Connect with us

Eveniment

Ce pedeapsă poți primi dacă ai ieșit din tura de noapte și-ți bați vecinul care asculta muzică prea tare

Publicat

Publicitate

În România nu este recomandat să-ți bați vecinul care asculta muzică prea tare și nu te lasă să dormi chiar și după ce ai ieșit din tura de noapte, iar de acest lucru s-a convins cu vârf și îndesat un om al muncii dintr-o localitate din vestul țării.

Un bărbat din satul Valea Gobii, o localitate din vestul țării, din Alba, a fost recent condamnat pentru loviri sau alte violențe, violare de domiciliu, dar și pentru distrugere, după ce și-a bătut vecinul care asculta muzică la un volum foarte ridicat. Supărarea a fost și mai mare în condițiile în care a intrat în casa vecinului a luat boxa și a trântit-o de pământ, relatează alba24.ro.

A recurs la acest gest din cauza faptului că ieșise din schimbul trei și voia să doarmă. Fapta s-a petrecut în luna septembrie a anului 2021, iar condamnarea a venit în data de 26 aprilie 2023.

Atât, bărbatul bătut, dar și vecinul deranjat de muzică au fost declarații în instanță.

Versiunea vecinului care asculta muzică

Cu ocazia audierii sale persoana vătămată a arătat că în data de 03.09.2021, în jurul orelor 18:00, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu concubina, vecina sa,  a apărut la poarta casei şi i-a solicitat să dea muzica mai încet.

Persoana vătămată a declarat că a chemat-o pe vecina sa pentru a vedea că boxa se afla în interiorul bucătăriei, lângă concubina sa, însă vecina sa a insistat să fie dată muzica mai încet.

Publicitate

În aprecierea persoanei vătămate, volumul nu era unul ridicat.

Ulterior, când vecina sa se îndrepta spre poarta de la ieşire din curte, a apărut inculpatul, care fără să îi spună ceva, a lovit persoana vătămată cu pumnul în zona nasului, cu consecinţa căderii persoanei vătămate pe spate, a lovirii sale cu capul de ciment şi a provocării unei lovituri la cotul mâinii drepte.

Cât timp persoana vătămată a stat în şezut pentru a-şi reveni, inculpatul a intrat în curte, în bucătărie, fără a exista acordul acesteia, şi a luat boxa de lângă aragaz, a scos-o din bucătărie şi a aruncat-o prin curte, distrugând-o.

Ulterior, inculpatul a plecat la locuinţa sa.

Versiunea bărbatului deranjat de muzica tare

În cursul urmăririi penale, inculpatul a arătat că în cursul toamnei anului 2021, în timp ce se afla la domiciliul său după ce ieşise de la schimbul trei şi încerca să doarmă, a auzit muzică la volum foarte ridicat venind dinspre locuinţa persoanei vătămate.

Inculpatul i-a cerut soţiei sale să meargă la vecinul său pentru a-l ruga să dea muzica mai încet, deoarece nu se putea odihni, însă deoarece persoana vătămată nu s-a conformat, inculpatul s-a dus personal la vecin, căruia, fără să îi spună ceva, i-a dat o palmă, după care a intrat în curte, a mers în bucătăria în care se afla boxa, a luat-o şi a dat cu ea de pământ, distrugând-o, după care a plecat acasă.

Ce pedeapsa a primit bărbatul

Pentru fapta sa bărbatul a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu amânare și plata a aproape 2000 de lei daune morale și materiale printre care și boxa distrusă.

Momentan decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel la instanța superioară.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Botoșani: 1.800 de elevi vor învăța în clase cu învățământ simultan

Publicat

Publicitate

Aproape 1.800 de elevi din județul Botoșani vor învăța în anul școlar următor în clase în care se desfășoară învățământ simultan, a informat inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Botoșani, Bogdan Suruciuc.

Potrivit acestuia, deși numărul elevilor afectați de învățământul simultan este mare, este la jumătate în raport cu anul școlar 2024-2025, în care au fost aproape 3.400 de elevi care au învățat în aceeași clasă cu colegi de generație școlară diferită.

‘În anul școlar viitor rețeaua școlară a județului Botoșani va cunoaște un progres semnificativ prin reducerea considerabilă a numărului de clase în care se desfășoară învățământ simultan, de la 235 clase cu 3.397 de elevi, în anul școlar 2024-2025, la 123 clase și 1.797 de elevi în 2025-2026. Scăderea numărului de elevi care învață în regim simultan reprezintă o etapă esențială în direcția consolidării educației de calitate, astfel încât să fie asigurate condiții mai echilibrate și echitabile de învățare pentru fiecare elev, indiferent de mediul în care învață. Această reușită este rezultatul unei colaborări susținute și eficiente a Inspectoratului Școlar Județean Botoșani cu directorii unităților de învățământ și cu autoritățile locale, cărora le mulțumesc pe această cale’, a declarat, pentru AGERPRES, Bogdan Suruciuc.

Principalul motiv pentru care în școlile din Botoșani încă există învățământ simultan este lipsa unei infrastructuri de transport care să permită transferul elevilor către școlile mai mari. Șeful ISJ susține că, dacă numărul microbuzelor școlare va crește, acest tip de educație școlară va dispărea.

AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Șofer din Curtești, prins circulând fără permis în centrul municipiului Botoșani

Publicat

Publicitate

Un bărbat de 49 de ani, din comuna Curtești, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism, deși avea permisul de conducere suspendat. Incidentul s-a petrecut pe 2 august 2025, pe raza municipiului Botoșani, în cadrul unui control de rutină efectuat de polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 și cei ai Biroului de Ordine Publică.

Verificările efectuate la fața locului au scos la iveală faptul că bărbatul nu mai avea dreptul legal de a conduce, permisul său fiind suspendat din luna iunie a acestui an.

Pe numele conducătorului auto a fost deschis un dosar penal, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere

Citeste mai mult

Eveniment

Razie de amploare la Darabani: Mai multe permise reținute și amenzi de peste 20.000 de lei

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, împreună cu cei de la Secția de Poliție Rurală Darabani, au desfășurat pe 2 august 2025 o acțiune de amploare pentru prevenirea faptelor antisociale și asigurarea unui climat de ordine publică și siguranță rutieră. Vizate au fost atât zona urbană, cât și localitățile limitrofe.

În cadrul raziei, polițiștii au legitimat aproximativ 40 de persoane și au oprit pentru control 30 de autovehicule. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 20.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute 5 permise de conducere pentru abateri grave la regimul rutier.

Acțiunile de acest tip vor continua, spun reprezentanții IPJ Botoșani, fiind parte a unei strategii de prevenție menite să reducă riscurile în trafic și să descurajeze comportamentele ilegale.

Citeste mai mult

Eveniment

Șofer de 31 de ani, prins la volan cu permisul suspendat, în Todireni

Publicat

Publicitate

Un tânăr de 31 de ani din comuna Hlipiceni a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism, deși avea permisul suspendat. Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de 1 august 2025, pe raza localității Todireni, în urma unui control de rutină efectuat de echipajele Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni.

În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit că bărbatul nu mai avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, permisul fiindu-i suspendat din luna mai, după ce comisese o abatere gravă la regimul rutier.

Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal, iar cercetările continuă sub acuzația de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending