Actualitate
Ce obligații vor avea părinții care muncesc în străinătate. Măsuri pentru copiii din familii vulnerabile
Proiectul care priveşte înfiinţarea unui observator naţional al copiilor, prevăzut de legea prevenirii separării copilului de familie, va fi finalizat în aproximativ două săptămâni şi va fi prezentat Guvernului, a anunțat, luni, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriel Firea, relatează alba24.ro.
Cel mai probabil, va fi aplicat de anul viitor.
„În premieră, în România vom avea un observator naţional al copiilor, prin care în orice moment, în orice clipă, vom putea afla care sunt acei copii dintr-o comunitate care au nevoie de ori de resurse materiale ori de sprijin astfel încât să nu fie separaţi de familie, pe de o parte, deci părinţii să nu-i dea în grija statului, şi de cealaltă parte, să nu abandoneze şcoala. Până la urmă educaţia este cea care ne poate garanta, nu doar la nivel teoretic, ci şi practic, un trai decent”, a declarat ministrul Gabriela Firea.
Ministrul Gabriela Firea a precizat că în aproximativ două săptămâni proiectul va fi prezentat Guvernului.
„Noi avem textul gata, avizele sunt peste 80% gata, probabil că în două săptămâni vom pune proiectul pe masa Guvernului, procedurile până la publicare şi se aplică. Deci de anul viitor trebuie să se aplice”, a afirmat ministrul Firea.
Măsuri pentru copiii care provin din familii sau comunităţi vulnerabile
Conform acesteia, înfiinţarea Observatorului Naţional al Copiilor este prevăzută în proiectul de lege a prevenirii separării copilului de familie, care a fost avizat de Ministerul de Finanţe şi cuprinde măsuri ţintite pentru copii care provin din familii sau comunităţi vulnerabile. Astfel se doreşte ca familiile care trec prin anumite dificultăţi financiare să nu-şi mai trimită copiii la centrul de plasament sau asistenţi maternali.
„Ideea de bază este de a păstra copilul în familie, să beneficieze de grija, de iubirea, de atenţia familiei, nu să desparţi o familie. Cele mai multe familii şi-au lăsat copiii în grija statului din cauza problemelor financiare, nu pentru că nu au iubit copiii. Sunt puţine acele cazuri în care se punea problema consumului de alcool, de droguri sau familii cu infracţionalitate crescută, iar copiii ajungeau în grija statului. Cel mai mare procent este al copiilor care provin din familii foarte sărace”, a declarat ministrul Gabriela Firea.
Această lege, a menţionat ministrul Familiei, va permite şi accesarea de fonduri europene, şi utilizarea celor 50 de milioane de euro din cadrul PNRR, dar şi a altor surse.
„În acest moment greul este pe autorităţile locale, din punct de vedere social. Într-adevăr, bugetele se echilibrează şi se calculează în fiecare an şi ţinând cont şi de bugetele autorităţilor locale pentru toate acţiunile sociale, dar de fiecare dată apar şi alte urgenţe şi alte cheltuieli, iar sumele tind să se micşoreze. Vom avea aşadar, separat, un buget care va acţiona chiar pentru aceşti copii care vor fi incluşi în Observatorul Naţional al Copiilor”, a declarat ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.
Aceasta a precizat că nu îşi doreşte sporirea birocraţiei, ci să vină în sprijinul autorităţilor, dar mai ales a copiilor aflaţi în dificultate.
„Mecanismul va fi unul foarte simplu. Nu ne dorim să sporim birocraţia, ci dimpotrivă, pentru că până acum erau alocaţi bani în general pentru nevoi sociale. De multe ori nu ajungeau exact unde era nevoie, şi anume, la copii. Viaţa copiilor nu se îmbunătăţea foarte mult. Părinţii nu foloseau acele sume pentru alte nevoi, nu întotdeauna ţintit pentru copil. Exact aceasta este schimbarea de abordare. Noutatea care vine şi din garanţia pentru copii, document pe care ni l-am asumat împreună cu celelalte state membre ale UE, prin care autorităţile să acţioneze direct pentru rezolvarea nevoii copiilor şi nu în general pentru problema socială a acelei familii”, a declarat ministrul Firea.
Informații culese de la cetățeni despre copii aflați în situații dificile
Potrivit oficialului guvernamental, prin Observatorul Naţional al Copiilor în fiecare comunitate va fi înfiinţat un comitet sau consiliu comunitar din care vor face parte, fără a fi obligaţi, ci doar dacă îşi doresc, autoritatea locală, profesorul, învăţătorul, preotul, poliţistul de proximitate, reprezentanţi ai cetăţenilor care informează autoritatea locală, care la rândul său sesizează Ministerul Familiei.
„Selecţia Observatorului Copiilor va fi făcută de autorităţile locale. Ei ştiu cel mai bine. Spre exemplu, într-o comună sau într-un oraş mic, chiar şi unul mare, autorităţile ştiu care sunt acei copii care nu au mijloacele normale, decente, de trai.
Oricine poate să spună, chiar şi în baza unor informaţii culese de la cetăţeni, că în vecinătate există o familie cu 3-4 copii care nu au încălzire, alimente suficiente pentru creşterea armonioasă a copiilor, care nu au încălţări, care nu au îmbrăcăminte, rechizite de care nu se ocupă nimeni. Aceste informaţii cumulate vor fi introduse într-un sistem electronic, noi vom avea automat acea bază de date şi vom putea să acţionăm astfel încât respectiva comunitate locală să primească bugetul pentru familiile de care răspunde şi pe care le-a inclus în Observatorul Naţional. Să spunem, avem o comună cu 10 familii vulnerabile.
Autorităţile locale le transmit către Prefectură, pentru că noi lucrăm direct cu instituţia care este reprezentanta Guvernului în teritoriu, şi Prefectura anunţă Ministerul Familiei”, a explicat ministrul Gabriela Firea, potrivit Agerpres.
Obligații pentru părinții care pleacă la muncă în străinătate
Potrivit ministrului, a fost înfiinţată o direcţie care se va ocupa, împreună cu autorităţile locale, de copiii care au rămas în România şi ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, scrie g4media.ro.
„Aceşti copii au rămas aici cu bunici care între timp au îmbrătrânit sau nu mai au resurse financiare. Nu mă refer la cazurile fericite în care părinţii au plecat la muncă şi trimit lunar bani, astfel încât copiii, chiar dacă sunt lipsiţi de prezenţa şi iubirea părinţilor, au totuşi bani pentru a-şi cumpăra rechizite, haine sau alimente.
Noi avem 40.000 de astfel de situaţii, în care copiii au fost lăsaţi în grija unor persoane care sunt binevoitoare dar nu se mai descurcă”, a declarat Firea.
Fiecare familie va trebui să anunţe autoritatea locală în grija cui lasă copilul şi care este persoana responsabilă să aibă grijă de el.
Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News
Urmăriți Botosani24.ro și pe
Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Eveniment
„Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la Bașeu-Hudești: Masă pentru credincioși și ajutor pentru bătrânii singuri, după slujba de duminică
Comunitatea din Bașeu-Hudești a trăit duminică, 15 februarie 2026, un moment de credință, solidaritate și apropiere sufletească, în jurul unui eveniment devenit deja tradiție locală.
După Sfânta Liturghie oficiată la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, părintele Pușcașu Ioan, inițiatorul și organizatorul acțiunii, i-a adunat pe credincioși la „Ziua plăcintelor și a prăjiturilor”, manifestare dedicată Lăsatului secului de carne, ajunsă la cea de-a treia ediție.
Masa pregătită în Casa Socială a parohiei a fost mai mult decât o simplă întâlnire. A fost un prilej de comuniune, bucurie și împărtășire, într-o atmosferă caldă, specifică începutului de post.
Prin grija părintelui Pușcașu Ioan și a credincioșilor implicați, au fost pregătite și pachete cu alimente pentru persoanele vârstnice și singure din comunitate, astfel încât nimeni să nu fie uitat în aceste zile. Gestul a adus lumină și speranță în casele celor care aveau cea mai mare nevoie de sprijin.
Evenimentul a fost onorat și de prezența primarului comunei Hudești, Dimitrie-Cătălin Zlei, cunoscut pentru participarea constantă la viața spirituală a comunității și pentru susținerea activităților locale.
Astfel de inițiative arată că tradițiile rămân vii atunci când sunt însoțite de fapte bune și de oameni care pun suflet în tot ceea ce fac.
Pentru credincioșii din Bașeu-Hudești, „Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” nu este doar o sărbătoare a gustului, ci o dovadă că biserica rămâne locul unde comunitatea se adună, se sprijină și merge mai departe împreună.
Iar în centrul acestei bucurii se află părintele Pușcașu Ioan, cel care a transformat o idee frumoasă într-o tradiție care unește oameni, an de an.
Eveniment
„Festivalul Plăcintelor” de la Stăuceni: Tradiția care unește comunitatea de peste două decenii vestește intrarea în Postul Paștelui
O tradiție despre care puțini credeau, la început, că va ajunge atât de departe continuă să adune oameni, emoție și bucurie în comuna Stăuceni. „Șezătoarea strămoșilor”, cunoscută de localnici drept „Festivalul Plăcintelor”, a ajuns la cea de-a XXII-a ediție și rămâne unul dintre cele mai calde evenimente ale comunității.
Ieri, în ultima seară de șezătoare, gospodarii și gospodinele s-au întâlnit din nou în locul unde se cântă, se dansează, se spun povești și glume, iar mesele se umplu cu bucate pregătite în familie, după rețete moștenite din generație în generație. Atmosfera a fost una de sărbătoare autentică, în care tradiția și credința s-au împletit firesc.
Evenimentul marchează, an de an, intrarea în Postul Paștelui și readuce în prim-plan valorile care au ținut comunitățile unite de-a lungul timpului: solidaritatea, respectul și speranța.
Organizarea manifestării poartă semnătura primarului comunei Stăuceni, Cozmin Epuraș, cel care a susținut constant păstrarea și promovarea obiceiurilor locale.
Un moment special al serii a fost oferit de ansamblul „Muguri de Fluier”, care a adus pe scenă cântece și dansuri tradiționale, completând atmosfera de sărbătoare.
Pentru comunitatea din Stăuceni, șezătoarea nu este doar un eveniment cultural, ci o dovadă că tradițiile rămân vii atunci când oamenii pun suflet și cred în ele, iar după mai bine de două decenii, „Festivalul Plăcintelor” continuă să spună aceeași poveste simplă și puternică: omul sfințește locul atunci când își păstrează rădăcinile.
Sursa foto: Cezar Aniței
Eveniment
17 permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în urma controalelor de ieri din Botoșani
Polițiștii botoșăneni au dispus reținerea a 17 permise de conducere și certificate de înmatriculare în urma unor controale desfășurate pentru creșterea siguranței rutiere.
Măsurile au fost aplicate după ce, în timpul verificărilor din trafic, au fost constatate abateri de la legislația rutieră în vigoare, considerate suficient de grave pentru a impune sancțiuni complementare. Acțiunile au vizat prevenirea accidentelor și descurajarea comportamentelor periculoase la volan, într-un context în care indisciplina rutieră rămâne una dintre principalele cauze ale evenimentelor rutiere.
Pe lângă sancțiunile contravenționale aplicate, polițiștii au recurs la reținerea documentelor de conducere și a certificatelor de înmatriculare, măsură menită să înlăture din trafic șoferii care nu respectă regulile.
Reprezentanții IPJ transmit că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, cu scopul reducerii riscurilor din trafic și protejării participanților la circulație. Autoritățile fac apel la conducătorii auto să respecte regulile rutiere și să adopte un comportament responsabil la volan, pentru evitarea sancțiunilor și, mai ales, a tragediilor de pe șosele.
Eveniment
Razie de amploare în Botoșani: Aproape 800 de persoane legitimate și amenzi de peste 126.000 de lei aplicate într-o singură noapte
Polițiștii botoșăneni au desfășurat, în noaptea de 14 spre 15 februarie 2026, o amplă acțiune de tip razie în municipiul Botoșani și în zonele arondate Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni.
La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, polițiști rutieri, efective ale subunităților de poliție, precum și jandarmi, scopul intervenției fiind prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță publică. Verificările au vizat în special zonele unde se formează aglomerări de persoane și localurile publice, considerate puncte sensibile din punct de vedere al ordinii și liniștii publice.
În cadrul controalelor au fost legitimate aproximativ 800 de persoane și au fost verificate 514 autovehicule aflate în trafic sau staționate pe raza de acțiune.
De asemenea, polițiștii au controlat opt societăți comerciale pentru a verifica respectarea prevederilor legale în domeniul funcționării și securității. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 185 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 126.000 de lei.
Cele mai multe sancțiuni, respectiv 160, au vizat abateri la regimul rutier, confirmând faptul că indisciplina în trafic rămâne una dintre principalele probleme identificate de oamenii legii. Totodată, au fost aplicate 16 sancțiuni în valoare de 9.000 de lei pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, precum și șase sancțiuni în valoare totală de 45.000 de lei pentru nerespectarea legislației privind paza și protecția obiectivelor.
Reprezentanții poliției transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru descurajarea faptelor ilegale și menținerea unui climat de siguranță pentru cetățeni. Razii similare sunt organizate periodic în județul Botoșani, ca parte a strategiei de prevenire și combatere a fenomenului infracțional.
-
Economie3 ani agoManagerul celei mai puternice companii de la Botoșani s-a sinucis
-
Eveniment3 ani agoCe se poate construi fără autorizație. Noi reguli pentru avizarea documentelor
-
Eveniment3 ani agoFOTO: Biserica Ortodoxă este în DOLIU. Un preot îndrăgit, profesor universitar, și-a pierdut viața într-un accident cumplit
-
Eveniment4 ani agoFOTO: „Doamne, îndură-te de bătrâni, de tineri, de pruncii de la sân!”. Sute de oameni s-au rugat în genunchi la Buzeni
-
Actualitate3 ani agoDe la 1 august sau 1 septembrie 2023 salariul minim ar putea crește din nou
-
Actualitate3 ani agoFiica unor profesori de excepție din Botoșani a luat 10 la TITULARIZARE, una dintre cele șase note maxime la nivel național
-
Eveniment4 ani agoPlânge dealul, plânge valea: „Mor animalele de sete”. Aproape un sfert din judeţul Botoşani în pragul disperării din cauza apei
-
Eveniment3 ani agoFOTO: Un autobuz cu pasageri a luat foc în mers



