Connect with us

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2024: Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil

Publicat

Publicitate

A doua zi după Buna Vestire a Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, Biserica a hotărât a sărbători Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil cu cântări de laudă, cinstind pe bunul vestitor de bucurie. Pentru că se cuvine aceluia a fi cinstit de noi după vrednicie, ca cel ce a slujit taina mântuirii noastre, aducând Fecioarei celei fără de prihană vestire despre întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, în preacuratul ei pântece. Potrivit sfinților părinți, Dumnezeu a creat 99 de specii angelice (îngeri, dintre care o treime „au căzut”). Apoi, printr-o lucrare specială, Dumnezeu l-a creat pe Om. Iisus Hristos povestește parabola cu „a suta” oaie pierdută, în căutarea căreia pornește Păstorul. Dumnezeu S-a întrupat pe Pământ pentru a readuce la „turmă” „oaia pierdută”. Sfinții părinți ne mai spun că îngerii sunt organizați în 9 cete (coruri) și 3 triade (ierarhii): 1. Serafimii, Heruvimii și Tronurile; 2. Domniile, Stăpâniile și Puterile; 3. Începătoriile, Arhanghelii și Îngerii.

Minunile Sfântului Arhanghel Gavriil

Potrivit Evangheliei după Luca, Sfânta Fecioară a fost aleasă de Dumnezeu și înștiințată de Arhanghelul Gavriil. Acesta i-a zis: „Bucură-te, cea plină de har! Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei. Și vei lua în pântece, și vei naște fiu, și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema.” Acest moment a rămas să fie sărbătorit, an de an, sub numele de Buna Vestire. În Vechiul Testament, este menționat cu numele lui doar în două viziuni ale profetului Daniel (a se vedea Daniel capitolul 8 și capitolul 9). Aici, el îi arată lui Daniel viitorul lui Israel. De asemenea, Sfânta Tradiție ne arată că Gavriil este cel care l-a inspirat pe profetul Moise să scrie Cartea Facerii sau chiar întregul Pentateuh. Literatura rabinică târzie afirmă că tot el a fost îngerul care l-a învățat pe Iosif cele șaptezeci de limbi pe care trebuia să le cunoască pentru a putea guverna Egiptul, dar aceasta nu face parte din textul propriu-zis al Cărții Facerii. Motivul pentru care Gavriil este atât de mult cinstit în tradiția Bisericii este însă rolul pe care l-a avut la Buna Vestire și cu alte ocazii în Noul Testament. Astfel, în Luca 1, Gavriil îi apare mai întâi lui Zaharia, tatăl Înaintemergătorului Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul. Zaharia refuză mai întâi să creadă că el și soața lui stearpă, Elisabeta vor avea un copil la vârsta lor înaintată. Atunci, îngerul îi spune: „Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Și am fost trimis să grăiesc către tine și să-ți binevestesc acestea” (Luca 1, 19). Apoi îl pedepsește pe Zaharia să rămână mut până la nașterea copilului, pentru necredința lui. El este acela care s-a arătat Sfintei și Dreptei Ana, pe când ea se ruga cu lacrimi, zicându-i: „Ana, s-a auzit rugăciunea ta la Dumnezeu și, iată, vei zămisli și vei naște pe Fiica cea Binecuvântată, prin care se vor binecuvânta toate semințiile pământului; și vei chema numele ei Maria.” Tot acesta s-a arătat și lui Iosif, încredințându-l, prin vis, despre Fecioara cea neispitită de nuntă. Astfel, el a fost personajul-cheie în vestirea către omenire a Întrupării Domnului Iisus Hristos. Acest Înger al Domnului s-a arătat și păstorilor ce-și păzeau turmele, noaptea, și le-a zis: „Vă binevestesc vouă bucurie mare: că s-a născut astăzi Mântuitorul.” Și, îndată, o mulțime de îngeri au cântat: „Mărire întru cei de sus, lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.” Prin acest Înger, la vremea patimilor Sale, Mântuitorul a primit întărire, deoarece Gavriil, puterea lui Dumnezeu se tâlcuiește și ca unul care, pe lângă altele, are și această slujire, de a întări pe cei ce sunt în nevoință. El s-a arătat și mironosițelor, stând pe piatra mormântului și vestindu-le învierea din morți a lui Hristos. Ca cel ce a fost binevestitorul zămislirii și al nașterii, același s-a arătat a fi și Îngerul învierii. Tot el va fi cel care va vesti A doua Venire a Domnului, suflând într-o trâmbiță. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu l-a mai văzut pe Arhanghel încă odată în Muntele Eleonului când se ruga și când căpetenia îngerească i-a adus vestea adormirii și a mutării de la cele pământești la cele cerești. În sfârșit, Gavriil a fost de față la Patimile și la Învierea Domnului. Se consideră că el era misteriosul „tânăr îmbrăcat doar cu o fâșie de pânză… care îl urma pe Iisus” (Marcu 14, 51-52). De fiecare dată apare ca un mesager care aduce vești importante. Mai întâi, el l-a anunțat pe Daniel despre întoarcerea evreilor din captivitatea babiloneană, după care i-a revelat (printr-o viziune spirituală) viitorul națiunilor. În tradiția ebraică Gabriel a fost și îngerul pedepsei divine care s-a abătut asupra așezărilor Sodoma și Gomora.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Titularizare2025: Primele rezultate la proba scrisă, afișate marți. Se pot depune contestații

Publicat

Publicitate

Primele rezultate la proba scrisă la concursul național pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar vor fi afișate marți, cei interesați putând să depună contestații.

Potrivit Ministerului Educației, rezultatele la proba scrisă a examenului de Titularizare vor fi afișate marți la sediile Inspectoratelor școlare și pe site-ul dedicat.

Contestațiile se depun la sediile Inspectoratelor școlare județene sau prin mijloace electronice la adresele comunicate public de fiecare Inspectorat școlar, pe 22 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv pe 23 iulie, până la ora 12:00.

Rezultatele finale se afișează la sediile Inspectoratelor școlare județene și pe site-ul dedicat pe 30 iulie.

Peste 39.700 de candidați, care au obținut la inspecțiile speciale la clasă sau la probele practice minimum nota 5, au putut participa la proba scrisă care a avut loc pe 14 iulie în 121 de centre de concurs din 41 de județe și din București.

Concursul de Titularizare constă în susținerea unei inspecții speciale la clasă sau a unei probe practice și ulterior a unei probe scrise.

Publicitate

Cei mai mulți candidați s-au înscris pentru susținerea probei scrise la disciplina specifică pentru învățământul preșcolar cu predare în limba română – peste 8.300 de candidați; disciplina specifică pentru învățământul primar cu predare în limba română – peste 6.100 de candidați; educație fizică și sport – profesori – peste 3.600 de candidați; limba și literatura română – peste 2.300 de candidați; limba engleză – peste 2.000 de candidați, conform MEC.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, se va realiza în ședințe publice organizate de Inspectoratele școlare în perioada 31 iulie – 1 august. AGERPRES

Citeste mai mult

Bucecea

Ce prăpăd aduce Bolojan la Bucecea. Primarul trage semnalul de alarmă: Ne condamnă la subdezvoltare!

Publicat

Publicitate

Orașul Bucecea este tras pe linie moartă de Guvernul Bolojan. Investițiile promise sunt blocate, proiectele bat pasul pe loc, iar oamenii care sperau într-un trai mai bun sunt lăsați cu ochii în soare.

Primarul Angel Gheorghiu nu mai tace și denunță public ceea ce numește „prăpădul administrativ” provocat de deciziile cinice luate de la centru.

„Nu oamenii sunt problema, ci politicienii care nu ascultă glasul lor”, spune răspicat edilul pe pagina sa de socializare, revoltat de lipsa de respect față de comunitățile mici, care plătesc taxe, respectă legea și încă mai cred în stat.

Totul s-a oprit brusc. Reabilitarea Școlii Gimnaziale Nr. 1, un proiect licitat și cu constructor desemnat, a fost înghețată fără ordin de începere. Extinderea rețelei de gaz spre Călinești, aprobată de minister, a fost abandonată înainte de licitație. Iar pistele de biciclete, un simbol al modernizării, riscă să rămână un șantier părăsit și prăfuit.

Primarul Gheorghiu nu vorbește despre simple tăieri contabile, ci despre decizii politice cu impact direct asupra vieții oamenilor. „Aceste tăieri nu sunt ajustări bugetare. Sunt lovituri aplicate comunităților de la distanță, fără empatie, fără rușine”, afirmă el.

În opinia sa, Guvernul liberal nu doar că ignoră orașe ca Bucecea, ci le împinge înapoi, condamnându-le la stagnare și izolare. Politicile de dreapta promovate de guvernul liberal nu doar că ignoră orașe ca Bucecea, ci le condamnă la subdezvoltare. Nu poți cere încredere în timp ce refuzi să oferi respect. Oamenii s-au săturat să fie mințiți. Lipsa de vot nu e moft. E reacția firească la aroganță și ignoranță.”

Publicitate

Apelul către Executiv e clar: opriți risipa din birocrație, nu investițiile locale. Tăiați din privilegii, nu din speranțele oamenilor. „Eu nu fac politică. Fac administrație. Pentru că oamenii s-au săturat de discursuri și vor rezultate.”

În timp ce Guvernul taie, Bucecea rămâne să plătească nota de plată. Și, de data asta, e una mult prea dureroasă.

Citeste mai mult

Eveniment

Percheziții DNA într-un dosar în care este vizat Cristian Popescu Piedone. Ar fi avertizat un operator economic că urmează un control

Publicat

Publicitate

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, marți, percheziții într-un dosar în care șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, ar fi suspectat că ar fi furnizat informații nedestinate publicității unui operator economic înainte să meargă în control, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Sursele citate au arătat că percheziții au loc în mai multe locații din județele Ilfov, Prahova și Constanța. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Lângă noi: În plin proces de divorţ, doi soţi s-au înjunghiat reciproc, la Iași

Publicat

Publicitate

Apelul la 112 a fost dat în jurul orei 17:30 de câțiva trecători speriaţi, care l-au văzut pe bărbatul de 35 de ani, grav rănit, pe o bancă din faţa blocului în care locuia, scrie observatornews.ro

Scandalul ar fi pornit într-un apartament din acest bloc în care locuiau cei doi soţi, care s-ar fi înjunghiat reciproc. Cu ultimele puteri bărbatul a coborât până aici, s-a aşezat pe această bancă, iar trecătorii i-au oferit primul ajutor şi au sunat la 112.

„Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat și o femeie se agresează reciproc. La fața locului, polițiștii au identificat bărbatul care prezenta plăgi tăiate. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, a declarat Mădălin Țăranu, IPJ Iaşi.

S-au înjunghiat reciproc 

„În mod sigur, va fi nevoie de intervenții chirurgicale pentru sutura plăgilor dar numai după investigații imagistice și de laborator vom evidenția dacă sunt leziuni care necesită chirurgie deschisă, chirurgie mare, toracică sau abdominală”, a declarat Diana Cimpoeșu, UPU Iaşi.

„Eu l-am văzut doar din spate, era stabil aşa fizic nu m-am apropiat, imediat după a venit salvarea”. „Băiatul l-am văzut de câteva ori dar era foarte cuminte, foarte respectuos, nu l-am văzut să se certe cu nimeni”, spun martorii.

Publicitate

La sosirea poliţiştilor femeia apucase să părăsească apartamentul. „Cineva spunea că erau chiriaşi în scara de alături, personal nu-i cunosc nici pe el, nici pe ea. Faptul era consumat deja, doamna înţelesesm că plecase”, spun martorii.

A urmat un alt apel la 112, dat chiar de către femeia de 27 de ani. Cu ultimele puteri, femeia anunţa că şi ea este înjunghiată şi că se află la aproape doi kilometri distanță de bloc.

Femeia s-a baricadat în maşină

„Femeia a fost identificată ulterior în zonă, se afla într-un autoturism. La fața locului s-a deplasat și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași”, a declarat MădălinȚăranu, IPJ Iaşi.

Situaţia a devenit, însă, o adevărată provocare pentru pompieri şi poliţişti. Când aceştia au ajuns la locul indicat de femeie, aceasta se baricasase în maşină şi refuza să mai iasă. Autorităţile au fost nevoite să cheme de urgenţă mai mulţi negociatori. A fost nevoie de aproape două ore de muncă de convingere ca femeia să deblocheze portiera. După ce a acceptat să coboare din maşină, femeia a acceptat să fie transportată la spital.

În cele din urmă, femeia a acceptat să coboare din maşină şi să fie transportată la spital.

„Bărbatul de 49 de ani prezenta plăgi înjunghiate la nivelul toracelui și abdomenului. Femeia, inițial prezentat doar o plagă la nivelul genunchiului fără o sângerare abundentă, dar ulterior a solicitat din nou 112”, a declarat Diana Cimpoeșu, UPU Iaşi.

Poliţiştii au deschis şi o anchetă pentru a stabili cum a avut loc incidentul.

Sursa: observatornews.ro

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending