Connect with us

Actualitate

Când scăpăm de ciclonul polar. Anunțul ANM despre ce ne așteaptă

Publicat

Publicitate

După frig și primele ninsori căzute la munte, vremea se îndreaptă. Meteorologii anunță că de la mijlocul săptămânii temperaturile vor crește accentuat. Până pe 22 octombrie, conform prognozei, vom mai avea parte de un episod de frig pătrunzător.

Prognoza meteo Muntenia
În primele zile ale intervalului, în cea mai mare parte a regiunii, valorile termice se vor situa în jurul normelor climatologice, respectiv o medie a maximelor de 18…21 de grade şi minime în jurul a 7 grade. Vremea va deveni din nou caldă în perioada 13 – 16 octombrie, când sunt estimate maxime termice de 25…28 de grade şi minime de 10…12 grade. După 17 octombrie valorile termice vor reveni la o medie a maximelor de 18….20 de grade şi respectiv minime în general de 6…8 grade.

Regimul pluviometric se va menţine deficitar în cea mai mare parte a intervalului. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în zilele de 18 şi 19 octombrie.

Prognoza meteo Transilvania
Până în data de 14 octombrie vremea se va încălzi, astfel că maximele termice vor ajunge, în medie, până la 24…25 de grade şi se vor situa peste mediile climatologice specifice perioadei. Media minimelor va avea alternanţe în primele nopţi, când se va situa între 2 şi 5 grade, apoi va creşte treptat până în data de 17 octombrie, până la 7…9 grade. Vremea se va răcori ulterior, astfel că până la finalul intervalului de prognoză media temperaturilor maxime va oscila între 14 şi 16 grade, iar a minimelor între 2 şi 4 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată la începutul intervalului şi după data de 16 octombrie, anunţă ANM.

Prognoza meteo Moldova
În primele două zile ale intervalului vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit, cu o medie a valorilor termice diurne de 13…14 grade şi de 2…5 grade pentru valorile nocturne. Încălzirea estimată pentru perioada 12 – 15 octombrie va fi semnificativă, astfel la nivelul regiunii se va ajunge la maxime de 24…26 de grade şi minime în jurul a 10 grade, valori ce vor caracteriza o vreme caldă. În a doua săptămână de prognoză valorile termice se vor apropia de normalul climatologic, respectiv o medie a maximelor de 15….17 grade şi de 4…6 grade pentru minime.

Regimul pluviometric se va menţine deficitar. Ploi slabe se vor semnala la începutul intervalului, iar cu o probabilitate destul de ridicată şi în perioada 17 – 19 octombrie.

Publicitate

Prognoza meteo Oltenia
În primele zile ale intervalului, valorile termice se vor situa în jurul normelor climatologice, respectiv o medie a maximelor de 19…22 de grade şi minime în jurul a 8 grade. Vremea va deveni din nou caldă în perioada 13 – 16 octombrie, când sunt estimate maxime termice de 25…27 de grade şi minime de 10…12 grade. După 17 octombrie valorile termice vor scădea, astfel media maximelor va fi de 17….19 de grade, iar minimele vor fi în jurul a 6 grade.

Citește și: Harghita, polul frigului. Minus 1,3°C la Miercurea-Ciuc, cea mai scăzută temperatură din ţară
Regimul pluviometric se va menţine deficitar în cea mai mare parte a intervalului. Probabilitatea pentru ploi va fi în creştere după 17 octombrie.

Prognoza meteo Banat
La începutul săptămânii, valorile termice se vor situa uşor sub mediile climatologice specifice perioadei, astfel că media maximelor termice va fi de 18…21 de grade, iar cea a minimelor se va situa în jurul a 11 grade în prima noapte, apoi va coborî până spre 5…8 grade. Va urma un proces de încălzire treptată până spre mijlocul intervalului de prognoză, când maximele vor atinge în medie 27…28 de grade, iar minimele 11…13 grade. Ulterior, media valorilor de temperatură maximă va scădea din nou până spre 17…19 grade, iar cea a minimelor până spre 6…8 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în primele două zile din interval şi după data de 16 octombrie.

Prognoza meteo Crișana
Vremea va fi în încălzire treptată, de la o medie a maximelor termice de 16 grade în prima zi, până la 26…27 de grade în data de 14 octombrie. Media minimelor va fi în scădere în data de 11 octombrie, când se va situa în jurul valorii de 5 grade, apoi va urca treptat până în data de 17 octombrie, până spre 11…12 grade. Ulterior, vremea se va răcori cu aproximativ 4 grade, iarmedia temperaturilor maxime va avea variaţii, în general, între 15 şi 18 grade, iar cea a minimelor între 5 şi 7 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată la începutul intervalului şi după data de 16 octombrie.

Prognoza meteo Maramureș
Vremea va fi în încălzire treptată, de la o medie a maximelor termice de 12 grade în prima zi, până la 24…25 de grade în data de 14 octombrie. Media minimelor va avea alternanţe în primele nopţi, când se va situa între 1 şi 5 grade, apoi va creşte treptat până în data de 17 octombrie, până la 8…10 grade. Ulterior, vremea se va răcori, astfel că media temperaturilor maxime va avea variaţii, în general, între 14 şi 17 grade, iar cea a minimelor între 3 şi 6 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în primele două zile ale intervalului, precum şi după data de 15 octombrie.

Prognoza meteo Dobrogea
În primele zile ale intervalului vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit, cu o medie a valorilor termice diurne de 16…17 grade şi de 6…8 grade pentru valorile nocturne. Încălzirea estimată pentru perioada 12 – 16 octombrie va fi semnificativă, astfel la nivelul regiunii se va concretiza prin maxime termice de 25…26 de grade şi minime de12…14 grade, valori ce vor caracteriza o vreme caldă. După 17 octombrie valorile termice se vor apropia de normalul climatologic, respectiv o medie a maximelor de 16….18 grade şi de 8…9 grade pentru minime.

Citește și: Temperaturi de foc: 2023 ar putea fi cel mai cald an înregistrat vreodată. Ce a alimentat noul record
Regimul pluviometric se va menţine deficitar. Ploi slabe vor fi posibile după 17 octombrie.

Prognoza meteo la munte
Vremea va fi rece în primele 3 zile ale intervalului, cu o medie a temperaturilor maxime de 6…8 grade şi minime în jurul a 0 grade. Încălzirea va fi semnificativă în perioada 12 – 15 octombrie, când media temperaturilor maxime pentru întreaga zonă va urca la 16…17 grade, iar de asemenea şi în privinţa minimelor se va ajunge la o medie de 7…8 grade. Spre sfârşitul celei de-a doua decade valorile termice diurne vor scădea la o medie de 8…10 grade, iar minimele se vor apropia din nou de 0 grade.

Temporar vor fi precipitaţii slabe în 9 şi 10 octombrie, iar cu o probabilitate în creştere şi după 17 octombrie.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și Metaloglobus București

Publicat

Publicitate

Duminică, 8 februarie 2026, începând cu ora 17:00, pe Stadionul Municipal din Botoșani, se va disputa partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Metaloglobus București , meci contând pentru etapa 26 a sezonului regulat 2025–2026 al Superligii României.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vor acționa în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în scopul asigurării ordinii publice și protecției cetățenilor.

Accesul spectatorilor în stadion va fi permis începând cu ora 15:00. Pentru evitarea aglomerației și facilitarea unui acces rapid, se recomandă publicului sosirea din timp la porțile de intrare.
Toți participanții vor fi supuși unui control corporal preventiv, iar autovehiculele care intră în incinta stadionului vor fi verificate suplimentar, pentru prevenirea introducerii de materiale pirotehnice și alte obiecte interzise.

Recomandări pentru spectatori:
* Respectați indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor.
* Evitați implicarea în incidente care pot afecta ordinea și siguranța publică.
* Nu staționați pe scările de acces sau pe coronamentul arenei.
* Este interzis accesul cu obiecte pirotehnice, recipiente din sticlă sau afișe cu mesaje discriminatorii ori instigatoare la violență.
* Este strict interzisă pătrunderea pe terenul de joc.

Precizări legale:
Potrivit prevederilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței la competițiile sportive, adresarea de injurii, amenințări sau expresii jignitoare la adresa altor spectatori, oficiali sau forțe de ordine constituie contravenție și se sancționează cu:
* Amenzi cuprinse între 150 și 400 lei sau prestarea a 70–120 ore de muncă în folosul comunității.
* În cazul amenințării forțelor de ordine, sancțiunile pot ajunge până la 750 lei amendă și 150 ore de muncă în folosul comunității, precum și interzicerea accesului la competițiile sportive pentru o perioadă de 6 luni.
Jandarmeria Română reamintește că siguranța tuturor participanților este prioritară. Orice comportament antisocial va fi sancționat conform legii.
Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare și vă dorim un spectacol sportiv fără incidente!

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Furt de arbori în Lozna și Vârful Câmpului: Polițiștii au pus în aplicare mandate de percheziție

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, polițiștii din Mihăileni au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară , în localitățile Lozna și Vârful Câmpului, la două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt de material lemnos .

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în perioada 27 ianuarie – 02 februarie 2026, cei doi au sustras un număr de 12 arbori de diferite specii, cauzând un prejudiciu în valoare de 2.000 de lei .

La domiciliul celor doi bărbați, au fost identificate mai multe mijloace de probe care interesează cauza, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Bărbații au fost conduși la sediul poliției, în baza unor mandate de aducere, pentru audieri .

La activitate am beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Botoșani .

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt de material lemnos .

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Nu i-a plăcut măsura controlului judiciar. Femeie de 43 de ani, arestată pentru 30 de zile

Publicat

Publicitate

Vineri, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu arestul preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, în cazul unei femei de 43 de ani, din municipiul Botoșani, cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

 Din verificările efectuate de polițiști, a reieși faptul că aceasta ar fi încălcat cu rea credință obligațiile impuse prin măsura controlului judiciar.

 Mai mult decât atât, la data de 21 ianuarie 2026, profitând de neatenția victimei, o tânără de 30 de ani, din municipiul Botoșani, i-ar fi sustras acesteia portofelul pe care îl avea într-un rucsac.

 

Inițial, față de aceasta a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, ulterior fiind arestată preventiv pentru 30 de zile.

 

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

Regulamentul de bloc. Documentul obligatoriu pentru toate asociațiile de proprietari

Publicat

Publicitate

Regulamentul de bloc, denumit și regulamentul condominiului, este un document esențial pentru buna conviețuire în imobilele cu mai mulți proprietari. Acesta stabilește regulile de folosire a părților comune, precum și normele de conduită și bună vecinătate care trebuie respectate de toți cei care locuiesc sau tranzitează clădirea, informează alba24.ro.

Potrivit legislației în vigoare, toate asociațiile de proprietari au obligația de a adopta un regulament scris, iar prevederile acestuia se aplică nu doar proprietarilor și chiriașilor, ci tuturor persoanelor care intră în bloc.

Cum se adoptă regulamentul de bloc

Conform Legii nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, regulamentul de bloc este inițiat de președintele asociației sau de comitetul executiv. Documentul este dezbătut și adoptat în adunarea generală a asociației de proprietari, cu acordul majorității proprietarilor din condominiu.

După adoptare, regulamentul trebuie adus la cunoștința tuturor proprietarilor în termen de maximum 7 zile, fie prin afișare la avizier, fie prin înmânarea unei copii conforme.

Legea prevede expres că regulamentul nu poate impune restricții nejustificate asupra drepturilor proprietarilor, în afara celor determinate de destinația imobilului, așa cum este aceasta prevăzută în proiectul tehnic și cartea tehnică a construcției.

Publicitate

Cine este obligat să respecte regulamentul

Regulamentul de bloc este obligatoriu pentru:

  • proprietari;
  • chiriași;
  • persoanele găzduite temporar;
  • orice alte persoane care tranzitează imobilul.

Responsabilitatea informării chiriașilor și a vizitatorilor cu privire la regulile stabilite prin regulament revine proprietarului.

În cazul nerespectării regulamentului, proprietarii pot sesiza președintele sau comitetul executiv al asociației de proprietari. Totuși, regulamentul nu stabilește sancțiuni și nu constituie, prin el însuși, temei pentru aplicarea de contravenții.

Modificarea regulamentului

Regulamentul-cadru poate fi modificat sau completat doar cu acordul majorității proprietarilor din condominiu. Orice modificare trebuie comunicată tuturor proprietarilor în termen de 7 zile de la adoptare, prin aceleași mijloace ca și regulamentul inițial.

Modelul orientativ pentru regulamentul de bloc este prevăzut în Ordinul Ministerului Dezvoltării nr. 1.058/2019.

Folosința părților comune ale condominiului

Fiecare proprietar sau locatar are dreptul de a folosi atât spațiul propriu, cât și părțile comune ale imobilului, cu respectarea legii, a acordului de asociere și a drepturilor celorlalți proprietari. Utilizarea părților comune trebuie să se facă fără schimbarea destinației clădirii și fără a crea disconfort.

În cazul părților comune aflate în folosință exclusivă, proprietarii au obligația de a le întreține și curăța pe cheltuială proprie, fără a realiza modificări constructive sau a le folosi în alte scopuri.

Instalațiile comune pot fi utilizate doar conform destinației lor, iar acolo unde legea impune revizii sau avize periodice, acestea sunt obligatorii înainte de utilizare.

Curățenia și întreținerea proprietății comune

Proprietarii au obligația de a menține curățenia și de a proteja integritatea și aspectul clădirii. De asemenea, trebuie respectate măsurile stabilite de autoritățile locale privind igiena publică și salubritatea, astfel încât să nu fie afectată sănătatea sau confortul celorlalți locatari.

Proprietarul este responsabil și pentru întreținerea spațiului propriu, astfel încât imobilul să fie păstrat în stare bună.

Interdicții privind folosirea spațiilor comune

Regulamentul de bloc interzice:

  • depozitarea sau abandonarea obiectelor pe proprietatea comună, dacă se împiedică utilizarea normală a acesteia;
  • blocarea căilor de acces în condominiu sau către proprietățile individuale;
  • depozitarea substanțelor periculoase, poluante sau a materialelor care pot pune în pericol siguranța locatarilor ori integritatea clădirii;
  • deversarea deșeurilor menajere în alte locuri decât cele special amenajate.

Proprietarii pot efectua lucrări de modificare în locuințele proprii doar dacă acestea respectă legislația, proiectul inițial al clădirii, estetica imobilului și nu afectează părțile comune sau drepturile celorlalți locatari.

În cazul producerii unor daune, proprietarul vinovat este obligat să repare stricăciunile sau să suporte costurile aferente.

Norme de conduită și bună vecinătate

Drepturile niciunui proprietar nu pot fi încălcate prin acțiunile sau inacțiunile altor proprietari, chiriași ori vizitatori. De asemenea, este interzisă îngrădirea accesului la utilitățile publice sau la părțile comune ale imobilului, cu excepția cazurilor prevăzute expres de lege.

Proprietarii deconectați de la sistemul centralizat de încălzire au obligația de a-și asigura o sursă alternativă de încălzire.

Orele de liniște în condominiu

Tulburarea liniștii locatarilor este strict interzisă. Conform Legii nr. 61/1991, nu pot fi produse zgomote, larmă sau alte sunete deranjante:

  • între orele 22:00 – 08:00;
  • între orele 13:00 – 14:00.

Această regulă se aplică indiferent de sursa zgomotului – aparate, instrumente muzicale sau alte activități.

Animalele de companie

Proprietarii sau locatarii care dețin animale de companie au obligația de a respecta legislația în vigoare, de a nu tulbura liniștea locatarilor și de a menține curățenia pe spațiile comune, luând toate măsurile necesare pentru a nu aduce atingere drepturilor celorlalți.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending