Connect with us

Actualitate

Cât au câștigat companiile după scumpirea carburanților? Profituri istorice: într-un semestru, cât în doi ani

Publicat

În timp ce românii au primit reducere de la stat de 50 de bani la litrul de carburant și își golesc buzunarele când alimentează mașinile în benzinării, companiiile care își împart piața carburanților din România au obținut profituri uriașe, relatează alba24.ro.

Publicitate

OMV Petrom a anunţat la Bursa de la Bucureşti un profit net de 4,6 miliarde de lei în S1/2022, comparativ cu 980 milioane de lei în aceeaşi perioadă din 2021, adică o creştere de 374% şi vânzări de 25,6 mld. lei, plus 153%.

Profituri istorice, în timp ce românii își golesc buzunarele în benzinării

Rezultatele financiare sunt fără precedent în istoria gigantului. Practic, Petrom s-a bucurat de 2,89 miliarde de lei profit net în doar 3 luni, din poziția de cel mai mare producător de țiței și gaze din Europa de Sud-Est.

Comparativ cu perioada similară de anul trecut, profitul este de șapte ori mai mare. Dacă ne uităm doar la venituri, în perioada aprilie – iunie, acestea au fost de 13,7 miliarde de lei, în creștere cu doar 14%, față de cele 66% referitoare la explozia profitului net.

Chiar și așa, încasările au fost de peste două ori și jumătate comparativ cu cele de acum un an, scrie playtech.ro.

Cel mai bun semestru din istoria companiei, profit cât în doi ani la un loc

Publicitate

Petrom a anunţat joi dimineaţă la Bursa de la Bucureşti un profit net de 4,6 miliarde de lei în S1/2022, comparativ cu 980 milioane de lei în aceeaşi perioadă din 2021, adică o creştere de 374%, aproape cinci ori, şi vânzări de 25,6 mld. lei, plus 153%.

Acesta este cel mai bun semestru din istoria companiei şi mai mult, doar în S1/2022, Petrom a avut un profit cât în doi ani la un loc. În 2021 – 2,9 mld. lei), iar în 2020 – 1,3 mld. lei.

Statul a câștigat peste 9 miliarde lei de pe urma profiturilor istorice ale Petrom

În tot acest timp, OMV Petrom a făcut investiții de 1,4 miliarde de lei, dar este important de reținut că statul român a câștigat foarte mult din această performanță economică.

De pe urma acestor profituri uriașe, nu mai puțin de 9,2 miliarde de lei s-au dus către fisc sub formă de contribuții la stat, inclusiv dividendele de bază.

Cum explică Petrom rezultatele financiare obținute

“În primele 6 luni ale acestui an, mediul de piaţă a fost fără precedent. În contextul conflictului Rusia- Ucraina, preţurile internaţionale şi regionale pentru principalele noastre produse au fost ridicate şi volatile şi au apărut dificultăţi de aprovizionare”, spune Christina Verchere, CEO Petrom.

“În această perioadă, capacităţile noastre interne de producţie au funcţionat într-un grad ridicat, inclusiv rafinăria Petrobrazi si centrala electrica de la Brazi, şi ne-am concentrat pe diversificarea surselor de aprovizionare, astfel încât să asiguram continuitatea livrărilor către clienţii noştri”.

În raportul semestrial se arată că Petrom estimează transferul statutului de operator în proiectul Neptun Deep către OMV Petrom în T3/22. “Dacă toate condiţiile prealabile sunt îndeplinite, decizia finală de investiţie este estimată pentru mijlocul anului 2023”.

În T2/2022, comparativ cu T1/2022, profitul net a urcat de la 1,7 mld. lei la 2,9 mld. lei în timp vânzările au avansat de la 12 mld. lei la 13,6 mld. lei.

Potrivit calculelor realizat de ZF, în ultimele 12 luni (S2 2021 plus S1 2022) profitul net al Petrom a fost de 6,5 mld. lei, ceea ce înseamnă că la o valoare de piaţă în prezent de circa 29 mld. lei, acţiunile SNP se tranzacţionează la un multiplu PER de 4,5x.

Din acţionariatul companiei fac parte austriecii de la OMV (51%), statul român (20,6%), Fondul Proprietatea, fonduri Pilon II.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Eveniment

Zeci de șoferi verificați de polițiștii din Săveni. A plouat cu amenzi

Publicat

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni și cei din  Vlăsinești au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și siguranță rutieră, în localitatea Săveni.

Publicitate

 

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și oprite pentru control, 15 autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de 8.000 de lei.

 

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abaterile la regimul rutier.

 

Totodată, polițiștii au retras un certificat de înmatriculare.

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiunea polițiștilor pentru siguranța cetățenilor, la Dorohoi

Publicat

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea infracțiunilor stradale, în municipiul Dorohoi, precum și în zonele limitrofe.

Publicitate

 

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate peste 80 de persoane și verificate 70 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 5.000 de lei.

 

În același context, au fost reținute 2 permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor din Botoșani pentru protecția animalelor și combaterea braconajului cinegetic

Publicat

Sâmbătă, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat o acțiune pentru protecția animalelor precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională comise la regimul cinegetic, în județul Botoșani.

Publicitate

 

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate 22 de persoane, fiind aplicate 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 4 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi și 15 sancțiuni pentru încălcarea prevederilor OUG 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân.

 

Totodată, au fost efectuate 13 controale la domiciliu, fiind verificate 28 de exemplare canine.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Noi drepturi pentru pacienți: Vor avea dreptul la a doua opinie medicală și vor fi programați de medici la următoarea consultație

Publicat

Noi drepturi pentru pacienți. Pacienții asigurați vor avea dreptul la a doua opinie medicală, care va fi decontată de stat, potrivit unui proiect adoptat de Camera Deputaților. De asemenea, medicii vor fi obligați să direcționeze și programeze pacienții pentru investigații medicale ulterioare.

Publicitate

Camera Deputaților a adoptat recent un proiect de lege care aduce modificări importante la Legea 46/2003 privind drepturile pacientului.

Potrivit parlamentarilor, inițiativa are ca scop completarea cadrului normativ existent privind drepturile pacientului, în vederea asigurării unui acces echitabil, continuu și eficient la servicii medicale de calitate, în special în contextul procesului de stabilire a diagnosticului.

Noi drepturi pentru pacienți: programare pentru investigații ulterioare
Una dintre principalele noutăți introduse prin proiectul de lege este obligația medicului curant de a direcționa și programa pacientul la următoarea consultație sau investigație necesară stabilirii diagnosticului.

Această măsură urmărește să reducă timpul de așteptare și incertitudinile cu care se confruntă pacienții în parcursul obținerii unui diagnostic.

Potrivit inițiatorilor, în practică mulți pacienți întâmpină dificultăți în accesarea etapelor următoare din procesul medical, fiind nevoiți să navigheze singuri prin sistem, ceea ce duce adesea la întârzieri în diagnosticare și tratament.

Noul cadru legislativ vine să rezolve această problemă prin crearea unui mecanism de programare la nivelul unității medicale în care s-a desfășurat consultația.

Publicitate

Dreptul la a doua opinie medicală

O altă prevedere importantă introduce dreptul pacienților asigurați prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) la o a doua opinie medicală.

Această consultație suplimentară va fi plătită de sistemul de asigurări medicale. Ea poate fi solicitată pe baza investigațiilor medicale existente sau suplimentar solicitate, dacă situația o justifică.

Parlamentarii au explicat că dreptul la a doua opinie este o practică internațională recunoscută, care permite pacientului să consulte un alt specialist fără a fi nevoit să repornească întregul proces.

Măsura oferă o siguranță suplimentară pentru pacienți, în special în cazurile complexe sau când există incertitudini privind diagnosticul ori tratamentul propus.

Ce urmează

Proiectul de lege a fost adoptat pe 11 februarie de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie promulgat de președintele statului și publicat în Monitorul Oficial.

Inițiatorii subliniază că scopul acestor modificări este completarea cadrului normativ existent privind drepturile pacientului, în vederea asigurării unui acces echitabil, continuu și eficient la servicii medicale de calitate, în special în contextul procesului de stabilire a diagnosticului.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending