Sfântul Pavel Tebeul a trăit în secolul al III lea. Este considerat în istoria monahismului, drept primul ascet care s-a retras în „cele mai dinăuntru ale...
Un incendiu care a avut loc în urmă cu două zile la stația de epurare a apei ANL Bucovina a generat un șir întreg de probleme...
Doi copreședinți ai ALDE de la nivel național, Varujan Vozganian și Nicolae Roman, au fost prezenți astăzi la Botoșani, unde au susținut o conferință de presă....
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, vineri, pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea, un autoturism înmatriculat în Polonia, condus de un bărbat de...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, au oprit vineri pentru control, pe strada Marchian, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din municipiul...
Această zi a fost proclamată pe 26 noiembrie 2019 de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) cu scopul de a aduce istoria...
Pe drumurile din județul Botoșani, din această cauză, se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri. În funcție de condițiile locale,...
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în parteneriat cu alte instituții din județ, în perioada 14-16...
La două săptămâni după petrecerile „oficiale” de Revelion, urmează aceeaşi sărbătoare pentru ortodocşii de rit vechi. Ei vor celebra trecerea în noul an în noaptea din...
Ziua de vineri 13 este pentru cei superstițioși o zi în care predomină ghinionul, astfel aceștia se feresc să facă lucruri importante. Cercetătorii ne liniștesc și spun...