În data de 7 ianuarie, sărbătoresc Crăciunul credincioșii ortodocși de rit vechi – rușii lipoveni, ucrainenii din Dobrogea, basarabenii și sârbii din Banat, după Calendarul iulian.

Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile față de calendarul oficial. În ziua de Ajun, după ce colindătorii se întorc la casele lor, familiile tradiționale se reunesc la o masă de post, denumită „Cina Sfântă”, după răsăritul primei stele pe cer, semnificație a astrului ce i-a călăuzit pe magi către locul Nașterii Mântuitorului. Pe masa din Ajunul Crăciunului, ortodocșii de stil vechi pun aceleași bunătăți de post specifice Sărbătorilor. Moldovenii, ardelenii sau minoritățile de ruși lipoveni, bulgari, ucraineni sau sârbi pregătesc câte 12 feluri de mâncare, în numele apostolilor. Compotul de prune afumate, grâul fiert cu nucă sau sarmalele de post cu hribi sunt mâncărurile care anunță, în noaptea Nașterii Domnului, o mare Sărbătoare.

În ziua de Crăciun, fiecare creștin ortodox de rit vechi merge la biserică, la Liturghie, apoi, la prânz familiile se reunesc la masa tradițională, cu preparate din purcel de lapte fript la jar, sarmale, pește, ciorbe și borșuri, zacuscă, totul stropit din abundență cu vin rubiniu și votcă. Rușii lipoveni pun pe masa de Crăciun preparate ca haladet (piftie cu reţetă specială), lapsa (tăieţei fierţi în supă de pui), vareniki (colţunaşi cu brânză).

Gospodinele basarabence pregătesc colaci mici şi „ajunel”, pe care le leagă cu o aţă, alături de câteva flori de busuioc, apoi le agaţă de icoana şi le păstrează până când se sărbătoreşte Sfântul Gheorghe. După aceea, le scot şi le dau animalelor să mănânce, pentru a păzi casa de spiritele rele şi ghinion. În România trăiesc peste un milion de adepți ai Bisericii Creștin-Ortodoxe de Stil Vechi, îndeosebi ruși lipoveni și sârbi.

Tuturor creștinilor ortodocși de rit vechi, le urăm Crăciun cu sănătate și lumină! Sărbători fericite și în tihnă alături de cei dragi și un An Nou binecuvântat! LA MULȚI ANI!

Misiunea sfântului Ioan Botezătorul a fost una prezisă de prorocii din vechime și ea a constat în a pregăti venirea Mântuitorului și a-L face cunoscut lumii. Ea a fot necesară pentru a spori impactul pe care ar fi trebuit să-l aibă activitatea Mântuitorului în lume.

Domnul Iisus Hristos trebuia să propovăduiască în mijlocul comunităților umane, acolo unde tumultul vieții de zi cu zi îi împiedica pe oameni să se gândească la viața spirituală. Mai mult, după ce Își transmitea mesajul, Domnul Hristos nu rămânea foarte mult timp într-o localitate, pentru că erau și alte comunități care aveau nevoie de învățăturile Sale și mulți oameni dornici de vindecare.

În aceste condiții, ar fi fost greu pentru cei dispuși să devină primii ucenici ai Învățătorului lumii să-i solicite acest lucru. Spre deosebire de acest mod de predicare, activitatea Sfântului Ioan Botezătorul era una cantonată într-un loc din pustiu, în apropierea râului Iordan. Acolo, el ducea o viață foarte austeră, caracterizată de rugăciune și un post aspru.

Pentru ca mesajul său să fie luat în serios, el nu putea să-și înceapă predica publică mai devreme de împlinirea vârstei de 30 de ani. Întrucât Hristos a venit să Se boteze după ce a împlinit această vârstă, activitatea publică a sfântului Ioan a început cu aproximativ 6 luni înainte de cea a Domnului Hristos. Pentru a avea o audiență cât mai mare, sfântul Ioan predica într-o loc unde râul Iordan se intersecta cu un drum circulat și putea fi traversat. Așa se explică cum mesajul său a avut un impact destul de însemnat, încât să atragă ucenici, să fie în atenția preoților de la templu și chiar să deranjeze stăpânirea din acea perioadă. Botezul Sfântului Ioan prefigura botezul pe care avea să-l aducă Hristos.

Deși cei care își mărturiseau păcatele nu primeau iertarea lor, ci doar un semn văzut al faptului că, printr-o viață virtuoasă, puteau să primească această iertare, odată cu venirea Izbăvitorului lumii. Chiar dacă Ioan vorbește despre botezul cu „Duh Sfânt și cu foc”, iar Hristos, în convorbirea cu fariseul Nicodim, vorbește despre „nașterea din apă și din Duh”, nu există niciun fel de contrazicere între aceste descrieri ale Tainei de inițiere în viața creștină. Botezul despre care vorbește Ioan a avut loc în ziua Pogorârii Duhului Sfânt (Cincizecimea), când, peste apostoli, S-a revărsat Duhul Sfânt sub formă de „limbi ca de foc”.

Iar botezul pe care îl întâlnim astăzi în Biserică, este cel anunțat de Hristos și care a fost practicat încă de la începuturile creștinismului de către apostoli. Nu viaţa austeră şi nici martiriul pe care l-a suferit ca urmare a înfierării moravurilor decadente ale regelui Irod Antipa, ci misiunea pe care a îndeplinit-o i-a adus sfântului Ioan Botezătorul cinstea deosebită din partea Mântuitorului şi a Bisericii. Pentru noi, cei din secolul al XXI-lea, a-ţi dedica viaţa unui singur moment, fie el şi de importanţă crucială pentru destinul întregii lumi, este un lucru pe care foarte puţini am fi dispuşi să-l facem.

De aceea, Sfântul Ioan Botezătorul rămâne, pe mai departe, unul dintre reperele morale ale creştinătăţii şi un model de jertfire a vieţii unui scop unic care are valoare pentru toţi oamenii din lume.

Credincioșii din Stăuceni au umplut Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” din localitate până la refuz în ziua în care este sărbătorit Botezul Mântuitorului. Cu mic, cu mare, au venit cu toții să primească binecuvântarea divină și să ia apă sfințită despre care se știe că are proprietăți vindecătoare.

Sărbătoarea a început cu Utrenia, Acatistul și apoi Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de părintele paroh  Nicolae Cărăușu. În cadrul acesteia a avut loc și slujba de sfințire a apei, un moment extrem de emoționant care s-a consumat la troița din curtea bisericii.

Organizatorii au pregătit butoaie umplute cu apă, puse la dispoziția credincioșilor care au dorit să ia apă sfințită acasă.

După rugăciunile specifice, cu toții au înconjurat biserica, cu icoane și prapori ( „bucăți” cum se spune la Stăuceni), după care credincioșii au intrat în lăcașul de cult pentru continuarea slujbei și binecuvântarea finală.

Ce este Aghiasma Mare și cum se bea

Practic, după ce se cheamă Duhul Sfânt, mâna preotului binecuvântează cruciş apa de trei ori, apoi se rosteşte iar o rugăciune, după care procedeul este repetat. La sfârşit, în apă se cufundă crucea şi busuiocul.

Agheasma de Bobotează este considerată apa sfințită cu cele mai mari puteri, este apa ce rămâne “vie” și proaspătă timp îndelungat fară a se deteriora odată cu trecerea timpului.

Agheasma cea Mare se săvârşeşte de către arhiereu sau preot într-un cadru festiv, numai în biserică, lângă o apă curgătoare, lângă un lac sau la malul mării, şi numai de Bobotează sau în Ajunul ei.

Aceasta este tămăduitoare şi are putere sfinţitoare foarte mare, pentru că este sfinţită în chiar ziua în care Mântuitorul a sfinţit apele, botezându-Se în Iordan.

În restul anului, cei opriți de la Sfânta Împărtășanie, ca mângâiere si nădejde a mântuirii lor, au voie sa o ia după ce se spovedesc.
Mai poate fi luată și imediat după Sfânta Împărtăşanie.

Ea se mai folosește la sfințirea bisericilor, a antimiselor, a Sfântului si Marelui Mir, precum si la casele tulburate de demoni.
Azi se stropesc cu Aghiasma Mare toate casele, ogoarele, viile, livezile si animalele, pentru a le feri de toată reaua întâmplare. Unii credincioși obișnuiesc sa o păstreze în vase curate, ca pe o binecuvântare, ani în șir, aceasta rămânând curată si plăcută la gust.

Aghiasma Mică se bea imediat după Sfânta Anafură, în tot cursul anului.
Prin stropirea cu apă sfințită duhurile cele viclene se gonesc din tot locul, oamenii se acoperă și se păzesc de tot lucrul rău, se aduce îndestulare gospodăriilor, se tămăduiesc bolile și se dăruiește iertare de păcatele mici.

Această apă se foloseşte de către preot la săvârșirea ierurgiilor (slujbe mici), sfințirea fântânilor, a icoanelor, a bisericii care a suferit o reparație de mică anvergură, a veșmintelor si obiectelor de cult.

Se mai folosește și la alte slujbe, precum binecuvântarea începerii semănatului, sfinţirea vaselor, izbăvirea viilor si grădinilor bântuite de lăcuste si gândaci.

Cunoscută sub denumirea Botezul Domnului, Boboteaza aminteşte de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani, a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în râul Iordan.

Evanghelistul Matei spune că Iisus a venit din Galileea la râul Iordan, unde boteza Ioan Botezatorul, cerând să fie şi el botezat. Ioan i-a spus: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de tine şi tu vii la mine”, iar la răspunsul lui Iisus că aşa se cuvine, acesta a fost botezat în cele din urmă de către Ioan.

Boboteaza este o manifestare a celor trei elemente ale Treimii: Fiul este botezat în Iordan de către Ioan Botezătorul, Sfântul Duh se coboară asupra lui Iisus în chip de porumbel, iar Tatăl din cer îl declară că fiind Fiul Său.