Sfântul Mucenic Pamfil era originar din Berit, crescut într-o familie nobilă, a fost educat minunat în treburile obștești ale țării sale, ne spun istoricii, lăsând astfel să se înțeleagă pregătirea sa și poate chiar angajamentele în administrația publică.

Pe lângă pregătirea administrativă, literară și filosofică, Sfântul Pamfil a fost un foarte bun cunoscător al Scripturii și al tâlcuirilor biblice. „În ce privește cunoștința dumnezeiască și Sfintele Scripturi, ne relatează Eusebiu de Cezareea, el dobândise, ca să nu spun ceva prea exagerat, o astfel de destoinicie cum nu avea nimeni dintre cei din vremea aceea”.

Aplecarea sa spre studiul biblic este explicată și prin așezarea sa în școala marilor dascăli de exegeză sau tâlcuire a Scripturii de la Alexandria și Cezareea Palestinei. Sfântul Mucenic Pamfil a înființat în Cezareea Palestinei o bibliotecă foarte importantă pentru vremea aceea care avea peste 3000 de cărți. Totodată, a întemeiat și o școală publică pentru învățarea Sfintelor Scripturi.

Virtuos și evlavios Sfântul Mucenic Pamfil a dus o viață exemplară care a fost încununată prin mucenicie împreună cu alți unsprezece tineri. După ani de încarcerare și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos prin tăierea capului în ziua de 16 februarie 310, în urma persecuțiilor din timpul domniei lui Diocletian. Sfântul Pamfil, primul dintre ei, era preot al acestei cetăți. Se ocupa cu îndreptarea textului Noului Testament, curățindu-l de greșelile diverșilor copiști.

El însuși copia Sfânta Scriptură și o dădea celor care o doreau. Cel de-a doilea a fost bătrânul diacon Valentin. Acesta era o autoritate recunoscută în Sfintele Scripturi, pe care le cunoștea pe de rost. Cel de-al treilea, Pavel, în timpul unei persecuții anterioare fusese aruncat în foc pentru credința lui în Hristos. Aceștia, după diferitele chinuri la care au fost supuși de către guvernatorul Urban, au stat în temniță timp de doi ani, până când a ajuns la guvernare Firmilian.

Alături de ei au fost întemnițați cinci frați, care se născuseră în Egipt și care se întorceau în țara lor după ce fuseseră siliți să muncească în minele din Cilicia. La porțile Cezareei cei cinci au declarat că sunt creștini și au fost aduși în fața judecății. Întrebați fiind: „care sunt numele voastre și din ce neam sunteți?” – ei au răspuns: „Numele păgâne date de maica noastră noi le-am lepădat și ne-am numit în loc Ilie, Isaia, Ieremia, Samuil și Daniil”. Întrebați fiind, „Care este patria voastră?” – ei au răspuns: „Ierusalimul cel de Sus.”

Cei opt mărturisitori au fost scoși din temniță și decapitați, iar după ei a fost ucis și tânărul Porfirie, care a încercat să îngroape trupurile mucenicilor. Pe Porfirie prigonitorii l-au îngropat de viu, ca și pe Seleuc, care mai înainte fusese ofițer și care se apropiase să sărute picioarele mucenicilor. De asemenea, tot acum au dobândit moarte mucenicească, Teodul și Iulian, care, în timpul înmormântării mucenicilor au sărutat sfintele lor moaște.