În decursul veacurilor creştine, numeroşi sihaştri s-au nevoit pe Muntele Coziei. Aceşti plăcuţi ai lui Dumnezeu au mers departe de lume, în sihăstria munţilor, întocmai marilor nevoitori ai Bisericii, devenind călugări desăvârşiţi, iubitori de nevoinţă şi de viaţă pustnicească. Ei se pregătiseră din vreme în post şi rugăciune, în ascultare şi citirea dumnezeieştilor Scripturi, ajungând să cunoască Psaltirea pe de rost. Alţii se rugau cu Rugăciunea lui Iisus în desăvârşită linişte şi ascultare, nevoindu-se singuri ani îndelungaţi. La început şi-au construit bordeie, iar apoi şi-au săpat chilii în stânca muntelui, unde au trăit în post şi rugăciuni neîncetate, răbdând frigul, suferinţele şi ispitele de tot felul de la viclenii diavoli. Sfinţenia vieţii lor s-a făcut cunoscută multor călugări şi creştini, devenind adevărate pilde de rugăciune, nevoinţă şi vieţuire în Mântuitorul Hristos.

Sfinţii Cuvioşi pustnici Daniil şi Misail s-au născut în a doua jumătate a veacului al XVI-lea în părţile Olteniei. Amândoi, încă din tinereţile lor, erau iubitori de nevoinţe pentru Dumnezeu şi doritori de viaţă sfântă, având o fierbinte dragoste către Mântuitorul Iisus Hristos şi către Preacurata Sa Maică. Drept aceea, ascultând de porunca cea sfântă a Domnului: „Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine să-şi ia crucea sa şi să urmeze Mie”, au lăsat casă, părinţi, fraţi, rude şi prieteni, şi au intrat în Mănăstirea Cozia ca fraţi, vieţuind în ascultare şi smerenie, urmând pe Fiul lui Dumnezeu, Cel ce s-a făcut ascultător Tatălui pentru noi, până la moartea pe cruce. Ei au deprins taina nevoinţelor, dobândind darul rugăciunii şi al iubirii de Dumnezeu.

Deci, parcurgând după rânduială, toate încercările duhovniceşti, s-au supus poruncilor stareţului lor şi ale fraţilor, fiind exemple vii de nevoinţă întru toate. Nu mult după ce au intrat în mânăstire, pentru multele lor osteneli şi pentru râvna lor după Dumnezeu, s-au făcut vrednici de mult dorita schimă a călugăriei, primind tunderea de la egumenul lor. Cuviosul Daniil, fiind cunoscător al Sfintelor Scripturi şi al învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, dar având şi viaţă vrednică şi iscusinţă în viaţa călugărească, a fost învrednicit de harul preoţiei. Deci, ajuns ca făclia în sfeşnic, prin viaţă smerită şi curată, s-a făcut repede cunoscut de părinţii din mânăstire, care şi l-au ales duhovnic şi povăţuitor pe calea mântuirii. Printre cei care se mărturiseau la cuviosul Daniil a fost şi vrednicul de pomenire, fericitul Misail, care i-a devenit şi ucenic duhovnicesc.

Primind ascultarea de duhovnic, Sfântul Daniil a început şi mai cu osârdie a se nevoi, mergând din putere în putere şi sporind întru faptele cele bune, chip şi pildă făcându-se tuturor. După o vreme, dorind împlinire duhovnicească şi arzând de dragostea cea dumnezeiască, au hotărât să părăsească viaţa de obşte şi să meargă în pustnicie. Primind binecuvântare de la stareţul lor, au mers dincolo de Turnul lui Traian, în ţinuturile Muntelui Cozia, unde şi-au săpat chilii în stânca muntelui lângă izvoarele de apă ale pădurii liniştite. Multe au fost ispitele Cuvioşilor, însă niciuna n-a biruit setea lor de rugăciune, de linişte şi de osteneli. Sub acoperământul Maicii Domnului, în jurul Cuvioşilor s-a adunat o mică obşte de fraţi nevoitori întru rugăciunea neîncetată, în privegheri, post şi în citirea cărţilor folositoare de suflet. De aceea, fericiţii Daniil şi Misail au ridicat o biserică de lemn pentru trebuinţele lor, în cinstea Intrării în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Cuviosul Daniil era duhovnic al tuturor pustnicilor din împrejurimi, la el spovedindu-se, după tradiţie, şi Sfinţii sihaştri Neofit şi Meletie. Aceştia coborau din când în când, mai cu seamă în duminici şi sărbători, pentru a se spovedi şi pentru a se împărtăşi la Sfânta Liturghie săvârşită în acest schit, care, aflându-se în apropierea vechiului turn roman, s-a numit Schitul Turnu. Spre sfârşitul vieţii, Cuviosul Daniil, a dat părinţilor care se nevoiau acolo rânduieli de viaţă pustnicească, apoi, cunoscându-şi mai înainte sfârşitul, le-a pus povăţuitor în locul lui pe ucenicul său, Cuviosul Misail. Amândoi fericiţii, Daniil şi Misail, după trecerea la cele veşnice, în prima jumătate a veacului al XVII-lea, au fost îngropaţi lângă altarul bisericuţei lor. Când, în anul 1676, mitropolitul Varlaam al Ţării Româneşti a construit la schit o nouă biserică, de piatră, a aşezat sfintele moaşte ale Cuvioşilor Daniil şi Misail la temelia altarului bisericii celei noi. Astfel, Cuvioşii Daniil şi Misail, părintele şi ucenicul, s-au arătat vase alese ale Duhului Sfânt, înscriindu-se în rândul Sfinţilor Cuvioşi sihaştri români, ca purtători de daruri duhovniceşti şi luminători prin vieţuirea sfântă.

În data de 25 februarie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfinţilor Cuvioşi Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu, având ca zi de prăznuire ziua de 5 octombrie.

Mănăstirea Turnu este una dintre vetrele monahale de mare spiritualitate creștină, din Eparhia Râmnicului. La 6 km nord de Călimănești, pe malul stâng al Oltului, la poalele Munților Cozia, se află un așezământ al cărui nume a fost dat după o fortificație antică, ridicată de romani în apropiere: Mănăstirea Turnu. Începuturile așezământului sunt legate de călugări veniți de la mănăstirea Cozia, care pe la anii 1590-1600, au trecut Oltul pentru a trăi în chiliile pe care și le-au săpat în stânca muntelui. Mai târziu, a fost ridicată o bisericuță de lemn, înlocuită în anul 1676 cu alta mai mare de zid.