Connect with us

Economie

Cum pot fi folosite noile VOUCHERE SOCIALE aprobate de Guvern și ce categorii de români vor beneficia de acestea

Publicat

Publicitate

Guvernul a aprobat în şedinţa de luni proiectul de ordonanţă de urgenţă privind acordarea de vouchere sociale persoanelor vulnerabile pentru compensarea unei părţi din cheltuielile cu hrana. Măsura este cuprinsă în pachetul economico-social „Sprijin pentru România”.

În şedinţa Executivului a fost adoptat proiectul de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situaţii de risc de deprivare materială şi/sau risc de sărăcie extremă, suportate parţial din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora.

Aproape 3 milioane de beneficiari

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, declara vineri că valoarea totală a acestui program este de 3,1 miliarde lei, precizând că lista de beneficiari finali cuprinde circa 2.861.000 de persoane.

„Valoarea totală a acestui program este de 3,1 miliarde lei şi jumătate din aceşti bani sunt din fonduri europene. Numărul estimat, lista de beneficiari finali, după evidenţele care sunt acum la Casa de Pensii şi Agenţia Naţională de Plăţi Sociale, este undeva în jur de 2.861.000 persoane.

Lista, mecanismul pe care l-am propus şi pe care sperăm să îl aprobe Guvernul, aceste liste de beneficiari aflaţi în evidenţele Caselor de Pensii şi mai apoi cei aflaţi în evidenţele Agenţiei Naţionale de Plăţi Sociale sunt transmise la Ministerul Fondurilor.

Ministerul Fondurilor va fi cel care va încărca pe cardurile beneficiarilor contravaloarea acestor tichete sociale şi mai apoi beneficiarii se vor prezenta la magazinele alimentare din reţeaua pe care o au emitenţii de carduri pentru a-şi putea cumpăra produsele alimentare de bază de care au nevoie”, explica Boloş.

Publicitate

El anunţa că, în acelaşi timp, va începe procesul de distribuire a cardurilor, dar va dura o perioadă până când acestea vor ajunge la beneficiari.

Tichete sociale distribuite la fiecare două luni

Guvernul a anunțat că va distribui tichete sociale în valoare de 250 de lei, la fiecare două luni, bani care pot fi cheltuiți exclusiv pentru a cumpăra produse alimentare și a se servi mese calde în anumite unități.

Printre categoriile de populaţie eligibile să primească tichete sociale pentru alimente de bază şi mese calde se numără pensionarii şi oamenii cu dizabilităţi care au venituri nete lunare proprii mai mici sau egale cu 1.500 de lei, dar şi oamenii fără adopost.

Tichetul social este valabil începând cu data de 1 iunie 2022 până la data de 31 decembrie 2022, reiese din proiectul de OUG

La ce se pot folosi voucherele date de Guvern

Tichetele sociale pe suport electronic vor putea fi folosite de beneficiari doar pentru achiziţia produselor alimentare și plata meselor calde. Aceste tichete nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.

Beneficiarul poate utiliza tichetele sociale, pe baza actului de identitate. Fac excepţie de la această regulă persoanele fără adăpost care vor prezenta un document eliberat de autoritățile publice locale care va atesta identitatea acestora

Categoriile de români care vor beneficia de ajutorul de 250 de lei de la stat:

  • Pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor teritoriale de pensii/sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 1500 lei
  • Persoanele, copii și adulți, încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1500 lei
  • Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei
  • Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei
  • Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare
  • Persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cum vor fi livrate ajutoarele sociale

Tichetele sociale vor fi livrate de Poșta Română și sunt carduri electronice. Ele vor alimentate automat de către stat, cu câte 250 de lei, la fiecare două luni.

Distribuirea lor va începe de la 1 iunie și vor fi acordate până pe 31 decembrie.

Alte informații utile

  • Banii pot fi utilizați în termen de maxim 12 luni de la data fiecărei alimentări.
  • Nu se pot retrage bani de pe aceste tichete și nu pot fi schimbate în bani.
  • Tichetele sociale pe suport electronic pot fi utilizate doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate și numai pentru achiziționarea de produse alimentare și de mese calde.
  • Nu se primește rest în bani la folosirea tichetelor sociale.
  • Beneficiarul poate utiliza tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde numai în rețeaua unităților afiliate, pe baza actului de identitate.
  • Sumele nu se impozitează și nu reprezintă bază de calcul pentru stabilirea contribuțiilor de asigurări sociale de stat, asigurări sociale de sănătate sau contribuția asiguratorie pentru muncă și nici nu sunt supuse executării silite.

Cine vor fi beneficiarii voucherelor sociale, acordate de guvern

Potrivit jurnaliștilor de economica.net, care au consultat proiectul de OUG beneficiază de sprijin material sub formă de tichetele sociale, emise pe suport electronic, următoarele categorii de persoane și familii:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 de lei;
  • persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 de lei;
  • familiile cu cel puţin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei;
  • familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  • familiile care au dreptul la ajutor social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
  • persoanelor fără adăpost, astfel cum sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare;
  • persoanele care au cel mult 18 ani, aflate în întreținerea familiilor al căror venit mediu pe membru de familie este sub valoarea venitului minim garantat în plată, prevăzut de Legea 416/2001 privind ajutorul social cu modificările și completările ulterioare

Cine nu beneficiază de tichete sociale

Nu beneficiază de tichetele sociale acordate de guvern persoanele care aparţin categoriilor de beneficiari, de mai sus, care la data acordării sprijinului se află în perioada de satisfacere a stagiului militar, execută pedepse privative de libertate, au domiciliul sau reședința în străinătate, beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private.

Ce venituri nu se iau în calcul pentru acordarea tichetelor sociale

Nu se consideră venituri care se iau în calcul la stabilirea pragurilor de venituri enumerat mai sus:

  • alocația pentru susținerea familiei;
  • alocația de stat pentru copii;
  • alocația lunară de plasament;
  • ajutorul social;
  • ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie;
  • indemnizația lunară, bugetul personal complementar lunar şi prestaţiile sociale prevăzute la art. 58 alin. (4) lit. b) şi, respectiv, alin. (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • indemnizația acordată în baza articolului 42 alineatul (4) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • indemnizația lunară de hrană, prevăzută de Legea nr. 584/2002 privind masurile de prevenire a raspândirii maladiei SIDA în Romania si de protectie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA;
  • indemnizația lunară de hrană, prevăzută de Legea nr. 302/2018 privind măsurile de control al tuberculozei;
    stimulentul de inserție;
  • indemnizațiile, ajutoarele și sprijinul acordate în baza articolului 32 din OUG nr. 111/2010, aprobată prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare;
  • sumele acordate adoptatorilor în baza articolelor 100¹ – 100⁴ din Legea nr. 273/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    bursele şcolare;
  • stimulentul educaţional oferit sub formă de tichet social pentru stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor proveniţi din familii defavorizate;
  • sprijinul financiar prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu”, cu modificările şi completările ulterioare;
  • veniturile obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • sumele ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale cu caracter de despăgubiri sau sprijin financiar pentru situaţii excepţionale;
  • alte venituri – definite la articolul 62 din Legea nr.227/2015, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția celor prevăzute la alineatul (1) litera k).

Ce se poate cumpăra cu  tichetele sociale

Tichetele sociale pe suport electronic vor putea fi folosite de beneficiari doar pentru achiziţia produselor alimentare și plata meselor calde. Aceste tichete nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.

Se interzice unităților afiliate acordarea unui rest de bani la tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde.

Cum se uitilizează tichetele

Beneficiarul poate utiliza tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde numai în rețeaua unităților afiliate, pe baza actului de identitate.

Fac excepţie de la această regulă persoanele fără adăpost care vor prezenta un document eliberat de autoritățile publice locale care va atesta identitatea acestora.

Cum ajung tichetele la beneficiari

Transmiterea tichetelor sociale pe suport electronic se face la domiciliul beneficiarilor, cu confirmare de primire, prin serviciile Poştei Române.

În acest sens, Ministerul Investiției și Proiectelor Europene încheie cu Poșta Română protocol de distribuție a tichetelor sociale pe suport electronic în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, aflată acum în stadiul de proiect de act normativ.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Fondurilor Europene asigură distribuirea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde de la unitatea emitentă către Poșta Română, conform tabelelor centralizatoare comunicate de Ministerul Muncii prin entitățile aflate în subordonarea, coordonarea, sub autoritatea acestuia.

Ce trebuie să conțină tichetele pentru a fi valabile

Fiecare tichet social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde este valabil numai dacă are înscris numărul cu care a fost înseriat de către unitatea emitentă și va conține următoarele informații înscrise pe suportul electronic sau stocate într-un alt mod pe acesta:

  • numele și adresa emitentului și datele sale de identificare;
  • perioada de valabilitate a suportului electronic;
  • numele, prenumele și codul numeric personal al beneficiarului. În cazul persoanei fără adăpost, va conține doar numele și prenumele acesteia.
  • interdicția de a fi utilizat pentru alte scopuri decât cel pentru care a fost emis.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

RAR dezminte oficial: Nu există „documente speciale” pentru mașinile vechi fără ITP

Publicat

Publicitate

Precizări oficiale RAR, pentru posesorii de mașini vechi.: Registrul Auto Român a dezmințit oficial o serie de informații legate de presupuse documente de care ar avea nevoie posesorii de mașini vechi, scoase din uz și fără ITP. 

Reprezentanții RAR transmit că au aflat din presă că trebuie să emită anumite documente prin care proprietarii de mașini vechi nu ar mai plăti taxe de mediu și dezmint acest lucru.

”În competențele RAR nu a fost introdusă o astfel de practică și, prin urmare, nu aveți niciun motiv să solicitați de la noi un astfel de document inexistent”, precizează ei oficial.

Informația incriminată spunea că dacă folosești o mașină veche pe post de „donator de piese” și aceasta este parțial dezmembrată, trebuie să obții un așa-zis ”document de staționare prelungită”, dar și că poți solicita vizita unei unități mobile a RAR, care să constate dacă mașina are lichidele scurse și dacă seria de șasiu este lizibilă. Totul sub amenințarea unei amenzi de 5.000 de lei.

Informația este falsă, precizează cei de la RAR.

Precizări oficiale RAR, pentru posesorii de mașini vechi

Publicitate

Redăm mai jos precizările RAR:

”Atenție la fake-news și dezinformări:

Am aflat din presă că din acest an trebuie să emitem o “Notificare de Conservare” sau un “Aviz de staționare prelungită” sau un “Certificat de Conservare și Integritate Tehnică” sau… ceva document care să ajute proprietarii mașinilor vechi să nu plătească o suprataxă de mediu (?!). Sau un impozit mărit.

Mai mult decât atât, certificatul ar putea fi emis după ce “Unitatea Mobilă RAR” constată vizual că vechitura pe care un cetățean o are în curte pentru piese sau pentru restaurare nu are scurgeri de lichide și că seria de șasiu este lizibilă.

Noi nu știm nimic despre o astfel de verificare pe care ar trebui să o facem și nu avem nici “Unitate Mobilă”.

RAR nu poate lămuri sau comenta eventualele aspecte legale care nu sunt în competența instituției, dar dezmințim orice informație despre emiterea unui document de tipul celor menționate în articolul de presă.

În competențele RAR nu a fost introdusă o astfel de practică și, prin urmare, nu aveți niciun motiv să solicitați de la noi un astfel de document inexistent.

Așa cum v-am obișnuit, reacționăm prompt atunci când un fake-news despre activitatea noastră provoacă incertitudine și îngrijorare printre deținătorii de vehicule și vă asigurăm că orice schimbare importantă în zona noastră de competență va fi transmisă către opinia publică prin canalele oficiale de comunicare.

Cu un pic de atenție, puteți găsi indicii despre textele de tip fake-news sau scrise cu AI. Iată câteva dintre ele:

  • informația este una “bombă”, schimbă tot ce știai despre un subiect sau introduce o noutate absolută, care are un termen scurt de implementare;
  • lipsesc sursele sau trimiterile către surse oficiale, comunicate, declarații ale unor oficialități;
  • sunt folosiți termeni care indică gravitatea și urgența, dar lipsesc referirile la o lege concretă și se folosesc trimiteri generale la un cadru legal ipotetic;
  • nu găsești nicio referire la respectivul subiect în alte publicații sau portaluri de știri;
  • sunt menționate structuri ale statului, documente sau reglementări care nu există.

Departamentul Comunicare al RAR a contactat respectiva publicație, care a retras textul despre care a admis că a fost generat de AI, fără nicio sursă reală a informației”.

Citeste mai mult

Eveniment

Vitezoman beat din Flămânzi, dat jos de la volan de polițiști la Prăjeni

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, în localitatea Prăjeni, un autoturism, condus de către un bărbat, de 47 de ani, din orașul Flămânzi.

 

Conducătorul auto nu a respectat regimul legal de viteză, deplasându-se cu viteza de 84km/h în localitatea Prăjeni.

 

Mai mult decât atât, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor la Darabani. A plouat cu amenzi

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani și cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în localitatea Darabani.

 

În cadrul acțiunii au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și au fost oprite pentru control, 24 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 1.500 de lei.

 

Totodată, polițiștii au retras un certificat de înmatriculare.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 45 de ani, din Copălău, cercetat pentru comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din Flămânzi au emis ordonanță de reținere pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din comuna Copălău, județul Botoșani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 27 ianuarie 2026, în scopul obținerii unei sume de bani, ar fi amenințat cu un obiect contondent un bărbat, de 70 de ani, din aceeași localitate.

 

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending