O rubrică realizată de Vasile Iftime, scriitor:

Pe un fond musical marca Jona Lewie, „Stop The Cavalry” (reinterpretare muzicală orchestrată), debutează spectacolul „Insomnie de Crăciun”… de Crăciun, și nu de război, cum ne-ar sugera versurile melodiei inițiale: 

Hei, domnul Churchill vine aici

să spună că ne descurcăm minunat,

dar e foarte frig aici, în zăpadă,

mărșăluiește pentru a câștiga de la inamic.

Oh, eu zic că e greu, am avut destul.

Poți opri cavaleria?

A trebuit să lupt, aproape în fiecare noapte, de-a

lungul acestor secole.

Atunci spun, oh, da, încă o dată

Poți opri Cavaleria?

Mary Bradley așteaptă acasă

În zona de explozie nucleară.

Mi-aș dori să dansez acum

În brațele fetei pe care o iubesc.

Dub a dub a dum dum

Dub a dub a dum

Dub a dum dum dub a dub

Dub a dub a dum

Și în Botoșaniul nostru este frig, și pe scenă se imită foarte bine frigul, nu însă într-atât încât mesajul, optimist, încurajator, chiar visător, din versurile melodiei  să nu contamineze cu brio interpretarea actoricească și, implicit, publicul care a ales, atât în ajunul Crăciunului pe rit nou, cât și a Crăciunului pe rit vechi, să trăiască sau chiar să retrăiască aceste emoții. Astfel, teatrul, pentru a nu știu câta oară, demonstrează că știe să impună atemporalitatea și aspațialitatea pe scenă, pentru ca noi, spectatorii, să putem fi extrași din cotidianul nostru fixist pentru a fi transpuși în lumi luminoase sau întunecate, calde sau reci, vesele sau triste. Una dintre aceste lumi, în spectacolul „Insomnii de Crăciun”, o descoperim într-un cămin coșbucian, izolat, la o margine de sat, de univers. Într-un cămin în care emoțiile, fie ele și sub  forma insomniacă, au captat actorii și publicul în egală măsură, astfel încât spectacolul s-a încheiat cu un recital de colinde ce au unit sala și scena într-un singur cor.

Undeva, într-o casă, la margine de sat, de univers, o familie mare, încearcă să se bucure de emoțiile Crăciunului sau cel puțin mimează bucuria, împăcarea, dragostea, buna dispoziție într-un registru lirico-mizical bine inspirat din punct de vedere tematic.

Colajul de texte ales de regizorul artistic (chiar dacă afișul ne anunță că este vorba de o creație colectivă) însumează poezii, colinde, balade populare, epigrame. Versurile creștine ale lui Ștefan Octavian Iosif conturează atmosfera feerică a Nașterii Domnului, fiorii de gheață ai lui Vasile Alecsandri, pastelistica, registrele vizualizabile, cromatica amplifică percepția stării de iarnă de pe scenă, implicit, și în rândul spectatorilor. Fereastra imaginară pe care privesc actorii din scenă către sală (pârtia de săniuș), precum și transpunerea actorilor în locul personajelor textului poetic, dau dinamică și euforie versurilor lui Coșbuc. Prin versuri, încărcate de blândețe, naivitate și suprarealism, Otilia Cazimir reactivează starea de copil în toți ai casei și, pentru că nu puteau lipsi din montajul literar artistic, amintirile bădiei Creangă, regizorul ne-a zgândărit memoria nostalgică cu câteva pasaje ale marelui povestitor. Din repertoriul actorilor, care s-au străduit să ne facă să simțim ca ei, nu au lipsit versuri populare, frânturi de balade, snoave, precum și câteva epigrame ale lui Vasile Panaitescu, versuri care au satisfăcut nevoia de bună dispoziție pe scenă. De asemenea, și inserarea unor strofe din Topârceanu, rostite, într-un mod comic, impacientat, răstit, de Viorel, copilul de casă, au amplificat starea de haz, într-un fel contrabalansând tonurile grave și triste ale agripniilor motivate prin substantivele: frig, vijelie, Siberie, gheață, promoroacă.

De altfel, starea glacială a fost  redată într-un mod excepțional prin inspiratul decor: peisajul de fundal, elementele de recuzită, precum și îmbrăcămintea populară tradițională a actorilor. Poate, pentru unii spectatori, să fi distonat puțin acel godin din fier, în care Viorel, nervos, mai arunca din când în când câte un lemn, și șuba de boier rus a lui Gheorghe Frunză, dar acestea introduceau și puțină ironie în toată povestea. Bine s-au comportat și mașinile de făcut fulgi, suflantele și sunetiștii; poate și datorită lor am simțit oarecum frigul spectacolului.

Și pentru că a fost vorba de Crăciun, un astfel de spectacol nu se putea încheia decât colindând și, firește, au colindat actorii împreună cu publicul. Au colindat și au aplaudat minute în șir.

Colindăm, colindăm iarna,

Pe la uși pe la ferești,

 Colindăm, colindăm iarna,

Cu colinde românești.

La muți ani actorilor: Daniela Bucătaru, Gheorghe Frunză, Răzvan Amitroaie, Bogdan Horga, Lenuș Moraru, Andreea Moțcu, Silvia Răileanu, Lidia Uja, Anastasia Șoptică!

La mulți ani, aranjament muzical și chitară – Bogdan Horga!

La mulți ani, scenografia – Mihai Pastramagiu!

La mulți ani Teatrului „Mihai Eminescu”!

Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News