Referitor la propunerile de începere a anului școlar în 15 septembrie, cu încheierea acestuia în 15 iunie, respectiv de eliminare/comasare a Programelor Naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, facem următoarele precizări:

  • eliminarea acestor programe nu ar fi generat reducerea numărului de săptămâni de cursuri, cele două programe fiind cuprinse în numărul total al acestora.
  • începerea cursurilor cu o săptămână mai târziu, cu menținerea numărului de săptămâni de cursuri (36), ar fi implicat decalarea cu o săptămână a încheierii cursurilor anului școlar (25 iunie, față de 18 iunie), ceea ce are drept consecință decalarea cu o săptămână a examenelor naționale (evaluare națională și bacalaureat 2027).

Considerăm că este în interesul superior al copilului ca examenele să nu se decaleze, date fiind etapele ulterioare (admiterea la liceu, pentru absolvenții clasei a VIII-a, respectiv admiterea la facultate, pentru absolvenții clasei a XII-a).

În ceea ce privește decizia de a menține Programele Naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, aceasta este justificată de faptul că scopul acestor programe este să creeze cadrul pentru desfășurarea unor activități care să îmbine teoria cu aplicațiile ei din viața de zi cu zi.

Acest obiectiv poate fi atins prin activități gratuite, desfășurate în școală, folosindu-se resursele disponibile.

Facem un apel către unitățile de învățământ să valorifice aceste oportunități în beneficiul copiilor și al întregii comunități educaționale – activitățile care pot fi organizate în cadrul acestor programe pot fi un sprijin real nu doar pentru învățarea în contexte nonformale și dezvoltarea socioemoțională a copiilor, ci și pentru întărirea parteneriatului școală, părinți și comunitate.

Ordinul care aprobă structura anului școlar 2026 – 2027 va fi disponibil pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării după publicarea în Monitorul Oficial.

Citeste mai mult

Eveniment

RAR Suceava: 41% din vehiculele verificate în 2025 aveau neconformități tehnice, iar 108 prezentau pericol iminent de accident

Publicat

Publicitate

Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au verificat tehnic, în anul 2025, 1.895 de vehicule în județul Suceava, dintre care 41,1% au fost identificate cu neconformități tehnice sau legate de documente, iar 108 (5,7%) prezentau pericol iminent de accident. Aceste rezultate fac parte din controalele naționale desfășurate de RAR, care au vizat peste 92.000 de vehicule la nivel țării și au scos în evidență probleme majore la sistemele esențiale de siguranță.

La nivel național, RAR a inspectat 92.219 vehicule în trafic pe parcursul anului trecut, constatând că 38,5% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore sau periculoase, fiind declarate neconforme. Cele mai frecvente probleme identificate au fost la instalația electrică de iluminare-semnalizare (24,11%), emisiile poluante (20,46%), punți, jante, anvelope și suspensie (10,32%), vizibilitate (10,15%) și șasiu sau elemente atașate (9,22%). De asemenea, 4,21% din vehicule au avut deficiențe la sistemul de frânare, iar 1,4% la direcție. În total, 6.064 de vehicule au prezentat probleme de poluare, iar 4.697 au fost considerate cu pericol iminent de accident. Aproximativ 1,8% dintre vehicule aveau inspecție tehnică periodică (ITP) falsă, expirată sau anulată.

În controalele mixte cu Poliția Rutieră, la nivel național au fost aplicate 26.531 de sancțiuni, retrase 22.027 de certificate de înmatriculare, imobilizate 364 de vehicule și anulate 188 de ITP-uri. RAR subliniază că aceste controale vizează vehicule suspecte de defecțiuni, astfel încât rezultatele nu reflectă starea generală a parcului auto din România.

În județul Suceava, din cele 1.895 de vehicule oprite, 3,75% au avut deficiențe legate de poluare, iar 1,3% au prezentat ITP fals, expirat sau anulat. Controalele mixte RAR-Poliția Rutieră au dus la aplicarea a 27 de amenzi contravenționale și retragerea a 436 de certificate de înmatriculare. În cazul reținerii certificatului de înmatriculare, proprietarii pot recupera documentul doar după o inspecție tehnică specifică la o reprezentanță RAR.

Reprezentanții RAR atrag atenția șoferilor asupra importanței menținerii vehiculelor în stare tehnică corespunzătoare, pentru a preveni accidente și poluarea excesivă, și recomandă verificări periodice la stații autorizate.

Sursa: newsbucovina.ro

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune pentru siguranța elevilor, la Botoșani. Au fost verificate 21 de localuri publice din zona școlilor

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Canin, polițiști de prevenire și jandarmi au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea incidentelor în proximitatea unităților de învățământ din municipiul Botoșani.

 

Au fost vizate zonele din apropierea a patru unități de învățământ prilej cu care au fost verificate 21 de localuri publice din această arie, iar administratorii acestora au fost instruiți cu privire la obligațiile pe care le au.

 

De asemenea, au fost supravegheate arterele rutiere adiacente școlilor, pentru siguranța traficului rutier și a elevilor, participanți la trafic.

 

Publicitate

Pe parcursul desfășurării activităților, doi elevi au fost depistați absentând de la orele de curs. Au fost informați reprezentanții unităților școlare de care aparțineau.

 

Astfel de activități vor continua pe perioada întregului an școlar pentru siguranța elevilor și pentru buna desfășurare a procesului educațional.

Citeste mai mult

Eveniment

Transportatorii de marfă și de persoane, verificați de polițiștii din Botoșani

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea legalității transportatorilor de marfă și de persoane de pe raza județului Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 64 de autovehicule, dintre care 35 erau transportatori autorizați.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9.000 de lei, patru dintre acestea, în valoare de 6.000 de lei, au fost aplicate transportatorilor autorizați care nu au respectat prevederile legale.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending