Connect with us

Eveniment

Conflict de interese stabilit de ANI în cazul unui funcționar public angajat la o primărie din Botoșani

Publicat

Agenția Națională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a nouă persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010. Printre acestea se află și un funcționar public din cadrul unei primării din Botoșani, Maricica Pintilei. 

 

În perioada 2016-2019, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a semnat/avizat în calitate de arhitect șef autorizațiile de construcție pentru persoane fizice, care au avut la bază documentația întocmită de societatea comercială în cadrul căreia soțul său a deținut funcția de administrator și calitatea de asociat unic, iar fiul său deține funcția de administrator și calitatea de asociat unic, încălcând astfel prevederile art. 79, alin. (1), lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Eveniment

CUTREMUR de peste 5 grade pe scara Richter în România. A avut loc la adâncimea de 6.4 kilometri

Publicat

Uu cutremur a zguduit marți seara, în jurul orei 20.26, zona Crișana, Arad, fiind un cutremur semnificativ cu magnitudinea ML 5.3, la adâncimea de 6.4 kilometri.

Cutremurul s-a produs la 24kilometri E de Arad, 50 kilometri NE de Timisoara, 74 kilometri SE de Bekescsaba, 93 kilometri N de Reșița.

Reprezentanții ISU Arad anunță că sunt două solicitări pentru degajarea unor elemente de construcție de pe clădiri – strada Mărășești și Lucian Blaga.

„Până la această oră nu sunt raportate probleme deosebite. Revenim cu informații”, a declarat Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad.

Cutremurul s-a resimțit nu doar în România, ci și în Croația, Ungaria și Serbia.

Citeste mai mult

Administratie

Începe construirea noii creșe de la Bucecea. Amplasamentul a fost predat constructorului

Publicat

Liderii administrației publice de la Bucecea au anunțat astăzi că s-a făcut un nou pas pentru construirea noii creșe de la Bucecea.

Anunțul a fost făcut de Angel Gheorghiu, primarul orașului Bucecea, care a explicat că a predat amplasamentul constructorului pentru obiectivul “Construire creșă mică” în orașul Bucecea.

Noua investiție va fi realizată cu finanțare europeană prin PNRR de la Compania Națională pentru Investiții, instituție aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării,  Lucrărilor Publice și Administrației.

Valoarea investiției actualizate este de 5.500.000 lei ( 1.100.000 euro ), clădirea fiind pe model NZEP cu eficientă ridicată energetică ( Pompe de căldură, panouri fotovoltaice, etc), termenul de execuție fiind de 12 luni.

“Constructorul va demara efectiv lucrările de săptămâna viitoare, până atunci începe organizarea de șantier. Construcția va avea o amprenta la sol de aproximativ 1244 mp, și va avea spații de joacă pentru copii atât în interior cât și în exterior, camere pentru îngrijitori, bucătărie, spații recreative, spații de odihnă, spălătorie etc.”, a transmis primarul orașului Bucecea, Angel Gheorghiu.

Citeste mai mult

Educație

Se stinge GREVA profesorilor? Zece mii de cadre didactice s-au întors la cursuri. Profesorii din Botoșani, în top 5

Publicat

Peste 10.000 de cadre didactice din România s-au întors la catedră. Potrivit Ministerului Educației, la nivel național, în perioada 31 mai – 6 iunie, și-au reluat activitatea aproximativ 15.000 de angajați din sistemul de învățământ preuniversitar, din care aproximativ 10.000 de cadre didactice, relatează alba24.ro.

Situația la nivel național

Potrivit Ministerului Educației, după adoptarea Ordonanței de Urgență 53/2023, situația la nivel național se prezintă astfel:

În perioada 31 mai – 6 iunie, procentul cadrelor didactice care se află în grevă a scăzut cu 4,78 și, la nivel general, cu 5,26 (personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic).

Față de datele primite în 31 mai, în 6 iunie se constată că numărul cadrelor didactice care continuă greva a scăzut în toate județele, cu excepția județului Covasna (+1,1%).

La nivel general, cei mai mulți angajați din sistemul preuniversitar și-au reluat activitatea în județele: Vâlcea (12,6%), Ialomița (11,8%), Teleorman (11%), Botoșani (10,3%), București (9%), Buzău (8%).

În perioada 31 mai – 6 iunie, și-au reluat activitatea aproximativ 15.000 de angajați din sistemul de învățământ preuniversitar, din care aproximativ 10.000 de cadre didactice

La nivel național, conform raportărilor primite de la inspectoratele școlare județene/al Municipiului București, în 1.007 unități de învățământ procentul cadrelor didactice de participare la grevă este 0 (cu 168 de unități mai mult decât în 31 mai), iar în 233 de unități participă întregul personal didactic (cu 42 de unități de învățământ mai puțin față de 31 mai).

Niciun județ nu a raportat o participare la grevă a personalului din învățământul preuniversitar de 100%.

Datele prezentate sunt cele transmise de inspectoratele școlare județene/al Municipiului București.

Întâlnire între sindicate, părinți și Ministerul Educației

Referitor la întâlnirea desfășurată marți, 6 iunie, între reprezentanții Ministerului Educației, ai elevilor, ai părinților și ai sindicatelor reprezentative din învățământul preuniversitar, respectiv Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, toți cei prezenți au agreat că, în acest moment, nu se impune modificarea datelor de desfășurare a probelor examenelor naționale.

De asemenea, Ministerul Educației a invitat reprezentanții federațiilor sindicale la o nouă întâlnire, pentru finalizarea negocierilor pe Contractul Colectiv de Muncă, a anunțat ministerul, într-un comunicat.

Citeste mai mult

Administratie

Hlipiceni: Un nou MONUMENT dedicat EROILOR neamului românesc căzuți pe câmpul de luptă în primul și al II-lea Război Mondial

Publicat

Un nou monument dedicat eroilor neamului românesc căzuți pe câmpul de luptă în primul și al II-lea Război Mondial va fi inaugurat la mijlocul aceste săptămâni în județul Botoșani, mai exact în comuna Hlipiceni, un monument care a fost realizat Preacuviosului părinte arhimandrit Ciprian Grădinaru și autoritățile din România cu sprijinul unui sculptor din Soroca, Republica Moldova.

Anunțul a fost făcut de prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, reprezentantul Guvernului în teritoriu, care a condus astăzi cea de-a doua ședință de organizare a festivității de dezvelire și sfințire a ”Monumentului dedicat Eroilor neamului românesc căzuți pe câmpul de luptă în primul și al II-lea Război Mondial” din comuna Hlipiceni.

Ceremonialul militar și religios va avea loc joi, 8 iunie 2023, la ora 11:00.

”Monumentul dedicat Eroilor neamului românesc căzuți pe câmpul de luptă în primul și al II-lea Război Mondial” a fost edificat în centrul comunei Hlipiceni, cu rol de obiectiv comemorativ și memorial, prin strădania Preacuviosului părinte arhimandrit Ciprian Grădinaru, fiu al satului și cetățean de onoare al comunei și cu sprijinul primăriei Hlipiceni, în memoria ostașilor din satul Hlipiceni, care și-au jertfit viața pentru țară și credință, a transmis prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.

Monumentul a fost realizat de sculptorul Ion Lozan din Soroca, Republica Moldova, a mai adăugat sursa citată.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Trending