Connect with us

Educație

Câte note trebuie să aibă elevii la discipline, până la vacanța de Crăciun

Publicat

Publicitate

Elevii s-au întors la școală luni, 4 decembrie, după zilele libere de Sfântul Andrei și 1 Decembrie – Ziua Națională. Până la vacanța de Crăciun, care va începe pe 22 decembrie, aceștia trebuie să aibă câte două sau trei note la fiecare disciplină, în funcție de numărul de ore pe săptămână. 

Elevii și profesorii mai au trei săptămâni de cursuri până la vacanța de Crăciun. Vacanța de iarnă va încheia modulul 2 din anul școlar 2023-2024, care a început pe 6 noiembrie.

Elevii vor avea câte două sau trei note la fiecare disciplină, până la vacanța de Crăciun

Până la finalul anului 2023, adică exclusiv în modulul al doilea, elevii trebuie să aibă câte trei note la disciplinele cu mai mult de 2 ore pe săptămână, potrivit unei adrese a Ministerului Educației din 4 septembrie 2023, citată de edupedu.ro.

Cel puțin una dintre aceste note se recomandă să fie acordată în urma unei evaluări scrise.

La disciplinele cu o oră pe săptămână sau două ore pe săptămână, elevii vor avea la sfârșitul modulului al doilea câte 2 note, dintre care se recomandă ca una să fie de la o evaluare scrisă.

Publicitate

CALENDAR an școlar 2023-2024 (general)

  • Modul 1 cursuri: de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023
  • Vacanță: de sâmbătă, 28 octombrie 2023, până duminică, 5 noiembrie 2023
  • Modul 2 cursuri: de luni, 6 noiembrie până vineri, 22 decembrie
  • Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 23 decembrie 2023, până duminică, 7 ianuarie 2024
  • Modul 3 cursuri: de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ
  • Vacanța (de schi): o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024
  • Modul 4 cursuri: 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024
  • Vacanța de primăvară: de sâmbătă, 27 aprilie 2024, până marți, 7 mai 2024 (Paște catolic în 31 martie, Paște ortodox în 5 mai)
  • Modul 5 cursuri: de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024
  • Vacanța de vară: de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024.

CALENDAR an școlar 2023-2024 – excepții

Anul școlar 2023-2024 se încheie, prin excepție:

  • În 7 iunie 2024 pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă (anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri)
  • În 14 iunie 2024 pentru clasa a VIII-a (anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri)
  • În 28 iunie 2024 pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), și pentru clasele din învățământul profesional (anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri)
  • Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

VIDEO: Copiii din Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani au litografiat icoane în cadrul catehezei „Chipurile femeilor creștine”

Publicat

Publicitate

În cadrul catehezei „Chipurile femeilor creștine”, în contextul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul ”din Botoșani, copiii au participat, marți, la un atelier de litografiere a icoanelor, experiență care a îmbinat formarea artistică cu aprofundarea valorilor credinței ortodoxe.

Activitatea a fost dedicată realizării icoanelor sfintelor nou-canonizate ale Bisericii Ortodoxe Române, modele de credință, jertfă și mărturisire creștină. Prin această inițiativă, cei mici au fost îndrumați să înțeleagă faptul că icoana nu reprezintă doar o expresie artistică, ci o mărturisire vizuală a credinței, o „fereastră” spre Împărăția lui Dumnezeu.

Atelierul s-a desfășurat sub coordonarea atentă a profesoarelor Ana și Felicia Misoagă, care i-au însoțit pe copii atât în parcurgerea etapelor tehnice ale lucrării, cât și în înțelegerea sensului duhovnicesc al acesteia. În prima etapă au fost pregătite foile imprimate, au fost șlefuite și curățate blaturile, iar apoi pictate cu culori acrilice. Lucrările urmează să fie finisate și lăcuite în perioada următoare.

Prin răbdare, concentrare și implicare, copiii au descoperit că frumusețea icoanei se naște din îmbinarea meșteșugului cu rugăciunea. Fiecare lucrare realizată reflectă nu doar efortul artistic, ci și dorința de apropiere de valorile credinței.

Organizatorii își exprimă nădejdea ca, în Duminica Ortodoxiei, icoanele realizate să fie sfințite și așezate spre închinare, devenind mărturie a implicării tinerei generații în viața Bisericii și în păstrarea tradiției iconografice.

FOTO&VIDEO: pagina de facebook a Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani

Publicitate

 

Citeste mai mult

Cultura

FOTO: Ștefan Nastasiu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „A. T. Laurian”, a publicat propria carte de poezii

Publicat

Publicitate

Un licean botoșănean a demonstrat că, într-un secol al vitezei, guvernat de tehnologie, pasiunea pentru literatură poate naște produse demne de laudă. Recent, tânărul a publicat propria carte de poezii, un volum cu și pentru suflet.

 

Este vorba despre Ștefan Nastasiu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național ,,A.T.Laurian”, profilul bilingv franceză. Volumul intitulat ,,Vaporul minții” a fost publicat recent, însă nu a avut parte de un eveniment de lansare, fiind un produs neplanificat, așa cum ne-a spus autorul. Totuși, acesta a primit sprijin din partea anumitor persoane: ,,Procesul de scriere n-a fost deloc complicat și nici cel de publicare. Mai mult selecția poeziilor pe capitole mi-a dat de lucru, având un fir narativ între ele, ca cititorul să vadă evoluția în fiecare text liric.Am primit sprijin moral de la profesori, cel mai bun sfat primit a fost: <<Să ai încredere mereu în tine!<<”, a povestit Ștefan Nastasiu.

 

Cu o modestie uimitoare pentru un tânăr poet, Ștefan ne-a spus că adevăratul scop al publicații volumului nu a fost un amplu eveniment de lansare, ci altceva mai profund, mai important: ,,Cartea a fost lansată recent și n-are ca scop principal un eveniment amplu; poate la a doua carte de poezii va exista și o lansare.Este și o creație pentru sufletul meu, dar și o invitație la reflecție pentru cititor. Dacă versurile mele ating pe cineva și acesta se regăsește în ele, atunci scopul este deja împlinit”, a spus tânărul.

 

Publicitate

Printre sursele principale de inspirație ale sale se numără trăirile din viață, credința și frământările interioare. Ștefan Nastasiu, deși se află la început de drum, a fost apreciat de către autori consacrați. În septembrie 2025, cu ocazia Festivalului ,,Apolodor”, Ștefan a avut ocazia să îi prezinte câteva versuri proprii marelui scriitor Matei Vișniec, acesta exprimându-si atât uimirea, cât și susținerea față de tânărul poet.

 

Ștefan Nastasiu a declarat că intenționează să publice în continuare creațiile sale, principalul său țel fiind progresul și ideea că i-au mai rămas suficiente lucruri neîmpărtășite care trebuie să fie transmise. Mai jos, câteva versuri care aparțin autorului:

 

,,Scriu de la Marea Neagră,/ Unde valurile vin și pleacă./ Precum prietenii din viață,/ Trebuie să tratezi cu ignoranță.” (Vaporul minții)

 

,,Încep să scriu din nou,/ Gândul ce îl interpretez ca în ecou./ Aduc un plus în puls, nu un zerou,/ Scriu pentru salvarea cititorilor, nu vreau să devin un erou.” (Lingou)

 

,,Nu-mi place să stau la mila lumii,/ Mai degrabă mă descarc în fața lunii,/ Ea m-a vegheat toată noaptea,/ Când am simțit singurătatea,/ Mi-a dat starea de a crea muzicalitatea.” (Muzicalitatea lunii)

 

Citeste mai mult

Eveniment

Baterii pentru dispozitive mobile, de peste 90.000 de lei, confiscate la Frontiera Stânca

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat în bagajele unui cetățean, care ieșea din țară, o cantitate semnificativă de baterii pentru dispozitive mobile.

 În data de 10 februarie a.c., în jurul orei 08.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca–ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un bărbat, cu dublă cetățenie româno-moldoveană, în vârstă de 38 de ani, în calitate de conducător al unui autoturism înmatriculat în Moldova.

La controlul de frontieră, în bagajele bărbatului au fost depistate 488 de baterii pentru dispozitive mobile (telefoane, tablete şi laptop), precum și 480 bucăți recipiente cu lichid pentru țigarete electronice. În urma evaluării făcute de către lucrătorii vamali, s-a stabilit o valoare de 90.140 lei pentru aceste bunuri, depășind cu mult plafonul vamal, conform legislației în vigoare.

Bărbatul a declarat că a fost solicitat de persoane pe care nu le cunoaște să preia bunurile din Moscova și să le transporte în R. Moldova, fără a avea cunoștință despre valoarea acestora.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de contrabandă, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun. Întreaga cantitate de produse, în valoare de 90.140 de lei a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Șofer de 55 de ani, municipiul Botoșani, aproape de comă alcoolică: 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, atât a arătat etilote

Publicat

Publicitate

Marți seară, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada I.C. Brătianu, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 55 de ani, municipiul Botoșani.

 

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.

 

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Eveniment27 de minute ago

VIDEO: Copiii din Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani au litografiat icoane în cadrul catehezei „Chipurile femeilor creștine”

Cultura38 de minute ago

FOTO: Ștefan Nastasiu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „A. T. Laurian”, a publicat propria carte de poezii

Eveniment47 de minute ago

Baterii pentru dispozitive mobile, de peste 90.000 de lei, confiscate la Frontiera Stânca

Eveniment2 ore ago

Șofer de 55 de ani, municipiul Botoșani, aproape de comă alcoolică: 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, atât a arătat etilote

Eveniment2 ore ago

Cinci filtre rutiere pe principalele artere din municipiul Botoșani, plasa perfectă în care au căzut zeci de șoferi „amețiți”

Eveniment2 ore ago

Doi tineri din Copălău și Flămânzi au fost condamnați la închisoare cu executare. Polițiștii i-au escortat la penitenciar

Eveniment2 ore ago

Dosar penal pentru un tânăr de 23 de ani, din Albești, pentru că a condus o mașină care avea autorizația provizorie expirată

Eveniment2 ore ago

Accident la Mitoc! Un bărbat de 38 de ani a condus fără permis și a refuzat testarea cu aparatul etilotest

Eveniment5 ore ago

Mai multe străzi din municipiul Botoșani rămân fără apă. Aceeași măsură se aplică și în Răchiți, Cișmea, Unțeni, Roșiori, Stăuceni , Siliștea și Tocileni

Eveniment5 ore ago

Persoanele care au pensii mai mici 3.000 de lei ar putea primi ajutoare de la Guvern. Când ar putea fi acordată prima tranșă

Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending