Sfânta Irina Hrisovalantou, care a primit mere din Rai, a dus o viață monahală înveșmântată în haina smereniei, având neîncetat mintea scăldată în cea mai profundă rugăciune, fapt pentru care a primit de la Dumnezeu darul vederii înainte ajutându-i încă din timpul vieții pe cei care o căutau, împovărați de încercările vieții. Ea este serbată în calendarul ortodox în data de 28 iulie, informează pravila.ro.
Sfânta Irina Hrisovalantou s-a născut în secolul al IX-lea în ținutul Capadociei (Turcia de astăzi), într-o familie aristocrată, sora sa căsătorindu-se cu Bardas, fratele împărătesei Teodora a II-a. După moartea împăratului Teofil, împărăteasa Teodora a restabilit ortodoxia și a îndepărtat iconoclasmul pe care îl impusese fostul conducător al imperiului. La împlinirea vârstei de 20 de ani a fiului său Mihail, împărăteasa Teodora a ordonat să-i găsească acestuia o soție demnă de viitorul împărat. Tânăra Irina a fost una dintre cele alese de mesagerii curții regale, ea acceptând cererea în căsătorie. Astfel, trimișii regali, împreună cu o parte a familiei Sfintei au pornit spre Constantinopol pentru nunta cea mare.
În drum spre Constantinopol, ei au avut de trecut Muntele Olimp, unde Irina a dorit să îl vadă pe pustnicul Ioanichie cel Mare (prăznuit la 4 noiembrie) pe care îl prețuia și să primească de la acesta binecuvântările lui. Curăția interioară a pustnicului i-a permis să prevadă sosirea grupului și de asemenea, viitorul Irinei, acesta spunându-i: „Bine ai venit, Irina, slujitoarea Domnului. Mergi la Curtea Imperială cu bucurie pentru că obștea din Hrisovalant are nevoie de tine.” Uimită de cuvintele pustnicului, tânăra Irina și-a urmat drumul spre Constantinopol, iar spre marea sa bucurie, o dată ajunsă acolo a aflat că tânărul Mihail se căsătorise deja cu altcineva. Atunci a înțeles că drumul său în viață era altul, că alta era menirea ei, refuzând ulterioare propuneri de căsătorie cu oameni de rang înalt din Bizanț, ea stabilindu-se la Mănăstirea Hrisovalant.
Intrarea în monahism a Sfintei Irina
Ajunsă aici, liniștea și armonia aflate în acest locaș și-au făcut cu repeziciune loc în sufletul său, tânăra Irina decizând să își elibereze slugile și să își doneze averea și zestrea săracilor, intrând în comunitatea monahală cu o singură haină făcută din pânză de sac. S-a făcut în cel mai scurt timp iubită de celelalte maici, supunându-se regulilor mănăstirii și conformându-se fără să dea înapoi nici în fața celor mai dificile sarcini. Ascultarea sa consta în spălarea toaletelor. Își petrecea ziua în chilia ei citind Viețile Sfinților, învățând de la Sfântul Arsenie rugăciunea lungă de toată noaptea. A cerut binecuvântare ca să se încumete la această rugăciune, iar stareța, cunoscând smerenia Sfânta Irina, i-a dat acceptul înainte de terminarea primului an de noviciat. Era capabilă să stea de dimineața până noaptea cu mâinile ridicate, câteodată rămânând zile întregi nemișcată, spre marea uimire a stareței. Sfânta Irina avea să facă acestea timp de trei ani și nici măcar necuratul nu a fost în stare să o devieze de la țelul său, reușind evitarea gândurilor și tentațiilor pământești prin abstinență și smerenie. Se hrănea în principal cu pâine și apă, iar din când în când cu ierburi și legume. Își schimba veșmântul de Sfintele Paști și îl spăla doar ca să îl dea săracilor în Postul Paștelui.
De fiecare dată când era tulburată de gânduri nepotrivite sau ispitită de lucrările necurate ale vrăjmașului, Sfânta Irina se spovedea maicii starețe care îi aducea din nou liniștea în suflet. Aceasta avea o vastă experiență a frământărilor sufletești pe care un monah le experimentează pe parcursul vieții pline de nevoințe din mănăstire și astfel știa cu precizie cum să o ajute pe Sfânta Irina să depășească aceste obstacole. Rugăciunea neîncetată împreună cu semnul Sfintei Cruci erau armele de nebiruit în fața dușmanului nevăzut. Odată, fiind cuprinsă de îndoială, năpădită de gândurile vieții sale îmbelșugate de dinainte, Sfânta Irina s-a aruncat la pământ, vărsând lacrimi de rugăciune în fața Domnului, a Sfintei Sale Maici și a tuturor sfinților și arhangheilor (cărora le era închinată mănăstirea): „Treime binecuvântată (Tată, Fiu și Duh Sfânt), Dumnezeu veșnic, pentru mijlocirile Preasfintei Maicii Tale și împreună cu arhanghelii, armatele lor, cereștile puteri și toți sfinții Tăi, ajută roabei Tale. Scapă-mă de ispitele diavolului!” Peste câteva nopți, după multe rugăciuni și lacrimi, Sfânta Irina și-a recăpătat liniștea și harul, apărând cu o față schimbată, luminată, făcându-i pe cei care o priveau să creadă mai mult în puterea tainică a rugăciunii pornite din suflet.
Noua stareță a mănăstirii – Sfânta Irina Hrisovalantou
Ajungând la o vârstă înaintată, maica stareță a mănăstirii și-a simțit sfârșitul aproape. O mare tristețe a cuprins întreaga obște atunci când stareța le-a chemat pe măicuțe în chilia sa în ultima zi a vieții sale pământești, Sfânta Irina nefiind prezentă. Însă neliniștea s-a mai risipit atunci când maica le-a liniștit cu ultimele sale cuvinte: „Nu plângeți plecarea mea, pentru că în succesoarea mea aveți un conducător mai înțelept decât am fost eu. Ascultați-o pe această fiică a luminii, miel al lui Hristos și vas al Duhului Sfânt. Să nu primiți pe altcineva decât pe Irina.” Apoi, cu cuvintele „Slavă Ție, Doamne, cu mila Ta” și-a dat sufletul Domnului. Sfânta Irina nu a știut nimic despre aceste planuri, măicuțele având obligația să ceară părerea și aprobarea Patriarhului Metodie pentru numirea unei noi maici starețe. Patriarhul Metodie I al Constantinopolului era un păstor ce avea darul înainte-vederii, astfel că, în clipa în care patriarhul le-a întrebat pe maici cine ar trebui să fie stareță, ele au răspuns că patriarhul trebuie să hotărască, povățuit de harul Duhului Sfânt. Atunci, Patriarhul Metodie a întrebat dacă este o măicuță modestă pe nume Irina și dacă da, aceasta este alegerea plăcută Domnului. Auzind această confirmare pe care ele o așteptau, întreaga mănăstire s-a cufundat într-o stare de bucurie sub lucrarea Sfântului Duh, încât Metodie a ars tămâie ca mulțumire Domnului, și apoi a hirotonit-o pe Irina diaconeasă. După ce i-a acordat câteva îndrumări despre aspectele administrative și ale conducerii comunității, patriarhul a îmbrăcat-o ca stareță și a binecuvântat obștea de rămas bun.
Găsindu-se în fața unor noi provocări, Sfânta Irina Hrisovalantou cere ajutorul divinității pentru a putea face față tuturor ispitelor pe care le va întâmpina, rugându-se astfel: „Doamne Iisuse Hristoase, Bunule Păstor al oilor Tale, ajută roabei Tale și acestora, turma mea, pentru că numai de la noi nu avem putere să rezistăm asalturilor vrăjmașului. Nu ne lipsi de mila Ta!” Acesta a fost începutul revelațiilor sale, Sfânta primind următorul răspuns de îmbărbătare: „Veghează și te roagă neîncetat, pentru că de acum ai răspunderea binelui spiritual pentru mulți pentru care Domnul nostru s-a întrupat și a vărsat scump sângele Său, suflete pe care ți le-a încredințat. Ai grijă ca orbul să nu-l ghideze pe cel orb astfel încât amândoi să cadă-n șanț.” Simțind multe responsabilități pe umerii ei, Sfânta Irina Hrisovalantou cere de la Dumnezeu darul înainte vederii pentru a putea ajuta atât pe maicile mănăstirii în lupta cu încercările duhovnicești cât și pe credincioșii care căutau aici liniștea sufletească. Va primi acest dar, prin pogorârea unui înger al Domnului care nu o va mai părăsi niciodată: „Te salut, slujnică rodnică a lui Dumnezeu, Domnul m-a trimis pentru că mulți pot fi salvați de călăuzirea lor de către tine. Voi rămâne lângă tine și îți voi dezvălui viitorul.” Avându-l alături pe acest înger nevăzut, Sfânta Irina a folosit acest har pentru a îndrepta sufletele celor spovediți, însă niciodată pentru a-i condamna, a-i certa sau umili. Cu cât numărul celor ce o căutau creștea, cu atât smerenia sa era din ce în ce mai profundă, mulțumind Domnului pentru toate.
Novicea demonizată
Una din dățile în care harul Sfintei Irina a învins uneltirile necuratului vrăjmaș o are ca protagonistă pe o tânără care a sosit la mănăstire pentru a deveni maică. Aceasta avea mintea tulburată în urma vrăjilor pe care un vrăjitor din Capadocia le aruncase asupra ei la cererea fostului său logodnic scufundat în bezna uneltirilor întunecate. Tânăra novice își pierduse rațiunea și amenința că își va pune capăt zilelor, înecându-se. Pusă în fața acestei situații delicate, Sfânta Irina Hrisovalantou a ordonat întregii obști să postească o săptămână întreagă, să facă 100 de mătănii zilnic și rugăciune neîncetată pentru a afla voia lui Dumnezeu. În cea de a treia noapte, Sfântul Vasile i-a apărut Sfintei Irina, sfătuind-o să o ia pe tânără la adunarea de la Vlaherne, unde Maica Domnului o va vindeca. Însoțindu-se de două maici mai în vârstă, o dată ajunse la destinație, au adormit în timpul primei nopți întregi de priveghere din cauza oboselii.
În timpul somnului, Sfânta Irina a avut următorul vis: o mulțime de pelerini în haine albe și aurii, strălucind de o lumină ciudată și nepământeană, împrăștiau flori și tămâie în drumul lor. Întrebându-i de ce fac aceasta, i s-a răspuns că Maica Domnului trebuie să sosească. Imediat, Maica Domnului a ajuns acolo, înconjurată de grupuri de îngeri, atât de strălucitoare încât nimeni nu se putea uita la Ea. Apoi, însăși Maica Preasfânta a mers la bolnavă, după care a venit la Sfânta Irina care s-a aruncat pe jos cu mare frică. În acele clipe a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i Sfântului Vasile să o vindece pe tânăra din Cezareea, zicând: „Fiul Meu și Dumnezeu ți-au dat această putere.” Sfântul Vasile i-a transmis Sfintei Irina în același vis următorul mesaj: „Întoarce-te la adunare și în trei zile novicea ta va fi vindecată.” Trezită din somn, Sfânta le-a povestit însoțitoarelor sale toată această revelație. Întoarse la mănăstire, maicile continuă rugăciunea pentru vindecarea tinerei novice ridicându-și ochii și mâinile spre cer, zicând: „Doamne, ai milă!” După multe ore și multe lacrimi, Sfântul Vasile și Anastasia i-au spus Irinei: „Coboară-ți mâinile și primește darul.” „Darul” era de fapt uneltele vrăjitorului. Dând slavă Domnului în timpul privegherii de toată noaptea, spre dimineață au trimis-o pe novice la Vlaherne cu pâine sfințită și cu toate uneltele vrăjitorului. După Sfânta Liturghie de la Vlaherne, preotul a miruit-o și apoi a ars uneltele vrăjitorului. În timp ce acestea ardeau, novicea suferindă era dezlegată din legăturile ei, iar uneltele scoteau sunete ca porcii care așteaptă să fie tăiați. Novicea și toți cei prezenți s-au umplut de o frică sfântă și au adus mulțumiri Domnului pentru aflarea liniștii și dezlegarea de cele necurate.
Merele din rai
Cu ocazia marilor sărbători, Sfânta Irina avea obiceiul de a se ruga în curtea mănăstirii, mulțumind astfel Domnului pentru frumusețile naturii în mijlocul cărora își ducea viața. În timpul unei astfel de privegheri, una din măicuțe și-a părăsit chilia mergând în curte. Măicuța a fost binecuvântată să o vadă pe Sfânta Irina nemișcată, cufundată în rugăciune și ridicată la un metru deasupra pământului, cu doi chiparoși aplecați până la pământ înaintea ei. După ce și-a încheiat rugăciunea, Sfânta a binecuvântat copacii, ei s-au îndreptat, revenind la poziția inițială. Uimită din cale afară și în același timp cuprinsă de un sentiment amestecat de teamă dar și de admirație, măicuța nu a spus nimic celorlalte maici. În următoarea noapte s-a furișat afară din chilia sa asistând din nou la același episod din noaptea precedentă. Întâmplarea s-a repetat și în cea de-a treia noapte. În cea de-a patra, monahia a alergat la chiparoșii plecați la pământ, fără ca Sfânta să-și dea seama, legând câte o bucată de pânză albă de vârful fiecăruia și a alergat înapoi în chilia sa. În dimineața zilei următoare nu mică le-a fost mirarea celorlalte maici văzând în vârful înalt al chiparoșilor bucățile de pânză albă fluturând. Întrebându-se în ce fel ar fi putut fi legate acele țesături acolo și cine ar fi putut face acest lucru, maica ce fusese martoră a celor petrecute în timpul nopților trecute a povestit tot ce văzut celorlalte măicuțe. Toate au fost năpădite de emoții și bucurie, mai puțin Sfânta Irina care le-a poruncit maicilor să nu dezvăluie nimic despre această minune și nici despre altele care au mai avut loc, atâta timp cât ea va fi în viață.
O altă întâmplare edificatoare a harului Sfintei Irina a avut loc în ziua sărbătoririi Sfântului Vasile cel Mare pentru care Sfânta
Irina avea o mare cinste, amândoi provenind din tărâmul Capadociei. Era aproape ora slujbei, când Sfânta a auzit o voce care-i spunea: „Primește pe marinarul care-ți aduce merele și mănâncă-le, ca să se veselească duhul tău.” După terminarea Sfintei Liturghii, Sfânta Irina l-a însoțit în casa de oaspeți pe marinarul care sosise la mănăstire în timpul slujbei. Acesta, proprietarul unei corăbii, ieșise în larg cu vasul, prin partea de nord a insulei, către Constantinopol, și aflându-se la mică distanță de uscat, atât el cât și ceilalți marinari au văzut un părinte onorabil, strigându-le să se oprească. Din cauza vântului puternic, acest lucru a fost cu neputință, însă bătrânul striga din ce în ce mai tare. Deodată, vasul s-a oprit, a rămas nemișcat pe apă, iar bătrânul a început să pășească pe mare. Rămași cu toții fără cuvinte, muți de uimire, aud glasul bătrânului spunându-le în timp ce le întindea trei mere: „Când vei merge la Constantinopol, dă merele acestea Patriarhului și spune-i că i le trimite Atotbunul Dumnezeu, prin robul Său, din paradis”. După care, îi dă, comandantului echipajului, alte trei mere, adăugând: „Acestea să le duci Irinei, Egumena Mănăstirii Hrisovalántou și spune-i să mănânce din fructele Raiului, pe care atâta l-a dorit”. Binecuvântându-i pe toți din corabie, bătrânul dispare, iar echipajul și-a reluat drumul, mirați de cele întâmplate. Terminându-și povestea, marinarul îi dăruiește Sfintei Irina merele, după care se închină și își continuă drumul.
Recunoscând în persoana bătrânului evlavios, mergător pe apă, pe Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul, Sfânta Irina îi mulțumește acestuia cu lacrimi în ochi pentru darul minunat și emoționată dă slavă lui Dumnezeu pentru mila arătată roabei Sale.
Merele primite erau cu adevărat din rai, împrăștiind în jurul lor o mireasmă deosebită, nemaisimțită până atunci, înmiresmând întreaga mănăstire, ca semn al sfințeniei acelui loc. Cele trei mere au fost păstrate de Sfânta Irina până în Postul Mare, atunci când a tăiat unul din ele în bucățele mici, din care mânca câte o bucată pe zi, abținându-se de la orice alt fel de hrană, chiar și de la apă. În Marea și Sfânta Joi, după săvârșirea Sfintei Liturghii și imediat ce toate surorile s-au împărtășit cu Preacuratele Taine, Sfânta Irina a tăiat și cel de-al doilea măr, oferind fiecărei maici câte o bucată. Atunci le-a dezvăluit și istoria acestui sfânt și minunat dar și toate surorile au adus slavă Celui Preasfânt pentru toate binecuvântările primite.
Sfânta Irina Hrisovalantou trece la cele veșnice
Vestea apropierii sfârșitului său omenesc a primit-o în Vinerea Mare, în timpul Prohodului, când, aflată singură în altar s-a învrednicit de următoarea revelație: dintr-o dată, cupola bisericii se deschisese și o mulțime de îngeri apăruseră cântând imnuri de slavă și tămâind Sfânta Masă. Deodată, însuși Hristos Dumnezeu apăruse, cu Crucea pe umăr, triumfător. Îngerii au îngenuncheat, închinându-I-se. La vederea strălucitoarei apariții a Mântuitorului, Sfânta Irina este cuprinsă de o stare absolută de iubire și liniște dumnezeiască, nemaiîntâlnită până atunci, în prezența căreia închide ochii lăsându-se purtată de acea trăire profund supraomenească. Când și-a ridicat apoi privirea, era doar ea și îngerul călăuzitor care i-a spus: „Pregătește-te!”. A înțeles astfel, că în curând Îl va sluji pe Dumnezeul tuturor de aproape, din ceruri. Pregătindu-se pentru trecerea în viața veșnică, Sfânta Irina a dorit să lase ordine în urma sa, numind-o pe cea care va deveni maică stareță în locul său, iar cu o săptămână înainte de ziua orânduită, a început să postească, mâncând numai din cel de-al treilea măr primit din Rai și împărtășindu-se zilnic cu Preacuratele Taine. În zorii zilei de duminică, participând pentru ultima oară la Sfânta Liturghie, Sfânta Irina a rostit simbolul de credință și-a îmbrățișat surorile duhovnicești cerându-le iertare după care a îngenuncheat în fața ușilor împărătești, și-a înălțat mâinile și s-a rugat pentru ultima oară în viața aceasta pământească astfel: „Stăpâne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu, Tu Care ești Păstorul cel Bun, Care cu Preasfântul și Preacinstitul Tău Sânge m-ai mântuit de legăturile păcatului, auzi această ultimă rugăciune a smeritei roabei Tale. În mâna Ta preatare încredințez astăzi această turmă mică. Acoper-o cu Sfânt acoperământul Tău și păzește-o de atacurile nevăzutului vrăjmaș. Căci Tu ești sfințirea și mântuirea noastră și pe Tine Te slăvim în veci. Amin.
Apoi, Sfânta s-a retras în tăcere cu gândul la cele cerești în chilia sa și s-a întins în patul său sărac așteptând într-o stare plină de evlavie momentul veșniciei. În jurul său toate maicile o priveau pe Sfântă zâmbind unor făpturi pe care ele însele nu le puteau vedea, dar pe care le puteau simți în duh. Erau îngeri. Scăldată în deplinătatea acestor extraordinare trăiri duhovnicești, privind cu ochii sufletului la cele sfinte care o așteptau, Sfânta Irina, egumena Mănăstirii Hrisovalántou, a pășit în grădina raiului plină de cele mai dulci roade la vârsta de 104 ani, având însă atât sufletul cât și trupul mai tinere ca niciodată.
Sursa: pravila.ro
Google News
