Connect with us

Eveniment

Când scăpăm de epidemia de gripă din România? Președintele Asociației Medicilor de Familie avertizează

Publicat

Publicitate

Epidemia de gripă e departe de a se încheia, chiar dacă cifrele legate de numărul îmbolnăvirilor și al deceselor sunt în scădere. În interviul exclusiv pentru Impact.ro, Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie din București, ne avertizează să nu lăsăm „garda jos” în fața acestei boli grave, și să ne protejăm în continuare.

Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie din București, trage un semnal de alarmă
Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie din București, menționează, exclusiv pentru Impact.ro:

„O asemenea situație are de obicei mai multe vârfuri! De regulă, sunt cel puțin două! Dacă pe cel dintâi l-am înregistrat la finele anului trecut și începutul celui nou, e de așteptat să se înregistreze curând și următorul.

Și asta în ciuda faptului că în rapoartele oficiale se poate constata o oarecare scădere a numărului de îmbolnăviri și de decese. În opinia mea, până la finele lui martie sau până la început de aprilie, suntem departe de a scăpa din ea. În niciun caz nu trebuie lăsată garda jos”.
„S-a creat acest mix de gripă, viroze și COVID-19, care a afectat atâta lume”
Aceasta mai spune că situația cu care ne confruntăm în prezent vine și pe fondul recentei pandemii de COVID-19:

„Totul vine și pe fundalul acestui an atipic, tampon, cum îi spunem noi, care s-a născut în urma faptului că din cauza pandemiei de COVID-19 a fost întreruptă circulația virusurilor. Regulile de protecție din timpul pandemiei de COVID i-au forțat pe oameni să se izoleze, după cum bine știm.

Iar asta a făcut ca virusurile să nu mai aibă aceeași circulație, ca în anii precedenți. Fără om, virusurile nu au avut aceeași transmitere! Așa s-a creat acest mix de gripă, viroze și COVID-19, care a afectat atâta lume. Să sperăm ca în această toamnă nu vom mai avea parte de același scenariu!”, sună explicația medicului de familie.

Publicitate

„Dacă simțim că ne încearcă boala, apelați constant la medicii de familie”
Pe de altă parte, Sandra Alexiu consideră că un rol important în evoluția situației îmbolnăvirilor de gripă îl va avea și maniera în care va evolua starea vremii, o alternanță a perioadelor de încălzire cu cele de răcire rapidă, așa cum s-a mai întâmplat, de altfel, nefiind în favoarea oamenilor:

„Ceea ce trebuie să facem e să fim în continuare foarte atenți la măsurile personale de igienă și la încercarea constantă de a ne proteja, mai ales în situația în care circulăm cu mijloace de transport aglomerate. Mă refer la utilizarea măștilor de unică folosință, cele care rămân în continuare aliați de nădejde.

Iar dacă simțim că ne încearcă boala, apelați constant la medicii de familie, având încredere în ceea ce vă recomandă. În ceea ce privește situația, vom ști cum stăm de la colegii noștri, epidemiologi, care ne anunță constant asupra evoluției situației”, conchide aceeași Sandra Alexiu.

Au fost înregistrate circa 20 de decese, în special în rândul persoanelor nevaccinate
La rândul său, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat în primele zile ale lunii ianuarie, chiar înainte de reluarea cursurilor școlare, că preferă să nu declare epidemie de gripă, mergând pe varianta unor „recomandări” în dauna restricțiilor.

Ulterior, Alexandru Rafila a revenit cu declarații publice prin care susținea că finalul lui ianuarie va aduce o scădere a numărului cazurilor de gripă. Conform datelor lui Alexandru Rafila, în actualul sezon de gripă au fost înregistrate circa 20 de decese, în special în rândul persoanelor nevaccinate.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

VIDEO: „Familia mea face sport”, un proiect marca Școala Nr.11 Botoșani, ediția a II-a. Elevii și părinții lor s-au prezentat la linia de start

Publicat

Publicitate

Vineri, pentru mai mulți elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 11 din Botoșani, clopoțelul nu a sunat pentru ore, ci pentru zâmbete, alergări și îmbrățișări. Într-o atmosferă plină de emoție și râsete, în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare”, s-a derulat o competiție sportivă cu totul specială, inclusă într-un proiect marca Școala Nr. 11, aflat acum la a doua ediție, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Botoşani.

În cadrul activității, nu doar copiii au fost în centrul atenției, ci și părinții lor, cu toții alergând, trăgând de frânghie, încurajându-se, redescoperind astfel, împreună, bucuria pură a jocului.

„Familia mea face sport”, un demers plin de căldură, este un proiect gândit și propus anul trecut de îndrăgita profesoară de la Școala Gimnazială Nr. 11, Carmen Socianu, care a găsit înțelegere la conducerea unității de învățământ și sprijin la DJST.

Lecția bucuriei în pași de alergare: Părinți și copii, împreună sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare”

Aproape o sută copii și părinți, din două clase, au lăsat grijile deoparte și s-au aliniat la start, cu emoții în suflet și mâinile strânse unele în altele. Au urmat probele de viteză și rezistență, unde nu timpul a contat, ci râsul din ochii copiilor și efortul comun. Iar când a venit vremea tragerii de frânghie, sala a fost cuprinsă de o veselie molipsitoare. Susținătoare de nădejde a micuților din clasele întâi A și  D au fost cele două reputate învățătoare Mirela Brehuescu
Doina Răduţac.

„După prima ediție am descoperit că implicarea părintelui în activitatea sportivă a motivat copilul sa facă mai multă mișcare. Ediția aII-a a adus la activitate mai mulți părinți, dornici să facă sport alături de copiii lor, mai dezinvolti și mai competitivi”, a spus, cu ochii luminați de emoție, profesoara Carmen Socianu.

Publicitate

Pentru părinții și frații prezenți, singurul regret a fost… că s-a terminat prea repede. „Am trăit clipe foarte amuzante, împreună cu micuții și părinții, dar și o mare bucurie pentru că m-am simțit din nou ca în clasele primare. Și da, îmi voi lua revanșa la următoarea ediție”, a glumit o adolescentă care a venit să-și susțină sora în competiție, învinsă de câteva ori de gravitație, dar și de bucuria momentului.

La final, copiii și părinții au fost răsplătiți cu diplome, oferite de Ana Țepeș, inspector sportiv, dar adevărata recompensă a fost bucuria împărtășită, timpul petrecut împreună și amintirile care vor rămâne vii mult timp de acum încolo.

Citeste mai mult

Educație

Europa, sărbătorită cu suflet la Vorona: Lecție de unitate și diversitate oferită de elevii liceului „Ștefan cel Mare și Sfânt”

Publicat

Publicitate

Ziua de 9 Mai nu este doar o filă de istorie, ci o triplă reverberație în inima românilor: este ziua în care, în 1877, România și-a proclamat independența, este ziua în care, în 1945, omenirea a respirat ușurată la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, dar și momentul în care, astăzi, celebrăm idealul comun al păcii și unității – Ziua Europei.

La Vorona, această zi a prins culoare, sunet și gust în sufletele elevilor de la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt”, care au marcat-o printr-o activitate aparte, încărcată de semnificații și emoție. S-au unit, la propriu și la figurat, clasele V-XI într-un adevărat festival al diversității europene, în care fiecare grupă de elevi a reprezentat câte o țară membră a Uniunii Europene.

Holurile liceului s-au transformat în bulevardele unei Europe în miniatură. Costumele tradiționale, muzica autentică, dansurile specifice, mâncărurile care au făcut istorie în bucătăriile continentului, monumentele și personalitățile marcante ale fiecărei națiuni – toate au fost prezentate cu entuziasm și migală.

Standurile au fost evaluate de un juriu format din elevii clasei a XII-a și profesori ai școlii, care au avut sarcina dificilă de a alege cele mai bine pregătite echipe. După degustări savuroase și prezentări atent construite, au fost desemnate țările câștigătoare, dar adevărata victorie a fost aceea a înțelegerii, a implicării și a respectului reciproc.

„A fost un concurs, da, dar mai presus de toate a fost o lecție despre ce înseamnă să fii european fără să renunți la cine ești. Tradițiile noastre nu se pierd, ci se împletesc cu ale altora într-un mozaic cultural de care putem fi mândri”, au transmis cadrele didactice coordonatoare.

Prin această inițiativă, elevii nu doar că au învățat despre țările Europei, ci au exersat spiritul civic și apartenența la o comunitate mai mare, una care își pune în centrul valorilor demnitatea, libertatea, respectul, solidaritatea și pacea.

Publicitate

“Felicitări tuturor participanților!

La mulți ani, Europa! La mulți ani, România europeană!”, au transmis cadrele didactice coordonatoare din cadrul Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona.

Iată și câteva imagini surprinse cu această ocazie:

Citeste mai mult

Eveniment

Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul va aduce binecuvântare la Dorohoi și Vorniceni. Doi tineri vor avea parte de rugăciune arhierească la nunta lor

Publicat

Publicitate

Duminică, 11 mai 2025, creștinii din DOrohoi vor avea parte de aleasă trăire duhovnicească, sub binecuvântarea și căldura rugăciunii aduse de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. În mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, ierarhul va oficia Sfânta Liturghie, învăluind sufletele celor prezenți cu liniștea și har.

După cuvântul de învățătură, în care va așeza semințele credinței și iubirii creștine, Preasfințitul Nichifor va înălța o rugăciune specială pentru doi tineri care își vor uni destinele în fața altarului, în Sfânta Taină a Cununiei. Comunitatea va fi astfel martora unui început de drum, pecetluit de rugăciune și binecuvântare arhierească.

Parohia care îi va găzdui pe credincioși în această zi de sărbătoare are o poveste tăcută, dar vie. Înființată în 1997, prin grija și binecuvântarea de atunci a Preafericitului Părinte Daniel, parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a crescut în credință și jertfelnicie. Prima capelă, o construcție provizorie dar plină de suflet, a fost sfințită în 1998 de Înaltpreasfințitul Calinic, oferind oamenilor un loc de rugăciune în vremuri de început. Cu inimă plină de râvnă, părintele Constantin Ceobanu a fost cel care a pus temelia visului unei biserici mari, cu proiecte, fonduri și o comunitate unită în jurul altarului.

Spre seară, pașii Preasfințitului Nichifor se vor îndrepta către comuna Vorniceni, acolo unde, în Parohia „Sfântul Ilie” – Dealu Crucii, va avea loc sfințirea casei praznicale. O clădire nu doar de piatră, ci de nădejde și comuniune, loc al întâlnirilor sufletești după fiecare Sfântă Liturghie, loc în care bucuriile și durerile credincioșilor se vor împărtăși sub semnul dragostei frățești.

Ziua de 11 mai se anunță a fi una a bucuriei, a binecuvântării și a prezenței vii a credinței, în care oamenii se vor simți mai aproape de cer, prin păstorul lor, Preasfințitul Nichifor.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Atenționare de călătorie MAE: Slovacia – actualizarea restricțiilor de trecere a frontierei în contextul focarelor de febră aftoasă

Publicat

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Slovacă asupra faptului că, în contextul focarelor de febră aftoasă, autoritățile slovace au decis prelungirea controalelor la frontierele cu Ungaria și Austria, până la data de 7 iulie, la miezul nopții.

De asemenea, autoritățile slovace au decis închiderea temporară, în aceeași perioadă de timp, a următoarelor puncte de trecere a frontierei:

– cu Ungaria: Èunovo – Rajka (strada Schengen), Radvaò nad Dunajom (Ferry), Ch¾aba – Ipolymadásd, Salka – Letkés, Lenartovnce – Bánréve, Trenè-Rároš -Rárospuszta, Ipe¾ské Predmostie – Drégalypalank, Vrbovka – Õrhalom, Dlhá Ves/Domica – Aggtelek, Kechnec – Abaújvár, Trstené pri Hornáde – Kéked, Skároš – Hollóháza, Micha¾any – Alsóregmec, Streda nad Bodrogom – Karos, Ve¾ký Horeš – Nagyrozvágy, Ve¾ké Trakany – Zemplénagárd;

– cu Austria: Záhorská Ves – Angern (Ferry).

Autoritățile din Republica Slovacă atenționează că pe durata controalelor ministerul slovac de interne poate stabili ca unele puncte de frontieră să fie închise traficului rutier.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice a României la Bratislava: + 421 2 207 27 447, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

Publicitate

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României la Bratislava: +421 902 411 268.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet bratislava.mae.ro și www.mae.ro. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Educație11 ore ago

VIDEO: „Familia mea face sport”, un proiect marca Școala Nr.11 Botoșani, ediția a II-a. Elevii și părinții lor s-au prezentat la linia de start

Educație11 ore ago

Europa, sărbătorită cu suflet la Vorona: Lecție de unitate și diversitate oferită de elevii liceului „Ștefan cel Mare și Sfânt”

Eveniment12 ore ago

Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul va aduce binecuvântare la Dorohoi și Vorniceni. Doi tineri vor avea parte de rugăciune arhierească la nunta lor

Eveniment12 ore ago

Atenționare de călătorie MAE: Slovacia – actualizarea restricțiilor de trecere a frontierei în contextul focarelor de febră aftoasă

Eveniment16 ore ago

Prezidențiale2025/AEP: Începe campania pentru turul 2. Competitorii să contribuie la desfășurarea unei campanii corecte, integre, transparente

Cultura17 ore ago

Noaptea Muzeelor: „Mai aproape de oameni într-o noapte de mai” – ediția 2025

Eveniment17 ore ago

Zeci de controale ale comisarilor Gărzii de Mediu Botoșani, în luna care a trecut. Amenzi și o sesizare penală

Educație17 ore ago

FOTO: Concursul„Let’s Play”, etapa județeană, limba engleză, nivel preșcolar, la Botoșani. „Un eveniment plin de curaj și inovație”

Eveniment17 ore ago

FOTO: Aproape o sută de copii de la Grădinița „Floare de colț”, din municipiul Botoșani, au aflat de la pompieri cum trebuie să procedeze în caz de incendiu sau cutremur

Eveniment18 ore ago

Prima Bursa a locurilor de muncă din  anul 2025. Detalii despre desfășurare

Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending