Pelerinajul pedestru Botoșani – Vorona, a doua ediție: Pași de rugăciune, de la copil la bunică

Duminică dimineață, străzile din Botoșani au răsunat de cântări și rugăciuni, odată cu plecarea credincioșilor în cel de-al doilea pelerinaj pedestru consecutiv către Mănăstirea Vorona. Zeci de credincioși, uniți de aceeași dragoste pentru Maica Domnului, au pornit la pas pe un traseu de peste 23 de kilometri, parcurgând drumurile ce trec prin Curtești, Băiceni, Orășeni Deal, Orășeni Vale, Mesteacăn și Vorona Nouă. Punctul de plecare a fost Mănăstirea Popăuți din municipiul Botoșani, unde pelerinii au participat la Sfânta Liturghie, primind astfel binecuvântare divină.

De la cel mai tânăr pelerin, un băiețel de doar 7 ani, până la cea mai vârstnică participantă, o credincioasă de 79 de ani venită din Stăuceni, fiecare a simțit că pașii lor sunt o ofrandă și o rugăciune. Imaginea micuțului Teofil, purtând cu grijă și evlavie icoana Maicii Domnului în fruntea procesiunii, a fost una dintre cele mai emoționante mărturii ale credinței vii care se transmite din generație în generație.

Pelerinii au primit binecuvântarea Preasfințitului Nichifor Botoșăneanul, care s-a arătat profund impresionat de bucuria și credința celor care au ales să meargă la pas spre Mănăstirea Vorona. prezența și binecuvântarea unui ierarh dă greutate și încărcătură duhovnicească pelerinajului, întărind astfel inimile credincioșilor prezenți care au promis deja că vor fi prezenți și la ediția următoare.

Pelerinii, purtând steaguri și icoane, au mers însoțiți de preoți și de rugăciune. În fruntea lor s-au aflat părintele protopop misionar Daniel Țăranu, părintele Andrei Anușcă, paroh al Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Vorona Centru și președinte ATOR Botoșani, dar și alți preoți însoțitori a căror contribuție nu este de neglijat în această acțiune emoționantă.

Pentru cei care au participat, pelerinajul nu a fost doar o simplă deplasare spre o mănăstire, ci o călătorie lăuntrică. „Când mergi cu rugăciunea în suflet, oboseala dispare”, spunea o doamnă care a mers și anul trecut.

Ajunși la Mănăstirea Vorona, credincioșii au participat la Slujba Privegherii închinată Nașterii Maicii Domnului, simțind că fiecare kilometru parcurs a fost o punte între ei și cer.

A doua ediție a acestui pelerinaj, organizată de Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor și de Protopopiatul Botoșani, reînvie tradițiile de altădată, când credincioșii mergeau pe jos la marile hramuri, lăsând deoparte comoditatea zilnică pentru a descoperi puterea rugăciunii, întâlnirea cu aproapele și liniștea sufletului.

De la copilul de 7 ani care a purtat icoana Maicii Domnului, până la bunica de 79 de ani venită din Stăuceni, pelerinajul Botoșani–Vorona rămâne o dovadă vie că adevărata credință nu ține cont de vârstă, ci de inimă.

Cu emoție, speranță și responsabilitate, școala botoșăneană își deschide porțile pentru anul școlar 2025-2026. Într-un timp în care educația rămâne cea mai sigură investiție în viitor, inspectorul școlar general transmite elevilor curajul de a visa și de a învăța cu perseverență, profesorilor încrederea în misiunea lor nobilă de formatori de caractere, iar părinților recunoștința pentru parteneriatul esențial în creșterea și sprijinirea copiilor.

Școala nu este doar un loc al învățării, ci un spațiu al întâlnirii dintre idealuri, valori și speranțe, unde fiecare pas făcut împreună devine temelie pentru o societate mai puternică și mai dreaptă. Începutul de an școlar aduce cu sine nu doar emoția primei zile de cursuri, ci și angajamentul comun de a transforma provocările în reușite, visurile în realitate și educația într-un drum al formării continue.

Șeful Inspectoratului Școlar Botoșani a transmis cu această ocazie un mesaj mobilizator:

„Dragi elevi, stimați colegi din sistemul educațional, distinși părinți,

Cu emoție și speranță, pășim împreună în anul școlar 2025-2026, pe un drum care, deși presărat cu provocări, se deschide în fața noastră cu promisiunea cunoașterii, a descoperirii și a formării continue. Astăzi, la începutul acestui nou an școlar, îmi doresc ca toți elevii, profesorii și părinții, să privească educația nu doar ca pe o obligație sau un traseu prestabilit, ci ca pe o șansă reală și nobilă de a-și depăși limitele, de a învăța unii de la alții și de a-și uni forțele pentru a construi o lume mai bună, mai dreaptă, mai luminată și mai puternică.

Școala nu este doar un spațiu al învățării. Este un loc magic al întâlnirii dintre visurile îndrăznețe ale tinerilor și vocația celor care ghidează, dintre speranțele părinților și răspunsurile pe care educația le oferă.

Dragi elevi,

Amintiți-vă mereu că nu există o construcție mai importantă a omului decât aceea a propriei personalități! Să aveți curaj să visați, să vă jucați și să explorați! Aveți în voi puterea de a deveni orice vă propuneți, dar pentru aceasta, e nevoie de perseverență, de muncă și de încredere în procesul de formare prin care treceți. Nu vă fie teamă să greșiți, să întrebați și să căutați răspunsuri. Educația nu este o competiție, ci o descoperire de sine. Fiecare efort, oricât de mic, contează! Fiecare zi de școală este o cărămidă pusă la temelia destinului vostru și fiecare pagină citită, fiecare idee înțeleasă, fiecare lecție învățată vă apropie de omul care veți deveni.

Stimați colegi din sistemul educațional,   

Aveți misiunea nobilă să formați caractere, să promovați valori, devenind repere morale pentru elevii dumneavoastră. Am convingerea că veți stărui în cultivarea modelelor sociale veritabile. Vă mulțumesc pentru tot ceea ce reprezentați: stabilitate, pasiune, responsabilitate. Într-o societate aflată în continuă schimbare, rămâneți ancora valorilor fundamentale: adevăr, respect, echitate. Școala are sens prin prezența dumneavoastră activă, autentică, umană. Continuăm să educăm și să construim cu dăruire și cu hotărâre, pentru că miza este imensă: viitorul copiilor noștri!

Stimați părinți,

Devenirea copiilor ne unește preocupările și acțiunile. Trebuie să identificăm, împreună, cu înțelepciune, echilibrul atât de necesar să funcționeze în interiorul echipei școală-familie, prin care putem construi contexte de învățare, școlare și extrașcolare, adaptate așteptărilor si reacțiilor elevilor din învățământul botoșănean. Bucurați-vă de strălucirea copiilor voștri, aveți încredere în ei și oferiți-le timp și multă răbdare!

Educația nu poate exista fără un pact real între școală, familie și comunitate. De aceea, îmi exprim speranța că acest nou an școlar va aduce nu doar rezultate bune, ci și relații autentice, în care respectul reciproc, ascultarea activă și dorința de progres să primeze.

Tuturor elevilor și preșcolarilor, cadrelor didactice și părinților care pășesc, în acest nou început, cu o vie emoție, către școlile botoșănene, le urez un an școlar cu sănătate, pace, experiențe de învățare valoroase, rezultate remarcabile, soluții inspirate și multe proiecte împlinite!

 Prin efort comun, cu încredere și determinare, toate provocările să se transforme în reușite!

 Așa să ne ajute Dumnezeu!

 Mult succes!

Ce să faci dacă plânge copilul când îl lași la școală sau grădiniță: Lacrimile de dimineață, îmbrățișările disperate și rugămintea „Nu mă lăsa!” sunt scene familiare pentru mulți părinți la începutul anului școlar, scrie alba24.ro.

Fie că vorbim despre primul an de grădiniță sau despre intrarea în clasa I, anxietatea de separare este o reacție normală și temporară care poate fi gestionată cu înțelegere și strategii adecvate.

De ce plâng copiii când sunt lăsați la școală?

Plânsul la despărțire nu este un semn de slăbiciune sau de răsfăț, ci o reacție emoțională naturală la o schimbare majoră în viața copilului.

Specialiștii în psihologia copilului identifică mai mulți factori care contribuie la această reacție:

Teama de necunoscut: Mediul nou, cu persoane necunoscute și rutine diferite, poate fi copleșitor pentru un copil mic. Chiar și copiii care par încrezători pot simți anxietate în fața unei experiențe complet noi.

Anxietatea de separare: Legătura puternică cu părinții face ca despărțirea, chiar și temporară, să fie percepută ca o amenințare. Copilul nu înțelege încă că separarea este temporară și că părintele va reveni.

Schimbarea rutinei: Copiii se simt în siguranță în rutinele familiare. Trecerea de la mediul domestic la cel instituțional reprezintă o schimbare majoră care poate genera stres.

Lipsa autonomiei: Unii copii nu au avut suficiente oportunități de a se obișnui cu separarea treptată de părinți, ceea ce face trecerea la școală mai dificilă.

Ce să faci dacă plânge copilul când îl lași la școală sau grădiniță: Strategii eficiente pentru părinți

Pregătirea din timp: Lăsați-l să explore spațiul, să se familiarizeze cu sala de clasă și, dacă este posibil, să o cunoască pe învățătoare sau educatoare într-un cadru relaxat.

Creați o rutină matinală clară și predictibilă. Copiii se simt mai siguri când știu la ce să se aștepte.

Ce să faceți în momentul despărțirii

Rămâneți calmi și pozitivi: Anxietatea voastră se poate transmite copilului. Chiar dacă vă este greu să îl vedeți plângând, încercați să vă păstrați calmul și să transmiteți încredere.

Creați un ritual de despărțire scurt și constant: Poate fi o îmbrățișare specială, o strîngere de mână aparte, un cuvânt magic sau un mic obiect care să îl facă să se simtă conectat cu voi.

Nu prelungiți despărțirea: Deși este tentant să încercați să îl consolați până se calmează complet, prelungirea momentului poate intensifica anxietatea.

Promiteți și respectați când vă întoarceți: Spuneți clar când îl veți lua și respectați promisiunea. Încrederea se construiește prin consistență.

Ce să faci dacă plânge copilul când îl lași la școală sau grădiniță: Greșeli de evitat

Nu plecați pe furiș: Chiar dacă pare mai ușor, această tactică poate intensifica anxietatea copilului și poate afecta încrederea în voi.

Nu minimalizați emoțiile copilului: Fraze precum „Nu e nimic de plâns” pot face copilul să se simtă neînțeles.

Nu cedați și nu îl luați acasă fără o justificare reală: Acest lucru poate întări comportamentul și poate face adaptarea și mai dificilă.

Nu îl comparați cu alți copii: Fiecare copil are ritmul său de adaptare și comparațiile pot afecta stima de sine.

Colaborarea cu educatorii

Comunicarea deschisă cu învățătoarea sau educatoarea este esențială. Informați-o despre particularitățile copilului vostru, despre ceea ce îl calmează și despre strategiile care funcționează acasă.

Majoritatea educatorilor experimentați au strategii eficiente pentru a ajuta copiii să se adapteze și pot oferi consiliere valoroasă.

Semnale că este nevoie de ajutor suplimentar

În timp ce plânsul în primele săptămâni este normal, anumite semne pot indica nevoia de intervenție specializată:

• Plânsul persistent după 3-4 săptămâni de adaptare.
• Simptome fizice precum dureri de stomac, dureri de cap sau vărsături în zilele de școală.
• Comportamente regresive acasă (revine la scutece, vrea biberonul).
• Refuzul categoric de a merge la școală sau crize de panică severe.
• Schimbări majore în apetit sau somn.

În aceste situații, consultarea unui psiholog pentru copii poate oferi strategii specializate și poate identifica eventuale cauze subiacente.

Beneficiile pe termen lung

Important de reținut este că majoritatea copiilor se adaptează în primele 2-4 săptămâni de școală. Această experiență, deși dificilă inițial, îi ajută să dezvolte:

• Independența și încrederea în sine.
• Abilități sociale și de comunicare.
• Reziliența emoțională.
• Capacitatea de adaptare la schimbare.

Ce să faci dacă plânge copilul când îl lași la școală sau grădiniță: Elemente care te pot ajuta

• Planificați activități plăcute după școală în primele săptămâni pentru ca copilul să asocieze sfârșitul zilei școlare cu ceva pozitiv.
• Întrebați despre ziua lui dar fără să insistați dacă nu vrea să vorbească imediat. Lăsați-i timp să proceseze experiențele.
• Mențineti rutinele de acasă pentru a oferi stabilitate în acest period de schimbare.
• Celebrați progresele mici – chiar și o zi fără plâns merită să fie recunoscută.

Plânsul la despărțirea pentru școală este o etapă normală în dezvoltarea copilului și un semn al legăturii puternice pe care o are cu părinții.

Cu răbdare, înțelegere și strategii adecvate, majoritatea copiilor reușesc să treacă peste această perioadă și să descopere bucuria învățării și a socializării.

Amintiti-vă că fiecare copil este unic și că procesul de adaptare poate varia. Cel mai important este să oferiți sprijin consistent, să rămâneți calmi și să aveți încredere că, în timp, copilul vostru va găsi în școală un al doilea cămin plin de oportunități de creștere și dezvoltare.

Tatăl Fecioarei Maria se numea Ioachim şi era din seminţia lui luda, locuind în Nazaret. Soţia lui Ioachim se numea Ana, fiind fiica preotului Matan. Astfel, tatăl Fecioarei Maria era un urmaş al regelui David, iar mama, o descendentă din familia preoţească a lui Aaron.

Ioachim era foarte modest şi milostiv, oferind Templului o treime din veniturile sale, văduvelor, orfanilor şi săracilor o altă treime, iar restul păstrând pentru sine. Şi cu cât oferea mai mult, cu atât mai mult era binecuvântat de Dumnezeu, fiind iubit şi respectat de popor. Cu toate acestea, lui Ioachim şi Anei le lipsea o binecuvântare: bucuria de a avea urmaşi. Absenţa copiilor era considerată astfel cea mai mare pedeapsă.

Iar pentru un urmaş al lui David, precum Ioachim era un lucru şi mai greu de acceptat, ştiind că Mesia se va naşte din această seminţie. Ioachim şi Ana nu s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, nici nu au renunţat la viaţa lor virtuoasă, rugându-se în continuare cu lacrimi şi nădăjduind în bunătatea lui Dumnezeu. Ioachim s-a retras în munţi, iar Ana a rămas într-o mică peşteră din grădina lor. Fără a şti unul de altul, s-au rugat să fie binecuvântaţi asemeni lui Avraam şi Sarei, promiţând că de vor avea un copil, îl vor închina lui Dumnezeu.

Amărăciunea Anei era cu atât mai mare cu cât Ioachim îi spusese că nu se va întoarce până nu va afla răspuns rugăciunilor sale. Şi iată că un înger s-a arătat fiecăruia, spunându-le că faptele lor bune s-au auzit în cer, că ruşinea lor înaintea oamenilor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa.

La scurt timp Ana va rămâne însărcinată, iar vestea aceasta va aduce multă bucurie în rândul rudelor şi prietenilor lor. Peste nouă luni, Ana va naşte o fetiţă, pe care o vor numi Maria (Miriam-Stăpână, Doamnă). Era darul oferit de Dumnezeu ca răsplată pentru smerenia, răbdarea, credinţa şi rugăciunea lor.

Fecioara Maria a fost în acelaşi timp darul lui Dumnezeu pentru omenire, venit la plinirea vremii, căci ea urma să devină vasul cel curat al dumnezeirii. Iar pentru aceasta, părinţii săi trebuiau să fie curăţiţi de orice patimă trupească prin smerenie, răbdare şi vârstă înaintată.