Connect with us

Actualitate

Cum se acordă BURSELE pentru studenți în 2023-2024. Criteriile de acordare, valoarea acestora și reguli pentru universități

Publicat

Publicitate

Modalitatea de acordare a burselor pentru studenți a fost stabilită prin ordin al Ministerului Educației, publicat în Monitorul Oficial din 10 octombrie. Cuantumul bursei pentru studenții doctoranzi, înmatriculați în anul III și IV de studii crește de la 1.700/.1950 lei la 3.200 lei, relatează alba24.ro.

Ministerul a anunțat că valoarea minimă a bursei sociale crește de la 580 la 900 de lei.

Bursa de studiu pentru licență didactică cu dublă specializare, respectiv pentru masterat didactic, este în valoare de 3.158 lei.

Bursele de excelență olimpică I/internațională, acordate studenților din instituții de învățământ de stat, înmatriculați în anul I, licență, care au obținut premii la olimpiadele școlare internaționale sunt în valoare de:

  • 3.300 de lei pentru premiul I
  • 2.475 de lei pentru premiul II
  • 1.650 de lei pentru premiul III

Cuantumul burselor de performanță, bursa de performanță sportivă, bursa pentru învățământ dual și bursa specială vor fi stabilite prin hotărâre a senatului instituției de învățământ superior de stat, la propunerea Consiliului de administrație.

Bursele de performanță pentru studenții înmatriculaţi la programe de studii universitare cu frecvenţă, se acordă indiferent de forma de finanțare.

Publicitate

Burse pentru studenți, 2023-2024: tipuri de burse din bugetul de stat

  • burse de excelență olimpică I/internațională – se acordă studenților din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat înmatriculați în anul I care au obținut premiile I, II sau III la olimpiadele școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației
  • burse de performanță – se atribuie pentru stimularea performanței, studenţilor din învăţământul superior de stat, înmatriculaţi la programe de studii universitare cu frecvenţă, indiferent de forma de finanțare. Acestea se distribuie conform metodologiilor proprii ale instituțiilor de învățământ superior de stat
  • burse de studiu – se acordă studenților care frecventează cursurile licenței didactice cu dublă specializare într-o instituție de învățământ superior de stat
  • burse pentru masterat didactic – se acordă studenților care frecventează cursurile de masterat didactic, într-o instituție de învățământ superior de stat
  • burse pentru învățământ dual – se acordă studenților înscriși la un program de studii din cadrul învățământului dual organizat de o instituție de învățământ superior de stat ce îndeplinesc condițiile stabilite prin metodologiile proprii fiecărei instituții de învățământ superior de stat
  • burse sociale – se acordă din fonduri de la bugetul de stat, pe bază de cerere, în funcţie de situaţia socioeconomică a familiei studentului şi a criteriilor generale stabilite
  • burse speciale – se pot acordă studenţilor care se încadrează în cel puţin unul din următoarele cazuri, cu respectarea concomitentă a criteriului privind promovabilitatea
  •  burse de performanță sportivă – se pot acorda studenţilor care au obţinut performanţe sportive deosebite, iar condițiile de acordare sunt stabilite prin metodologiile proprii instituției de învățământ superior de stat.

Burse pentru studenți 2023-2024: criterii de acordare

Valoarea minimă a bursei sociale se propune anual, până la data de 1 septembrie, de către Comisia Națională pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), iar apoi universitățiledecid propriile sume în funcție de buget, potrivit edupedu.ro.

Bursele de excelență olimpică I/internațională:

  • se acordă studenților din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat înmatriculați în anul I care au obținut premiul I, II sau III la olimpiadele școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației
  • se păstrează pe toată durata studiilor universitare de licență, dacă se menține performanța academică, așa cum este stabilită în metodologiile proprii ale instituțiilor de învățământ superior de stat
  • cuantumul minim este stabilit prin ordin al ministrului educației.

Bursele pentru performanță pentru studenți:

  • se acordă studenților din învățământul superior de stat, înmatriculați la programe de studii universitare cu frecvență, indiferent de forma de finanțare
  • se distribuie conform metodologiilor proprii ale instituțiilor de învățământ superior de stat
  • se pot acorda studenților care se încadrează în cel puțin unul dintre următoarele cazuri: au obținut rezultate deosebite la învățătură, respectiv au cele mai mari medii din același an de studiu al unui program de studii / au obținut performanțe științifice, inovație și brevete / alte situații stabilite de instituțiile de învățământ superior de stat prin metodologiile proprii.
  • instituțiile de învățământ superior de stat vor stabili, prin metodologiile proprii, criterii minimale pentru performanțele prevăzute
  • bursa pentru rezultate deosebite la învățătură se poate acorda începând cu anul al doilea de studii, în urma recunoașterii performanțelor de către instituțiile de învățământ superior, pentru o perioadă de un an calendaristic, dar nu mai mult de finalizarea studiilor
  • cuantumul bursei de performanță este mai mare decât cuantumul bursei sociale

Bursele de studiu pentru studenți:

  • se acordă studenților care frecventează cursurile licenței didactice cu dublă specializare într-o instituție de învățământ superior de stat
  • se acordă în limita bugetului alocat cu această destinație și în conformitate cu metodologia proprie a instituției de învățământ superior de stat
  • se acordă de la bugetul de stat studenților înmatriculați la programele de studii universitare de licență didactică cu dublă specializare este egal cu salariul net al unui profesor debutant, aflat în plată la data de 1 octombrie a fiecărui an

Bursele pentru învățământ dual pentru studenți:

  • se acordă studenților înscriși la un program de studii din cadrul învățământului dual, organizat de o instituție de învățământ superior de stat, ce îndeplinesc condițiile stabilite prin metodologiile proprii ale instituțiilor de învățământ superior de stat
  • operatorii economici și/sau autoritățile locale pot acorda burse cel puțin la nivelul celor acordate din fonduri publice pentru învățământul universitar, precum și din alte fonduri, pentru învățarea în condiții de calitate

Burse studenți pentru masterat didactic:

  • se acordă studenților care frecventează cursurile de masterat didactic într-o instituție de învățământ superior de stat
  • cuantumul este egal cu salariul net al unui profesor debutant, aflat în plată la data de 1 octombrie a fiecărui an

Burse sociale pentru studenți:

  • au rolul de a asigura condiții minime de subzistență, de a facilita accesul și de a menține în sistemul de învățământ superior de stat studenții proveniți din medii socioeconomice defavorizate, din familii defavorizate și din centre de plasament, în vederea parcurgerii programelor de studii universitare la care sunt înscriși
  • sunt acordate din fonduri de la bugetul de stat, pe bază de cerere, în funcție de situația socioeconomică a familiei studentului, de criteriile generale stabilite prin prezentul ordin și criteriile specifice elaborate conform metodologiei proprii a instituției de învățământ superior de stat
  • cuantumul minim al bursei sociale se propune anual, până la data de 1 septembrie, de către Comisia Națională pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS)‚ se adoptă prin ordin al ministrului educației și trebuie să acopere cheltuielile minime de masă și cazare
  • cuantumul burselor sociale se stabilește prin hotărâre a senatului instituției de învățământ superior de stat, la propunerea consiliului de administrație, în limita fondurilor disponibile și în funcție de nevoile identificate la nivelul comunității studențești, cu respectarea prevederilor art. 149 alin. (26) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările ulterioare.
  • se acordă, pe baza prevederilor metodologiei proprii stabilite de către senatul universitar, la propunerea consiliului de administrație, ca urmare a consultării cu reprezentanții studenților, inclusiv cu organizațiile studențești din instituția de învățământ superior de stat
  • în metodologiile proprii ale instituțiilor de învățământ superior de stat nu sunt prevăzute alte criterii academice în afara celui de promovabilitate
  • se cumulează cu alte tipuri de burse, dacă studentul îndeplinește criteriile specifice stabilite în metodologiile proprii ale instituțiilor de învățământ superior de stat pentru ambele categorii de burse
  • se acordă pe durata legală a programului de studii, până la împlinirea vârstei de 35 de ani

Condiții pentru studenți pentru obținerea burselor sociale

  • studenții orfani de unul sau ambii părinți, studenții care provin din familii monoparentale sau studenții proveniți din centre de plasament și care nu realizează venituri peste plafonul pentru acordarea bursei sociale
  • studenții bolnavi de tuberculoză, care se află în evidența unităților medicale, pe perioada tratamentului tuberculostatic, diabet insulinonecesitant, boli maligne, sindroame de malabsorbție severe, boală cronică de rinichi în program de dializă, astm bronșic persistent moderat sau sever, epilepsie grand mal, cardiopatii congenitale, hepatită cronică cu fibroză avansată (stadiul F3 sau F4), glaucom, miopie gravă, boli imunologice autoimune forme severe, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice severe care necesită tratament continuu sau spitalizări frecvente, surditate bilaterală, fibroză chistică, cei infectați cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cu handicap locomotor și încadrați într-un grad de invaliditate, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;
  • studenții a căror familie nu a realizat în cele 12 luni înainte de începerea semestrului/anului universitar un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie.

Acte necesare pentru bursa socială

  • cererea solicitantului, însoțită de o declarație pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei, supuse impozitului pe venit, și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei
  • pentru situațiile în care există suspiciuni rezonabile, comisia de evaluare a cererii pentru acordarea bursei sociale poate solicita studentului să prezinte raportul de anchetă socială, realizat cu respectarea prevederilor legale, din care să reiasă situația exactă a familiei acestuia. Ancheta socială este obligatorie în cazul în care nimeni din familia studentului, incluzându-l și pe acesta, nu realizează venituri sau cel puțin un părinte al studentului lucrează sau domiciliază în străinătate;
  • copii de pe certificatul/certificatele de deces al/ale părintelui/părinților, de pe acte de stare civilă/decizia instanței de menținere a stării de arest/raportul de anchetă socială în cazul părinților dispăruți, dacă este cazul;
  • certificat de la un medic de specialitate, altul decât medicul de familie, în care să se prezinte evoluția și tabloul clinic al problemei medicale de care suferă studentul și care se încadrează în prevederile art. 10 alin. (9) lit. b).

Pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei, este necesar acordul olograf al studentului și membrilor familiei, după caz, privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei.

Burse sociale ocazionale

  • bursa pentru ajutor social ocazional pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, care se poate acorda studenților orfani de unul sau ambii părinți, studenților care provin din familii monoparentale, studenților proveniți din centre de plasament sau studenților defavorizați din punct de vedere socioeconomic, a căror familie nu a realizat în cele 12 luni dinaintea depunerii cererii pentru acordarea acestui tip de bursă un venit lunar net mediu pe membru de familie mai mare de 50% din salariul minim net la nivel național. Această categorie de bursă se poate acorda aceluiași student de două ori în cursul unui an universitar
  • bursa pentru ajutor social ocazional de maternitate, care se acordă studentei sau studentului a cărui soție nu realizează deloc venituri sau venituri mai mari decât salariul de bază minim net la nivel național, constă într-o bursă pentru naștere și lăuzie și o bursă pentru procurarea îmbrăcăminții copilului nou-născut și care se acordă o singură dată în cursul anului universitar pentru fiecare copil născut
  • bursa pentru ajutor social ocazional în caz de deces se poate acorda pentru decesul unui membru al familiei studentului(ei). Prin membru de familie se înțelege soț, soție, copil. În cazul decesului studentului(ei) necăsătorit(e)/căsătorit(e) cu soție/soț care nu realizează venituri, bursa se acordă rudelor de gradul I/ succesorului legal o singură dată în cursul anului universitar.

Instituțiile de învățământ superior de stat pot acorda alte stimulente financiare studenților în situație de risc, în conformitate cu metodologiile proprii.

Cuantumul acestor burse este stabilit de senatul instituției de învățământ superior de stat, la propunerea consiliului de administrație, dar trebuie să fie cel puțin egal cu cuantumul lunar al bursei sociale.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

ANM: Vreme schimbătoare, temperaturi maxime pozitive și precipitații în majoritatea regiunilor, în următoarele două săptămâni

Publicat

Publicitate

Vremea va fi schimbătoare pe durata următoarelor două săptămâni (26 ianuarie – 8 februarie), valorile termice maxime vor fi pozitive pe întreg teritoriul, cu excepția zonei montane, iar precipitațiile se vor semnala în majoritatea zonelor aproape în fiecare zi, arată prognoza de specialitate publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

În Banat, regimul termic va fi unul foarte dinamic, cu oscilații mari în intervale scurte de timp. Astfel, în prima zi, vremea va fi cu mult mai caldă decât normal, cu medii ale maximelor de 10 grade și ale minimelor de 4 – 6 grade, apoi se va răci, astfel că maximele vor fi în medie de 6 – 8 grade, iar minimele de 0 – 2 grade. În zilele de 28 și 29 ianuarie se va încălzi din nou, spre medii ale maximelor de 10 – 12 grade și ale minimelor de 2 – 4 grade, iar până în data de 2 februarie valorile diurne vor fi în scădere treptată, la medii de 4 – 6 grade, iar cele nocturne se vor menține constante. Ulterior, vor mai fi variații ușoare, cu maxime cuprinse între de 8 și 12 grade și minime de -2 și 2 grade, mediat regional. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată pe aproape întreg intervalul, dar cu cantitățile cele mai însemnate la început.

În Crișana, vremea va fi schimbătoare din punct de vedere termic. Prima zi va fi caracterizată de un regim termic mult peste normal, cu maxime mediate de 10 grade și minime de 4 grade, apoi acestea vor scădea spre 4 grade mediat diurn și 2 grade nocturn, dar în continuare acestea vor fi peste mediile datei. În 28 și 29 ianuarie, temperaturile vor crește din nou la medii de 10 – 12 grade ziua și 0 – 4 grade noaptea, însă până în data de 2 februarie se va înregistra un proces de scădere spre maxime de 6 grade și minime de 0 grade mediat regional. A doua săptămână a estimărilor va fi împărțită în două perioade, prima cu încălzire, a doua cu răcire, ce va determina medii ale maximelor cuprinse între 4 și 14 grade și ale minimelor între -2 și 2 grade. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată pe tot parcursul intervalului, cu cantități mai însemnate în primele zile.

În Transilvania, valorile termice vor avea variații de la o zi la cealaltă în prima săptămână de prognoză, după care se vor mai stabiliza ușor. Astfel, la debut vor fi maxime în medie de 8 grade, apoi vor scădea la 4 grade, în zilele de 28 și 29 ianuarie vor crește din nou spre 8 grade, iar până la finalul intervalului estimat vor oscila între 4 și 8 grade mediat regional. Regimul termic nocturn va fi puțin mai stabil, cu minime ce vor alterna între -4 și 2 grade, valori estimate prin mediere. Precipitațiile vor fi prezente în aproape fiecare zi, dar mai însemnate cantitativ la început.

În Maramureș, vremea va fi deosebit de caldă la început, cu maxime mediate la 8 grade și minime la 2 grade, dar în următoarele două zile se va răci spre 4 grade, mediat ziua, și -2 grade, noaptea. În intervalul 29 ianuarie – 8 februarie vor mai fi oscilații termice, între 8 – 10 grade medii ale maximelor în zilele de 29 ianuarie și 5 februarie, respectiv 4 – 6 grade, în 2 februarie. Minimele termice vor fi mai stabile, cu oscilații între -2 și 2 grade. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în aproape toate zilele, dar posibil mai însemnate la început.

În Moldova, pe tot parcursul intervalului, prognozat vor alterna advecțiile de aer cald cu cele reci, ceea ce vor determina schimbări destul de mari în valorile de temperatură. În acest context, maximele vor avea medii de 2 – 4 grade, în primele două zile, apoi vor urca la 8 grade în următoarele două zile, iar până în data de 1 februarie vor scădea spre 2 grade. Până la finalul intervalului vor fi în general pe o pantă ascendentă, cu valori de 4 – 6 grade, mediat regional. Regimul termic nocturn se va situa între -6 și 2 grade, valori prognozate prin mediere, cu cele mai mari în prima săptămână. Se vor semnala precipitații în majoritatea zilelor, dar vor fi în general slabe cantitativ.

Publicitate

În Dobrogea, până în data de 30 ianuarie, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, cu medii ale maximelor de 10 – 14 grade și ale minimelor de 2 – 6 grade. Ulterior, se va răci spre maxime de 6 – 8 grade și minime de la -2 la 2 grade, mediat regional, în intervalul 31 ianuarie – 3 februarie, după care se va mai încălzi ușor până la final de estimări, la valori diurne în medie de 10 – 12 grade și nocturne de 2 – 4 grade. Probabilitatea ridicată pentru precipitații va fi între 30 ianuarie și 3 februarie, iar în restul timpului acestea se vor semnala trecător și izolat.

În Muntenia, în prima săptămână de prognoză, vor fi alternanțe termice rapide, în urma cărora vor fi influențate în mod deosebit valorile termice diurne. Dacă în prima zi maxima va fi mediată la 10 grade, în următoarea va coborî la 6 grade, apoi va crește la 12, respectiv la 14 grade, în data de 29 ianuarie. După această dată, valorile termice vor marca o scădere treptată până la 8 grade, mediat, în data de 2 februarie, și apoi vor mai avea ușoare variații, în special de creștere. Temperaturile minime vor fi mai ridicate la început, cu medii de 0 – 4 grade, după care un traseu relativ constant în jurul a -2 grade. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în fiecare zi, dar acestea vor fi mai însemnate cantitativ în primele zile din interval și din nou la începutul lunii februarie.

În Oltenia, valorile termice diurne vor avea medii de 6 – 8 grade în primele două zile din interval, apoi vor crește la 8 – 12 grade, mediat regional, astfel că vor caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă. Se vor menține la aceste valori până în data de 31 ianuarie când vor scădea treptat spre 6 grade, în medie, și până la sfârșitul intervalului vor mai crește ușor, la medii în jurul a 10 grade. Regimul termic nocturn va fi peste normalul datei, la început cu medii de 2 – 4 grade, și ulterior, după o răcire de scurtă durată, vor avea doar mici variații, de la -2 la 2 grade, valori prognozate ca medie regională. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în fiecare zi, dar pe 26 și 27 ianuarie vor fi mai însemnate cantitativ.

La munte, vremea va fi schimbătoare din punct de vedere termic, cu alternanțe destul de rapide în prima săptămână din interval. Regimul termic diurn va avea medii între -2 și 6 grade, cu cele mai ridicate valori în zilele de 26, 28, 29 ianuarie, precum și în 4, 5 și 6 februarie. Temperaturile minime vor avea medii regionale cuprinse între -8 și 2 grade, cele mai coborâte valori în data de 28 ianuarie, dar și în intervalul 1 – 4 februarie. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată pe tot parcursul intervalului, dar în prima zi acestea vor fi mai însemnate cantitativ. AGERPRES/

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO&VIDEO: Antrenament al pompierilor botoșăneni pentru salvarea persoanelor din ape înghețate

Publicat

Publicitate

Peste 60 de pompieri botoșăneni au participat, în această dimineață, la o sesiune complexă de antrenament pentru salvarea persoanelor din ape înghețate. Activitatea s-a desfășurat pe Acumularea Curtești și a reunit salvatori din toate subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoșani.

În cadrul exercițiului au fost exersate multiple tehnici și situații tactice, pompierii intervenind cu ambarcațiunea, colacul de salvare, targa, scara manuală, dar și cu scafandrii, în scenarii care au simulat accidentele ce pot avea loc pe luciurile de apă înghețate.

Antrenamentul a avut ca obiectiv principal perfecționarea deprinderilor practice, creșterea timpului de reacție și îmbunătățirea coordonării între structurile de intervenție, având în vedere riscurile majore generate de temperaturile scăzute și formarea gheții pe luciurile de apă.

Activitatea a fost coordonată de Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, cu sprijinul alpiniștilor ISU Botoșani, care au contribuit la desfășurarea exercițiilor în condiții de maximă siguranță.

Astfel de antrenamente sunt esențiale pentru menținerea unui nivel ridicat de pregătire al pompierilor și pentru asigurarea unui răspuns eficient în situații de urgență ce pot pune în pericol viața cetățenilor.

Măsuri de prevenire recomandate populației

Publicitate

Pentru evitarea accidentelor pe suprafețele de apă înghețate, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:

– evitați deplasarea pe lacuri, râuri sau iazuri înghețate, chiar dacă stratul de gheață pare stabil

– nu permiteți copiilor să se joace pe suprafețe înghețate de apă și explicați-le cât este de periculos;

– nu mergeți niciodată singuri pe gheață.

Pescuitul la copcă

Pescuitul la copcă pe gheață poate fi periculos dacă nu se respectă măsurile de siguranță adecvate. Iată câteva recomandări pentru prevenirea accidentelor:

1. Verificarea grosimii gheții

Gheața sigură trebuie să aibă cel puțin 10 cm grosime pentru o persoană și peste 15 cm pentru grupuri.

Evitați zonele cu gheață subțire, crăpături, apă curgătoare sau cu culoare albă/mată, deoarece acestea sunt mai fragile.

Testați gheața cu un târnăcop sau un băț solid înainte de a păși.

 

2. Echipament de siguranță

Purtați vestă de salvare sau costum flotabil.

Folosiți colțari/crampoane pentru gheață în vederea evitării alunecării și nu uitați să aveți la dumneavoastră țepi de salvare.

O frânghie lungă și un partener de pescuit sunt esențiale în caz de urgență.

 

3. Comportament preventiv

Nu mergeți niciodată singuri pe gheață.

Evitați consumul de alcool, deoarece afectează reflexele și percepția frigului.

Nu faceți găuri prea apropiate una de alta, pentru a evita slăbirea gheții.

Verificați mereu condițiile meteo înainte de a pleca la pescuit.

 

4. Ce faceți dacă se sparge gheață și cădeți în apă?

Păstrează-ți-vă calmul și încearcați să vă întoarceţi în direcția din care ați venit, unde gheața era mai solidă.

Folosiţi țepii de salvare pentru a ieși din apă. Întindeți-vă pe burtă pentru a distribui greutatea.

Odată ieșiți din apă, nu stați în picioare imediat, târâți-vă spre mal.

Schimbați-vă hainele ude cât mai repede și încălziți-vă.

Siguranța este prioritară în orice activitate pe gheață.

Citeste mai mult

Eveniment

Zona Bucovina din municipiul Botoșani a rămas fără apă din cauza unei avarii

Publicat

Publicitate

În vederea efectuării lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta din OL 150 mm situată la intersecția dintre Aleea Bucovina și Aleea Mihail Kogălniceanu, din municipiul Botoșani, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei, astăzi, 26 ianuarie 2026.

Astfel, în intervalul orar 11:00-16:00, sunt afectați de lipsa furnizării apei consumatorii ce locuiesc în imobilele situate pe străzile: Bucovina, Viilor, Mihail Kogălniceanu, inclusiv pe Aleea Azurului, Aleea Mihail Kogălniceanu, Aleea Bucovina, Aleea Amurgului și străzile adiacente.

           Ne cerem scuze față de abonați și îi asigurăm că se va interveni cu operativitate pentru finalizarea lucrărilor, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus”, au transmis reprezentanții Nova Apaserv.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Manifestări liturgice și comemorative dedicate Unirii Principatelor Române la Catedrala din Dorohoi

Publicat

Publicitate

Duminică, 26 ianuarie, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Dorohoi, după săvârșirea Sfintei Liturghii, în prezența numeroșilor credincioși, au avut loc o serie de manifestări liturgice și comemorative dedicate împlinirii a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Programul a debutat cu săvârșirea slujbei de Te Deum, în cadrul căreia au fost înălțate rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra poporului român și pentru darul unității naționale, dar și cereri pentru pace, unitate și statornicie în credință. În continuare, s-a oficiat o slujbă de pomenire a făuritorilor Unirii de la Iași, aducându-se astfel un omagiu celor care, prin jertfă, credință și responsabilitate, au contribuit la realizarea actului istoric de la 24 ianuarie 1859, moment fundamental pentru istoria neamului românesc.

Un moment deosebit al zilei l-a constituit sfințirea icoanei Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, prăznuit de Biserica Ortodoxă Română în fiecare an la data de 26 ianuarie. Icoana a fost oferită Catedralei ca donație a familiei domnului dr. Dragoș Luncă, fiu duhovnicesc al parohiei, gest care exprimă recunoștința și evlavia față de acest mare ierarh al Bisericii noastre. Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv este strâns legat de istoria Catedralei din Dorohoi, fiind cel care, la 14 august 1894, a sfințit acest sfânt lăcaș, așezându-i și cel de-al doilea hram, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.

Prin viața și activitatea sa pastoral-misionară, Sfântul Ierarh Iosif a rămas în conștiința credincioșilor ca un model de slujire jertfelnică, milostenie și responsabilitate față de Biserică și neam. Aducerea icoanei sale în Catedrala din Dorohoi reprezintă nu doar un act de cinstire liturgică, ci și o reînnoire a legăturii spirituale dintre trecut și prezent, între memoria istorică și trăirea credinței în comunitatea locală.

Manifestările s-au încheiat cu un cuvânt de evocare istorică rostit de prof. dr. Adăscăliței Vasile, care a prezentat contextul intern și internațional al Unirii Principatelor Române, cronologia evenimentelor care au condus la alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, precum și rolul determinant al marelui om de stat Mihail Kogălniceanu în susținerea idealului unionist. În expunerea sa, vorbitorul a subliniat faptul că municipiul Dorohoi a reprezentat un important centru unionist al vremii, implicat activ în susținerea proiectului de unitate națională.

Totodată, au fost evidențiate implicațiile majore ale Unirii de la 1859 asupra evoluției ulterioare a societății românești, Unirea Principatelor constituind piatra de temelie a Statului român modern, prin reformele administrative, politice și sociale inițiate în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Evenimentul de la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi a oferit astfel credincioșilor nu doar un prilej de rugăciune și comemorare, ci și un moment de conștientizare a responsabilității fiecărei generații de a păstra și transmite valorile credinței, unității și demnității naționale.

Publicitate

Crușninschi Adelin Robert (absolvent al Seminarului Teologic Dorohoi)

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending