Connect with us

Eveniment

Circa 1 milion de persoane au tranzitat frontiera în perioada minivacanţei de 1 decembrie

Publicat

Publicitate

În timpul minivacanței de 1 Decembrie, aproximativ un milion de persoane, cetățeni români și străini, au efectuat formalitățile de control la punctele de frontieră, însoțite de aproximativ 260.000 de mijloace de transport.

„La nivelul Poliţiei de Frontieră au fost dispuse măsuri de fluidizare a traficului în punctele de trecere, precum şi de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat.

Aproximativ 3.700 poliţişti de frontieră au fost la datorie, zilnic, desfăşurând misiuni de supraveghere şi control la frontieră”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) transmis, luni, AGERPRES.

Cele mai mari valori de trafic au fost înregistrate pe aeroporturi, pe unde, în acelaşi interval de timp, au efectuat formalităţile de frontieră aproximativ 300.000 de persoane.

Tranzit intens a fost şi la frontiera cu Ungaria, care a fost tranzitată de peste 280.000 de persoane şi 122.000 de mijloace de transport, dar şi la frontierele cu Bulgaria şi Republica Moldova, fiecare fiind tranzitată de aproximativ 130.000 de persoane pe ambele sensuri de deplasare.

Poliţiştii de frontieră au constatat, în perioada 29 noiembrie-3 decembrie, 244 de infracţiuni şi contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini şi au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de peste două milioane lei.

Publicitate

Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 175.000 lei.

Cauza traficului intens este reprezentată de numărul mare de transportatori ucraineni

Nu s-a permis intrarea în ţară a 85 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 71 cetăţeni români din diferite motive legale.

„În ceea ce priveşte situaţia mijloacelor de transport marfă, se constată o creştere a numărului de camioane care se prezintă pe sensul de intrare în ţară la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria, şi ulterior pe sensul de ieşire din România la graniţa cu Ucraina”, arată sursa citată.

Cauza traficului intens este reprezentată de numărul mare de transportatori ucraineni care şi-au reconfigurat traseul spre Ucraina prin România, în contextul protestelor transportatorilor de marfă poloni şi slovaci.

Poliţia de Frontieră a acţionat în sistem integrat alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în special pentru fluidizarea traficului de persoane şi mijloace de transport în mod eficient, dar şi pentru gestionarea cazurilor apărute. Agerpres

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Lutul care prinde viață în mâinile copiilor: Atelier plin de emoție pentru elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 Tudor Vladimirescu-Albești, prin proiectul PNRAS

Publicat

Publicitate

Creativitatea, răbdarea și bucuria descoperirii s-au împletit într-o experiență specială trăită de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 Tudor Vladimirescu-Albești, care au participat la un atelier de modelaj din lut organizat în cadrul Proiectului PNRAS. Activitatea a oferit copiilor șansa de a-și exprima liber imaginația și de a transforma un material simplu într-o poveste modelată cu propriile mâini.

Sub îndrumarea atentă a coordonatorilor, elevii au învățat tehnici de bază ale modelajului, au explorat textura lutului și au descoperit câtă frumusețe poate lua naștere din răbdare și creativitate. Din mâinile lor au prins contur vase cu capac, obiecte realizate prin tehnica spiralei, creații inspirate din cultura Cucuteni, dar și plăci de faianță artizanală, fiecare purtând amprenta unică a autorului.

Mai mult decât o simplă activitate artistică, atelierul a devenit un spațiu al încrederii și al emoției. Copiii și-au dezvoltat îndemânarea, atenția la detalii și capacitatea de a lucra cu răbdare, iar rezultatele au fost impresionante: figurine, obiecte decorative și creații originale care au reflectat entuziasmul și sensibilitatea fiecărui participant.

Zâmbetele sincere de pe chipurile elevilor au arătat că astfel de momente au o valoare mult mai profundă decât cea recreativă. Ele contribuie la dezvoltarea personală și emoțională a copiilor, îi ajută să capete încredere în propriile forțe și le oferă bucuria de a crea ceva frumos, cu sens.

Reprezentanții școlii au transmis mulțumiri Lutotecii Bârnova pentru implicare, profesionalism și sprijinul oferit în realizarea acestui atelier, subliniind importanța colaborărilor care aduc în fața elevilor experiențe educative autentice și inspiraționale.

Proiectul PNRAS continuă astfel să creeze contexte de învățare atractive și relevante, contribuind la formarea unor elevi creativi, încrezători și implicați în propria dezvoltare. Pentru copiii din Albești, lutul nu a fost doar un material de lucru, ci o punte spre imaginație, emoție și descoperirea propriului talent.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 12 februarie 2026

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 12 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 12 februarie 2026:

Loto 6/49: 26, 6, 4, 10, 29, 7

Loto 5/40: 20, 29, 14, 25, 2, 19

Joker: 27, 6, 9, 22, 18 + 11

Noroc: 2 0 2 4 9 5 5

Publicitate

Noroc Plus: 3 0 0 9 4 0

Super Noroc: 8 3 0 5 7 0

Citeste mai mult

Administratie

Silegeanu, singurul politician la protestul împotriva taxelor de la Botoșani. Oamenii reclamă scumpirile și veniturile tot mai mici

Publicat

Publicitate

Zeci de persoane au protestat, miercuri, începând cu ora 12:00, în fața Direcției de Impozite și Taxe Locale din municipiul Botoșani, nemulțumite de nivelul taxelor, de scumpirile accelerate și de presiunea tot mai mare asupra veniturilor populației.

Oamenii au reclamat faptul că salariile și pensiile nu mai țin pasul cu creșterea costului vieții, iar măsurile fiscale recente îi afectează direct. Manifestanții au scandat mesaje critice la adresa Guvernului și au cerut intervenții rapide pentru sprijinirea categoriilor vulnerabile și a mediului de afaceri local.

La protest a fost prezent un singur ales, senatorul Cătălin Silegeanu, care a stat de vorbă cu participanții și a transmis un mesaj dur la adresa modului în care este gestionată situația economică.

„Deficitul bugetar nu a atins o cotă istorică din vina cetățenilor. Împrumuturile fără măsură și risipa de bani publici nu s-au făcut prin voința poporului, nici măcar prin consultarea lui. Și, totuși, singurii care plătesc prețul prostiei politice sunt oamenii de rând”, a declarat senatorul.

Acesta a susținut că a inițiat proiecte legislative pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile și a mediului de afaceri, însă inițiativele ar fi blocate de parlamentarii coaliției de guvernare. Totodată, a indicat o discrepanță între așteptările create de actuala conducere guvernamentală și măsurile adoptate până în prezent.

În discursul său, senatorul a criticat creșterea TVA, extinderea taxării prin CASS, majorarea accizelor și posibilitatea creșterii impozitelor locale, afirmând că aceste decizii au generat scumpiri resimțite puternic de populație.

Publicitate

„Nicio măsură împotriva celor de sus, numai împotriva celor de jos. Botoșănenii au strigat că nu putem continua să credităm un stat care exploatează cetățenii. Țara este împărțită între privilegiați și oameni care sărăcesc”, a mai afirmat Cătălin Silegeanu.

Protestul s-a desfășurat pașnic, iar participanții au transmis că astfel de acțiuni ar putea continua dacă situația economică nu se îmbunătățește și dacă autoritățile nu vor adopta măsuri concrete pentru reducerea poverii fiscale.

Citeste mai mult

Eveniment

Percheziții într-un dosar de înșelăciune prin metoda „Accidentul”. Țepe trase cu telefoane date și din Penitenciarul Botoșani

Publicat

Publicitate

Polițiștii au desfășurat o amplă acțiune într-un dosar penal care vizează înșelăciuni comise prin binecunoscuta metodă „Accidentul”, iar una dintre locațiile unde au avut loc percheziții este Penitenciarul Botoșani, relatează agerpres.ro.

Intervenția a avut loc la data de 11 februarie 2026, când polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag, au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară și două mandate de aducere.

Activitățile s-au desfășurat în Penitenciarul Botoșani, dar și la imobile din județele Suceava și Galați, în cadrul cercetărilor privind persoane suspectate că ar fi coordonat apeluri telefonice frauduloase către victime din diferite zone ale țării.

În urma perchezițiilor, anchetatorii au descoperit și ridicat mai multe telefoane mobile, alte mijloace de probă relevante pentru cauză, precum și bunuri interzise la deținere în mediul de detenție.

Din cercetări a reieșit că persoanele vizate ar fi organizat, chiar din penitenciar, apeluri către persoane vătămate, pe care le-ar fi indus în eroare prin prezentarea unor situații fictive privind producerea unor accidente rutiere. Victimelor li se solicitau sume de bani sub pretextul unor cheltuieli medicale sau procedurale urgente.

Prejudiciul total estimat în acest dosar depășește 100.000 de lei, o parte din bani fiind recuperată până în prezent de către anchetatori.

Publicitate

În cadrul aceleiași cauze, o persoană a fost reținută pentru 24 de ore și urmează să fie prezentată unității de parchet competente, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Totodată, în luna ianuarie 2026, față de o altă persoană implicată fusese deja dispusă măsura arestului la domiciliu.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din inspectoratele județene Brașov, Suceava și Galați, al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Tulcea, precum și al polițiștilor de penitenciare din cadrul Penitenciarului Botoșani.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate. Pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending